Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Contravenţii
Contravenţii
CărţiProfesionişti

Aspecte tehnice și teoretice în raporturile dintre terțul prejudiciat, unitatea reparatoare și societatea de asigurare RCA
06.06.2022 | Florian-Gabriel PACALICI

Secţiuni: Articole, Asigurări, C. contravențional, Drept civil, Selected
JURIDICE - In Law We Trust

Introducere

Domeniul asigurărilor RCA din România poate părea unul complex și greu de înțeles la prima vedere chiar și pentru un jurist care are de-a face pentru prima dată cu Dreptul Asigurărilor. Normele în vigoare care reglementează piața RCA sunt limitate din punct de vedere cantitativ, fiind vorba strict de anumite instituții de drept civil precum răspunderea civilă delictuală și contractul de asigurare, Legea 132/2017[1] și Norma ASF 20/2017[2] sau OUG 195/2002[3]. Rămâne însă de discutat asupra aspectelor de ordin practic, sau mai bine zis tehnic, pentru a putea înțelege în cele din urmă toate mecanismele ce stau la baza relației dintre terții prejudiciați, denumiți generic proprietarii autovehiculului păgubit, unitățile reparatoare, denumite generic service-uri auto, și societățile de asigurare de pe piața RCA.

Producerea riscului asigurat

Producerea riscului asigurat înseamnă accidentul rutier provocat din culpa unei persoane asigurate cu o poliță de RCA valabilă. Riscul asigurat este reprezentat, în mare, de 3 situații posibile. În primul rând, autovehiculul asigurat, în mișcare fiind, produce un accident rutier în urma căruia sunt aduse prejudicii bunurilor sau altor autovehicule. În al doilea rând, poate exista aceeași situație ca prima, cu diferența că în acest al doilea caz pot exista și victime. În al treilea rând, pot exista situațiile în care autovehiculul staționat cauzează prejudicii altor persoane sau bunuri din cauza lipsei de diligență a conducătorului auto. Spre exemplu, este deschisă o ușă a autovehiculului parcat fără a se asigura că nu există pericol, autovehiculul este parcat fără a avea frâna de mână acționată sau cutia de viteze în modul parcare, sau alte cazuri asemănătoare când putem vorbi de răspunderea pentru fapta lucrului în sens larg. Producerea riscului asigurat este factorul declanșator al răspunderii delictuale al șoferului unui autovehicul vinovat de producerea unui accident rutier. Antrenarea răspunderii delictuale a acestuia din urmă declanșează concomitent răspunderea societății de asigurare unde respectivul autovehicul avea încheiată, la momentul producerii accidentului, polița RCA valabil încheiată.

Proba producerii riscului asigurat și deschiderea dosarului de daună

Proba existenței unui accident rutier produs de un autovehicul se face fie prin proces-verbal de contravenție, fie prin constatare amiabilă de accident. A treia situație este aceea în care se constată posibilitatea săvârșirii unei infracțiuni prin respectivul accident rutier, caz în care proba se va face, în general, prin ordonanța de începere a urmăririi penale in rem sau prin procesul-verbal de cercetare la fața locului. Procesul-verbal de contravenție se întocmește în limitele și în condițiile prevăzute de OUG 195/2002 și OG 2/2001[4]. Constatarea amiabilă de accident este, în opinia mea, un contract nenumit prin care cele 2 părți contractante, șoferul vinovat de producerea accidentului și șoferul păgubit, încheie în mod valabil o convenție prin care aceștia doi atestă faptul că între ei a avut loc un accident rutier fără victime, dar cu daune materiale produse asupra autovehiculului șoferului păgubit. Deschiderea dosarului de daună este concomitentă cu înștiințarea societății de asigurare RCA a șoferului vinovat de producerea accidentului cu privire la producerea riscului asigurat. Această înștiințare se poate face și prin broker-ul de asigurări prin intermediul căruia șoferul vinovat de producerea accidentului a încheiat polița de asigurare RCA. Deschiderea dosarului de daună presupune o programare pentru o constatare a daunelor produse asupra autovehiculului șoferului păgubit. Odată cu producerea riscului asigurat proprietarul acestui autovehicul păgubit capătă calitatea de terț prejudiciat, dobândind în patrimoniul său un drept de creanță care îi conferă posibilitatea de a solicita despăgubiri pentru prejudiciile astfel produse. Constatarea daunelor presupune relevanță pentru persoana prejudiciată prin fapta civilă delictuală a asiguratului RCA, în speță, proprietarul nevinovat de producerea accidentului al mașinii avariate. Așa cum am arătat anterior, acesta este terțul prejudiciat. Revenind, constatarea avariilor se face prin intermediul inspectorului de daună al societății de asigurare RCA. În primă fază, se inspectează cele 2 autovehicule pentru a se verifica concordanța și veridicitatea situației de fapt descrise în constatarea amiabilă de accident sau în procesul-verbal de contravenție. În a doua fază sau concomitent, inspectorul de daună evaluează autovehiculul prejudiciat (deci, nu autovehiculul vinovat de producerea accidentului), ca apoi să întocmească un proces-verbal de constatare a avariilor. Procesul-verbal de constatare a avariilor este un formular tipizat care poate fi diferit ca formă în funcție de societatea de asigurare RCA. În mod obligatoriu procesul-verbal de constatare a avariilor va cuprinde denumirea pieselor sau a elementelor de caroserie avariate în urma producerii riscului asigurat, cu mențiunea în dreptul fiecăreia dacă respectiva este zgâriată, deformată, înfundată, sau ruptă. Totodată, pentru fiecare piesă sau element de caroserie constatat ca fiind avariat, inspectorul de daună va face mențiunea dacă aceasta trebuie revopsită, reparată sau înlocuită. Legea permite și întocmirea mai multor procese-verbale de constatare a avariilor (2, 3 sau mai multe), ele fiind denumite generic procese-verbale suplimentare de constatare a avariilor. Explicația este aceea că pot exista situații când prejudiciile produse unui autovehicul nu pot fi constatate cu ochiul liber de către inspectorul de daună, ele fiind descoperite mai târziu, în procesul de reparații. De exemplu, să presupunem că este avariată bara spate a unui autovehicul, bara respectivă necesitând o simplă revopsire, ea fiind și unicul element de caroserie constatat ca fiind avariat. Însă, după ce autovehiculul intră în procesul de reparație, se constată că și scutul mașinii sau alt element din spatele barei este avariat tot în urma producerii riscului asigurat, așadar întocmirea unui proces-verbal suplimentar de constatare a avariilor este necesară, dar și obligatorie. Cel mai important de menționat este faptul că inspectorul de daună al societăților de asigurare RCA nu dispune de o resursă tehnică consistentă pentru a efectua constatarea respectivelor avarii. Așadar, verificarea autovehiculului cu un tester, verificarea autovehiculului pe platformă sau verificarea autovehiculului în locurile greu accesibile ale acestuia se va face abia de către unitatea reparatoare, ea dispunând și de tehnica necesară. Din acest motiv, cred eu, există „instituția” procesului-verbal suplimentar de constatare, pentru că altfel am fi puși în situația ca un centru de daune al unei societăți de asigurări RCA să se transforme într-un veritabil service auto, unde timpii de așteptare pentru constatarea unei daune ar deveni nerezonabili.

Decontarea directă

O poliță RCA cu decontare directă presupune ca proprietarul autovehiculului avariat, terțul prejudiciat, să se îndrepte direct cu deschiderea dosarului de daună și solicitarea de despăgubire la propriul asigurator RCA. Această „decontare directă” presupune ca proprietarul autovehiculului avariat să fie despăgubit, adică decontat, direct de către propriul asigurator RCA. Asiguratorul RCA al acestuia însă, va avea, conform legii, dreptul de a formula o cerere de regres împotriva asiguratorului RCA al autovehiculului vinovat de producerea accidentului. Un ultim argument de înțelegere a noțiunii de „RCA cu decontare directă” este acela că proprietarul unui autovehicul cu o astfel de poliță RCA nu va fi afectat de întrebarea „are sau unde are RCA șoferul vinovat de producerea accidentului”, această întrebare fiind relevantă doar din perspectiva asiguratorului RCA care va avea drept la acțiune în regres. Așadar, în cazul decontării directe, dosarul de daună va fi deschis la propriul asigurator RCA, și nu la asiguratorul RCA al autovehiculului vinovat de producerea accidentului.

Raporturile dintre terțul prejudiciat și unitatea reparatoare

Atât Legea 132/2017, cât și norma ASF 20/2017 nu limitează dreptul terțului păgubit de a se adresa unui service auto. Există o „frică” sau „tendință” de a se considera că autovehiculul care trebuie reparat „pe asigurarea la societatea de asigurări X trebuie reparat la service-ul agreat sau partener cu societatea de asigurări X”. Nimic nu este mai fals. Atâta timp cât o persoană juridică de drept privat, fiind legal constituită și legal funcțională, are ca obiect de activitate „reparația mașinilor” (am folosit această noțiune întrucât există mai multe coduri CAEN care se încadrează aici, de preferat este ca toate dintre acestea să existe enumerate în extrasul ONRC), aceasta este liberă să presteze servicii de reparație. O unitate reparatoare este parteneră sau colaboratoare cu o societate de asigurare RCA prin simplul motiv că între acești 2 operatori economici există un contract, de cele mai multe ori confidențial, prin care sunt agreate diferite aspecte relevante pentru aceștia precum tipurile de autovehicule ce vor fi reparate, reparațiile ce vor fi acceptate sau refuzate, prețurile pieselor folosite în procesul de reparație, și multe altele.

Sintetizând, terțul prejudiciat este cel care alege unitatea reparatoare, criteriile sale de alegere fiind de ordin pur subiectiv.

După alegerea service-ului auto, începe și procesul de reparație al respectivului autovehicul. În primul rând unitatea reparatoare poate întocmi un deviz de reparație provizoriu (în programul informatic DAT sau Audatex) pentru ca proprietarul autovehiculului să știe cât durează reparația sau care sunt costurile. După aceea, autovehiculul este inspectat pentru a se verifica dacă au fost constatate toate avariile suferite de pe urma producerii riscului asigurat. În acest proces, autovehiculul este sau nu spălat, iar piesele constatate ca fiind avariate sunt inspectate mai atent sau demontate pentru a se ști cu exactitate dacă există și alte avarii neconstatate. Procesul de reparații va fi diferit pentru fiecare autovehicul în parte în funcție de avariile constatate și de marca sau modelul autovehiculului.

Programele informatice DAT sau Audatex sunt software-uri agreate atât de către unitățile reparatoare, dar și de către societățile de asigurare. Legea face vorbire de programe specializate, neexistând o enumerare legală a acestora. Sintetizând, funcționarea și rațiunea utilizării acestor programe presupun următorii pași: Utilizatorul programului introduce un cod unic al piesei sau al elementului de caroserie constatat ca fiind avariat, marca și modelul autovehiculului. Programul generează astfel în mod automat timpii de manoperă peste care unitatea reparatoare nu poate să factureze serviciul de reparație și o enumerare limitativă pentru piesele, elementele sau ornamentele de pe autovehicul ce necesită a fi demontate, remontate sau reparate. Așadar, unitatea reparatoare este obligată să introducă în devizul de reparații exclusiv piesele sau elementele de caroserie constatate ca fiind avariate, acestea fiind enumerate in primele 2 pagini ale devizului. Următoarele pagini din deviz vor evidenția toate celelalte operațiuni necesare pentru efectuarea respectivelor reparații. Spre exemplu, pentru revopsirea unei bare, devizul va menționa că mai întâi este necesară demontarea farurilor, ornamentelor de pe bară și a roților, pentru a putea apoi desprinde respectiva bară și a fi în cele din urmă vopsită. Așadar, pentru vopsirea unei bare, nu este suficientă doar manopera pentru vopsitoria propriu-zisă, fiind necesară și includerea manoperei pentru toate operațiunile anterioare și ulterioare procesului de vopsitorie. Sintetizând, un deviz final de reparații poate avea de obicei între 5 și 15 pagini. Singurele „locuri” din deviz unde unitatea reparatoare poate modifica respectivele date informatice sunt cele referitoare la prețuri. Chiar Legea 132/2017 ne spune că unitatea reparatoare poate utiliza propria oră de manoperă afișată.

În ultimul rând, conform Legii 132/2017 și a Normei ASF 20/2017, persoana prejudiciată poate fi despăgubită și pentru prejudiciul rezultat din urma lipsei de folosință a autovehiculului supus reparației. Acest prejudiciu este calculat și justificat, de regulă, printr-un contract de închiriere în care acesta din urmă beneficiază de un autoturism la schimb pe durata reparațiilor. Legea nu impune vreo restricție, așadar autoturismul poate fi oferit la schimb fie de către unitatea reparatoare înseși, fie de către un alt profesionist. Singurul criteriu imperativ al legii este acela că oferirea unui autoturism la schimb se face în mod obligatoriu pentru o perioadă egală cu timpii totali de manoperă, astfel cum reies din devizul de reparații. Există, de asemenea, și situațiile în care perioada de închiriere să fie mai lungă decât durata reparației, așa cum este cazul situațiilor în care societatea de asigurare efectuează cercetări suplimentare cu privire la respectivul dosar de daună.

Cesiunea de creanță și noul terț prejudiciat

După finalizarea procesului de reparații, proprietarul mașinii reparate va semna un proces-verbal de primire a propriului autovehicul, un eventual proces-verbal de predare al autovehiculului oferit la schimb și o cerere de despăgubire adresată societății de asigurări RCA. Anterior, concomitent sau ulterior formulării cererii de despăgubire, terțul prejudiciat încheie cu unitatea reparatoare un contract de cesiune de creanță în ceea ce privește dreptul de creanță de a încasa despăgubirea. Astfel, unitatea reparatoare capătă în mod direct în propriul patrimoniu dreptul la despăgubire, dobândind totodată și calitatea de terț prejudiciat. În opinia mea, rațiunea folosirii acestui mecanism legal este simplă și de ordin pragmatic. Datorită acestui mecanism legal, proprietarul autovehiculului avariat nu va fi niciodată obligat la plata vreunei cheltuieli privitoare la reparație, unitatea reparatoare putând a se îndrepta direct împotriva societății de asigurare RCA pentru respectivele costuri de reparație.

Concluzii

Așa cum am încercat să arăt, deși normele legale în materie sunt de cele mai multe ori suficient de clare, aspectele de ordin tehnic în ceea ce privește relația terț prejudiciat, unitate reparatoare, societate de asigurări RCA pot fi deosebit de importante și necesar a fi înțelese. Aceste aspecte de ordin tehnic sunt, cred eu, necesar a fi înțelese deoarece o interpretare și aplicare corectă a normelor în vigoare nu s-ar putea face altfel.


[1] Monitorul Oficial nr. 431 din 12 iunie 2017.
[2] Monitorul Oficial nr. 624 din 01 august 2017.
[3] Monitorul Oficial nr. 670 din 3 august 2006.
[4] Monitorul Oficial nr. 410 din 25 iulie 2001.


Avocat Florian-Gabriel Pacalici

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti