Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 1 comentariu

Excepție de neconstituţionalitate admisă ref. întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale. UPDATE: Publicare OUG în Monitorul Oficial. UPDATE: Decizia motivată. UPDATE: Publicarea Deciziei CCR nr. 358/2022 în Monitorul Oficial
10.06.2022 | JURIDICE.ro

Secţiuni: CCR, Drept constitutional, Drept penal, Jurisprudență, Monitorul Oficial al României, Selected
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 565 din 9 iunie 2022 a fost publicată Decizia nr. 358/2022 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Roland Lucian Stoica în Dosarul nr. 2.380/63/2016 al Tribunalului Dolj – Secţia penală, de Ioan Călin Abrudean în Dosarul nr. 1.867/85/2016 al Tribunalului Sibiu – Secţia penală, de Marius Gabriel Smaranda în Dosarul nr. 6.010/215/2018 al Judecătoriei Craiova – Secţia penală, de Anghel Sandu în Dosarul nr. 458/104/2019/a1 al Tribunalului Olt – Secţia penală, de Ioan Huntai în Dosarul nr. 11.649/197/2018/a4 al Judecătoriei Braşov – Secţia penală, de Marius Gabriel Smaranda în Dosarul nr. 1.070/54/2019 al Curţii de Apel Craiova – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, de Vasile Dumitru în Dosarul nr. 9.928/279/2016 al Curţii de Apel Bacău – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, de Mititelu Adrian Marin în Dosarul nr. 5.997/63/2016 al Curţii de Apel Craiova – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, de Ştefan Emil Matei în Dosarul nr. 46.638/3/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală şi de Rodica Vlad în Dosarul nr. 4.708/101/2013 al Curţii de Apel Craiova – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În opinia autorilor excepției, prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză”, din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, este neconstituţională. În continuare, invocă prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie, precum şi ale art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 referitoare la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, apreciind că după 45 de zile de la publicarea deciziei de admitere, instanţele judecătoreşti trebuiau să constate că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal şi-au încetat efectele juridice.

Or, în practică, instanţele judecătoreşti au statuat că decizia Curţii Constituţionale este o decizie interpretativă, iar nu una pură şi simplă de imediată aplicare. În acest context, apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu sunt clare, previzibile şi predictibile, întrucât nu permit persoanei acuzate să cunoască în ce condiţii şi prin ce acte se întrerupe cursul prescripţiei răspunderii penale. Astfel, textul de lege criticat nu este suficient de clar şi explicit stabilit la nivel legislativ, fapt ce are consecinţe directe atât asupra persoanei aflate în ipoteza normei, cât şi pentru instanţa chemată să aprecieze cu privire la temeinicia şi legalitatea solicitărilor.

Autorii excepţiei susţin că prescripţia răspunderii penale este o cauză de stingere a răspunderii penale şi, implicit, a acţiunii de tragere la răspundere penală, determinată şi justificată de efectele trecerii timpului. Întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale devine eficientă într-o manieră completă doar în condiţiile reglementării unor pârghii legale de încunoştinţare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripţie.

În concluzie, autorii excepţiei consideră că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt lipsite de previzibilitate, fiind contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât în forma rămasă în vigoare după publicarea deciziei de admitere a Curţii Constituţionale şi prin nepunerea dispoziţiilor în acord cu Legea fundamentală în termenul constituţional, acestea nu permit persoanei acuzate de săvârşirea unei fapte penale să cunoască în ce condiţii se întrerupe cursul prescripţiei.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal cu următorul conţinut: „Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză.”

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză”, din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, este neconstituţională. Cu acel prilej, Curtea, plecând de la premisa potrivit căreia prescripţia răspunderii penale aparţine dreptului penal material, şi nu dreptului procesual penal, fiind o cauză de înlăturare a răspunderii penale, a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal instituie o soluţie legislativă de natură a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situaţie juridică incertă referitoare la condiţiile tragerii sale la răspundere penală pentru faptele săvârşite.

Curtea a reţinut că prevederile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt lipsite de previzibilitate şi, totodată, contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât sintagma „oricărui act de procedură” din cuprinsul acestora are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale.

Mai mult, Curtea a statuat că Codul penal în vigoare modifică sfera de aplicare a instituţiei răspunderii penale, în favoarea unui regim juridic mult mai permisiv al organelor judiciare, nu doar prin reglementarea regulii conform căreia orice act de procedură îndeplinit în cauză are ca efect întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale, ci şi prin majorarea termenului prescripţiei speciale, conform art. 155 alin. (4) din Codul penal, la dublul termenului de prescripţie prevăzut pentru fiecare categorie de infracţiuni, comparativ cu dispoziţiile art. 124 din Codul penal din 1969, care prevedeau împlinirea termenului prescripţiei speciale dacă termenul de prescripţie era depăşit cu încă jumătate.

Totodată, calificarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 fie ca simplă, fie ca interpretativă a determinat şi asocierea anumitor efecte acestui act al instanţei de contencios constituţional, cu consecinţa apariţiei unei practici judiciare neunitare. În această privinţă, Curtea reţine că, în literatura de specialitate, deciziile pronunţate de către instanţa de contencios constituţional erau împărţite în două categorii, şi anume decizii simple şi decizii intermediare, în această din urmă categorie fiind incluse deciziile interpretative şi deciziile manipulative. Deciziile simple, numite şi „decizii extreme”, erau calificate ca acele decizii prin care se constată, după caz, constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea dispoziţiei legale criticate. În ceea ce priveşte categoria deciziilor intermediare, s-a precizat că aceasta se compune din deciziile interpretative (acele decizii în al căror dispozitiv regăsim sintagmele „în măsura în care”, „dacă şi în condiţiile în care”) şi deciziile manipulative (acele decizii care sunt mai mult decât deciziile de interpretare, ele propunându-şi să transforme semnificaţia legii, pentru a nu lăsa un „vid juridic” cu „consecinţe păgubitoare”).

În acest context, Curtea reţine că atât practica judiciară, cât şi literatura de specialitate au apreciat că stabilirea efectelor deciziilor Curţii Constituţionale este indisolubil legată de stabilirea naturii/tipologiei deciziei respective. Cu alte cuvinte, s-a considerat că a stabili că o decizie este simplă/extremă sau interpretativă/cu rezervă de interpretare dezvăluie inclusiv răspunsul la întrebarea dacă este necesară/obligatorie intervenţia legiuitorului pentru a pune de acord cu Constituţia, în sensul celor constatate de către instanţa de contencios constituţional, a acelor dispoziţii constatate ca fiind neconstituţionale. Astfel, s-a apreciat că, de regulă, stabilirea naturii de decizie simplă/extremă determină necesitatea/obligaţia legiuitorului de a interveni legislativ, pe când atribuirea naturii de decizie interpretativă/cu rezervă de interpretare nu naşte o astfel de obligaţie, ci determină, mai degrabă, o obligaţie a organelor judiciare (şi a celorlalte organe chemate să aplice legea) de a interpreta decizia Curţii şi de a-i stabili efectele pentru a o aplica la cazul concret.

Curtea constată că a reţinut în jurisprudenţa sa constantă că „atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiecţilor de drept. În consecinţă, atât Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice urmează, în aplicarea legii criticate, să respecte cele stabilite de Curtea Constituţională în considerentele şi dispozitivul prezentei decizii” (Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013).

Din această perspectivă, Curtea observă că evocarea obligativităţii atât a dispozitivului, cât şi a considerentelor reprezintă o metodă utilizată de instanţa de contencios constituţional nu doar în ceea ce priveşte aşa-zisa categorie a deciziilor interpretative/cu rezervă de interpretare, ci în ceea ce priveşte toate deciziile pronunţate de către aceasta. Astfel, Curtea constată că atât obligativitatea dispozitivului, cât şi a considerentelor reprezintă un principiu ce însoţeşte toate deciziile Curţii Constituţionale, indiferent de soluţia pronunţată prin acestea. Aşa fiind, Curtea subliniază faptul că, deşi în anumite cazuri o decizie a Curţii Constituţionale poate fi aplicată la speţa dedusă judecăţii într-un mod conform considerentelor sale, demers pe deplin posibil independent de intervenţia legiuitorului, aceasta nu presupune o înlăturare a obligaţiei acestuia din urmă de a interveni legislativ inclusiv în cazul deciziilor interpretative/cu rezervă de interpretare.

Având în vedere aceste aspecte, Curtea apreciază că, într-adevăr, un element esenţial în astfel de situaţii este stabilirea naturii deciziei pronunţate de Curtea Constituţională, în sensul încadrării sale fie în categoria deciziilor simple/extreme, fie în categoria deciziilor interpretative/cu rezervă de interpretare. În egală măsură, Curtea constată că este important a stabili în ce măsură norma sancţionată prin decizia pronunţată de către instanţa de contencios constituţional este aptă să funcţioneze fără intervenţia ulterioară a legiuitorului, într-o manieră care să nu permită arbitrarul sau o aplicare diferenţiată de la caz la caz. Cu alte cuvinte, trebuie analizat dacă ansamblul legislativ pe care considerentele şi dispozitivul unei decizii a Curţii Constituţionale se grefează oferă toate elementele necesare aplicării acestuia într-un mod previzibil, în ciuda pasivităţii legiuitorului.

Plecând de la aceste premise, Curtea reţine că Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 sancţionează „soluţia legislativă” pe care textul de lege criticat o conţinea, astfel că, aplicând criteriile tradiţionale/clasice, aceasta nu va putea fi încadrată în categoria deciziilor interpretative/cu rezervă de interpretare. De altfel, dispozitivul deciziei nici nu cuprinde sintagma specifică unei decizii prin care se stabileşte interpretarea constituţională a normei.

Curtea observă că, în ceea ce priveşte deciziile prin care se constată neconstituţionalitatea „unei soluţii legislative”, există situaţii în care, în ciuda tăcerii legiuitorului, ansamblul normativ în vigoare oferă toate elementele legislative necesare, fapt ce permite aplicarea acestor norme într-un mod previzibil şi unitar. Luând drept exemplu Decizia nr. 535 din 24 septembrie 2019, Curtea observă că după publicarea acesteia, deşi legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea textului (a cărui soluţie legislativă a fost sancţionată din perspectivă constituţională), ansamblul normativ în vigoare permite aplicarea dispoziţiilor art. 589 din Codul de procedură penală de către organele judiciare, deoarece acestea prevăd titularii formulării cererii, efectele hotărârii pronunţate, calea de atac etc., reglementare ce face posibilă o aplicare previzibilă a deciziei Curţii Constituţionale.

Pe de altă parte, pot exista situaţii în care, în ciuda unei reglementări cuprinzătoare, care, în principiu, ar permite aplicarea previzibilă a normei sancţionate prin decizia Curţii, acest lucru devine imposibil de realizat în condiţiile în care acest deziderat s-ar transforma într-o încălcare a unor drepturi/libertăţi fundamentale. Luând drept exemplu Decizia nr. 224 din 4 aprilie 2017, Curtea observă că legiuitorul nu a intervenit după publicarea acesteia pentru modificarea soluţiei legislative cuprinse în art. 335 alin. (1) din Codul penal în sensul incriminării faptei de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, fără permis de conducere. Cu toate că ansamblul normativ în vigoare este susceptibil a permite aplicarea deciziei anterior menţionate, acest lucru nu poate fi realizat deoarece s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii incriminării infracţiunilor şi a pedepselor. În acest sens, prin Decizia nr. 11 din 12 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 26 iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis sesizarea şi a stabilit că „în interpretarea noţiunii de «autovehicul», prevăzută de art. 334 alin. (1) din Codul penal şi art. 335 alin. (1) din Codul penal, raportat la art. 6 pct. 6 şi pct. 30 din O.U.G. nr. 195/2002, modificată şi completată prin O.G. nr. 21/26.08.2014, conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînmatriculat/neînregistrat potrivit legii sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere nu întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) din Codul penal, respectiv de art. 335 alin. (1) din Codul penal”.

În fine, Curtea observă că sunt cazuri în care ansamblul normativ în vigoare nu oferă toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normelor sancţionate prin deciziile Curţii Constituţionale care au constatat neconstituţionalitatea unor soluţii legislative. Un astfel de exemplu este Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, prin care Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 145 din Codul de procedură penală, care nu permite contestarea legalităţii măsurii supravegherii tehnice de către persoana vizată de aceasta, care nu are calitatea de inculpat, este neconstituţională. Or, se poate observa că după publicarea deciziei legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea soluţiei legislative cuprinse în art. 145 din Codul de procedură penală în sensul reglementării aspectelor esenţiale ce ţin de exercitarea acestei acţiuni în instanţă, astfel că norma sancţionată de Curtea Constituţională nu poate produce efecte juridice în sensul celor statuate de instanţa de contencios constituţional decât după intervenţia legiuitorului.

Astfel, Curtea constată că, prin efectele pe care le produce, Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 împrumută natura juridică a unei decizii simple/extreme, întrucât, constatând neconstituţionalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză”, Curtea a sancţionat unica soluţie legislativă pe care dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal o reglementau.

Pe de altă parte, Curtea observă că atât o parte a practicii judiciare, cât şi o parte a literaturii de specialitate, plecând de la conţinutul paragrafului 34 al deciziei anterior menţionate, au apreciat, prin analogie cu dispoziţiile din vechiul Cod penal, că, în ceea ce priveşte cauza de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale constând în îndeplinirea unor acte de procedură în cauză, aceasta îşi produce efectele numai în cazul oricărui act de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal.

În contextul în care sub imperiul vechiului Cod Penal procesul penal nu debuta la momentul începerii urmăririi penale, ci din momentul efectuării actelor premergătoare, etapă în cadrul căreia era permisă efectuarea de acte procedurale iar începerea urmăririi penale era însoţită de atribuirea calităţii de învinuit, erau calificate drept cauze de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale constând în îndeplinirea unor acte în cauză, potrivit Codului penal din 1969, următoarele: înmânarea unui exemplar al mandatului de arestare, comunicarea faptei pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, prezentarea materialului de urmărire penală, citarea părţii, comunicarea de copii de pe dispozitivul hotărârii părţilor care au lipsit atât la judecată, cât şi la pronunţare. S-a considerat, totodată, că, deşi legea nu prevedea expres, pe lângă actele procesuale comunicate învinuitului sau inculpatului, au efect întrerupător de prescripţie şi actele efectuate în prezenţa acestora (de exemplu, luarea interogatoriului, ascultarea unui martor, rezolvarea unei cereri de către instanţă etc.).

Curtea observă că modalitatea de reglementare a structurii procesului penal este diferită în cele două coduri de procedură penală, noua reglementare renunţând la anumite instituţii de drept procesual penal şi introducând noi etape procesual penale cu caracteristici proprii. Aşa fiind, Curtea constată că modalitatea de reglementare diferită a procesului penal în cele două acte normative face necesară intervenţia legiuitorului, ori de câte ori sunt necesare adaptarea şi concilierea opţiunilor legislative/jurisprudenţiale anterioare, indicate de către instanţa de contencios constituţional, cu noua structură a procesului penal.

În continuare, Curtea reţine că în Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, paragrafele 22 şi 23, a subliniat necesitatea analizării instituţiei prescripţiei răspunderii penale dintr-o dublă perspectivă, această dualitate fiind esenţială şi în ceea ce priveşte analizarea instituţiei întreruperii termenului cursului prescripţiei. Astfel, Curtea a reţinut că instituţia prescripţiei răspunderii penale „instituie, pe de o parte, un termen de decădere a organelor judiciare din dreptul de a trage la răspundere penală persoanele care săvârşesc infracţiuni, iar, pe de altă parte, un termen, apreciat de legiuitor ca fiind suficient de mare, pentru ca societatea să uite faptele de natură penală săvârşite şi efectele acestora, ca urmare a diminuării treptate a impactului lor asupra relaţiilor sociale”.Aşa fiind, Curtea a considerat că întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale reprezintă, pe de o parte, o soluţie juridică de repunere a organelor judiciare într-un nou termen, integral, de prescripţie, în care îşi pot exercita rolul activ, conferit de dispoziţiile art. 5 din Codul de procedură penală, de stabilire a adevărului, în cauzele penale, iar, pe de altă parte, o manieră prin care societatea, prin intermediul organelor statului, aduce la cunoştinţa suspectului sau a inculpatului că fapta de natură penală pe care a săvârşit-o nu şi-a pierdut rezonanţa socială avută în momentul comiterii sale. Curtea reţine că, deşi repunerea în termenul de prescripţie este un instrument oferit organelor judiciare, necesar îndeplinirii rolului lor şi împiedicării tergiversării soluţionării procesului penal prin exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale de către suspect sau inculpat, aceasta nu poate fi convertită într-un instrument care să justifice pasivitatea acestor organe în îndeplinirea obligaţiilor lor legale. Prin urmare, Curtea observă că instituţia prescripţiei răspunderii penale are, în egală măsură, rolul de a împiedica tergiversarea realizării urmăririi penale şi a desfăşurării procesului penal cu consecinţa tragerii la răspundere penală a persoanelor ce se fac vinovate de săvârşirea faptelor penale.

În continuare, Curtea constată că, în paragraful 34 al Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a evidenţiat faptul că soluţia legislativă din Codul penal din 1969 îndeplinea exigenţele de claritate şi previzibilitate, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat. Curtea observă însă că indicarea soluţiei legislative din actul normativ anterior a avut rol orientativ şi, în niciun caz nu i se poate atribui o natură absolută, în sensul obligării adoptării de către legiuitor a unei norme identice cu cea conţinută de Codul penal din 1969. Astfel, Curtea subliniază că, deşi a sancţionat soluţia legislativă prevăzută de art. 155 alin. (1) din Codul penal deoarece aceasta prevedea că se poate întrerupe cursul prescripţiei prin efectuarea de acte procedurale care nu sunt cunoscute suspectului sau inculpatului, prin comunicare sau prin prezenţa acestuia la efectuarea lor, Curtea nu a impus ca toate actele care se comunică suspectului sau inculpatului sau toate actele care presupun participarea suspectului sau inculpatului să fie privite ca acte care sunt apte să întrerupă cursul prescripţiei răspunderii penale, stabilirea acestora intrând în competenţa legiuitorului, cu condiţia esenţială ca acestea să îndeplinească exigenţele menţionate de către instanţa de contencios constituţional.

Tocmai având în vedere sfera de competenţă a legiuitorului, Curtea constată că, în paragraful 34 al Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, a evidenţiat reperele comportamentului constituţional pe care legiuitorul, iar nu organele judiciare, avea obligaţia să şi-l însuşească, acesta, în temeiul art. 147 din Constituţie, fiind obligat să intervină legislativ şi să stabilească clar şi previzibil cazurile de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. De altfel, prin aceeaşi decizie, Curtea a indicat ca punct de reper inclusiv jurisprudenţa Curţii Federale de Justiţie (Bundesgerichtshof – BGH), care a afirmat în jurisprudenţa sa că dispoziţiile de drept penal care reglementează întreruperea termenului de prescripţie se interpretează ca excepţii atent definite şi, prin urmare, nu se pretează la interpretări extinse; aşadar, instanţele obişnuite nu pot, pe propria răspundere, să dezvolte legea prin analogie (conform Deciziilor Curţii Federale de Justiţie în materie penală, Entscheidungen des Bundesgerichtshofs în Strafsachen – BGHSt 28, 381 < 382>; BGH, Ordonanţa din 29.09.2004 – 1 StR 565/03 -; Ordonanţa din 16.06.2008-3 StR 545/07 -; Ordonanţa din 10.08.2017-2 StR 227/17-).Or, Curtea observă că, prin tăcerea legiuitorului, identificarea cazurilor de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale a rămas o operaţiune realizată de către organul judiciar, ajungându-se la o nouă situaţie lipsită de claritate şi previzibilitate, situaţie ce a determinat inclusiv aplicarea diferită la situaţii similare a dispoziţiilor criticate (fapt confirmat prin constatarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a existenţei unei practici neunitare). Astfel, lipsa de intervenţie a legiuitorului a determinat în sarcina organului judiciar necesitatea de a se substitui acestuia prin conturarea cadrului normativ aplicabil în situaţia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale şi, implicit, aplicarea legii penale prin analogie.

Aşa fiind, Curtea constată că ansamblul normativ în vigoare nu oferă toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normei sancţionate prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018. Astfel, deşi Curtea Constituţională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidenţiind reperele unui comportament constituţional pe care legiuitorul avea obligaţia să şi-l însuşească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale.

În consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.

În acest context, Curtea constată că situaţia creată prin pasivitatea legiuitorului, consecutivă publicării deciziei de admitere amintite, reprezintă o încălcare a prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală, care consacră caracterul de stat de drept al statului român, precum şi supremaţia Constituţiei. Aceasta, deoarece prevalenţa Constituţiei asupra întregului sistem normativ reprezintă principiul crucial al statului de drept. Or, garant al supremaţiei Legii fundamentale este însăşi Curtea Constituţională, prin deciziile pe care le pronunţă, astfel că neglijarea constatărilor şi dispoziţiilor cuprinse în deciziile acesteia determină fragilizarea structurii constituţionale ce trebuie să caracterizeze statul de drept (în acelaşi sens, Decizia nr. 230 din 28 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 26 mai 2022).

Aşadar, Curtea constată că, în cazul de faţă, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege „cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea”, care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituţionalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice şi să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripţiei răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menţionate.

Astfel, cu unanimitate de voturi*, Curtea decide:
* Cu opinia separată a doamnelor judecător Livia Doina Stanciu şi Elena-Simina Tănăsescu, în sensul celei formulate la Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018.
Admite excepţia de neconstituţionalitate.

Intrare în vigoare: 9 iunie 2022

***

Miercuri, 8 iunie 2022, Curtea Constituțională a României a dat publicității Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal.

:: Decizia motivată

***

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 531 din 30 mai 2022 a fost publicată Ordonanța de urgență nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.

Intrare în vigoare: 30 mai 2022

***

Luni, 30 mai 2022, Guvernul României a adoptat ordonanța de urgență pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

Astfel, alineatul (1) al articolului 155 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.”

Proiectul poate fi consultat aici.

***

Vineri, 27 mai 2022, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a adus la cunoştinţa publicului următoarele precizări referitoare la efectele Deciziei Curții Constituționale  din data de 26 mai 2022 de admitere a excepției de neconstituționalitate  a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal:

– Punerea în acord a dispozițiilor neconstituționale depinde de motivarea și criteriile reținute de curte. Avem, însă, un reper adecvat de reglementare, în dispozițiile vechiului Cod penal. De la acest punct, o intervenție de modificare credem că va fi simplă și trebuie adresată punctual, pentru această instituție importantă de drept.

– Consecințele, în cazul în care neconstituționalitatea va antrena încetarea efectelor art. 155 Cod penal, vor fi majore, cu aplicabilitate pentru aproape orice fel de infracțiune. Ar fi afectate infracțiuni precum: furtul, coruperea sexuală a minorilor, falsurile, înșelăciunea, unele forme ale pornografiei infantile, unele infracțiuni contra siguranței sistemelor informatice, accidentele de circulație.

În grupa de infracțiuni cu pedepse între 5 și 10 ani, pentru care prescripția generală este de 8 ani, sunt infracțiuni grave și a căror cercetare presupune perioade mai mari, în mod obiectiv: evaziunea fiscală, rele tratamente aplicate minorului, infracțiuni de corupție, traficul de persoane.

Întreruperea termenului de prescripție și intervenția prescripției speciale constituie un factor de echilibru în filozofia stabilirii răspunderii penale, efectul general al reducerii limitelor de pedeapsă fiind echilibrat prin termenul prescripției speciale, care este dublul termenului de prescripție generală.

Întreruperea termenului de prescripție reprezintă un instrument pentru protecția victimelor infracțiunilor și trebuie asumat că intenția legiuitorului (combinată din pedepse mai reduse față de vechiul cod penal și procedura camerei preliminare, care depășește în concret termenul de 60 de zile) nu s-a confirmat în totalitate prin aplicarea noului Cod de procedură penală. Nu trebuie ca legea să priveze victimele infracțiunilor de posibilitatea de a stabili răspunderea autorilor faptelor, ci trebuie aplicate soluții pentru continuitatea unei instituții importante a dreptului penal.

În concluzie, aspectul de neconstituționalitate poate fi ușor remediat, dar intervenția unei discontinuități a normei va avea unul dintre cele mai grave efecte ale unei decizii CCR, afectând cvasitotalitatea infracțiunilor.

***
Joi, 26 mai 2022, Cătălin Predoiu, ministrului Justiției, a declarat: „Acest articol a mai fost în examenul CCR în 2018. A fost pronunţată atunci o decizie de neconstituţionalitate cu o anumită critică. Timp de patru ani, nici Parlamentul nu a reuşit să corijeze această lege. Noi avem la minister un proiect de lege care urmează să fie promovat, în perioada imediat următoare. Este în consultare cu Comisia Europeană şi ne vom adresa şi acestui articol. (…) Nu pot face, în acest moment, speculaţii până nu vedem motivaţia CCR. (…) Cunoaşteţi politica mea de a nu comenta dosare în curs şi în niciun caz nu pot să fac o gafă de a oferi vreuneia sau alteia din părţi vreun argument pe baza declaraţiei ministrului Justiţiei. Aşteptăm decizia CCR. Vom vedea ce scrie în motivare. Din punct de vedere al ministerului, care este iniţiatorul iniţiativei legislative, vom adapta, dacă este necesar, proiectul în curs şi fiecare să îşi facă atribuţiile. Proiectul este gata încă din anul 2020. (…) Consultarea cu Comisia Europeană se va finaliza în perioada următoare, vorbim de zile aici, şi o să-i dăm drumul către Parlament. Oricum avem termen în Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru adoptarea proiectului 31 decembrie 2022. Avem timpul necesar să îl aplicăm.”

***

Joi, 26 mai 2022, Curtea Constituțională a transmis că „legiuitorul trebuia să ia măsuri încă din anul 2018 pentru înlocuirea sintagmei „oricărui act de procedură în cauză” din conţinutul articolului din Codul penal referitor la întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale şi stabilirea unor condiţii clare prin care să se poată dispune întreruperea prescripţiei, potrivit stiripesurse.ro.

Întrucât sintagma „oricărui act de procedură în cauză” era neclară, imprevizibilă şi incoerentă, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză” din cuprinsul dispoziţiilor art.155 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională, arată reprezentanţii Curţii Constituţionale.

Potrivit prevederilor Constituţiei şi Legii de organizare, decizia era obligatorie, în sensul că legiuitorul trebuia să ia măsuri pentru înlocuirea acestei sintagme şi „stabilirea unor condiţii clare” prin care să se poată dispune întreruperea prescripţiei răspunderii penale, prin introducerea unor termeni „univoci” cu privire la condiţiile şi termenul întreruperii prescripţiei.

Din 2018 şi până în prezent, nu a fost luată nicio măsură, astfel încât prevederea ‘cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea’ a rămas neterminată şi inaplicabilă. În aceste condiţii, prin decizia prezentă s-a declarat neconstituţional textul rămas în vigoare. Urmează ca legiuitorul să ia în sine măsurile necesare pentru punerea în aplicare a Deciziei 297 din 2018 şi a prezentei decizii. Menţionăm încă o dată că în mod incorect şi nejustificat se reţine că prin decizia noastră am fi eliminat instituţia întreruperii prescripţiei penale”.

***

Joi, 26 mai 2022, Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal, potrivit unui comunicat.

Cu privire la această soluție, CCR a precizat următoarele:

Art. 155 alin. (1) din Codul penal a avut până în aprilie 2018 următorul conținut: „Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea  oricărui act de procedură în cauză”.

Prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, Curtea Constituțională  a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză” din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal este neconstituțională, întrucât este neclară, imprevizibilă, incoerentă și lipsită de previzibilitate, de natură a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situație juridică incertă referitoare la condițiile tragerii sale la răspundere penală pentru faptele săvârșite.

La pronunțarea deciziei de față, Curtea a observat că, după publicarea Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, legiuitorul nu a intervenit, potrivit art. 147 alin. (1) din Legea fundamentală, în sensul punerii de acord a prevederilor constatate ca fiind neconstituționale cu dispozițiile Constituției și nu a luat măsuri pentru înlocuirea acestei sintagme și stabilirea unor condiții clare prin care să se poată dispune întreruperea prescripției răspunderii penale, prin introducerea unor termeni univoci cu privire la condițiile și termenul întreruperii prescripției. Așadar, din anul  2018 și până în prezent, legiuitorul a ignorat efectele obligatorii ale Deciziei nr.297 din 26 aprilie 2018, generând astfel un viciu de neconstituționalitate mai grav, întrucât textul de lege rămas în vigoare – „cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea” – este un text incomplet și, prin urmare, inaplicabil. Mai mult, din cauza lipsei intervenției active a legiuitorului, în această perioadă instanțele de judecată au interpretat și aplicat în mod diferit/neunitar această normă juridică.

În aceste condiții, prin decizia prezentă, s-a declarat neconstituțional textul rămas în vigoare, urmând ca legiuitorul să ia imediat măsurile necesare pentru punerea în aplicare a Deciziei nr. 297 din 2018, fără a mai fi necesar să aștepte publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României.

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti