Secţiuni » Comunicare profesională
Comunicare profesionalăComunicate profesioniştiEvenimente programateEvenimente recenteOportunităti de carieră

TVR solicită organizatorilor Eurovision să-i furnizeze motivele concrete pentru care au înlocuit punctajul juriului din România
16.05.2022 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Comunicare profesională
JURIDICE - In Law We Trust

Luni, 16 mai 2022, TVR a informat că a solicitat organizatorilor ESC să-i furnizeze, în mod oficial, motivele concrete pentru care au înlocuit punctajul juriului din România cu un “substitut” calculat într-un mod netransparent.

În funcție de răspunsul trimis, TVR își rezervă dreptul de a lua măsuri pentru corectarea situației create.

Componența juriului României: Sanda Ladoși, Luminița Anghel, Ovi Jacobsen, Liviu Elekeș și Mihai Pocorschi.

Punctajul acordat de juriul României concurenților din finala Eurovision 2022: Moldova – 12 puncte; Grecia – 10 puncte; Polonia – 8 puncte; Olanda – 7 puncte; Azerbaidjan – 6 puncte; Australia – 5 puncte; Italia – 4 puncte; Spania – 3 puncte; Finlanda – 2 puncte; Lituania – 1 punct.

***

Duminică, 15 mai 2022 Televiziunea Română a transmis următorul mesaj cu privire la situația creată de anularea rezultatului votului juriului României de către EBU: „Televiziunea Română și-a asumat în totalitate angajamentul de participare la Eurovision 2022, achitând taxa de participare și pregătind, alături de echipa lui wrs, un proiect care s-a bucurat de aprecierea publicului.

Cu toate acestea, am fost surprinși să constatăm că rezultatul votului juriului României nu a fost preluat în calculul clasamentului final, organizatorii atribuind un alt set de punctaje concurenților din finală, în numele juriului țării noastre. Precizăm că juriul din România a decis să acorde punctaj maxim reprezentanților Moldovei.

Într-un mesaj transmis reprezentanților țărilor participante, sâmbătă noaptea, chiar în timpul anunțării rezultatelor votului juriilor naționale pentru finala ESC (în jurul orei 01.00), EBU a comunicat că: “În analiza voturilor date de juriile naționale  de către partenerul de vot pan-european al Uniunii Europene de Radiodifuziune (EBU) după cea de-a doua repetiție generală a celei de-a doua semifinale a Eurovision Song Contest (ESC) 2022, au fost identificate anumite modele de vot neregulate (“irregular”) în rezultatele a șase țări. Pentru a respecta Instrucțiunile de vot ale Concursului, EBU a lucrat cu partenerul său de vot pentru a calcula un rezultat agregat substitut pentru fiecare țară în cauză, atât pentru a doua semifinală, cât și pentru marea finală (calculat pe baza rezultatelor altor țări cu vot similar)”.

În mesaj, România nu a fost nominalizată explicit pe lista celor șase țări, nici nu a primit, la încheierea celei de-a doua semifinale, cea la care se precizează identificarea unor “modele de vot neregulate”, o comunicare oficială referitor la o suspiciune a organizatorilor privind votul juriului din România.
Responsabilul desemnat de TVR să gestioneze comunicarea cu EBU pentru votul juriului național a sesizat neconcordanța între punctajele transmise în ziua precedentă, după show-ul pentru juriu, și notele pe care EBU, în timpul evenimentului,  a anunțat că le va introduce în clasament, ca fiind din partea juriului național.

Totodată, prezentatoarei Eda Marcus nu i s-a permis intrarea în transmisiunea oficială pentru a comunica rezultatele, așa cum TVR agrease în prealabil cu organizatorii, conform procedurilor. Mai mult, în cursul zilei de sâmbătă, responsabilul cu votul din partea TVR a participat la două teleconferințe cu organizatorii pentru stabilirea regulilor de prezentare/poziționare/citire ale Edei Marcus.  De asemenea, a participat la repetiția de transmitere a rezultatului juriului, fără a primi vreo comunicare referitoare la eventuale suspiciuni sau intenția organizatorului de a opera modificări asupra votului juraților României.

Subliniem faptul că juriul național a urmărit spectacolul în urma căruia a votat în prezența unui notar și a respectat regulamentul impus de organizator. Reiterăm faptul că nici jurații, nici reprezentanții TVR, nu au fost anunțați, după a doua semifinală, de existența unor suspiciuni la adresa votului României.

Așadar, regulile au fost schimbate în timpul jocului, fără ca participanții să fie anunțați în prealabil, aceștia aflând în timpul transmisiunii că unele voturi ale juriilor naționale au fost modificate de organizator.

În acest context ieșit din comun, care ne-a surprins neplăcut, TVR a solicitat organizatorilor ESC să ne furnizeze, în mod oficial, motivele concrete pentru care au înlocuit punctajul juriului din România cu un “substitut” calculat într-un mod netransparent. În funcție de răspunsul care ne va fi trimis, TVR își rezervă dreptul de a lua măsuri pentru corectarea situației create.

În ciuda acestei situații ieșite din comun, reprezentanții României și-au meritat din plin participarea în finală, wrs a susținut un moment impecabil la fiecare apariție pe scenă, primind reacții foarte bune în sală, în mediul online sau la întâlnirile cu jurnaliștii.

Românii au trăit emoțiile spectacolului Eurovision alături de reprezentantul țării noastre, TVR înregistrând audiențe duble față de transmisiunea din 2021 – TVR 1 a ocupat locul trei în clasamentul audienţelor, finala de sâmbătă fiind urmărită de 370.000 de telespectatori, în medie pe minut.”

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti