Judecătoria Satu Mare. Concubinaj în timpul căsătoriei. Prezumția paternității
11.05.2022 | Cristina BLACIOTI

Judecătoria Satu Mare a hotărât că, în ciuda faptului că prezumția paternității îi aparține soțului mamei, aceasta este o prezumție relativă, care poate fi tăgăduită. Astfel, potrivit art. 414 din Codul civil, minorul născut în urma unor relații de concubinaj, în timp ce mama este căsătorită, este prezumat ca avându-l drept tată pe soțul mamei. Însă, reclamantul – concubinul mamei, a intentat acțiune în tăgada paternității, iar raportat la probatoriul administrat – raport de paternitate ADN și anchetă socială, și cu aplicarea dispozițiilor legale, instanța a constatat că acesta este tatăl biologic al minorului. Instanța i-a acordat reclamantului chiar exclusivitatea exercitării autorității părintești, având în vedere lipsa interesului acordat de către mamă asupra copilului, și a dispus ca minorul să poarte numele tatălui biologic, fiind în interesul superior al acestuia apartenența față de tată. (Sentința civilă nr. 455 din 15 februarie 2021 , pronunțată de Judecătoria Satu Mare, disponibilă pe rolii.ro)
Cristina Blacioti
Studentă, Facultatea de Drept, Universitatea din București