Opinia Senatului ref. propunerea de Directivă privind îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru lucrul pe platforme
12.05.2022 | JURIDICE.ro

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 467 din 10 mai 2022 a fost publicată Hotărârea nr. 67/2022 referitoare la propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru lucrul pe platforme – COM(2021) 762 final.
Astfel, Senatul:
– consideră că pentru soluţionarea problemelor legate de calitatea datelor de piaţă şi de complexitatea acordării de licenţe pentru datele de piaţă este necesar să se efectueze armonizarea propusă a rapoartelor privind datele de piaţă şi utilizarea obligatorie a acestor standarde de raportare;
– remarcă faptul că dezvoltarea accelerată a noilor forme de muncă şi a platformelor digitale conduce la nevoi de acţiuni în sensul protecţiei sociale, iar lipsa unor acţiuni autonome în plan naţional ar putea justifica susţinerea unei intervenţii UE în materie;
– susţine necesitatea unui cadru legislativ european care să garanteze drepturile tuturor lucrătorilor de pe platforme, respectiv să asigure condiţii de muncă echitabile şi transparente, să garanteze un mediu de lucru sănătos şi sigur, să ofere acces la o protecţie socială adecvată şi transparentă, asigurând totodată transparenţă, etică şi management algoritmic nediscriminatoriu şi un mediu competitiv echitabil în toate statele membre;
– constată că abordarea propusă de Comisia Europeană pentru îmbunătăţirea condiţiilor de lucru pentru cei care au statut de colaboratori, prin acordarea statutului de angajat, va avea consecinţe nedorite pentru aceştia, pentru platforma de operare şi pentru zeci de milioane de cetăţeni europeni care beneficiază de astfel de servicii;
– atrage atenția că prin introducerea unei prezumţii de angajare – aşa cum propune Comisia Europeană – nu va fi adusă o mai mare claritate în ceea ce priveşte statutul acestor lucrători, dimpotrivă, va conduce la un număr sporit de litigii în statele membre UE şi va crea probleme majore de natură legală şi financiară pentru administratorii platformelor, limitându-se astfel capacitatea de a oferi oportunităţi de muncă în ţări precum România;
– atrage atenția că pentru a combate fenomenul muncii ilegale/neautorizate nu este nevoie să se apeleze la noi proceduri legale, ci să se stabilească criterii mai clare legate de definiţia unei persoane fizice autorizate.
Intrare în vigoare: 10 mai 2022