Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept civil
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
6 comentarii

Înstrăinarea părintească: sinteza a două luni de feedback-uri
16.06.2022 | Diana-Iulia OLAC, Tudor BECHEANU

Secţiuni: Articole, Drept civil, Dreptul familiei, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Diana-Iulia Olac

Diana-Iulia Olac

Tudor Becheanu

Tudor Becheanu

La începutul lunii aprilie anunțam finalizarea unui nou proiect de lege privitor la alienarea parentală/înstrăinarea părintească ce urma sa fie depus în Parlament. Aflându-ne în prezent la doar câteva zile de o dezbatere tematică găzduită cu multă amabilitate de juridice.ro, precum și foarte aproape de momentul înregistrării efective a acestui proiect în dezbaterea legiuitorului, considerăm că este bine să sintetizăm feed-back-urile pe care le-am primit până în prezent, cu bune și cu rele, în legătură cu acest proiect.

Punctăm de la început faptul că am discutat pe marginea proiectului cu zeci de persoane: colegi avocați, executori judecătorești și alți profesioniști ai dreptului, clienți ai Societății din prezent și din trecut, precum și părinți fără angajamente judiciare. Am primit nenumărate telefoane, am fost abordați în instanță sau la birou, am fost inclusiv provocați la discuții pe tema în “timpul liber”. Cu dezamăgire am constatat însă faptul că, deși am încurajat (chiar am insistat) ca orice opinie pe marginea acestui subiect să fie exprimată public, pe juridice.ro, pe Facebook, pe bloguri, etc., nimeni nu s-a încumetat (din câte am putut observa) la mai mult decât discuții directe cu noi.

De aceea, vom încerca în acest articol să realizăm o sinteză cât mai fidelă a tuturor argumentelor pro și contra care ni s-au prezentat, precum și să răspundem la ceea ce s-ar putea numi critici față de conținutul proiectului.

Astfel, notăm mai întâi faptul că există o unanimă acceptare a necesității de a reglementa fenomenul înstrăinării părintești (existând câteva opinii critice cu privire la conținutul acestei reglementari în varianta proiectului de lege pe care le vom detalia mai jos) precum și o foarte larga majoritate de opinii favorabile cu privire la toate celelalte propuneri din proiectul de lege:

– aplicarea principiului menținerii fraților împreună în toate dosarele de familie;

– compensarea obligațiilor de întreținere în perioadele lungi și neîntrerupte în care copiii se află în grija părintelui la care nu locuiesc;

– stabilirea posibilității instanțelor de a stabili programe de relații personale cât mai ample;

– modificările procedurale referitoare la audierea minorilor (momentul când se realizează acest pas procedural; participarea unui psiholog la audierea tuturor copiilor care nu au împlinit 14 ani; natura juridică a raportului întocmit la audiere al psihologului);

– limitarea duratei de soluționare a ordonanțelor președințiale în materia de familie.

Cât privește înstrăinarea părintească, au existat câteva opinii, absolut minoritare, care au criticat definiția instituției juridice, precum și efectele judiciare pe care constatarea unei astfel de situații ar trebui să le producă conform proiectului.

1. Referitor la definiție, critica formulata se bazează în esență pe supoziția că înstrăinarea părintească, în definirea dată în proiect, ar putea fi folosită cu rea-credință de către părinți care au o relație disfuncțională cu copiii lor din propria culpă, pentru că i-au abuzat cu sau fără intenție în vreun fel pe aceștia. În cel mai simplu mod cu putință, scenariul imaginat este următorul: un părinte încearcă să își scuze sau să își ascundă comportamentul culpabil invocând o situație de înstrăinare părintească. Acest scenariu poate fi cu ușurință explorat suplimentar pentru a include situații reale din practică, unde părintele cu privire la care copilul are o relație disfuncțională poate fi: un părinte care a lipsit din viața copilului o durată lungă de timp; un părinte care l-a violentat în vreun fel pe copil; un părinte care l-a violentat în vreun fel pe celălalt părinte de față cu copilul. Altfel spus, este vorba despre situațiile în care părintele presupus înstrăinat și care solicită constatarea unei astfel de situații se face el însuși responsabil de relația disfuncțională pe care o are cu copilul său.

Dacă definiția legală a instituției ar permite constatarea unor astfel de scenarii ca fiind înstrăinare părintească, adică, dacă instanța ar putea, folosind textul de lege al proiectului, să stabilească măsuri în favoarea unui părinte care se face responsabil de relația disfuncțională pe care o are cu copilul sau, atunci întreaga formulă a proiectului ar fi evident viciată.

Consideram însă că definiția din proiect a înstrăinării părintești face cât se poate de improbabile scenariile de acest tip.

Definiția înstrăinării părintești este următoarea: “formă a violenței psihologice prin care unul dintre părinți, în mod intenționat, urmărit sau asumat, generează sau acceptă și folosește o situație în care copilul ajunge să manifeste reținere sau ostilitate nejustificate sau disproporționate față de celălalt părinte”.

