Comisia Europeană analizează preluarea anumitor active ale Auto-Holding-Dresden (Germania) de către VGRD GmbH (Germania) o filială a întreprinderii Volkswagen AG
24.05.2022 | JURIDICE.ro

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C206 din 23 mai 2022 a fost publicată Notificare prealabilă a unei concentrări (Cazul M.10714 – VGRD / ASSETS OF AUTO-HOLDING DRESDEN).
La data de 13 mai 2022, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.
Notificarea vizează următoarele întreprinderi:
— VGRD GmbH (Germania), o filială deținută integral a întreprinderii Volkswagen AG („VW AG”), care aparține grupului Volkswagen;
— anumite active ale Auto-Holding-Dresden („întreprinderea-țintă”, Germania), care aparține întreprinderii Auto-Holding-Dresda (Germania).
VGRD va dobândi, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul unic asupra întregii întreprinderi-țintă.
Concentrarea se realizează prin achiziționare de active.
În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.