ÎCCJ. DCD de respingere privind determinarea limitelor în care se prelungeşte măsura educativă privativă de libertate
09.06.2022 | JURIDICE.ro

Joi, 9 iunie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, legal constituit, a pronunțat următoarea soluție:
Prin Decizia nr. 39/2022, ÎCCJ a decis:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş, Secția penală şi pentru cauze cu minori şi de familie prin care solicită dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
„În situaţia în care un minor, căruia i s-a aplicat anterior o măsură educativă privativă de libertate, fiind judecat în baza procedurii recunoaşterii învinuirii, este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, tot conform procedurii simplificate, determinarea limitelor în care se prelungeşte măsura educativă privativă de libertate se face prin raportare la prevederile art. 396 alin. (10) teza finală din Codul de procedură penală sau la prevederile art. 125 alin. (2) din Codul penal”
Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2022.