Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept constituţional
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti

ÎCCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Există îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi?
21.05.2022 | Andrei PAP

Secţiuni: Dezlegarea unor chestiuni de drept, Drept constitutional, Jurisprudența ÎCCJ, Monitorul Oficial al României, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Andrei Pap

Andrei Pap

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 mai 2022, a fost publicată Decizia nr. 15/2022 privind examinarea sesizării formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 391/39/2021

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 24 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 391/39/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept:

În interpretarea art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018), se poate aprecia că această procedură este de natură să confere Guvernului o competenţă directă de numire în aceste funcţii şi să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi?

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]

43. Chestiunea de drept a cărei dezlegare o solicită instanţa de trimitere este aceea de a stabili dacă procedura reglementată de art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 este de natură să confere Guvernului o competenţă directă de numire a conducerii interimare a Inspecţiei Judiciare şi să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi.

44. Cu titlu prealabil, este de observat faptul că, deşi sesizarea vizează interpretarea dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, analiza efectuată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este strâns legată şi de dispoziţiile art. I din ordonanţa de urgenţă.

45. Astfel, analizând conţinutul acestui act normativ, se constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 conţine în art. I o dispoziţie de principiu, care reglementează situaţia vacantării funcţiilor de conducere ale Inspecţiei Judiciare, ca urmare a expirării mandatelor, dispunând ca interimatul să fie asigurat, până la data ocupării acestora în condiţiile legii, de către inspectorul-şef sau, după caz, de inspectorul-şef adjunct ale căror mandate au expirat. Art. II introduce o dispoziţie tranzitorie, prevăzând expres că, pentru situaţia juridică expusă la art. I care se află în curs la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, se va aplica aceeaşi soluţie legislativă, respectiv exercitarea interimatului să fie asigurată de către cei ale căror mandate pe funcţiile de conducere au expirat.

46. Problematica interpretării dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 a fost generată de faptul că acestea au făcut obiectul cererilor preliminare în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 şi C-397/19. Prin Hotărârea din 18 mai 2021, CJUE, analizând însă în mod generic compatibilitatea dreptului Uniunii Europene cu o reglementare naţională plasată în contextul invocat în sesizare, a statuat că dreptul Uniunii Europene „se opune unei reglementări naţionale adoptate de guvernul unui stat membru care îi permite acestuia din urmă să facă numiri interimare în funcţiile de conducere ale organului judiciar însărcinat cu efectuarea cercetărilor disciplinare şi cu exercitarea acţiunii disciplinare împotriva judecătorilor şi a procurorilor fără respectarea procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul naţional atunci când această reglementare este de natură să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor acestui organ ca instrument de presiune asupra activităţii respectivilor judecători şi procurori sau de control politic al acestei activităţi.”

47. În considerentele Hotărârii din 18 mai 2021, CJUE a reţinut, referitor la normele care guvernează regimul disciplinar, că cerinţa de independenţă impune ca acest regim să prezinte garanţiile necesare pentru a evita orice risc de utilizare a unui astfel de regim ca sistem de control politic al conţinutului deciziilor judiciare (paragraful 198 din hotărâre). Întrucât perspectiva iniţierii unei cercetări disciplinare este în sine susceptibilă să exercite o presiune asupra celor care au sarcina de a judeca, este esenţial ca organul competent să efectueze cercetările, să exercite acţiunea disciplinară şi să acţioneze în cadrul exercitării misiunilor sale în mod obiectiv şi imparţial şi în acest scop să fie la adăpost de orice influenţă exterioară (paragraful 199 din hotărâre). Prin urmare, dat fiind că persoanele care ocupă funcţiile de conducere în cadrul unui astfel de organ pot exercita o influenţă determinantă asupra activităţii acestuia, normele care guvernează procedura de numire în aceste funcţii trebuie să fie concepute astfel încât să nu poată da naştere niciunei îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor organului menţionat ca instrument de presiune asupra activităţii judiciare sau de control politic al acestei activităţi (paragraful 200 din hotărâre).

48. Aşadar, fără a constata neconcordanţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 cu dreptul Uniunii Europene, CJUE a decis că, în cele din urmă, „revine instanţei de trimitere sarcina de a verifica, ţinând seama de ansamblul elementelor pertinente ale contextului de fapt şi de drept naţional, dacă reglementarea naţională în discuţie în litigiul principal a avut ca efect să confere guvernului naţional o competenţă directă de numire în aceste funcţii şi dacă a putut da naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi” (paragraful 206 din Hotărârea CJUE din 18 mai 2021).

49. În analiza prezentei sesizări se porneşte de la următoarele realităţi juridice acceptate şi statuate inclusiv în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2013):

„Principiul aplicării cu prioritate a dreptului Uniunii Europene este consacrat de art. 148 alin. (2) din Constituţie, iar garantarea aducerii la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării la Uniunea Europeană şi din aplicarea acestui principiu revine, în ordine, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, Parlamentului, Preşedintelui României, Guvernului şi autorităţii judecătoreşti.

(…) Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, având competenţa de interpretare a dreptului Uniunii Europene (…), hotărârile sale preliminare sunt obligatorii erga omnes, la nivelul tuturor statelor membre, sub rezerva solicitării la un moment ulterior, de către instanţele judecătoreşti naţionale, a unor lămuriri suplimentare asupra respectivei interpretări a Curţii.”

50. Pe calea mecanismului hotărârii prealabile, în demersul de rezolvare de principiu a chestiunii de drept cu care a fost sesizată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând dispoziţiile supuse interpretării prin prisma condiţionalităţilor stabilite de CJUE, apreciază că, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare, dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 nu sunt de natură să confere Guvernului o competenţă directă de numire în aceste funcţii şi nici să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi.

51. Mai trebuie amintit şi faptul că art. 267 din TFUE nu abilitează CJUE să aplice normele dreptului Uniunii Europene la o speţă determinată, ci numai să se pronunţe cu privire la interpretarea tratatelor şi a actelor adoptate de instituţiile Uniunii, însă, conform unei jurisprudenţe constante, în cadrul cooperării judiciare create prin articolul respectiv, CJUE, plecând de la elementele dosarului, poate furniza instanţei naţionale elementele de interpretare a dreptului Uniunii care ar putea să îi fie utile în aprecierea efectelor uneia sau ale alteia dintre dispoziţiile acestuia (paragraful 201 din Hotărârea CJUE din 18 mai 2021).

52. Astfel, CJUE a subliniat că „o reglementare naţională poate genera îndoieli precum cele menţionate la punctul 200 din prezenta hotărâre atunci când are ca efect, fie şi cu titlu provizoriu, să permită guvernului statului membru în cauză să facă numiri în funcţiile de conducere ale organului care are misiunea de a efectua cercetările disciplinare şi de a exercita acţiunea disciplinară împotriva judecătorilor şi a procurorilor cu încălcarea procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul naţional” (paragraful 205 din Hotărârea CJUE din 18 mai 2021).

53. Or, se impune a fi observat faptul că, în reperele indicate de CJUE, instanţa europeană a plecat de la premisa existenţei în ordinea juridică internă a unei proceduri ordinare de numire a interimatului conducerii Inspecţiei Judiciare, în timp ce, după cum se va arăta în continuare, raţiunea adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 a fost tocmai aceea a lipsei acestei proceduri şi a imposibilităţii asigurării conducerii curente a Inspecţiei Judiciare, ca urmare a expirării mandatelor funcţiilor de conducere.

54. Aşadar, elementul esenţial de la care porneşte analiza dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 constă în faptul că acestea nu au caracter derogatoriu de la eventuale norme legale cu caracter general care să reglementeze modul de asigurare a interimatului conducerii Inspecţiei Judiciare, fiind adoptate nu pentru eludarea, ci tocmai în considerarea inexistenţei acestora din urmă.

55. Un prim argument în susţinerea acestei observaţii este unul care rezultă chiar din titlul şi din obiectul reglementării. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii prevede în art. I alin. (1): „La articolul 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, (…) după alineatul (6) se introduc două noi alineate, alineatele (7) şi (8), cu următorul cuprins: (…)”. Ca urmare, este evident că scopul legiuitorului delegat a fost acela de a acoperi absenţa normării în privinţa situaţiilor expuse în conţinutul dispoziţiilor de completare.

56. Din perspectiva tehnicii legislative, dispoziţiile prevăzute în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 24/2000), reglementează completarea unui act normativ ca fiind un eveniment legislativ care constă în introducerea unor dispoziţii noi, ce cuprind soluţii legislative şi ipoteze suplimentare care nu afectează însă concepţia generală ori caracterul unitar al acelui act.

57. În al doilea rând, relevante sunt şi motivele care au stat la baza emiterii ordonanţei de urgenţă, astfel cum sunt prezentate de către Guvern în preambulul acestui act normativ, reţinându-se, printre altele, următoarele:

„Având în vedere că, potrivit prevederilor art. 65 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, Inspecţia Judiciară este condusă de un inspector-şef, care exercită funcţia de conducere şi organizare a activităţii Inspecţiei Judiciare, ajutat de un inspector-şef adjunct, numiţi prin concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii,

luând în considerare că, potrivit prevederilor art. 67 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, mandatul inspectorului-şef şi al inspectorului-şef adjunct este de 3 ani, putând fi reînnoit o singură dată, în condiţiile legii,

întrucât dispoziţiile Legii nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, nu reglementează situaţia în care mandatele funcţiilor de inspector-şef şi inspector-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare expiră înainte de finalizarea concursurilor pentru ocuparea acestor funcţii şi nici posibilitatea exercitării cu titlu interimar a funcţiilor de inspector-şef şi inspector-şef adjunct, în situaţia în care acestea devin vacante din alte motive, (…)

faţă de faptul că mandatul conducerii Inspecţiei Judiciare a expirat la data de 1 septembrie 2018 şi nu există o dispoziţie legală care să reglementeze expres modul de asigurare a interimatului pentru aceste funcţii, (…)

considerând că situaţia prezentată mai sus este una extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, fiind necesară o intervenţie urgentă de natură legislativă care să acopere lacuna legislativă în această materie”.

58. Prin urmare, contextul situaţiilor de fapt şi de drept care au condus la adoptarea ordonanţei de urgenţă relevă, pe de o parte, existenţa unui vid legislativ în privinţa interimatului funcţiilor de inspector-şef şi inspector-şef adjunct din cadrul Inspecţiei Judiciare, iar, pe de altă parte, o ipoteză particulară fără corespondent legal, în care vacantarea celor două funcţii de conducere la 1 septembrie 2018, generată de imposibilitatea de finalizare a concursului pentru ocuparea funcţiilor în termenul legal din cauza unor proceduri judiciare referitoare la regulamentul de concurs, nu îşi găsea rezolvare normativă.

59. Totodată, spre deosebire de situaţia altor funcţii de conducere din sistemul judiciar cu privire la care legiuitorul reglementase posibilitatea delegării în ipoteza vacanţei funcţiei, până la ocuparea acesteia prin concurs sau numire, în cazul conducerii Inspecţiei Judiciare nu exista o astfel de prevedere. Astfel, pot fi identificate în legislaţia specifică sistemului judiciar dispoziţiile art. 57 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că:

„Art. 57. –

(…)

(4) Delegarea în funcţii de conducere a judecătorilor de la curţile de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători, până la ocuparea funcţiei prin numire în condiţiile prezentei legi.

(5) Delegarea în funcţiile de conducere de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecătorilor de la această instanţă se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători, cu acordul scris al acestora, la propunerea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.”

60. Normele legale citate, care permit delegarea pe funcţii de conducere vacante la instanţe şi parchete, nu pot fi însă aplicate prin analogie şi cu atât mai puţin în mod direct în situaţia vacanţei funcţiilor de conducere de la nivelul Inspecţiei Judiciare.

61. Prin urmare, o primă concluzie este aceea că ipoteza „încălcării procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul naţional”, la care a făcut trimitere CJUE atunci când a furnizat elementele de interpretare a dreptului Uniunii Europene în raport cu care să fie evaluate efectele Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, nu se regăseşte în contextul legislativ existent la momentul adoptării acestui act normativ.

62. Dată fiind corelaţia expusă de CJUE (paragraful 52 din prezenta decizie), inexistenţa acestei premise ar face, ab initio, inutilă analiza îndeplinirii celor două condiţii referitoare la aptitudinea ordonanţei de urgenţă de a conferi Guvernului o competenţă directă de numire a interimatului conducerii Inspecţiei Judiciare şi de a da naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare, ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi.

63. Totuşi, din raţiuni ce ţin de necesitatea lămuririi tuturor aspectelor ce ar putea genera interpretări contradictorii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va analiza în continuare reperele indicate de CJUE pentru verificarea efectelor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, respectiv: numirea directă şi îndoiala legitimă.

64. Cu privire la condiţia ca norma în discuţie să confere Executivului competenţa directă de numire a conducerii Inspecţiei Judiciare, aşa cum s-a arătat anterior, circumstanţele în care a fost promovată ordonanţa de urgenţă relevă intenţia Guvernului de a reglementa, în virtutea delegării legislative ce îi este acordată de art. 115 alin. (4) din Constituţie, situaţia de vacantare a funcţiilor de conducere cu care se confrunta Inspecţia Judiciară din cauze obiective, neimputabile nici acestei instituţii, nici Consiliului Superior al Magistraturii şi cu atât mai puţin Executivului.

65. De altfel, în considerentele Hotărârii CJUE din 18 mai 2021 s-a reţinut că „simplul fapt că membrii cu funcţii de conducere ai organului care are misiunea de a efectua cercetări disciplinare şi de a exercita acţiunea disciplinară în privinţa judecătorilor şi a procurorilor sunt numiţi de guvernul unui stat membru nu este de natură să dea naştere unor îndoieli precum cele menţionate la punctul 200 din prezenta hotărâre. Situaţia este aceeaşi în ceea ce priveşte dispoziţiile naţionale care prevăd că interimatul unei funcţii de conducere din cadrul unui astfel de organ este asigurat, în situaţia vacantării acestei funcţii ca urmare a expirării mandatului în cauză, de conducătorul al cărui mandat a expirat, până la data ocupării acestei funcţii în condiţiile legii. Cu toate acestea, condiţiile de fond şi modalităţile procedurale aplicabile la adoptarea deciziilor de numire a acestor conducători trebuie să fie concepute astfel încât să îndeplinească cerinţele amintite la punctul 199 din prezenta hotărâre” (paragrafele 202-204 din hotărâre).

66. Aşadar, atât în Hotărârea CJUE din 18 mai 2021, cât şi în jurisprudenţa sa din cauze similare [Hotărârea din 19 noiembrie 2019, A. K. şi alţii (Independenţa Camerei Disciplinare a Curţii Supreme), C-585/18, C-624/18 şi C-625/18, EU:C:2019:982], CJUE acceptă, de principiu, că interimatul, în situaţii de felul celei în cauză, nu este de natură să genereze, per se, îndoieli precum cele la care se raportează instanţa europeană (paragraful 203 din hotărâre), fiind necesară verificarea condiţiilor de fond şi de procedură în care se realizează numirile respective.

67. Însă, chiar şi în aceste condiţii, se impune a fi subliniat faptul că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, Guvernul nu a procedat la numirea directă a persoanelor care au exercitat cu caracter interimar funcţiile de inspector-şef şi inspector-şef adjunct din cadrul Inspecţiei Judiciare. Acest act normativ nu conţine dispoziţii propriu-zise de numire a unor persoane determinate în funcţiile de conducere respective, neavând, prin urmare, caracter intuitu personae.

68. Examinând dispoziţiile art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, prin care se introduc, în cuprinsul art. 67 din Legea nr. 317/2004, alin. (7) şi (8), care reglementează procedura de asigurare a interimatului în situaţia vacantării funcţiilor de inspector-şef şi inspector-şef adjunct din cadrul Inspecţiei Judiciare, ca urmare a expirării mandatului ori a altor situaţii, se constată că acestea reprezintă un eveniment legislativ menit a asigura soluţionarea unei ipoteze neacoperite de dispoziţiile în vigoare.

69. În aceste condiţii, este evident că legiuitorul delegat a urmărit completarea cadrului normativ existent cu norme cu aplicabilitate generală şi permanentă, iar nu doar la acel moment. Drept urmare, soluţia normativă introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 se regăseşte în prezent în fondul activ al legislaţiei, constituind forma actuală a art. 67 din Legea nr. 317/2004.

70. Deopotrivă, nu poate fi asimilat unei numiri directe nici faptul că dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 vizează situaţia particulară a vacanţei funcţiilor de conducere la data intrării sale în vigoare, ipoteză în privinţa căreia Executivul a dispus aplicarea aceleiaşi soluţii legislative, respectiv ca interimatul să fie asigurat de inspectorii aflaţi în funcţie ale căror mandate expiraseră la acel moment.

71. Din perspectiva tehnicii de reglementare, prin modul de redactare şi măsurile instituite cu privire la derularea situaţiilor juridice aflate în curs la data intrării în vigoare, dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 prezintă caracteristicile unor norme tranzitorii în sensul art. 54 din Legea nr. 24/2000, articol care prevede obligaţia emitentului de a reglementa expres şi în privinţa raporturilor juridice născute anterior, dar ale căror efecte continuă să se producă şi după adoptarea actului normativ, nefiind aşadar epuizate la intrarea în vigoare a acestuia.

72. În plus, conform art. 115 alin. (5) din Constituţie, „Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere”. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 5 septembrie 2018 şi a fost depusă spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera Deputaţilor cu nr. 616 din 5.09.2018 [conform menţiunilor din fişa proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 (PL-x nr. 449/2018), care poate fi consultată în secţiunea „Urmărirea procesului legislativ” pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor, www.cdep.ro].

73. Rezultă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 a intrat în vigoare la 5 septembrie 2018, astfel că, potrivit principiului aplicării în timp a legii civile, reglementat de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, se aplica raporturilor juridice existente la momentul respectiv, inclusiv vacanţei funcţiilor de inspector-şef şi inspector-şef adjunct intervenite la 1 septembrie 2018.

74. În aceste condiţii, se poate concluziona că dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 nu produc un alt efect decât cel pe care l-ar fi produs, în absenţa lor, dispoziţiile art. I din ordonanţa de urgenţă, context în care este superfluu a se discuta despre potenţialul risc de a conferi Guvernului competenţa de numire directă în funcţiile de conducere vacante la data intrării lor în vigoare.

75. Aşadar, prin prisma argumentelor expuse anterior, nu pot fi identificate elemente care să conducă la concluzia că dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 ar conferi sau ar fi conferit la momentul respectiv Guvernului competenţa directă de numire în funcţiile de inspector-şef şi inspector-şef adjunct din cadrul Inspecţiei Judiciare.

76. În privinţa celui de-al doilea standard probatoriu instituit de CJUE referitor la îndoiala legitimă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că împrejurările în care au fost adoptate prevederile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 reprezintă situaţii obiective excepţionale, ce nu pot fi privite ca elemente care să poată reliefa conduita sau intenţia Guvernului de a-şi aroga, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă, competenţa de numire directă în funcţiile de inspector-şef şi inspector-şef adjunct din cadrul Inspecţiei Judiciare de o manieră care „să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi” (paragraful 200 din Hotărârea CJUE din 18 mai 2021).

77. Astfel, în preambulul ordonanţei de urgenţă sunt reflectate, aşa cum s-a arătat anterior (paragraful 57 din prezenta decizie), circumstanţele excepţionale care au reclamat intervenţia normativă a Guvernului la acel moment.

78. Se observă că, plecând de la premisa că legea în vigoare nu reglementa, de principiu, situaţia obiectivă în care vacanţa funcţiilor de conducere din cadrul Inspecţiei Judiciare intervenea ca urmare a expirării mandatelor înainte de finalizarea concursurilor pentru ocuparea acestora sau din alte motive obiective, Guvernul a arătat în preambulul ordonanţei de urgenţă că: „ţinând seama de importanţa instituţiei Inspecţiei Judiciare pentru menţinerea unui corp al magistraturii integru şi care să se bucure de toate garanţiile de independenţă şi imparţialitate, activitatea desfăşurată de această instituţie urmărind îmbunătăţirea calităţii actului de justiţie, a eficienţei şi eficacităţii sistemului judiciar, prin intermediul verificărilor şi evaluărilor realizate potrivit legii, şi luând în considerare că vacantarea funcţiei de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare are repercusiuni negative asupra desfăşurării activităţii acestei instituţii şi asupra procedurilor de cercetare disciplinară a magistraţilor, în condiţiile în care inspectorul-şef are atribuţii concrete în procedura disciplinară, confirmând rezoluţiile inspectorului judiciar (…)”, apreciind astfel că are obligaţia constituţională de a edicta în acest domeniu.

79. Date fiind condiţiile de constituţionalitate în care se realizează delegarea legislativă a Guvernului, astfel cum sunt prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie, ordonanţa de urgenţă nu poate fi apreciată ca fiind o alternativă aflată la discreţia Executivului care ar avea astfel libertatea de a adopta oricând, în regim de urgenţă, acte normative cu caracter de lege. Aşadar, este exclusă de plano o intervenţie subiectivă a Executivului prin intermediul ordonanţei de urgenţă.

80. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la art. 115 alin. (4) din Constituţie (spre exemplu, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005), Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare, reglementarea să nu poată fi amânată şi motivarea urgenţei în cuprinsul ordonanţei.

81. „Situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun şi au un caracter obiectiv, în sensul că existenţa lor nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă” (a se vedea Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998). Curtea Constituţională observă, aşadar, că elementele invocate drept situaţii extraordinare, care să necesite remediere în regim de urgenţă, reprezintă stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pun în pericol un interes public şi, prin urmare, întrunesc exigenţele prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie (Decizia nr. 731 din 4 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.239 din 28 decembrie 2021).

82. Prin urmare, cadrul constituţional care îi permite Guvernului să legifereze exclude orice posibilitate de utilizare de către acesta a atributelor de legiuitor delegat, astfel încât să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi.

83. În al doilea rând, un asemenea potenţial risc nu poate fi luat în discuţie în condiţiile în care aceeaşi persoană, numită iniţial de CSM, a exercitat funcţia de conducere până la momentul vacantării (1 septembrie 2018) şi a fost numită ulterior în funcţie de CSM în urma concursului organizat şi desfăşurat în temeiul art. 67 alin. (1)-(3) din Legea nr. 317/2004. Aşadar, soluţia normativă adoptată a urmărit ca interimatul să fie asigurat de către persoane care au dat dovada competenţei profesionale şi manageriale, exercitând deja funcţiile respective, având o cunoaştere aprofundată a activităţii Inspecţiei Judiciare şi susţinând un concurs, atât la momentul numirii iniţiale, cât şi la momentul reînvestirii pentru un nou mandat, în condiţiile legii.

84. În fapt, în condiţiile expuse, în temeiul art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, funcţia de conducere de inspector-şef a fost exercitată cu caracter interimar, în perioada 1 septembrie 2018-14 mai 2019, de aceeaşi persoană care atât anterior interimatului, cât şi ulterior interimatului (în baza Hotărârii Plenului CSM nr. 82 din 15 mai 2019), a fost numită de CSM, potrivit procedurii prevăzute de art. 67 din Legea nr. 317/2004, în urma concursului, ceea ce exclude, de plano, orice minimă intervenţie a Guvernului în desemnarea persoanelor care exercită funcţiile de inspector-şef şi inspector-şef adjunct în cadrul Inspecţiei Judiciare.

85. Mai mult, soluţia legislativă adoptată prevede ca interimatul funcţiilor de conducere respective să fie asigurat de persoane în privinţa cărora CSM derulase anterior procedura de numire în urma concursului organizat potrivit legii, soluţie menită să asigure şi continuitatea actului managerial pentru o perioadă determinată, până la ocuparea postului în condiţiile legii.

86. Nu poate fi ignorat nici faptul că, în prezent, în privinţa instituţiei delegării pe funcţii de conducere la instanţe şi parchete, se poate constata prefigurarea unei practici administrative care reflectă această soluţie normativă, în sensul că, de regulă, se dispune delegarea pe o funcţie de conducere vacantă a aceluiaşi magistrat care exercitase anterior mandatul de conducere, tocmai în considerarea argumentelor expuse mai sus.

87. În plus, se cuvine a fi luat în considerare şi faptul că, potrivit art. 65 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, în funcţia de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare nu poate fi numit decât un judecător, a cărui întreagă carieră profesională este girată de CSM, garantul independenţei justiţiei, conform art. 133 alin. (1) din Constituţie, şi singura instituţie cu competenţe în numirea, promovarea, transferul şi sancţionarea judecătorilor, potrivit art. 125 alin. (2) din Constituţie, ceea ce înseamnă că persoana respectivă răspunde exigenţelor specifice corpului magistraţilor, prezentând garanţiile de imparţialitate şi independenţă în exercitarea funcţiei.

88. Astfel, deşi este necontestat faptul că interimatul celor două funcţii de conducere a fost exercitat în temeiul dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, Executivul nu a avut nicio implicare în selectarea sau numirea persoanelor care au asigurat interimatul, motiv pentru care nu se poate reţine incidenţa ipotezei avute în vedere de CJUE la paragraful 202 din Hotărârea din 18 mai 2021.

89. Ca urmare, nu se poate vorbi despre o numire într-o funcţie de conducere efectuată direct de puterea executivă, cu încălcarea procedurii ordinare de numire prevăzute de lege, ci de adoptarea unui act normativ, în baza unei abilitări constituţionale, în considerarea unor situaţii extraordinare, a căror reglementare nu putea fi amânată.

90. În concluzie, se apreciază că dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 nu sunt de natură să confere Guvernului o competenţă directă de numire în funcţiile de conducere din cadrul Inspecţiei Judiciare şi nici să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi.

91. Având în vedere că, pentru argumentele arătate, răspunsul la prima întrebare este negativ, este superfluă analiza celei de-a doua întrebări ce formează obiectul sesizării, întrebare ce are caracter subsidiar unui răspuns pozitiv la prima întrebare.

Pentru considerentele expuse, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:

Admite sesizarea formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 24 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 391/39/2021, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

Dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii nu sunt de natură să confere Guvernului o competenţă directă de numire în aceste funcţii şi să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 martie 2022.”

Avocat Andrei Pap
PAP | law office

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti