Secţiuni » Arii de practică » Business » Fiscalitate
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti

Opinia Senatului ref. propunerea de Directivă de stabilire a unor norme pentru prevenirea utilizării abuzive în scopuri fiscale a entităţilor fictive
11.05.2022 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 468 din 10 mai 2022 a fost publicată Hotărârea nr. 63/2022 referitoare la propunerea de Directivă a Consiliului de stabilire a unor norme pentru prevenirea utilizării abuzive în scopuri fiscale a entităţilor fictive şi de modificare a Directivei 2011/16/UE – COM(2021) 565 final.

Astfel, Senatul consideră că:

– propunerea vizează stabilirea, la nivelul Uniunii Europene, a unui cadru comun pentru combaterea utilizării entităţilor juridice fără substanţă economică sau cu foarte puţină substanţă economică (societăţi fictive, tip „shell”) în structurile de planificare fiscală agresivă care urmăresc obţinerea de avantaje fiscale;

– propunerea de directivă prevede stabilirea de indicatori privind substanţa minimă pentru întreprinderile din statele membre şi de norme privind tratamentul fiscal al întreprinderilor care nu îndeplinesc aceşti indicatori şi urmăreşte reducerea pierderilor de venituri fiscale prin evitarea plăţii obligaţiilor fiscale şi evaziune fiscală prin utilizarea entităţilor fictive în UE. În plus, propunerea va permite statelor membre să descrie şi să cuantifice cu exactitate amploarea abuzurilor fiscale ale entităţilor fictive în Uniunea Europeană;

– propunerea este coerentă şi complementară cu politicile Uniunii în ceea ce priveşte transparenţa informaţiilor privind beneficiarii reali.

Intrare în vigoare: 10 mai 2022

Secţiuni: Comunicare profesională, Dreptul Uniunii Europene, Fiscalitate, Monitorul Oficial al României | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO