Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

ÎCCJ. Gelozia – de pe tărâm sentimental, pe tărâm infracțional
08.06.2022 | Andrei LĂSCĂRACHE-ȚIFREA

Secţiuni: Cyberlaw, Drept penal, Jurisprudență, Jurisprudență curentă ÎCCJ, Jurisprudența ÎCCJ, Note de studiu, Procedură penală, RNSJ, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Andrei Lăscărache-Țifrea

Andrei Lăscărache-Țifrea

Curtea de Apel Alba Iulia, Sentința penală nr. 83/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 33/A/2015 a ÎCCJ

Sediul materiei: art. 302 C.pen., art. 91 C.pen. 1969, art. 181 C.pen. 1969

„Inculpaţii au confirmat că au cumpărat de la inculpatul O.N.D. programe informatice destinate interceptării convorbirilor telefonice, discuţiilor ambientale şi transmisiilor SMS pe care le-au instalat pe telefoanele mobile ale soţului/soţiei/prietenului/prietenei, le-au accesat în scopul obţinerii de date informatice privind apelurile efectuate/primite, conţinutul SMS-urilor expediate/primite şi transmisiilor GPRS, pentru a verifica conduita partenerilor de viaţă.”

Prin sentința pronunțată, Curtea de Apel a dispus achitarea inculpatului O.N.D. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor prevăzute de:

– art. 302 alin. (6) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

– art. 46 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. al cărui conţinut se regăseşte în dispoziţiile art. 365 alin. (1) lit. a) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) vechiul C. pen., aplicându-i sancţiunea administrativă a amenzii de 1000 RON.

De asemenea, toți ceilalți inculpați au fost achitați, instanța aplicând fiecăruia dintre aceștia în temeiul art. 91 alin. (1) lit. c) raportat la art. 181 alin. (3) din C.pen. 1969 sancțiunea administrativă a amenzii de 1000 RON.

Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere următoarea situație de fapt:

Inculpatul O.N.D. era administratorul societăţii SC C.C. SRL, activitatea sa constând în comercializarea prin intermediul site-ului www.D.ro de programe informatice destinate interceptării comunicaţiilor.

Astfel, pe aceste site-uri erau comercializate mai multe variante de aplicații „spy”, fiecare dintre acestea având funcții diferite, însă cu același scop: colectarea și transmiterea la distanţă de informaţii din memoria telefonului şi interceptarea acestora de către utilizator prin intermediul telefonului.

În urma efectuării unui raport de constatare tehnico-ştiinţifică, s-a constatat că produsele comercializate sub numele de „C.” sunt produse software şi au ca sursă o aplicaţie ce poartă denumirea de „F.”, dezvoltată de către compania V. CO. Ltd cu sediul în Thailanda. Acest pachet de programe a fost creat cu scopul de a realiza interceptarea comunicaţiilor, transmisiilor de date efectuate prin intermediul terminalelor de telefonie mobilă, precum şi a discuţiilor ambientale, fiind compatibil cu aproape toate produsele pe care rulează un sistem de operare de tipul Symbian sau Windows Mobile, şi cu dispozitivele mobile de tip B. sau I.

Concluzia raportului de constatare tehnico-ştiinţifică este că aceste aplicaţii se execută în mod disimulat, fără ca utilizatorul să fie avertizat acustic, vizual sau tactil şi cu ajutorul lor se permite accesul neautorizat la conţinutul informaţional al telefoanelor mobile vizate, interceptarea comunicaţiilor (voce, SMS, IMEI), ascultarea ambientală în proximitate şi furnizarea unor date de localizare şi poziţionare, astfel că se poate afirma că pot fi utilizate ca mijloace specifice de interceptare a comunicaţiilor.

În concret, inculpata C.C.D. a recunoscut faptul că a cumpărat programul informatic şi l-a instalat pe un telefon mobil pe care l-a înmânat apoi concubinului său. Gestul acesteia a fost motivat de faptul că, suferind de depresie, nu era în măsură să-şi controleze sentimentele de gelozie, astfel că monitorizarea comportamentului partenerului îi dădea un sentiment de siguranţă şi a condus la consolidarea cuplului. Totodată aceasta a arătat că i-a comunicat concubinului său, martorul P.M.M. că îi va urmări convorbirile telefonice în momentul în care i-a înmânat telefonul şi acesta a fost de acord.

Inculpatul Z.N..F.A. a recunoscut că a cumpărat de pe un site aplicaţia pe care a instalat-o pe telefonul soţiei cu intenţia de a monitoriza comportamentul soţiei deoarece era gelos. Acesta a susţinut că pe site se prezenta ca fiind legal softul achiziţionat şi că nu şi-a pus nici un moment problema că acţiunile sale ar avea un caracter ilicit.

Inculpatul J.A.E. a declarat că a cumpărat programul informatic de la inculpatul O.N.D. şi l-a instalat pe un telefon pe care ulterior l-a dat soţiei sale căreia urmărea să-i monitorizeze convorbirile în condiţiile în care bănuia că aceasta are o relaţie extraconjugală.

Inculpata M.N. a declarat că a achiziţionat programul informatic pe care l-a instalat pe telefonul soţului ei, fără ştirea acestuia pentru a-i monitoriza convorbirile, deoarece avea suspiciuni legate de o presupusă infidelitate a acestuia. De asemenea inculpata a precizat că ulterior i-a adus la cunoştinţă soţului său că îi monitorizează convorbirile şi acesta a fost de acord.

Inculpata Ș.R.A. a declarat că a achiziţionat programul informatic pe care l-a instalat pe telefonul soţului ei cu intenţia de a-i monitoriza convorbirile telefonice şi ambientale întrucât avea informaţii în sensul că acesta are o relaţie extraconjugală.

Inculpata R.G.A. a declarat că a instalat programul informatic pentru a-l monitoriza pe copilul său minor, însă întrucât telefonul era greu de utilizat de către acesta l-a făcut cadou martorului B.C. Aceasta a susţinut că a încercat să dezinstaleze programul înainte să înmâneze telefonul martorului însă nu a reuşit. Martorul B.C. a confirmat că a primit cadou un telefon în cauză de la inculpată şi că la un moment dat a avut suspiciuni în sensul că aceasta îi ascultă convorbirile telefonice deoarece cunoştea conţinutul unei convorbiri private. Martorul a susţinut că relaţia de prietenie cu inculpata nu a fost afectată de acest incident.

Inculpatul H.C. a declarat că a înmânat telefonul pe care avea instalat programul de interceptare a convorbirilor telefonice martorei G.E.M. care îi este prietenă. De asemenea acesta a recunoscut că a ascultat o parte din convorbirile acesteia însă a susţinut că nu şi-a dat seama că este ilegal să procedeze în acest fel. Martora G.E.M. a susţinut că inculpatul i-a făcut cadou un telefon pe care se afla instalat un program care permitea interceptarea convorbirilor. Aceasta a susţinut că, la scurt timp, inculpatul i-a comunicat faptul că prin intermediul telefonului îi monitorizează convorbirile însă ea, iniţial, nu l-a crezut. Ulterior, deşi s-a convins că îi sunt monitorizate convorbirile a ales să folosească în continuare telefonul.

Instanța a reținut că și restul inculpaților au procedat de o maniera asemănătoare, oferind soțului/soției sau concubinului/concubinei, telefoane pe care era instalat acest soft de interceptare.

Astfel, s-a stabilit că fapta de a deține fără drept un sistem informatic destinat interceptării convorbirilor telefonice, discuțiilor ambientale și transmisiilor SMS, constituie infracțiunea de deținere sau confecționare, fără drept de mijloace specifice de interceptare ori de înregistrare a comunicațiilor întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, prevăzută de art. 302 alin. (6) C.pen.

Sintagma „fără drept” se referă la mijloace specifice de interceptare ori de înregistrare a comunicaţiilor în absenţa unui mandat de supraveghere tehnică emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi în condiţiile C.proc.pen.; sau când interceptarea comunicaţiilor nu se realizează ca metodă specială de supraveghere sau cercetare, dispusă în condiţiile prevăzute de C.proc.pen. la art. 138.

Legea nu defineşte noţiunea de „mijloc specific de interceptare ori înregistrare” astfel că revine interpretului obligaţia de a determina sfera acestei noţiuni. În condiţiile în care nu este precizat în mod concret ce anume reprezintă un astfel de mijloc Curtea a arătat că poate fi considerat că acoperă conţinutul noţiunii orice produs care este apt să realizeze interceptarea ori înregistrarea comunicaţiilor. În speţă chiar dacă softul comercializat de către inculpat nu era apt, în sine, să realizeze interceptarea ori înregistrarea comunicaţiilor în condiţiile în care acesta era instalat pe un telefon având anumite caracteristici ansamblul astfel realizat devenea un mijloc de interceptare ori înregistrare. În consecinţă prin vânzarea softului şi ajutorul dat coinculpaţilor pentru instalarea lui pe telefoanele ţintă inculpatul „confecţiona”, în sensul legii, mijloace de interceptare ori înregistrare a comunicaţiilor.

Ceea ce este relevant în sensul legii este ingerinţa în viaţa privată a persoanei, termenul de „interceptare” fiind folosit în sensul comun de „a surprinde şi a controla o comunicaţie” „a asculta fără permisiune o comunicaţie”, şi nu într-un înţeles restrictiv, tehnic care să aibă în vedere şi modalitatea în care se realizează această ingerinţă. O altă interpretare ar conduce la o limitare nepermisă a protecţiei oferită de lege confidenţialităţii comunicaţiilor ceea ce nu poate fi acceptat.

Cu toate acestea, Curtea a arătat că apărările cvasi-generale ale inculpaţilor legate de neconştientizarea caracterului infracţional al faptelor săvârşite au fost avute în vedere ca veridice la aprecierea asupra lipsei de pericol social.

Aceste susţineri sunt plauzibile în condiţiile în care comercializarea produsului informatic s-a realizat în mod transparent, public, anunţul fiind postat prin internet. Totodată, Curtea a remarcat şi dificultatea pentru un nespecialist de a discerne între caracterul legal ori nelegal al diferitelor tehnologii şi mijloace tehnice în domeniul interceptării şi înregistrării comunicaţiilor în condiţiile în care, în mediul virtual, sunt prezentate astfel de produse ca fiind legale şi chiar utile protejării familiei iar producătorii de gadget-uri configurează aparatele comercializate cu funcţii similare celor oferite de programul comercializat în speţă.

Deşi necunoaşterea legii nu îi exonerează pe inculpaţi de răspundere, aspectele legate de percepţia acestora asupra faptelor săvârşite, nu pot fi ignorate de către instanţă, mai ales că legile care incriminau faptele săvârşite sunt specifice unor domenii mai puţin cunoscute de public.

Prin urmare, analizând condiţiile de existenţă ale unei infracţiuni potrivit dispoziţiilor art. 181 C. pen. anterior, Curtea a reţinut că faptele sus-menţionate nu sunt infracţiuni. În această apreciere Curtea a avut în vedere criteriile instituite de art. 181 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior:

– atingerea adusă uneia dintre valorile ocrotite de legea penală – în speţă valorile ocrotite de legea penală lezate de inculpați sunt legate de ocrotirea vieţii private şi siguranţei sistemelor informatice. Fără a nega importanţa acestor valori, ca de altfel a tuturor valorilor ocrotite de lege, Curtea a remarcat faptul că, în concret, prin faptele inculpaților nu s-au produs lezări majore a acestora. Persoanele ale căror drepturi au fost lezate prin faptele săvârşite de inculpați nu s-au constituit parte vătămată în cauză şi nu au solicitat tragerea la răspundere penală a acestora.

De asemenea, instanța a mai avut în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, dar și persoana și conduita fiecărui inculpat, punându-se accentul pe faptul că niciunul dintre inculpați nu a avut reprezentarea faptului că fapta săvârșită întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Mai mult decât atât, s-a avut în vedere și faptul că persoanele ale căror drepturi au fost lezate de conduita inculpaților s-au prevalat de dispoziţiile art. 80 C.proc.pen. anterior refuzând să dea declaraţii în cauză şi nu s-au constituit parte civilă.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel inculpații și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Serviciul Teritorial Alba lulia. Instanța de control judiciar a respins ca nefondate apelurile formulate de inculpați și a admis apelul formulat de Parchet. În consecință, ÎCCJ a stabilit că faptele inculpatului O.N.D., în modalitatea şi împrejurările în care au fost comise, urmarea imediată constând într-o stare de pericol pentru confidenţialitatea şi integritatea datelor şi sistemelor informatice, prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni. Prin urmare nu se justifică aplicarea unei sancţiuni administrative constând într-o amendă de 1.000 RON pentru infracţiuni cu un grad ridicat de pericol social săvârşite de acesta, motiv pentru care se impune condamnarea acestuia.

Avocat Andrei Lăscărache-Țifrea, Baroul Iași

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti