« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Dreptul muncii
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

RIL admis. Personalul angajat al serviciilor de urgenţă voluntare/private nu este încadrat ope legis în condiţii speciale de muncă
09.05.2022 | Andrei PAP

Drept Timisoara
Secţiuni: Dreptul muncii, Jurisprudența ÎCCJ, Monitorul Oficial al României, Recurs în interesul legii, Selected | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , , ,
JURIDICE - In Law We Trust
Andrei Pap

Andrei Pap

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 6 mai 2022, a fost publicată Decizia nr. 8/2022 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) din Legea nr. 307/2006 raportate la art. 1-3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, la art. 1 şi 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001, precum şi la art. 2 din Ordinul ministrului de interne nr. 283/2002

1. Obiectul recursului în interesul legii

Prezenta sesizare a avut drept situaţie premisă identificarea unor hotărâri judecătoreşti definitive prin care s-au soluţionat diferit/neunitar acţiunile unor persoane fizice, care au calitatea de şef serviciu sau angajaţi în cadrul serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, conform contractelor individuale de muncă, prin care s-a solicitat încadrarea lor în condiţii speciale de muncă în procent de 100% şi obligarea angajatorilor la emiterea de dispoziţii în acest sens, reclamanţii motivând în esenţă demersurile lor judiciare prin aceea că, deşi activitatea lor presupune intervenţii de maximă urgenţă în scopul salvării de bunuri şi vieţi omeneşti, implicând factori de risc ridicat, nu au fost încadraţi în condiţii speciale de muncă.

2. Practica instanţelor de judecată

A. Într-o primă opinie jurisprudenţială s-a apreciat că art. 39 alin. (1) din Legea nr. 307/2006 trebuie interpretat în sensul că încadrarea personalului angajat al serviciilor de urgenţă voluntare în condiţii de muncă speciale se face în conformitate cu procedura prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003.

În susţinerea acestei orientări s-au invocat următoarele argumente principale:

a) activitatea prestată de personalul angajat al serviciilor de urgenţă voluntare nu poate fi încadrată în condiţii speciale în temeiul anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001, întrucât această anexă se referă la „Locurile de muncă şi activităţile cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare din Ministerul de Interne”, extinderea aplicării acestui act normativ la alte activităţi echivalând cu o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti şi o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat;

b) nu poate fi extinsă sfera reglementărilor speciale aplicabile militarilor din serviciile de urgenţă profesioniste la alte categorii de activităţi şi persoane, astfel că activitatea personalului angajat al serviciilor de urgenţă voluntare nu poate fi încadrată în condiţii speciale de muncă, nici direct şi nici prin asimilare;

c) activitatea personalului angajat al serviciilor de urgenţă voluntare nu poate fi supusă decât prevederilor Legii nr. 19/2000, Legii nr. 226/2006 şi Legii nr. 263/2010, care impun obligativitatea stabilirii prin lege a locului de muncă şi a activităţii, cu aplicarea metodologiei cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003;

d) personalul angajat al serviciilor de urgenţă voluntare are statutul de personal civil, motiv pentru care încadrarea în locuri de muncă în condiţii speciale se realizează potrivit normelor generale reprezentate de Hotărârea Guvernului nr. 261/2001, Hotărârea Guvernului nr. 246/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.173/2004 şi Hotărârea Guvernului nr. 1.014/2015, fiind aplicabile succesiv dispoziţiile Legii nr. 226/2006 şi, începând cu 1 ianuarie 2011, cele ale Legii nr. 263/2010;

e) întrucât persoanele angajate ale serviciilor de urgenţă voluntare nu au calitatea de cadre militare, acestora nu li se aplică Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001, ci Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003;

f) din dispoziţiile art. II pct. 2 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 rezultă că acest act normativ se aplică numai personalului serviciilor de urgenţă profesioniste, nu şi personalului serviciilor de urgenţă voluntare;

g) acţiunile promovate supun analizei instanţei două categorii de probleme:

– analiza statutului reclamanţilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciilor de urgenţă voluntare;

– natura activităţilor desfăşurate de reclamanţi şi dacă acestea pot fi catalogate – printr-o analiză comparativă – ca fiind „activităţi desfăşurate în condiţii speciale”, astfel cum sunt definite de dispoziţiile art. 1 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001, normă la care s-au raportat reclamanţii.

Cu privire la prima problematică menţionată s-a reţinut că, în exercitarea atribuţiilor situate în sfera „situaţiilor de urgenţă”, consiliul local poate înfiinţa servicii de voluntariat pentru situaţii de urgenţă, urmând ca personalului angajat al respectivului serviciu să îi fie aplicabile condiţiile de încadrare şi procedura similare personalului serviciilor de urgenţă profesioniste (art. 39 din Legea nr. 307/2006).

Astfel, cu titlu de exemplu, s-a constatat că pentru funcţia de conducere a serviciului, consiliul local are obligaţia încheierii unui contract de muncă, a asigurării în mod gratuit a uniformei/echipamentului de protecţie adecvat misiunii şi înlocuirii acesteia/acestuia în situaţia degradării, achitării drepturilor de deplasare, cazare şi diurnă pentru personalul aflat la cursuri de pregătire şi concursuri profesionale organizate în afara localităţii etc.

Cu referire la cea de a doua problemă, „locurile de muncă şi activităţile cu condiţii speciale” sunt definite de prevederile art. 1 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 – normă la care se raportează reclamanţii – ca fiind „cele care implică existenţa unor factori de risc ridicat, generaţi de specificul activităţii militare, cu repercusiuni grave şi ireversibile asupra sănătăţii şi/sau capacităţii de acţiune a cadrelor militare”.

În acest sens, s-a reţinut că este adevărat că reclamanţii îşi desfăşoară activitatea – potrivit fişei postului – într-o zonă de risc generată de izbucnirea unor incendii, producerea unor alunecări de teren, inundaţii, fenomene biologice sau epizootice – situaţii care îi obligă să fie într-o „stare permanentă de consemn potrivit atribuţiilor postului”. Însă s-a apreciat că reclamanţii trebuie să facă dovada ipotezei prevăzute de art. 1 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001, în sensul că factorii de risc la care sunt supuşi trebuie să fie identici (100%) cu cei generaţi de activitatea militară, iar aceşti factori să aibă repercusiuni grave şi ireversibile asupra sănătăţii şi/sau capacităţii lor de acţiune.

B. Într-o a doua opinie jurisprudenţială s-a apreciat că art. 39 alin. (1) din Legea nr. 307/2006 trebuie interpretat în sensul că încadrarea personalului angajat al serviciilor de urgenţă voluntare în condiţii de muncă speciale se face prin aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 1.294/2001 şi a Ordinului ministrului de interne nr. 283/2002, considerându-se că „pompierii voluntari” (angajaţii serviciilor voluntare de urgenţă) sunt ope legis încadraţi în condiţii speciale de muncă.

În susţinerea acestei opinii s-au invocat, în esenţă, următoarele argumente:

a) activităţile pe care le desfăşoară personalul serviciilor voluntare de urgenţă coincid cu cele din Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001, fiind prevăzute ca locuri de muncă în condiţii speciale pentru personalul serviciilor de urgenţă profesioniste;

b) deşi Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 vizează condiţiile de muncă pentru cadrele militare în activitate, acest act normativ se aplică şi personalului serviciilor voluntare de urgenţă, întrucât aceasta a fost opţiunea legiuitorului, astfel cum rezultă din conţinutul art. 39 alin. (1) din Legea nr. 307/2006;

c) personalul serviciilor voluntare de urgenţă are dreptul la încadrarea în condiţii speciale de muncă conform Hotărârii Guvernului nr. 1.294/2001 şi Ordinului ministrului de interne nr. 283/2002 pentru activitatea desfăşurată în această calitate;

d) cu toate că persoanele angajate ale serviciilor voluntare de urgenţă nu au calitatea de cadru militar activ pentru a beneficia de aplicarea directă a Hotărârii Guvernului nr. 1.294/2001, totuşi acestea beneficiază de drepturile reglementate de actul normativ respectiv, în temeiul art. 39 alin. (1) din Legea nr. 307/2006;

e) activităţile pe care le desfăşoară personalul serviciilor de urgenţă voluntare, aşa cum rezultă acestea din îndeplinirea atribuţiilor stabilite de art. 34 lit. c) din Legea nr. 307/2006, coincid cu cele prevăzute la art. II pct. 2 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001, fiind prevăzute, aşadar, ca locuri de muncă în condiţii speciale pentru personalul serviciilor de urgenţă profesioniste;

f) capitolul II din Ordinul ministrului de interne nr. 283/2002 cuprinde criteriile de încadrare în condiţii de muncă deosebite, speciale şi alte condiţii pentru personalul Ministerului de Interne. Pentru încadrarea în condiţii speciale potrivit acestui ordin nu se prevede o procedură specială de urmat, ca în cazul Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003, ci dispoziţiile art. 2 alin. (2) din capitolul II al acestui ordin stabilesc că „Beneficiază de încadrare în condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii cadrele militare care desfăşoară efectiv activităţi sau lucrează în locuri de muncă prevăzute în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 care constituie atribuţii cu caracter permanent potrivit fişei postului. Acestea vor fi stabilite de comandanţii în a căror competenţă se află, prin ordin de personal, odată cu numirea acestora în funcţii”;

g) salariaţii civili care sunt vizaţi de protocolul prevăzut la art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 sunt salariaţii instituţiilor prevăzute la art. 1 din aceeaşi hotărâre, aşa cum stabileşte însuşi textul de lege invocat, respectiv salariaţii Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei, instituţii printre care nu se regăseşte serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă;

h) în legătură cu admisibilitatea constatării pe cale judiciară sau a obligării angajatorului la încadrarea activităţii desfăşurate în condiţii deosebite sau speciale de muncă, după 1 aprilie 2001, au fost avute în vedere statuările din Decizia nr. 12/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, fiind semnalat faptul că, deşi prin această hotărâre instanţa supremă a statuat cu privire la inadmisibilitatea unei acţiuni în constatarea desfăşurării activităţii în condiţii speciale de muncă, la pronunţarea acestei decizii au fost avute în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003, iar reclamanţilor nu li se aplică procedura prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, ci dispoziţiile Ordinului ministrului de interne nr. 283/2002.

În susţinerea caracterului admisibil al unei acţiuni în constatare privind desfăşurarea muncii în condiţii speciale au fost reţinute şi statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cuprinsul Deciziei nr. 13/2016 privind modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 268 alin. (2) din Codul muncii, concluzia acestei decizii fiind în sensul că, „în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 35 din Codul de procedură civilă şi ale art. 268 alin. (2) din Codul muncii, atunci când legea nu prevede o procedură prealabilă de urmat, acţiunile în constatarea dreptului la încadrarea în condiţii speciale intră în categoria acţiunilor în constatare de drept comun şi sunt imprescriptibile”. Chiar dacă instanţa supremă a analizat acest aspect în raport cu dispoziţiile Ordinului Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale, al Ministerului Sănătăţii şi al Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, sunt obligatorii statuările din considerentele acestei decizii (paragrafele 31, 46-49).

În susţinerea acestei opinii, din punctul de vedere al succesiunii în timp a actelor normative incidente, se mai invocă faptul că Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 a încetat a produce efecte juridice la data intrării în vigoare a Legii nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 13 iunie 2006), respectiv 15 iunie 2006, astfel încât, la data intrării în vigoare a Legii nr. 307/2006 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 21 iulie 2006), respectiv 23 iulie 2006, metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 nu mai puteau fi aplicate, art. 39 alin. (1) din Legea nr. 307/2006 rămânând astfel fără efecte juridice în condiţiile în care actele normative ulterioare Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 reglementează doar proceduri de reînnoire a avizelor obţinute în baza Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 sau de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale.

3. Opinia procurorului general al PÎCCJ

Procurorul general a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) din Legea nr. 307/2006, încadrarea personalului angajat al serviciilor de urgenţă voluntare în condiţii speciale de muncă nu se face prin aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 1.294/2001 şi a Ordinului ministrului de interne nr. 283/2002.

4. Soluţia ÎCCJ

Înalta Curte a considerat că se impune admiterea recursului în interesul legii, pronunţând următoarea soluţie:

„Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) din Legea nr. 307/2006, personalul angajat al serviciilor de urgenţă voluntare/private nu este încadrat ope legis în condiţii speciale de muncă, prin raportare la art. 1-3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, iar dispoziţiile art. 1 şi 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 şi ale art. 2 alin. (2) din Ordinul ministrului de interne nr. 283/2002 nu îi sunt aplicabile.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 martie 2022.”

Avocat Andrei Pap
PAP | law office

 
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
VIDEO
Codul muncii









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.