Alegerile CSM sunt deosebit de importante pentru bunul mers al magistraturii
17.06.2022 | Natalia GHERMAN

Dragi colegi,
Azi s-a încheiat campania pentru alegerea viitorilor membri CSM. În ultimele săptămâni am avut ocazia să vizitez peste 120 de instanțe, să cunosc mulți dintre colegii care muncesc în cadrul acestora și să aflu multitudinea de probleme cu care se confruntă.
De mai bine de 15 ani problemele sunt recurente în sistem. Insuficiența resursei umane, volumul mare de activitate, lipsa unei normări eficiente, la care se adaugă modificările legislative din 2018 care au afectat independența sistemului judiciar, în special prin faptul că promovările depind de criterii subiective, iar modul în care este reglementată răspunderea disciplinară/penală sau personală pune o presiune serioasă asupra noastră.
Din acest punct de vedere, prezentele alegeri sunt deosebit de importante pentru bunul mers al magistraturii. În ciuda dezamăgirilor suferite de-a lungul timpului din perspectiva activității CSM, doar prin mobilizarea noastră putem schimba lucrurile în bine. Doar un vot liber, informat, asumat și responsabil ne va repune pe drumul corect.
Așadar, vă invit în 22 iunie sa votăm pentru o magistratură curată, independentă, integră și pentru un CSM care să asigure acest deziderat.
Absenteismul nu va folosi nimănui în următorii 6 ani.
Votați cu responsabilitate și cu convingerea că oamenii pe care îi votați vă vor reprezenta la nivel de valori, la nivel de integritate, la nivel de bună credință.
Vă mulțumesc tuturor pentru perioada aceasta în care am învățat atât de multe, atât la nivel de sistem cât și la nivel uman.
Vă îmbrățișez,
Judecător Natalia Gherman, Judecătoria Oradea