Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Propunere privind reducerea TVA sau scutirea de TVA pentru prestațiile avocaților în materie penală
31.05.2022 | Mihnea STOICA

Secţiuni: Articole, Drept penal, Fiscalitate, Opinii, Procedură penală, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Mihnea Stoica

Mihnea Stoica

Referirile Directivei UE2022/542 la „servicii juridice prestate persoanelor cu contract de munca si somerilor in cadrul procedurilor judiciare pentru litigii de munca si servicii juridice prestate in cadrul sistemului de asistenta juridica, astfel cum este definit de statele membre” ma determina sa consider ca inlesnirile fiscale ar putea privi si prestatiile din materie penala. In acest sens, subliniez ca notiunea de asistenta „juridica” nu contine numai prestatiile din actiunile civile personale, ci include si asistenta juridica asigurata in procesul penal. Mai mult, referirea la „sistem” trimite la ansamblul activitatilor de asistenta judiciara organizat de statele membre. Prin urmare, opinez ca nu numai prestatiile enumerate in propunerea UNBR privind lista serviciilor avocațiale care ar trebui scutite de plata TVA ar putea face obiectul inlesnirilor fiscale, ci si cele din materie penala.

Asadar, supun atentiei comunitatii juridice (punct ro) completarea listei cu o enumerare perfectibila a activitatilor din materie penala.

Mentionez ca am facut departajarea dintre reducere si scutirea de TVA folosind de regula criteriul disponibilitatii. Mai limpede, acolo unde activitatea viza accesul la justitie sau asigurarea esentialului in aparare am propus scutiri de TVA, iar acolo unde am apreciat ca activitatile sunt determinate de disponibilitatea partilor am propus reduceri ale TVA-ului. Realizez insa ca nu am gasit criteriul ideal in contextul in care TVA-ul ar putea opera ca un inhibitor al unor activitati care cad in disponibilitatea partii dar care au o inriurire considerabila asupra echitabilitatii procedurii, cum ar fi bunaoara participarea la efectuarea actelor de urmarire penala.

Subliniez ca, in opinia mea, inlesnirile fiscale vor determina si o modificare substantiala a manierei in care contractam si facturam serviciile pe care le asiguram, impunand individualizarea excesiva (cel putin in aparenta) a acestora.

In consecinta, ii invit pe toti cei interesati sa adauge sau sa formuleze amendamente completarilor pe care le propun in continuare:

1. Consultatii juridice, prestatii ocazionale si/sau redactarea unor acte
1.1. Consultatie juridica initiala in materie penala – scutire de TVA
1.2. Consultatie juridica incidentala (ocazionata de formularea unor cereri, exceptii, concluzii etc. sau de instrumentarea vrenui act procesual) in materie penala – reducere de TVA
1.3. Grefa initiala – scutire de TVA
1.4. Grefa incidentala – reducere de TVA
1.5. Studierea dosarului – scutire de TVA
1.6. Formularea unui act de sesizare, inclusiv cu constituirea de parte civila – scutire de TVA
1.7. Formularea distincta a constituirii de parte civila – scutire de TVA
1.8. Formularea ocazionala a unor sesizari, contestatii sau cereri – reducere de TVA

2. Urmarirea penala
2.1. Asistenta/reprezentarea juridica in fata organelor de urmarire penala – scutire de TVA
2.2. Formularea unei cereri, exceptii, plangeri, a unui memoriu sau a oricarui alt act – reducere de TVA
2.3. Participarea la efectuarea actelor de urmarire penala – reducere de TVA
2.4. Asistenta/reprezentarea juridica a subiectilor procesuli/partilor in cursul medierii sau impacarii ori in vederea tranzactionarii, inclusiv in ceea ce priveste plata debitelor fiscale sau cu natura asemanatoare – reducere de TVA
2.5. Formularea unei cereri de initiere a acordului de recunoastere a vinovatiei – scutire de TVA
2.6. Asistenta/reprezentarea juridica a inculpatului in fata procurorului in cursul acordului de recunoastere a vinovatiei – scutire de TVA
2.7. Asistenta juridica in fata judecatorului de drepturi si libertati – scutire de TVA
2.8. Formularea contestatiei privind durata procedurii – – reducere de TVA
2.9. Asistenta/reprezentarea juridica in fata judecatorului de drepturi si libertati in contestatiei privind durata procedurii – reducere de TVA
2.10. Asistare/reprezentarea juridica a inculpatului in fata instantei in procedura acordului de recunoastere a vinovatiei – reducere de TVA

3. Camera preliminara
3.1. Formularea cererilor si/sau exceptiilor – scutire de TVA
3.2. Asistenta juridica la verificarea legalitatii masurii preventive, per verificare – scutire de TVA
3.3. Asistenta sau reprezentarea juridica in dezbateri – scutire de TVA
3.4. Declararea contestatiilor – reducere de TVA
3.5. Asistenta sau reprezentarea juridica in contestatie – reducere de TVA
3.6. Formularea plangerilor impotriva ordonantei de clasare – scutire de TVA pentru plangerea la procurorul ierarhic superior, respectiv reducere de TVA in ipoteza sesizarii judecatorului de camera preliminara atunci cand procurorul ierarhic superior nu admite plangerea cu care a fost sesizat
3.7. Asistenta/reprezentarea juridica in fata judecatorului de camera preliminara in plangerea impotriva solutiei – reducere de TVA
3.8. Asistenta/reprezentarea juridica in fata judecatorului de camera preliminara in procedura confirmarii la renuntarea la urmarirea penala – reducere de TVA
3.9. Asistenta/reprezentarea juridica in fata judecatorului de camera preliminara in alte proceduri (Titlul IV Capitolele V, VII – IX) – reducere de TVA

4. Judecata in prima instanta
4.1. Formularea in scris a unei cereri, exceptii, plangeri sau a unui memoriu (altele decat cele vizand aplicarea procedurii simplificate) – reducere de TVA
4.2. Declararea contestatiilor – reducere de TVA
4.3. Asistenta/reprezentarea juridica a partilor si a subiectului procesual principal in procedura simplificata, fara schimbarea incadrarii sau repunerea cauzei pe rol – reducere de TVA
4.4. Asistenta/reprezentarea juridica a partilor si a subiectului procesual principal in procedura simplificata, in contextul schimbarii incadrarii sau al repunerii cauzei pe rol – reducere de TVA
4.5. Formularea concluziilor scrise in procedura simplificata, vizand latura penala a cauzei – reducere de TVA
4.6.. Formularea concluziilor scrise in procedura simplificata, vizand ambele laturi ale cauzei – reducere de TVA
4.7. Formularea concluziilor scrise in procedura simplificata, in contextul schimbarii incadrarii sau al repunerii pe rol – reducere de TVA
4.8. Asistenta/reprezentarea juridica a partii in procedura comuna, fara constituire de parte civila – scutire de TVA
4.9. Formularea concluziilor scrise in procedura comuna, fara constituire de parte civila – scutire de TVA
4.10. Asistenta/reprezentarea juridica a partii si a subiectului procesual principal in procedura comuna, vizand ambele laturi ale cauzei – scutire de TVA
4.11. Formularea concluziilor scrise in procedura comuna, vizand ambele laturi ale cauzei – scutire de TVA
4.12. Prestatiile pentru alti subiecti procesuali – acelasi regim al TVA ca in cazul onorariului perceput partilor.

5. Judecata in apel
5.1. Motivarea apelului, incluzand studierea dosarului – scutire de TVA
5.2. Formularea in scris a unei cereri, exceptii, plangeri sau a unui memoriu (altele decat motivele de apel) – scutire de TVA
5.3. Asistenta/reprezentarea juridica a partilor si a subiectului procesual principal in procedura simplificata, fara schimbarea incadrarii sau repunerea cauzei pe rol – reducere de TVA
5.4. Asistenta/reprezentarea juridica a partilor si a subiectului procesual principal in procedura simplificata, in contextul schimbarii incadrarii sau al repunerii cauzei pe rol – reducere de TVA
5.5. Asistenta/reprezentarea juridica a partii si a subiectului procesual principal in procedura comuna, fara constituire de parte civila – scutire de TVA
5.6. Asistenta/reprezentarea juridica a partii si a subiectului procesual principal in procedura comuna, vizand ambele laturi ale cauzei – scutire de TVA
5.7. Formularea concluziilor scrise – urmeaza regimul onorariilor stabilite pentru fiecare ipoteza de mai sus

6. Caile extraordinare de atac
6.1. Motivarea caii extraordinare de atac, incluzand studierea dosarului – scutire de TVA
6.2. Asistenta/reprezentarea juridica a partii – umreaza regimul onorariiilor stabilit mai sus, in dispozitiile corespunzatoare.

7. Executarea hotararilor penale si legile speciale de executare
7.1. Formularea contestatiei la executare – scutire de TVA
7.2. Asistenta/reprezentarea juridica a partii in contestatia la executare – scutire de TVA
7.3. Formularea cererii de liberare conditionata – scutire de TVA
7.4. Asistenta/reprezentarea juridica a partii in cererile de liberare conditionata – scutire de TVA
7.5. Formularea cererilor privind regimul de executare, plangerilor impotriva masurilor si altele asemanatoare – scutire de TVA
7.6. Asistenta/reprezentarea juridica a partii in cererile privind regimul de executare, plangerile impotriva masurilor si altele asemanatoare – scutire de TVA
7.7. Formularea cererilor privind obligatiile din continutul supravegherii – reducere de TVA
7.8. Asistenta/reprezentarea juridica a partii in cererile privind obligatiile din continutul supravegherii – reducere de TVA
7.9. Asistenta/reprezentarea juridica a partii in cererile privind revocarea suspendarii sub supraveghere – reducere de TVA
7.10. Asistenta/reprezentarea juridica a partii in executarea chetuielilor judiciare sau a altor dispozitii – reducere de TVA
7.11. Declararea cailor de atac – scutire de TVA

8. Reabilitarea
8.1. Formularea cererii de reabilitare – scutire de TVA
8.2. Asistenta/reprezentarea juridica a partii in cereri de reabilitare – scutire de TVA
8.3. Declararea contestatiei – scutire de TVA

Va multumesc.

Av. Mihnea Stoica, consilier al Baroului București

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti