Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare pot fi asimilate unei legi penale de dezincriminare?
27.05.2022 | Anca ENESCU

Secţiuni: Articole, CCR, Drept penal, Procedură penală, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Anca Enescu

Anca Enescu

Prin Decizia nr. 176/2022 din data de 24.03.2022, pronunţată de către Curtea Constituţională, publicată în M. Of. nr. 451 din data de 05.05.2022 s-a stabilit că dispoziţiile art. 270 alin. 3  din Legea nr. 86/2006, respectiv, ”Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvâirii acesteia”, sunt neconstituţionale.

Astfel, Curtea a statuat că norma este afectată de un viciu de neconstituționalitate atât prin prisma nereglementării unui prag valoric sau temporal pentru această infracţiune, cât şi din perspectiva aplicării unei pedepse corect individualizate în lipsa posibilității stabilirii de către instanţă a pericolului social concret pe care îl prezintă faptele de contrabandă deduse judecăţii, aducându-se, astfel, atingere art. 1 alin. 3 si art. 124 din Constituția României.

Nereglementarea unui plan valoric sau temporal sub care fapta să nu constituie infracțiune conduce la încadrarea în sfera ilicitului penal și a celor mai mărunte fapte asimilate contrabandei. Pe de altă parte, în raport de limitele speciale de pedeapsa stabilite pentru această infracțiune, instanța nu ar fi avut posibilitatea să aleagă modalitatea de sancționare adecvată.

Ce se întâmplă cu soluțiile de condamnare pronunțate anterior declarării neconstituționalității prevederilor art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 privind Codul vamal?

Alin. 1 al art. 295 din Codul de procedură penală, respectiv, Când dupămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din Codul penal”, ar constitui cadrul legal prin care o persoană condamnată anterior ar putea solicita constatarea de către instantă a intervenirii instituției dezincriminării ca efect al unei decizii pronunțate de către Curtea Constituțională prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare.

Astfel, potrivit Deciziei nr. 651/2018, Curtea Constituţională a constatat căsoluţia legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu prevede şi decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, şi soluţia legislativă cuprinsă în art. 4 din Codul penal, care nu asimilează efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare cu efectele unei legi penale de dezincriminare, afectează dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 23 alin. (12) referitor la stabilirea şi aplicarea pedepsei şi art. 147 alin. (1) şi alin. (4) referitor atât la încetarea efectelor juridice ale normelor de incriminare constatate ca fiind neconstituţionale, cât şi la caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, precum şi dispoziţiile art. 7 – Nicio pedeapsă lege din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”.

În plus, potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea 187/2012 privind punerea în aplicarea a Noului Cod penal: (1) Dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii. (2) Dispoziţiile art. 4 din Codul penal nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.

În situatia concretă, în ipoteza unei condamnări pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 270 alin.3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, instanța, în raport de prevederile art. 595 C. proc. pen., cu aplicarea art. 4 Codul penal raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 176/24.03.2022  şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 651/2018 ar trebui să constate că infracţiunea de contrabandă prevăzută de dispozitiile art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României a fost dezincriminată și, pe cale de consecință, să constate încetate orice consecințe penale ce decurg din dispozițiile hotărârilor penale pronunțate.

Prima soluție jurisprudențială prin care se constată intervenirea instituției dezincriminării în baza art. 595 din Codul de procedură penală cu aplicarea art. 4 din Codul penal raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 176/24.03.2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 451/05.05.2022) şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 651/2018, este regăsită în Hotărârea nr. 42/2022, pronunțată de către Tribunalul Ialomița, respectiv:

În baza art. 595 C. proc. pen., cu aplic. art. 4 C. pen. rap. la Decizia Curţii Constituţionale nr. 176/24.03.2022 (publicată în Monitorul Oficial nr.451/05.05.2022) şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 651/2018, admite cererea formulată de petentul-condamnat X. (…)

Constată infracţiunea de contrabandă prevăzută de dispozițiile art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, pentru care petentul X a fost condamnat prin sentinţa penală nr. w din 07.04.2020, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. Z definitivă prin decizia penală nr. y/P/10.03.2021 a Curţii de Apel Constanţa, a fost dezincriminată.

Dispune încetarea executării pedepsei de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a  teza II , lit.b Cod penal din 1969, aplicate petentului prin sentinţa penală nr. w din 07.04.2020 pronunţată de Tribunalul Constanţa, pentru săvâirea infracţiunii de contrabandă asimilată, prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 din Codul vamal al României, cu aplic. 41 alin 2 C. penal din 1969 cu aplic. art. 5 alin.1 C. penal (fapte din 15.03.2013,30.03.2013, 02.04.2013, 03.04.2013, 05.04.2013, 12.04.2013, 18.04.2013, 19.04.2013, 29.04.2013, şi 04.05.2013) .

Constată încetate orice consecinţe penale ce decurg din dispoziţiile sentinţei penale nr. w din 07.04.2020, pronunţată de Tribunalul Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. y/P/10.03.2021 a Curţii de Apel Constanţa, cu privire la petentul – condamnat X.

Anulează formele de executare emise în cauză, respectiv mandatul de executare nr. Q/10.03.2021 emis de Tribunalul Constanţa.

Dispune punerea în libertate a petentului – condamnat X, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.

În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Contestaţia se depune la Tribunalul Ialomiţa.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.05.2022.”

Avocat Anca Enescu

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti