DLA Piper România a asistat Adservio într-o rundă de finanţare de 2 milioane EUR condusă de Catalyst
16.05.2022 | JURIDICE.ro

Platforma EdTech de management Adservio a primit o finanțare de 2 milioane de euro de la fondul de venture capital Catalyst România, cu asistență juridică din partea unei echipe de avocați DLA Piper România. Investiția va susţine scalarea și extinderea business-ului Adservio pe piețele internaționale, creșterea portofoliului de parteneri internaționali, dezvoltarea de noi funcționalități și integrarea tehnologiei blockchain.
Recunoscută ca un consultant de încredere pe piața de venture capital, firma de avocatură DLA Piper a asistat platforma EdTech din România cu o echipă de avocați seniori, formată din Ana Maria Andronic (Counsel, Head of Intellectual Property and Technology), Cristina Bucur (Counsel, Corporate M&A) şi Bogdan Buta (Senior Associate, Corporate M&A), oferind consiliere în toate aspectele documentației de finanțare.
Cu referire la această investiție, Ana Maria Andronic, avocat recunoscut în sectorul Tech, a spus: „Abordarea Adservio față de educație este diferită de ceea ce am văzut până acum, iar aspectul care impresionează cel mai mult este potențialul de creștere”. Cristina Bucur a oferit propria perspectivă asupra tranzacției, prin experiența vastă pe care o deţine în piața VC: „Sunt bucuroasă că piața de VC din România este efervescentă și că fondurile de VC și fondatorii ajung mai repede acum la un numitor comun. Totodată, sectorul educațional este baza unei creșteri sănătoase și pe termen lung a țării noastre, iar transformarea lui digitală este esențială în zilele noastre. Ne bucurăm că am asistat Adservio pe acest drum”. Mentor al startup-urilor, Bogdan Buta a concluzionat: „Dimensiunea rundei de finanţare vorbește de la sine despre perspectivele solide ale Adservio”.
Fondatorul Adservio, Alexandru Holicov, a comentat: „Această rundă de finanţare ne ajută să facem pasul următor în scalarea business-ului: îndrăznim să ieşim în afara graniţelor”.
Adservio este o platformă care îşi propune dezvoltarea sistemului de educaţie prin transformare digitală şi este special concepută în sensul unei mai bune implicări a elevilor. Cu ajutorul tehnologiei, Adservio transformă educația într-o experiență accesibilă și plăcută încă din 2008. Platforma EdTech facilitează comunicarea între profesori, elevi, părinți și instituții, într-un mediu educațional conectat.
Catalyst România este un investitor de capital de risc în companiile românești de tehnologie care au potențialul de a deveni lideri regionali sau jucători globali, investind în prezent din fondul său de a doua generație, Catalyst România Fund II, după ce a strâns și a investit cu succes în trecut primul venture tech românesc, fond susținut de inițiativa JEREMIE România, începând din 2012.
Despre DLA Piper
Cu peste 90 de birouri complet integrate, în peste 40 de țări din întreaga lume, DLA Piper este o companie globală de business law care îşi propune să vină în întȃmpinarea nevoilor de performanţă juridică profesională ale clienților din întreaga lume. Biroul DLA Piper din București oferă sprijin clienților săi prin intermediul unei echipe de peste 50 de avocați și consultanți fiscali cu experienţă internațională, capabili să abordeze probleme juridice și economice complexe, atât trasnsfrontaliere cât și locale, acoperind 10 sectoare de afaceri, printr-o abordare integrată a practicilor.