Dreptul securităţii sociale

A fost majorată alocația zilnică de hrană pentru copiii din creșe și orfelinate, pentru vârstinicii și persoanele adulte cu dizabilități din unităţile publice şi private de asistenţă socială
24.05.2022 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Dreptul securitatii sociale, Drepturile omului, Lege 9, Monitorul Oficial al României
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 502 din 23 mai 2022 a fost publicată Legea nr. 143/2022 pentru modificarea şi completarea art. 129 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi pentru stabilirea unor măsuri de asistenţă socială.

Prezentul act normativ introduce mențiunea ca, din alocația lunară de plasament, pe lângă drepturile deja prevăzute de lege (hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/manuale, jucării, materiale cultural-sportive, sume de bani pentru nevoi personale, sprijin pentru integrare socială, transport, condiţii adecvate de locuit) să se poată contribui și la achitarea cheltuielilor pentru utilități, precum gaze, apă, electricitate sau combustibil, îngijire socială și pedagogică, având în vedere că aceste cheltuieli deservesc bunăstarea copiilor, fără aceste servicii neputându-se oferi condiții optime de trai.

De asemenea, legea stabileşte un cuantum de 22 de lei, ce va fi actualizat anual pentru alocaţia de hrană pentru copiii din serviciile de zi publice, pentru copiii şi tinerii pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială într-un serviciu public de tip rezidenţial şi pentru copiii aflaţi în case de tip familial, precum şi pentru mamele protejate în centre maternale. Cuantumul alocaţiei de hrană pentru copiii din serviciile de zi este aplicabil şi copiilor din creşe şi alte unităţi de educaţie timpurie.

Nivelul minim al alocaţiei zilnice de hrană în cuantum de 22 lei se aplică și pentru consumurile colective din instituţiile şi unităţile publice şi private de asistenţă socială destinate persoanelor adulte, persoanelor adulte cu dizabilităţi şi persoanelor vârstnice.

Intrare în vigoare: 26 mai 2022

Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti