Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare

Arhivele Centrale trebuie să devină cu adevărat Naționale
30.05.2022 | Antonie POPESCU

Secţiuni: Articole, Opinii, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Antonie Popescu

Antonie Popescu

Accesul cercetătorilor la toate fondurile arhivistice trebuie să fie neîngrădit. Accesul oricărei persoane interesate trebuie sa fie neîngrădit! A trecut vremea dosarului cu șină…

Nu există nici Ministerul Cenzurii, nici al Adevărului și nimeni, nicio entitate, nu se poate erija în patron al arhivelor, al istoriei noastre scrise. Memoria Colectivă trebuie să rețină pe oricare și toate piesele arhivelor, inclusiv securiste sau penale / judiciare, clasificate sau nu, așa cum a hotărât în mai multe rânduri și Curtea Europeană a Drepturilor Omului când a deblocat accesul persoanelor vătămate la dosarele perioadei infracționale Decembrie 1989 – iunie 1990 în cauzele Asociației 21 Decembrie 1989 vs. România, pentru care Teodor Mărieș și alți colegi de-ai săi a trebuit să facă sute de zile de protest și greva foamei!

Necesitatea de a cunoaște și dreptul constituțional la informație converg spre același acces liber / neîngrădit la tot ceea ce trebuie să rețină memoria colectivă a unui popor și patrimoniul național.

Să nu uităm că o parte importantă de Arhivă Națională și Tezaur se află încă în mâinile Moscovei și tot mâna sa lungă și secretomania implantată la București în anii de ocupație manu militari și de dominație continuată au determinat această conduită aberantă – de a ascunde și a acoperi, de a bloca și a distruge – a Ministerului de Interne și a celorlalți purtători de arhivă, în relația cu cetățenii, cu justiția, cu CNSAS, ong-uri sau presă (dacă ar fi să amintim în acest context doar cazul Berevoiești)!

Comisiile pentru Cercetarea Abuzurilor, Combaterea Corupției și pentru Petiții ale Parlamentului și alte Comisii parlamentare de resortul cărora este reglementarea accesului neîngrădit la informație, indiferent de suport, ar trebui să se autosesizeze!

La fel, Europarlamentarii și toți cei care nu consideră că am aderat prea devreme la Convenția Europeană a Drepturilor Omului!

Putem împrumuta din bunele practici pe care un istoric de frunte al Basarabiei, României și Estului European, numit recent în fruntea Arhivelor Basarabiei, un om potrivit la locul potrivit, le implementează acum! Igor Cașu este omul care, după ce a studiat la Iași și în Occident și a explorat și a cercetat în marile arhive ale Lumii, are viziunea specialistului care să coordoneze o echipă și un program național București-Chișinău, sub egida Bibliotecii Naționale a României, al cărei coordonator e un alt om potrivit la locul potrivit, fostul ministru de Externe, cunoscutul istoric Adrian Cioroianu.

Avocat Antonie Popescu

Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti