« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Contravenţii
CărţiProfesionişti

Aspecte de neconstituționalitate referitoare la (im)posibilitatea instanței de a analiza proporționalitatea sancțiunii complementare constând în suspendarea dreptului de a conduce
10.05.2022 | Andrei BĂCĂUANU, Cosmin CADAR

Drept Timisoara
Secţiuni: Articole, C. contravențional, CCR, Drept constitutional, Recurs în interesul legii, RNSJ, Selected, Studii | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , , , , ,
JURIDICE - In Law We Trust
Andrei Băcăuanu

Andrei Băcăuanu

Cosmin Cadar

Cosmin Cadar

» Suspendarea judecării cauzei/plângerii contravenționale până la soluționarea excepției de neconstituționalitate

Rezumat

Prezentul demers își propune să evidențieze aspecte de neconstituționalitate a dispozițiilor relevante din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 precum și Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia ÎCCJ dată în recurs în interesul legii nr. 5 din 12 aprilie 2021.

Precizăm că întreaga argumentare a fost deja utilizată în fața instanțelor de judecată, Curtea Constituțională fiind deja sesizată cu soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Însă, raportat la faptul că efectele unei decizii a CCR în această materie se vor aplica exclusiv pentru viitor cu excepția situației în care, anterior pronunțării, aceeași excepție este invocată în cauze aflate pe rol, considerăm că prezentul articol poate fi de folos nu doar practicienilor ci și justițiabililor care au posibilitatea sa preia din atașamentul de la final excepția de neconstituționalitate și să o invoce în propriile cauze.

Cadrul juridic „actualizat” prin decizia Înaltei Curți a creat la nivel național un precedent care se poate dovedi periculos pentru jurisprudența națională prin sustragerea de la controlul jurisdicțional al instanțelor de judecată a unei sancțiuni suficient de restrictivă de drepturi.

În prezenta lucrare vom încerca să argumentăm cum, dar mai ales de ce, considerăm că această decizie va avea consecințe nefaste, urmând ca, în măsura în care Curtea Constituțională sau legiuitorul nu vor interveni în dreptul pozitiv, România să ajungă, din nou, să fie condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru încălcarea flagrantă a dreptului la un proces echitabil și la un remediu efectiv.

De la data pronunțării până în prezent, am identificat în jurisprudența disponibila online 151 de hotărâri judecătorești care fac trimitere la decizia antemenționată, astfel încât se poate argumenta că impactul acesteia este unul major, chiar din stadiul incipient.

Or, în condițiile în care nu este prima dată când Înalta Curte a oferit o interpretare a legislației care s-a dovedit a fi în contradicție cu principiile constituționale, considerăm că prezenta lucrare este de interes nu doar pentru practicienii dreptului, dar și pentru justițiabilii care sunt sau vor fi nevoiți să suporte consecințele ireversibile ale deciziei date în recurs în interesul legii.

În luna aprilie a.c., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii – dosar nr. 3373/1/2020, în ședinţa din 12 aprilie 2021, a ”dinamitat” dreptul pozitiv aplicabil în materie contravențională, dar mai ales dreptul contravențional aplicabil contravențiilor rutiere.

Conform minutei publicate în perioada imediat următoare, ÎCCJ a decis:

”Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanţa și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de judecată, învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale formulate împotriva unui proces-verbal de contravenţie, prin care s-a aplicat sancţiunea complementară a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, nu are posibilitatea să examineze proporţionalitatea acestei sancţiuni complementare”.

Ulterior, Decizia Înaltei Curte De Casație Și Justiție – Completul Pentru Soluționarea Recursului în interesul legii nr. 5 din 12 aprilie 2021 referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 96 alin. (1) și alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3),art. 102 alin. (3) și art. 109 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 608 din 18 iunie 2021 (în continuare Decizia RIL).

Obiectul recursului în interesul legii

Pentru acuratețea argumentării, redam mai jos, în integralitate, textele supuse interpretării ICCJ

O.U. G. nr. 195/2002[1]

– Art. 96 alin. (1), (2) lit. b)

„Sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului.

Sancțiunile contravenționale complementare sunt următoarele (…) suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat”.

– Art. 100 alin. (3)

„Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: (…)”.

– Art. 101 alin. (3)

„Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: (…)”.

– Art. 102 alin. (3)

„Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte (…)”.

– Art. 109 alin. (9)

„Prevederile prezentei ordonanțe de urgență referitoare la contravenții se completează cu cele ale Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, dacă prin prezenta ordonanță de urgență nu se dispune altfel”.

O.G. nr. 2/2001[2]

– Art. 5 alin. (5)

„Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”.

– Art. 21 alin. (3)

„Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.

– Art. 34 alin. (1)

„Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării. Dispozițiile art. 236^1 și ale art. 405 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile”.

Cu privire la posibilitatea Curții Constituționale de analizare a constitutionalității unor texte normative în interpretarea dată de ICCJ prin Decizii RIL

Textele normative, până la intervenția ICCJ, pot să nu contravină în mod evident Constituției, însă, dupa emiterea unei Decizii RIL, acestea să devină neconstituționale tocmai ca efect al acestei intervenții.

Din aceasta perspectivă, jurisprudența CCR este suficient de vastă, existând numeroase ocazii în care Curtea s-a considerat competentă să verifice constituționalitatea unor texte normative în interpretarea dată prin Decizii RIL[3].

Doctrina[4] a ajuns chiar sa considere că, ”în jurisprudența Curții Constituționale a devenit deja un exercițiu verificarea, în prealabil, dacă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin interpretarea dată se încadrează în limitele art. 126 alin. (3) din Constituție, în sensul că instanța constituțională stabilește, mai întâi, dacă interpretarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constituie o ingerință în sfera de competență a puterii legiuitoare, iar, ulterior, Curtea stabilește dacă textul astfel interpretat este constituțional pe fond, respectiv dacă din punct de vedere material respectă prevederile Constituției”.

Astfel, așa cum vom argumenta mai jos, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a interpreta și aplica o normă legală doar în limitele stabilite prin Constituție, această competență a sa neputând fi exercitată cu încălcarea cadrului constituțional, respectiv, cu încălcarea competenţei legiuitorului sau chiar a jurisprudenței Curții Constituționale.

Dispozitivul Deciziei RIL

„În interpretarea dispozițiilor art. 96 alin. (1) și alin. (2) lit. b),art. 100 alin. (3),art. 101 alin. (3),art. 102 alin. (3) și art. 109 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5),art. 21 alin. (3) și art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, instanța de judecată, învestită cu soluționarea plângerii contravenționale formulate împotriva unui procesverbal de contravenție, prin care s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, nu are posibilitatea să examineze proporționalitatea acestei sancțiuni complementare”.

Această decizie, astfel cum a fost motivată, prezintă suficiente „vicii” pentru a fi considerată neconstituțională, fiind dispusă chiar cu ignorarea opiniei scrise exprimată de specialiștii din cadrul facultăților de drept, emisă la solicitarea expresa a ÎCCJ, dar mai ales cu ignorarea deciziilor anterioare ale CCR în materie.

Astfel, Școala Doctorală a Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara a opinat în sensul că „instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale formulate împotriva unui proces-verbal de contravenție, prin care s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării temporare a dreptului de a conduce de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, are posibilitatea să examineze proporționalitatea acestei sancțiuni complementare, în măsura în care, prin plângere, se invocă disproporționalitatea sancțiunii în raport cu fapta săvârșită.

S-a arătat, de asemenea, că, potrivit legii, ori de câte ori se aplică sancțiunea amenzii contravenționale, în mod obligatoriu, se aplică și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce. Per a contrario, dacă sancțiunea amenzii este înlocuită cu sancțiunea avertismentului, instanța va înlătura sancțiunea complementară a suspendării temporare a dreptului de a conduce”.

Cu toate acestea, ÎCCJ s-a limitat la a face trimitere la propria jurisprudență anterioară, iar pornind de la acest raționament eronat (prin asimilarea unui element comparativ diferit), a emis Decizia RIL antemenționată prin care încalcă în mod flagrant prevederile constituționale.

Aparent logic, ÎCCJ a reținut că: „Prin Decizia nr. 8 din 19 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 19 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, în considerentele de la paragraful 69 al acestei decizii arată că: „din economia prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce este stabilită de lege întotdeauna pe lângă sancțiunea principală a amenzii, iar agentul sancționator nu are latitudinea de a reindividualiza sancțiunea complementară“.

Însă, acest argument, per se, nu justifică absolut în nicio măsură soluția dispusă întrucât este evident că scopul legiuitorului nu a fost cel de a sustrage sancțiunea complementară controlului instanței de judecată.

Un alt raționament eronat care a stat la baza emiterii Deciziei RIL: „Dat fiind caracterul strict determinat al sancțiunii complementare, nu există posibilitatea reducerii perioadei pentru care aceasta a fost aplicată, deoarece ar însemna un adaos la lege și o încălcare a principiului legalității sancțiunilor, judecătorul neputându-se substitui legiuitorului pentru a crea o nouă clasă de sancțiuni”.

Pentru a justifica eroarea de raționament, ÎCCJ face chiar trimiteri la jurisprudența anterioară a CCR arătând că:

„astfel, sunt respectate și exigențele impuse de Curtea Constituțională prin considerentele Deciziei nr. 732 din 20 noiembrie 2018 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (5),(6) și (7) și art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în sensul în care, în virtutea principiului legalității sancțiunilor contravenționale, dar și al liberului acces la justiție, instanța de judecată analizează legalitatea și temeinicia fiecărei sancțiuni contravenționale în parte, în privința legalității, fiind datoare să verifice și să hotărască asupra sancțiunii complementare, însă în limitele legii”.

Însă, ÎCCJ, deși menționează posibilitatea instanței de judecată de a analiza inclusiv temeinicia „fiecărei sancțiuni în parte”, evidențiind că aceasta este în realitate optica CCR, raționamentul final vizează doar legalitatea și temeinicia procesului verbal, nu și a sancțiunii aplicate prin acesta:

„Câtă vreme instanța a reținut legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat și nu a dispus anularea acestuia, nu poate proceda la „înlăturarea“ sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce și nici la modificarea duratei de timp pentru a fost dispusă măsura, prin înlocuirea acesteia cu o durată care nu este prevăzută de lege”.

Această Decizie RIL este surprinzător de neconstituțională, neconstituționalitatea devenind evidentă din ignorarea unei jurisprudențe a CCR, invocată de altfel în motivarea deciziei ÎCCJ:

„Prin considerentele de la pct. 23, 26 și 27 din Decizia nr. 732 din 20 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 6 martie 2019, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (5),(6) și (7) și art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, Curtea Constituțională a statuat următoarele:

Principiul proporționalității (…) atestă că toate sancțiunile principale sau complementare aplicate unui anumit contravenient, într-o anumită situație, trebuie să fie dozate în funcție de gravitatea faptei. Principiul proporționalității este apropiat de principiul oportunității, ce trebuie respectat în toate cazurile în care agenții constatatori competenți sesizează săvârșirea unei fapte de natură contravențională și, procedând la aplicarea unor sancțiuni contravenționale principale sau complementare, trebuie să se asigure că aplicarea acestora se impune și că desăvârșește caracterul represiv și preventiv al sancțiunii contravenționale. (…)

Curtea reține că, potrivit susținerilor autorului excepției de neconstituționalitate, interpretarea corectă a textelor de lege criticate este în sensul că NU SE POATE DISPUNE APLICAREA/MENȚINEREA UNEI SANCȚIUNI COMPLEMENTARE ÎN SITUAȚIA ÎN CARE SANCȚIUNEA PRINCIPALĂ ESTE AVERTISMENTUL. Împrejurarea că acesta este nemulțumit de faptul că instanța de judecată a înlocuit sancțiunea principală a amenzii cu cea a avertismentului, menținând însă sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, măsură dispusă prin procesul-verbal de contravenție, nu reprezintă însă o problemă de constituționalitate. Asemenea critici privind interpretarea și aplicarea legii în raport cu situațiile de fapt nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale care se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată. Competența de a aprecia dacă, în cauză, legea a fost corect interpretată și aplicată revine instanțelor de judecată, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

Așa fiind, în virtutea principiului legalității sancțiunilor contravenționale, dar și al liberului acces la justiție, instanța de judecată analizează legalitatea și temeinicia fiecărei sancțiuni contravenționale în parte, trebuind, de asemenea, să analizeze, pentru fiecare dintre aceste sancțiuni, caracterul oportun și proporțional al acesteia.

Pe cale de consecință, instanța va putea decide asupra oricărei sancțiuni complementare, doar în acest fel individualizarea sancțiunilor contravenționale se poate realiza în mod corespunzător, cu respectarea principiului constituțional al rolului justiției, astfel ca niciunul dintre cetățeni să nu fie sancționat în mod injust și nelegal, fiecare sancțiune aplicată de organele statului prin agenții săi trebuind a fi proporțională cu fapta săvârșită”.

Din chiar textul jurisprudențial citat mai sus putem afirma că ÎCCJ, prin Decizia RIL, a anticipat încălcarea liberului acces la justiție, a creat situații discriminatorii, a dus în derizoriu dreptul la un proces echitabil, a ignorat supremația legii și preeminența dreptului internațional.

Caracterul aparent voit neconstituțional al Deciziei RIL considerăm că transpare din însăși motivarea ÎCCJ, prin care se încearcă o pseudo-justificare a soluției:

„Această interpretare nu contravine nici dispozițiilor art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția), care reglementează dreptul la un recurs efectiv, sau celor ale art. 6 din Convenție, care instituie dreptul la un proces echitabil, întrucât petentul are posibilitatea să se adreseze instanței de judecată în vederea analizării legalității și temeiniciei procesului-verbal contestat, dar, conform celor expuse, această analiză nu poate fi efectuată decât în limitele legii”.

Cu alte cuvinte, ÎCCJ a statuat ca „petentul are posibilitatea să se adreseze instanței de judecată în vederea analizării legalității și TEMEINICIEI PROCESULUI-VERBAL” dar nu poate analiza temeinicia sanctiunii aplicate????

În același asentiment al raționamentului contrar Constituției și jurisprudenței anterioare a CCR, ÎCCJ arată că:

„În acest context, judecătorul are posibilitatea de a înlătura sancțiunile complementare prevăzute de art. 100 alin. (3),art. 101 alin. (3) și art. 102 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 doar în situația în care dispune anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, nu și atunci când menține sancțiunea principală a amenzii sau o înlocuiește cu cea a avertismentului”.

(…)În concluzie, se reține că instanța de judecată, învestită cu soluționarea plângerii contravenționale formulate împotriva unui proces-verbal de contravenție, prin care s-a aplicat, în temeiul dispozițiilor art. 100 alin. (3),art. 101 alin. (3) și art. 102 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, alături de sancțiunea contravențională principală, și sancțiunea complementară a suspendării exercitării, pe timp limitat, a dreptului de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, nu are posibilitatea să examineze proporționalitatea acestei sancțiuni complementare”.

ÎCCJ a utilizat raționamentul neconstituțional prin asimilarea între ele a două noțiuni pe care le considerăm a fi diametral opuse, respectiv proporționalitatea aplicării sancțiunii complementare și proporționalitatea duratei sancțiunii.

Într-adevăr, se poate argumenta că perioadele de timp sunt stabilite de legiuitor iar agentul constatator sau instanța de judecată nu pot interveni în sensul diminuării duratei, însă a considera că instanța de judecată, după analizarea tuturor aspectelor de fapt, nu va putea înlătura o sancțiune restrictivă de drepturi pe calea controlului exercitat duce la încălcarea supremației legilor, la negarea accesului la justiție, ba chiar încalcă dreptul la un proces echitabil, prin crearea de situații discriminatorii între contravenienți (asimilabili suspecților/inculpaților) și inculpații din proceduri penale în care se dispun măsuri preventive.

Altfel spus, prin sustragerea controlului judecătoresc al sancțiunii complementare și aplicarea acesteia exclusiv prin intermediul unui agent constatator, este evident că textele normative invocate, în interpretarea dată de ÎCCJ prin Decizia RIL contravin principiilor constituționale.

În loc de concluzii

Acest articol nu își propune doar să atragă atenția asupra neconstituționalității textelor normative de mai sus ci și să vină în sprijinul numeroșilor justițiabili al căror drept de a conduce a fost suspendat.

Astfel, în situația în care dreptul de a conduce al oricărei persoane a fost suspendat, iar în prezent instanța de judecată este sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale (chiar și în apel), aceasta are posibilitatea să descarce fișierul de mai jos și să invoce în propria cauza excepția de neconstituționalitate.

Pentru claritate, doar prin invocarea excepției în propria cauză justițiabilii vor putea beneficia de efectele unei viitoare decizii a CCR pronunțate în materie.

Notă: Excepția de neconstituționalitate nu este singurul demers posibil în situația prezentată. Din contră, este amplu cunoscut că activitatea CCR este greoaie iar soluționarea anumitor excepții de neconstituționalitate poate dura uneori câțiva ani.

Astfel, se poate ajunge ca plângerea contravențională să fie soluționată definitiv iar, indiferent de soluție, sancțiunea complementară să fie menținută și chiar executată până când petentul va putea beneficia de efectele unei decizii CCR.

Într-un astfel de context, într-adevăr, dreptul procesual civil prevede posibilitatea formulării unei cereri de revizuire, însă perioada de timp în care petentul a avut dreptul de conducere suspendat ar fi deja scursă, iar acesta nu va putea fi repus în situația anterioară.

De aceea, într-un articol separat, am prezentat posibilitatea instanței, învestită cu soluționarea plângerii contravenționale, ulterior sesizării CCR cu excepția din atașament, de a suspenda judecarea plângerii până la pronunțarea deciziei Curții Constituționale.

:: Atașament excepție de neconstituționalitate


[1] ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 (**republicată**) privind circulația pe drumurile publice**) Publicata în  MONITORUL OFICIAL nr. 670 din 3 august 2006, online aici
[2] ORDONANȚĂ nr. 2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, Publicată în  MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 25 iulie 2001, online aici
[3] A se vedea în acest sens Decizia nr. 854 din 23 iunie 2011 si Decizia nr. 800 din 4 noiembrie 2020, posibilitatea CCR de a analiza constituționalitatea unui text normativ în interpretarea dată prin decizii RIL fiind menționată chiar în titlul celei de a doua decizii.
[4] PUSKÁS Valentin Zoltán – Judecător Curtea Constituțională, BENKE Károly – Magistrat-asistent șef Curtea Constituțională, Rolul reglator al activismului judiciar. Experienţa Curţii Constituţionale a României – o evoluţie în curs, Buletinul Curții Constituționale 2016, semestrul I, disponibil online aici


Andrei Băcăuanu
Cosmin Cadar

» Suspendarea judecării cauzei/plângerii contravenționale până la soluționarea excepției de neconstituționalitate

 
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
VIDEO
Codul muncii









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.