Din această definiție rezultă faptul că, pentru a se constata o situație de înstrăinare părintească, este necesar a se stabili nu simplul fapt al existenței unei relații disfuncționale (“reținere” sau “ostilitate”) între părintele presupus înstrăinat și copil, dar, mai ales, faptul că această relație este din perspectiva copilului “nejustificată” sau “disproporționată”. Nejustificat (lipsit de justificare) se referă la inexistența oricărui motiv obiectiv pentru care copilul l-ar respinge pe părintele presupus înstrăinat, iar disproporționat (lipsit de proporție) se referă la situațiile în care, deși există o justificare pentru comportamentul copilului față de părinte sau (un comportament sub-optim al părintelui la adresa copilului), reacția copilului față de părintele său este exagerată. Ce reprezintă sau nu un comportament disproporționat sau nejustificat este lăsat la latitudinea autorității care face determinarea existenței unei situații de înstrăinare părintească, respectiv conform proiectului de lege, instanța de judecată.

2. Referitor la efectele constatării unei situații de înstrăinare părintească, critica formulată a fost în esență că măsurile pe care instanța le poate dispune nu ar fi suficient de severe. Se spune că, dacă instanța constată înstrăinarea și văzând cât de dăunătoare pentru copil este o astfel de situație, părintele care înstrăinează ar trebui sancționat prin măsuri similare decăderii din drepturile părintești sau, „în cel mai bun caz”, nu ar trebui să mai exercite autoritatea părintească ori să mai fie direct implicat în procesul de creștere și educare al copilului.

Proiectul de lege, deși include măsuri împotriva părintelui care înstrăinează, nu stabilește într-adevăr astfel de sancțiuni. Cu titlu de principiu, orice rezolvare judiciară a unei situații de înstrăinare părintească trebuie să urmeze interesul superior al copilului, iar nu un regim pur sancționator împotriva unuia dintre părinți, interes care poate fi în anumite situații acela de eliminare completă sau aproape completă din viața copilului a părintelui care înstrăinează; în alte situații, însă, care probabil se vor dovedi în practică a fi majoritare numeric, o soluție nuanțată și personalizată cazului concret de soluționat va reprezenta o alternativă preferabilă.

De aceea, prin proiectul de lege se stabilesc exclusiv prezumții simple, iar nu absolute, ca o situație de înstrăinare părintească ar trebui să ducă către un exercițiu exclusiv al autorității părintești în persoana părintelui înstrăinat ori către stabilirea locuinței copilului la acest din urmă părinte. În schimb, instanța este obligată să dispună un program de relații personale favorabil copilului și părintelui înstrăinat, penalități financiare semnificative în sarcina părintelui care înstrăinează pentru obstrucționarea programului, precum și consiliere psihologică între copil și părintele înstrăinat.

3. O ultimă critică generică cu privire la conținutul reglementării înstrăinării părintești, de altfel, cu privire la întregul proiect văzut în ansamblu, a fost aceea că proiectul ar favoriza tații, în contextul în care aceștia ar fi deja discriminați pozitiv prin toate modificările legislative intervenite după anul 2011 și odată cu intrarea în vigoare a Codului Civil.

Considerăm această critică ca fiind invalidă: mai întâi pentru că, deși este parțial corect că efectul majorității modificărilor legislative post 2011 a fost acela de a lărgi implicarea concreta a unor tați în procesul educațional al copiilor post divorț sau separare, mai degrabă efectul legislației a fost acela de a exacerba sever conflictele între părinți. În acest context, privind strict din perspectiva majorității taților, situația nu este în niciun fel mai favorabilă astăzi decât era acum 10 ani, pentru că efectele unor conflicte prelungite și puternice cu celălalt părinte nu reprezintă în niciun fel un plus ori o conjunctură preferabilă.

Pe de altă parte, este adevărat faptul că statistic majoritatea părinților care se fac responsabili de situații de înstrăinare părintească în statele unde acest fenomen este reglementat, ori cel puțin studiat în detaliu, sunt mamele. Prin urmare, este plauzibil a spune că și în România, prin transformarea în lege a proiectului nostru, cele mai multe persoane care vor fi considerate părinți care înstrăinează pot fi cel mai probabil statistic mamele. Dar, o astfel de constatare nu echivalează cu a spune ca proiectul în sine este unul menit a discrimina pozitiv tații. Prin analogie, spre exemplu, cele mai multe persoane din închisoare sunt bărbații, așadar cei mai mulți infractori sunt bărbații. În acest context, ar fi logic să spunem ca legislația penală discriminează pozitiv femeile?!

În realitate și după cum aproape toți interlocutorii noștri au observat lecturând proiectul, atenția este complet ațintită asupra copiilor care sunt victimele unor situații foarte specifice de violență psihologică denumite înstrăinare părintească. Proiectul nu este nici pro și nici contra mamelor sau taților. Proiectul este pro copii și contra părinți care înstrăinează.

Avocat Diana-Iulia Olac, Partner OLAC BECHEANU
Avocat Tudor Becheanu, Partner OLAC BECHEANU

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

6 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti