Secţiuni » Interviuri
Interviuri

Project Justice. Tribunalul Satu Mare: Judecătorii merită să le fie cunoscută activitatea, care nu reprezintă doar o înşiruire de cifre, ci foarte multă muncă – inclusiv în afara orelor de program – dăruire și disponibilitate
09.05.2022 | Robert WILLIAMS

Drept Timisoara
Secţiuni: Interviuri, Selected, Sistemul judiciar | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , ,
JURIDICE - In Law We Trust
Robert Williams

Robert Williams

Agenția Britanică de Știri News247WordlPress a deschis seria interviurilor denumite generic „Project Justice”.

Tribunalul Satu Mare a răspuns întrebărilor News247WorldPress după cum urmează:

1. Stimate domnule preşedinte vă mulțumim pentru amabilitatea acordării interviurilor News247WorldPress, cu ce forte ați început anul 2022?

Vă mulțumesc pentru implicarea anuală în proiectul Justice Educație Juridică Generală. Am început anul 2022 cu motivaţie şi dorinţă de a înfăptui o muncă de calitate în toate domeniile în care îmi exercit atribuțiile date de funcţia de Preşedinte al Tribunalului Satu Mare cât şi cel de Preşedinte a unui complet de judecată.

2. Care este situația la nivel de curte, instanţe arondate având în vedere pensionările şi transferuri din sistemul judiciar?

La începutul anului 2021, la nivelul Tribunalului Satu Mare, au fost vacante şapte posturi de judecător. Pe parcursul anului 2021, s-au mai vacantat 3 posturi, prin pensionarea a 3 colegi, judecători Vîlcu Adriana, Kiss Zita şi Haiduc Simona iar la începutul anului 2022, s-au mai vacantat 2 posturi, prin pensionarea a 2 colegi, judecători Roşioru Eugen şi Grosoş Maxim Rodica. Situația este fără precedent, în condiţiile în care, instanţa, de a lungul timpului, a beneficiat de stabilitate.
Pe de altă parte, in anul 2021, doamna judecător Soponar Adriana a promovat la Tribunalul Satu Mare, în urma concursului organizat de Consiliul Superior al Magistraturii.

3. Care este încărcătura de dosare per judecător, comparativ cu perioade similare şi ce previzionați pentru anul în curs?

Privitor la încărcătura medie pe judecător având ca element de referinţă posturile efectiv ocupate, care s-au situat în anul 2021 la cifra de 17,6 reținem că Tribunalul Satu Mare a înregistrat o încărcătură medie pe judecător de 296,8 dosare, prin raportare la numărul de dosare nou intrate în anul 2021, o încărcătură de 453,0 dosare, prin raportare la volumul de activitate efectiv, cu includerea stocului anterior, respectiv o încărcătură de 748,3 de dosare prin raportare la volumul de activitate adiționat.

Este important de menţionat că volumul de dosare, complexitatea lor, procedurile impuse de noile reglementări și lărgirea sferei atribuțiilor, alături de specificul derulării activității în contextul pandemiei COVID-19, au generat supraîncărcarea volumului de activitate al judecătorilor. Astfel, Tribunalul Satu Mare s-a confruntat în anul 2021 cu problema inadecvării numărului de judecători la dinamica și dimensiunea reală a volumului de muncă.

Din acest motiv, merită să le fie cunoscută activitatea, care nu reprezintă doar o înşiruire de cifre, ci foarte multă muncă – inclusiv în afara orelor de program – dăruire și disponibilitate, problema inadecvării numărului de judecători la dinamica și dimensiunea reală a volumului de muncă fiind previzionată şi pentru anul 2022.

4. Structura logistică, imobiliară, resursele umane de care dispuneţi în prezent sunt în concordanță cu necesitățile instituției?

Structura logistică şi imobiliară sunt în concordanță cu necesitățile, după finalizarea proiectului de reparație capitală a imobilului – sediul instituţiei iar, din punct de vedere al resurselor umane, în ceea ce priveşte grefa instanţei, numărul de personal este în concordanță cu necesitățile instituţiei iar cu privire la inadecvarea numărului de judecători la dinamica și dimensiunea reală a volumului de muncă am făcut vorbire la întrebarea precedentă.

5. Sistemul judiciar trece prin alegerile noilor membri ai CSM, având în vedere acest context, sunt magistraţii mai atenți la alegerea făcută?

Da.

6. La nivelul curții, instanțelor arondate sunt magistraţi candidaţi pentru CSM?

Nu.

7. Relația cu mass media având în vedere Proiectul TAEJ… ce schimbări s-au produs de la începerea proiectului amintit şi până în prezent?

Nu au survenit modificări legislative în ceea ce priveşte relaţia cu mass media însă specificul derulării activității în contextul pandemiei COVID-19 a condus la o îngrădire a participării fizice a reprezentanţilor mass media în cadrul instanţei, relaţia cu aceştia fiind preponderent desfăşurată informatic, cu respectarea drepturilor acestora şi satisfacerea solicitărilor care au fost adresate de către aceştia.

Raportat la relaţia cu mass media doresc să amintesc, cu titlu apreciativ ,,Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media”, Ghid adoptat în cadrul proiectului TAEJ – Transparența, accesibilitatea și educaţia juridică prin îmbunătăţirea comunicării publice la nivelul sistemului judiciar, Ghid care urmăreşte asigurarea unei comunicări publice predictibile, transparente, accesibile, coerente şi unitare a sistemului judiciar, care să facă posibil accesul publicului prin intermediul presei la informaţiile de interes public, şi care este un îndrumar de nădejde în realizarea exigențelor ce decurg din relația cu mass media.

8. Cunoașteți activitatea de Educație Juridică după modelul Curții de Apel Piteşti unde au existat emisiuni tv pe plan local dar şi separat în şcoli, având ca partener mass media, poate fi un model pentru dumneavoastră?

Da, consider ca fiind benefică implementarea acestui model. În acest sens Tribunalul Satu Mare a încheiat un Protocol de colaborare privind educaţia juridică în unităţile de învăţământ preuniversitar în cadru căruia educaţia juridică a fost realizată de practicieni ai dreptului şi a constat în expuneri în cadrul unităților de învătământ primar, gimnazial și liceal, vizite ale elevilor în cadrul instanţelor, parchetelor, organizarea de evenimente dedicate educației juridice, de exemplu dezbateri publice, competiții deschise elevilor şi distribuirea în şcoli şi licee a unor materiale informative cu specific juridic.

9. Cu ce planuri şi care este stadiul proiectelor din mandatul dumneavoastră?

Acestea constau în consolidarea şi menţinerea imaginii pozitive a instanţei în societatea civilă, îndeplinirea obiectivelor cuprinse în strategia națională de comunicare, de natură a asigura o protecţie reală a imaginii justiției în mass media, acordarea sprijinului necesar pentru dezvoltarea comunicării în interiorul organizaţiei, ajutând diferitele compartimente de relatii cu publicul ale acesteia să-şi rezolve problemele de comunicare, asigurarea comunicării interinstituţionale şi pregătirea evenimentelor de presă pe care instituția le va organiza cu diferite ocazii.

10. ÎCCJ, CSM, PG, IJ, INM, SNG, ce impact au la nivelul curții, instanțelor arondate, având în vedere specificul și competențele celor citate?

Impactul este unul benefic, de colaborare interinstituțională şi care decurge în condiții optime stabilite de normativele în vigoare.

Robert Williams
Redactor șef News247WorldPress

 
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
VIDEO
Codul muncii









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.