Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Curtea Constituțională – Decizie cu impact major. Încetarea proceselor penale ca urmare a prescrierii infracțiunilor
02.06.2022 | Cristian BADEA

Secţiuni: Articole, CCR, Drept constitutional, Drept penal, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Cristian Badea

Cristian Badea

Potrivit comunicatului de presă din data de 26 mai 2022, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a art. 155 alin. (1) Cod penal, referitoare la întreruperea cursului prescripției.

Având în vedere că decizia menționată a promovat ample discuții pe marginea unor subiecte sensibile și de o importanță covârșitoare în privința răspunderii penale, Curtea Constituțională a clarificat, prin același intermediu, până la publicarea considerentelor, următoarele:

”Prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză” din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal este neconstituțională, întrucât este neclară, imprevizibilă, incoerentă și lipsită de previzibilitate, de natură a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situație juridică incertă referitoare la condițiile tragerii sale la răspundere penală pentru faptele săvârșite.”

Sesizând potențialul efect ”devastator[1][a se vedea poziția Ministrului Justiției] de încetare a procesului penal pentru o mulțime de dosare în privința cărora s-a împlinit termenul general de prescripție a răspunderii penale, Guvernul a ales calea unei proceduri – remediu promovând OUG nr. 71 din 30.05.2022. Însă, și această Ordonanță de Urgență este neconstituțională pentru motivele pe care le voi expune infra, în secțiunea II.

Sub aspectul soluțiilor care pot fi promovate în dosarele penale aflate pe rol, apreciez că în continuare se poate ridica excepția prescripției răspunderii penale raportată la termenul general și considerat neîntrerupt, având în vedere că Decizia 297/2018 a fost una de admitere, neinterpretativă, simplă, sintagma indicată a fost abrogată, iar varianta finală rămasă a reglementării nu poate fi aplicată în acea formă. Noua decizie a CCR din anul curent nu a făcut altceva decât să confirme acest aspect. În aceeași măsură, cred că trebuie urmat demersul contenciosului constituțional în privința Ordonanței de Urgență nr. 71/2022.

Referitor la condamnările stabilite deja în mod definitiv, și dacă decizia a fost publicată ulterior, se poate recurge la soluția revizuirii hotărârii întemeiată pe art. 453 alin. (1) lit. f) Cod procedură penală.

I. Mai întâi, analizând dintr-o perspectivă istorică, trebuie menționat că întreruperea cursului prescripției a fost reglementată și în vechiul Cod penal din 1969 care, la art. 123 alin. 1 prevedea că ”Cursul termenului prescripţiei prevăzute în art. 122 se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal.”

Ulterior, prin intrarea în vigoare a noului Cod penal, același articol își găsește transpunerea legislativă, însă, de o manieră viciată, după cum constată CCR, art. 155 alin. 1 Cod penal prevede Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză.”

În esență, se observă că distincția fundamentală dintre cele două prevederi legislative o constituie faptul că în noul Cod penal termenul de prescripție se întrerupea prin orice act, indiferent că trebuie sau nu să fie adus la cunoștința suspectului sau inculpatului, ceea ce deschidea calea unor prelungiri a dosarelor în mod cu totul abuziv.

Acesta este motivul pentru care Curtea Constituțională a admis în anul 2018 excepția neconstituționalității, însă ceea ce a pus probleme în practica instanțelor și a celorlalți practicieni a fost un aspect pe care îl voi analiza în continuare.

Prin Decizia nr.297 din 26 aprilie 2018, CCR a stabilit în cuprinsul dispozitivului că Admite excepția de neconstituționalitate ridicată în Dosarul Curții de Apel Oradea — Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză”, din cuprinsul dispozițiilor art.155 alin.(1) din Codul penal, este neconstituțională”.

Cel puțin teoretic, după publicarea deciziei în Monitorul Oficial, prevederea legală se suspendă pentru 45 de zile, iar după acest moment acestea sunt abrogate, conform art. 147 din Constituție dacă nu sunt puse în acord de către autoritatea legiuitoare.

Fiind lesne de înțeles faptul că Parlamentul ori Guvernul nu au pus în acord dispozițiile declarate neconstituționale în acord cu legea fundamentală, au apărut discuțiile în legătura cu textul care mai rămâne de aplicat, dacă întreruperea prescripției mai operează, dacă răspunsul e afirmativ, în ce fel, și așa mai departe.

Este cel puțin straniu faptul că nu s-a putut constata pur și simplu că forul legislativ fiind reprezentat de Parlament și numai în situații excepționale de Guvern, nu și-au îndeplinit atribuțiile prin reglementarea de o manieră clară, previzibilă și constituțională a textului sancționat.

Prin urmare pentru a fi, totuși, incidentă instituția prescripției, s-a dat curs unor soluții paradoxale, în jurisprudență identificându-se soluții de condamnare întemeiate pe considerentul existenței unui remediu (identificat la paragraful 34 al Deciziei CCR nr. 297) care prevede că Având în vedere considerentele mai sus arătate, Curtea constată că soluția legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. 1 din Codul penal din 1969, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat.”

Pe de altă parte, s-au pronunțat soluții de încetare a procesului, constatând incidența prescripției și nesocotirea întreruperii acesteia, tocmai în considerarea, corectă de altfel, că nu suntem în fața unui remediu efectiv în situația în care alegem să aplicăm o dispoziție legală, cum e cea prevăzută de art. 123 alin. 1 vechiul Cod penal, care este abrogată.

În acest sens, chiar în RIL nr. 25/2019, promovat în urma jurisprudenței neunitare s-a reținut că în urma verificării jurisprudenţei la nivel naţional s-a constatat că interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018, nu se realizează unitar, unele instanţe considerând că sunt operabile numai termenele generale de prescripţie prevăzute în actuala reglementare, în timp ce alte instanţe au considerat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal continuă să producă efecte, dar singurele acte care pot avea ca efect întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale sunt cele care se comunică suspectului sau inculpatului.”

În cele din urmă, atât RIL nr. 25/2019 cât și HP nr. 5/2019 au fost respinse, reținându-se că Decizia CCR nr. 249/2018 este una interpretativă ”Faptul că, în paragrafele 28—31 ale Deciziei nr. 297/2018, Curtea Constituţională argumentează care este soluţia ce se impune în aplicarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, precum şi coroborarea acestor argumente cu dispozitivul hotărârii dovedesc, dincolo de orice îndoială, faptul că decizia este una de interpretare, care nu a generat, odată cu publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, încetarea efectelor dispoziţiei legale analizate, în considerarea art. 147 alin. (1) din Constituţia României, aşa cum în mod eronat s-a apreciat de o parte a doctrinei şi a instanţelor judecătoreşti.”

Prin urmare, dacă ar fi fost așa (o decizie de interpretare), ar fi însemnat că sintagma prevăzută de art. 155 alin. 1 Cod penal, respectiv „oricărui act de procedură în cauză”, după împlinirea termenului de 45 de zile în care nu s-a modificat textul, articolul comentat ar fi rămas în vigoare și ar fi produs efecte, cu mențiunea că, exista în sarcina instanțelor și parchetelor obligația de a fi interpretat conform vechii reglementări.

Faptul că decizia nu a fost una interpretativă, deci sintagma ”oricărui act de procedură în cauză” a fost abrogată, se deduce din noua decizie a Curții Constituționale care a sancționat ce mai era din textul rămas în vigoare.

Potrivit Comunicatului de presă din 26 mai 2022, La pronunțarea deciziei de față, Curtea a observat că, după publicarea Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, legiuitorul nu a intervenit, potrivit art. 147 alin. (1) din Legea fundamentală, în sensul punerii de acord a prevederilor constatate ca fiind neconstituționale cu dispozițiile Constituției și nu a luat măsuri pentru înlocuirea acestei sintagme și stabilirea unor condiții clare prin care să se poată dispune întreruperea prescripției răspunderii penale, prin introducerea unor termeni univoci cu privire la condițiile și termenul întreruperii prescripției. Așadar, din anul 2018 și până în prezent, legiuitorul a ignorat efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, generând astfel un viciu de neconstituționalitate mai grav, întrucât textul de lege rămas în vigoare – „cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea” – este un text incomplet și, prin urmare, inaplicabil. Mai mult, din cauza lipsei intervenției active a legiuitorului, în această perioadă instanțele de judecată au interpretat și aplicat în mod diferit/neunitar această normă juridică.”

Chestiunea interesantă a fost aceea că, în cuprinsul RIL nr. 25/2019 s-a solicitat opinia facultăților de drept, iar Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai, alături de Facultatea de Drept din Timișoara, au opinat în esență că deciziile prin care se admitea o excepție de neconstituționalitate făceau obiectul unei clasificări bipartite, respectiv, propriu-zise (prin care se constata neconstituţionalitatea totală sau parţială a unui text de lege) şi deciziile interpretative (prin care se atribuia unei noţiuni utilizate de legiuitor un înţeles menit să păstreze textul de lege examinat în limitele constituţionalităţii).

Ulterior, jurisprudenţa Curţii a consacrat o a treia categorie de decizii, respectiv cele prin care se constată neconstituţionalitatea unei soluţii legislative. Această categorie nu se suprapune cu cea a deciziilor interpretative stricto sensu pentru că, în opinia facultății, demersul Curţii Constituţionale nu vizează atribuirea unei noi, sau unei anumite, semnificaţii unui termen sau unei sintagme din cuprinsul normei.

În continuare, se arată în punctul de vedere formulat că, ”Efectele ataşate, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, unei decizii de constatare a neconstituţionalităţii unei dispoziţii legale nu pot fi asociate unei astfel de decizii.”

Un argument suplimentar al faptului că decizia 297/2018 nu este una interpretativă, deci trebuie pusă în acord cu legea fundamentată sub sancțiunea abrogării, este acela că, în cuprinsul dispozitivului, CCR nu folosește sintagma ”este constituțional în măsura în care” așa cum a fost cazul Deciziei 405/2015 privind abuzul în serviciu.

Într-adevăr, în acea situație CCR ”constată că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”. Aceea a fost o veritabilă excepție de admitere și de interpretare a dispozițiilor legii fundamentale.

Concluzionând, în mod întemeiat argumentele acestea nu au fost primite de Curtea Constituțională, întrucât, pe fond, nu reflectau o soluție corectă, de vreme ce forul Constituțional a considerat că Decizia nr. 297/2018 nu a fost una interpretativă ori care să vizeze numai o soluție legislativă, motiv pentru care au constatat că trebuia să se dea eficiență art. 147 alin. 1 din Constituție în sensul punerii de acord a reglementărilor legale, iar în caz contrar, ceea ce s-a și întâmplat, sintagma ”oricărui act de procedură în cauză” a fost abrogată.

II. Se observă că în urma deciziei de admitere a excepției de neconstituționalitate a art. 155 alin. (1) Cod penal, Guvernul a adoptat OUG nr. 71 din 30.05.2022, ca o procedură-remediu, care nu se pliază pe dispozițiile legii fundamentale. În esență, a fost emisă o ordonanță de urgență în materia prescripției, și, ca un element suplimentar, nici urgența nu poate fi justificată după 4 ani de la publicarea Deciziei 297/2018, fiind, în realitate, cea care a produs efectele de substanță.

1. Prin Decretul Președintelui României nr. 420 din 25 aprilie 2019 s-a stabilit data „Referendumului pentru justiție” în ziua de 26 mai 2019 și a doua întrebare adresată cetățenilor a fost următoarea: „Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?“. Cu 86,18% răspunsuri de DA referendumul a fost validat ulterior.

Prescripția răspunderii penale ține de domeniul infracțiunilor și pedepselor, deci se poate afirma că se aplică rezultatele referendumului.

Prin Decizia CCR nr. 682 din 27 iunie 2012 s-a stabilit că:

1.10. Din această perspectivă, ceea ce distinge un referendum consultativ de unul decizional nu este, în principal, chestiunea privitoare la respectarea sau nu a voinţei populare – această voinţă nu poate fi ignorată de aleşii poporului, întrucât este o expresie a suveranităţii naţionale -, ci caracterul efectului referendumului (direct sau indirect). Spre deosebire de referendumul decizional, referendumul consultativ produce un efect indirect, în sensul că necesită intervenţia altor organe, de cele mai multe ori a celor legislative, pentru a pune în operă voinţa exprimată de corpul electoral.

1.12. Pentru aceste considerente, Curtea constată că reglementarea unor prevederi prin care se tinde la o soluţie legislativă care nu respectă voinţa exprimată de popor la referendumul consultativ menţionat este în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 1, 2 şi 61.”

Așadar, deși referendumul consultativ organizat la data de 26 mai 2019 nu produce efecte directe, el trebuie să aibă o valență indirectă, și va produce efectul constatării neconstituționalității unor prevederi contrare voinței poporului, ca expresie a suveranității naționale.

2. În privința OUG 71/2022, arăt că nu se poate justifica urgența, având în vedere faptul că aceasta restructurează o dispoziție afectată de viciul neconstituționalității încă din anul 2018.

Motivul pentru care s-a operat de această manieră este încercarea de evitare a abrogării reglementării în ansamblu, după trecerea termenului de 45 de zile de la publicarea deciziei din anul 2022 în Monitorul Oficial, însă, legiuitorul avea la îndemână adoptarea unei Legi de către Parlament, o alternativă în conformitate cu toate dispozițiile constituționale.

Probabil că aleșilor nu le-a ieșit calculul promulgării în 45 de zile, după ce nu s-au sinchisit să intre în legalitate din anul 2018.

Potrivit art. 115 alin. (4) din Constituție”Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora.”

Este adevărat că, cel mai probabil, argumentul oficial în favoarea adoptării acestei soluții legislative se va raporta la Decizia CCR din anul 2022, însă, având în vedere că este nefondat, nu reprezintă altceva decât încălcarea caracterului urgent.

Prin urmare, de vreme ce prin ultima sa decizie forul Constituțional a explicat ”la pronunțarea deciziei de față, Curtea a observat că, după publicarea Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, legiuitorul nu a intervenit, potrivit art. 147 alin. (1) din Legea fundamentală”, se poate concluziona că izvorul ultimei decizii este cea din anul 2018, și că este evidentă relația de cauzalitate directă și unică între aceasta și OUG 71/2022.

După ce autoritatea legiuitoare rămasă în pasivitate vreme de 4 ani, ceea ce a condus la inevitabila pronunțare a unei noi decizii, Guvernul se plasează încă o dată în sfera neconstituțională prin încălcarea caracterului urgent al ordonanței și al suveranității naționale.


[1] Disponibil aici


Avocat Cristian Badea

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti