Secţiuni » Arii de practică » Business » Cyberlaw
Cyberlaw
CărţiProfesionişti

Obiecție de neconstituţionalitate admisă ref. unele dispoziții privind comunicațiile electronice
18.05.2022 | JURIDICE.ro

Secţiuni: CCR, Cyberlaw, Drept constitutional, Jurisprudență, Selected
JURIDICE - In Law We Trust

Miercuri, 18 mai 2022, Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor anterior promulgării,  cu unanimitate de voturi, potrivit unui comunicat:

a admis obiecția de neconstituționalitate (după conexarea la termenul din 6 aprilie 2022 a celor două sesizări cu același obiect formulate de 50 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România și, respectiv, de Avocatul Poporului) și a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art. 2 pct. 27, cu referire la introducerea art. 10 ind. 2 alin. (1) lit. c) în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice, art. 13 și art. 48 din Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul comunicațiilor electronice pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării rețelelor de comunicații electronice

a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 2 pct. 27, cu referire la introducerea art. 10 ind. 2 lit. a), b) și d) și alin. (2)-(7) în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice și art.10 din Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul comunicațiilor electronice pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării rețelelor de comunicații electronice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Pentru pronunțarea soluției de admitere, Curtea a reținut, în esență, următoarele argumente:

Luând act, pe de o parte, de Decizia nr. 440 din 8 iulie 2014, prin care Curtea a constatat neconstituționalitatea, în integralitate, a Legii nr. 82/2012 care stabilea obligaţia furnizorilor de reţele publice de comunicaţii electronice şi a furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului de a reţine anumite date generate sau prelucrate ca urmare a unei comunicaţii ori a unui serviciu de comunicaţii (datele de trafic şi de localizare a persoanelor fizice şi a persoanelor juridice, precum şi datele necesare pentru identificarea unui abonat sau unui utilizator înregistrat) pentru punerea acestora la dispoziţia organelor de urmărire penală, instanţelor de judecată şi organelor de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, și, pe de altă parte, de faptul că, până în prezent, legiuitorul nu a reglementat o nouă lege referitoare la reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, Curtea a reţinut că dispozițiile art. 2 pct. 27 din legea criticată, cu referire la introducerea art. 10 ind. 2 alin. (1) lit. c) în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011, care instituie obligația în sarcina furnizorilor de rețele sau servicii de comunicații electronice de a furniza ”informațiile reținute sau stocate” organelor de urmărire penală sau organelor cu atribuții în domeniul securității naționale, nu au caracter previzibil, iar proporționalitatea măsurii nu este asigurată prin reglementarea unor garanții corespunzătoare, cu respectarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție. Lipsa garanțiilor deschide posibilitatea unor abuzuri în activitatea de reţinere și stocare a datelor, cu riscul afectării dreptului la viaţă intimă, familială și privată a persoanei, a secretului corespondenţei şi a libertăţii de exprimare, ingerința statului în exercitarea drepturilor constituționale menționate nefiind formulată într-o manieră susceptibilă să ofere încredere cetățenilor în caracterul său strict necesar într-o societate democratică. Chiar dacă norma prevede garanțiile necesare accesului și folosirii informațiilor reținute sau stocate, prin modul defectuos/ambiguu de redactare, lipsit de precizie și predictibilitate, Curtea constată că aceleiași dispoziții sunt susceptibile de a crea aparența de legalitate cu privire la activitatea de reținere și stocare a informațiilor electronice, lăsând posibilitatea interpretării acestora în sensul că obligația reținerii și stocării informațiilor electronice poate fi reglementată prin acte normative infralegale, adoptate de autorități publice administrative cu competențe în materia comunicaţiilor electronice. Or, o atare concluzie este incompatibilă cu drepturile fundamentale a căror protecție este consacrată constituțional, astfel că art. 2 pct. 27 din legea criticată, prin care se introduce art. 10 ind. 2 alin. (1) lit. c) în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011, sunt neconstituționale prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 26, art. 28 și la art. 30 din Constituţie.

Cu privire la dispozițiile art. 13 și ale art. 48 din actul normativ criticat, Curtea a reţinut că atât prin conţinutul lor normativ lacunar sub aspectul stabilirii unor minime cerinţe obligatorii sau a unor criterii obiective pentru aprobarea amplasării elementelor de infrastructură fizică necesare susținerii rețelelor de comunicații electronice pe spațiile verzi situate în intravilan, cât și prin faptul că reprezintă derogări de la regimul juridic aplicabil spațiilor verzi care instituie interdicții absolute în acest domeniu, sunt apte să afecteze exercitarea în condiţii de normalitate a dreptului la ocrotirea sănătății și a dreptului la un mediu sănătos. Curtea a constatat că măsura dispusă nu este necesară, adecvată și nici proporţională, amplasarea elementelor de infrastructură fizică necesare susținerii rețelelor de comunicații electronice pe spațiile verzi situate în intravilan având un caracter excesiv, de natură a afecta drepturile protejate constituțional de art. 34 și art. 35 din Legea fundamentală.

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti