Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Despre neconstituționalitatea unor modificări legislative prefigurate în Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală trimis spre aprobare Guvernului de către Ministerul Justiției la data de 02.06.2022
20.06.2022 | Andrei CROITORU

Secţiuni: Drept penal, Lege 9, Opinii, Procedură penală, Proiecte legislative, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Andrei Croitoru

Andrei Croitoru

I. CONTEXT

La data de 02.06.2022, Ministerul Justiției a trimis Guvernului spre aprobare proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și a altor acte normative supus inițial dezbaterii publice la data de 2 septembrie 2021, denumit în continuare și („Proiectul”).

Cu toate că Proiectul a fost elaborat în vederea punerii de acord a dispozițiilor Codului de procedură penală cu Constituția, așa cum aceasta a fost interpretată prin decizii ale Curții Constituționale, apreciem că Proiectul, în forma supusă dezbaterii publice, în ceea ce privește art. I pct. 6 și pct. 35, ridică probleme de constituționalitate, întrucât:

(i) contravine Deciziei Curții Constituționale nr. 302/2017[1] și Deciziei Curții Constituționale nr. 88/2019[2] cu ale căror considerente se arată în Expunerea de motive că ar urma să fie pus în acord Codul de procedură penală și totodată

(ii) este contrar prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta care vizează calitatea normei, prevederilor art. 147 din Constituție, care consacră caracterul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, precum și dispozițiilor art. 2 din Codul de procedură penală care reglementează principiul legalității procesului penal, aspecte indisolubil legate de asigurarea caracterului echitabil al procesului penal consacrat de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Astfel, pe de o parte, potrivit articolul I pct. 6 al Proiectului, la articolul 63 din C.proc.pen., alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) Dispozițiile prevăzute la art. 41-46, 48 și art. 50 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător și în cursul urmăririi penale.”

Pe de altă parte, conform art. I pct. 33 al Proiectului, la articolul 281 alineatul (1) din C.proc.pen., după litera b) se introduce o nouă literă, lit. b1), cu următorul cuprins:

b1) competența materială și competența după calitatea persoanei a organului de urmărire penală;”

În continuare, articolul I pct. 35 al Proiectului menționează că articolul 281 alineatul (4) din C.proc.pen. se va modifica și va avea următorul cuprins:

(4) Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. b1), e) și f) poate fi invocată:

a) până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale;

b) în orice stare a procesului, dacă încălcarea a intervenit în procedura camerei preliminare sau în cursul judecății;

c) în orice stare a procesului, indiferent de momentul la care a intervenit încălcarea, când instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției.

În forma supusă inițial dezbaterii publice, se propunea introducerea în art. 281 din C.proc.pen. a unui nou alineat (31), având următorul cuprins:

„(31) Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. b1) poate fi invocată până la încheierea procedurii în camera preliminară.”

Ulterior încheierii dezbaterii publice, cele două proiecte de acte normative au intrat în faza de finalizare, prin analizarea propunerilor și a observațiilor primite. În cele din urmă, cu anumite modificări de formă, conținutul pe fond al modificărilor a fost menținută în Proiectul publicat de Ministerul Justiției la data de 02.06.2022, în forma arătată mai sus.

Cu toate că în Expunerea de motive a Proiectului, la secțiunea „Schimbări preconizate”, pentru justificarea intervențiilor legislative sunt evocate chiar Deciziile CCR nr. 302/2017 și 88/2019 cu ale căror considerente apreciem că în realitate modificările se află în conflict, astfel cum vom detalia în cele ce urmează, constatăm că nu este justificată în mod efectiv necesitatea modificărilor legislative în forma transmisă spre aprobare Guvernului.

II. EXPUNEREA PUNCTULUI DE VEDERE

1. Precizări prealabile

Astfel cum a arătat Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. nr. 554/2017[3], nulitățile actelor procesuale și procedurale ocupă un loc important în sfera garanțiilor ce asigură efectivitatea principiului legalității procesului penal și a principiului aflării adevărului, fiind menite să înlăture încălcările normelor de procedură care au intervenit cu ocazia dispunerii unui act procesual sau a ducerii la îndeplinire a unui act procedural, precum și consecințele negative pe care aceste încălcări le-au produs în procesul penal.

Nulitățile îndeplinesc astfel un scop preventiv – de preîntâmpinare a încălcării legii, un rol sancționator – de desființare a actelor efectuate cu încălcarea legii, precum și un scop reparator – de refacere a actelor procesuale și procedurale desființate, dacă este necesar și posibil.

Spre deosebire de nulitatea relativă, nulitatea absolută determină întotdeauna anularea actelor procesuale şi procedurale efectuate cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de lege și se caracterizează prin aceea că vătămarea se fundamentează pe prezumții legale absolute, încălcarea legii având consecințe grave și directe asupra realizării scopului procesului penal.

Astfel, este atrasă sancțiunea nulității absolute a actelor întocmite cu nesocotirea legii, dar și, în virtutea efectului de iradiere a nulității absolute, invalidarea actelor de urmărire penală care se sprijină pe actele nule absolut potrivit art. 280 alin. (2) din C.proc.pen. și pe care organul judiciar competent trebuie le refacă dacă este necesar și posibil, potrivit art. 280 alin. (3) din C.proc.pen., pentru a proceda potrivit legii.

2. Modificarea cuprinsă în art. I pct. 6 din Proiect

Modificarea art. 63 alin. (1) din Codul de procedură penală conform Proiectului:

i. face ca dispozițiile legale imperative care reglementează competența după materie sau după calitatea persoanei a organelor de urmărire penală și a căror încălcare atrage sancțiunea procesuală „cea mai gravă”[4] – a nulității absolute – să devină pur teoretice, iar eficacitatea lor în practică să fie mult diminuată și

ii. legitimează efectuarea actelor de urmărire penală cu încălcarea principiului legalității procesului penal și a dispozițiilor legale imperative a căror încălcare atrage sancțiunea nulității absolute, prin validarea retroactivă a acestora, prin decizia unilaterală a organului de urmărire penală competent care va fi primit ulterior dosarul, validare făcută anterior unui eventual examen de cameră preliminară care să privească legalitatea respectivelor acte de urmărire penală.

Astăzi, în temeiul art. 280 alin. (3) din C.proc.pen., aplicarea sancțiunii nulității absolute poate fi urmată, dacă este necesar și posibil, de refacerea actelor afectate, cu respectarea dispozițiilor legale, însă nu poate fi urmată de menținerea/validarea lor, cu nesocotirea viciilor de nelegalitate care le caracterizează.

Or, modificarea legislativă cuprinsă în Proiect ar permite tocmai acoperirea/confirmarea unui act lovit de nulitate absolută, având drept consecință lăsarea de către un organ de urmărire penală, ca nesancționat, a unui act al unui alt organ de urmărire penală, care încalcă norme de drept procesual penal imperative care impun obligații tocmai pentru organele de urmărire penală, cu singura condiție a „motivării” deciziei de a menține respectivul act afectat de nulitate absolută.

Prin modificarea Codului de procedură penală în forma propusă, încălcarea normelor privind competența personală sau materială ar fi practic sustrasă printr-un artificiu de sub incidența nulității absolute (unde vătămarea este prezumată absolut) și ar fi transferată pe tărâmul nulității relative – de data aceasta a ordonanței procurorului competent (având eventuale alte temeiuri), prin care acesta din urmă ar dispune menținerea actelor anterioare nelegale efectuate de organul necompetent.

În acest din urmă context, persoana interesată ar fi nevoită să dovedească toate condițiile unei nulități relative prin raportare la ordonanța procurorului, în vreme ce actele care au făcut obiectul ordonanței să fie la acel moment considerate legale.

Or, în mod evident, răsturnarea în acest fel a sarcinii probei ar constitui o veritabilă probatio diabolica, în condițiile în care singura condiție de fond pe care ar trebui să o respecte ordonanța procurorului ar fi aceea de a fi „motivată”.

În prezent, art. 63 alin. (1) din C.proc.pen. nu conține o normă de trimitere la art. 50, declinarea competenței de către procuror fiind reglementată la art. 58 din C.proc.pen. – „Verificarea competenței”, respectiv la art. 294 din C.proc.pen. – „Examinarea sesizării”,  care prevăd în mod explicit și clar faptul că organul de urmărire penală este obligat să își verifice competența „imediat după sesizare”, respectiv „la primirea sesizării”, fără ca legea să facă deosebire în funcție de tipul competenței care urmează a fi verificată – urmând ca în cazul în care constată că este necompetent, să dispună declinarea.

În concepția noului Cod de procedură penală, atât începerea urmăririi penale in rem cât și efectuarea urmăririi penale in personam pot fi dispuse numai după ce organul de urmărire penală (procuror sau organ de cercetare penală) constată în urma verificării actului de sesizare, că a fost legal sesizat și este competent să înceapă investigarea cauzei.

Până la publicarea Deciziei nr. 302/2017, dacă ar fi fost efectuate acte de urmărire penală de un procuror necompetent, acestea ar fi fost menținute în quasi-totalitatea situațiilor (nefiind reglementat ca un caz de nulitate absolută), întrucât partea interesată ar fi trebuit să facă o probatio diabolica în ceea ce privește vătămarea care i-ar fi fost adusă prin efectuarea urmăririi penale de către un organ necompetent.

Însă prin efectul Deciziei nr. 302/2017, încălcarea obligațiilor privind competența materială sau personală (precum și competența funcțională/exclusivă) a procurorului de a efectua urmărirea penală este sancționată cu nulitatea absolută, întrucât o astfel de încălcare reprezintă o atingere deosebit de gravă în plan procesual, existând o prezumție absolută că produce o vătămare care nu poate fi înlăturată în niciun fel.

Astfel cum ulterior a subliniat Curtea Constituțională în Decizia nr. 88/2019, „una din trăsăturile caracteristice ale nulității absolute (…) constă în interdicția de a putea fi înlăturată prin tăcere sau prin voința părților, prin autoritatea organului judecătoresc ori prin alt mijloc procesual (s.n.)”, interdicție justificată tocmai prin aceea că „sancțiunea care implică întotdeauna existența unei vătămări ce nu poate fi înlăturată în niciun mod nu poate proteja decât acele dispoziții care garantează în cel mai înalt grad aflarea adevărului sau care asigură realizarea efectivă a drepturilor părților (s.n.)”

Or, legiferarea posibilității de a deroga de la normele de competență după materie și calitatea persoanei, printr-o simplă îndeplinire a unei obligații de „motivare” a ordonanței procurorului competent care ar valida retroactiv acte de urmărire penală ale unui organ necompetent altfel lovite de nulitate absolută, ar echivala:

– cu ocolirea principiului legalității procesului penal, prin recunoaşterea unei competenţe a organului de urmărire penală în afara prevederilor legale imperative prin care i s-a atribuit competenţa de a desfășura ancheta penală și

– cu introducerea arbitrariului și a unui criteriu subiectiv de apreciere din partea organului de urmărire penală cu privire la norme de procedură penală cruciale, și anume chiar a celor ce disciplinează competenţa organelor de urmărire penală, prin care se reglementează un domeniu cu implicaţii decisive asupra procesului penal.

Prin urmare, în condițiile în care, în paragraful 56 al Deciziei nr. 302/2017, Curtea Constituțională a statuat că „legiuitorului îi incumbă obligația de a adopta prevederi care să determine respectarea acesteia (a competenței organelor de urmărire penală – n.n.) în practică, prin reglementarea unor sancțiuni adecvate aplicabile în caz contrar. Aceasta deoarece aplicarea efectivă a legislației poate fi obstrucționată prin absența unor sancțiuni corespunzătoare, precum și printr-o reglementare insuficientă sau selectivă a sancțiunilor relevante (s.n.)”, considerăm că aplicarea unui criteriu subiectiv de apreciere în materia competenței materiale sau după calitatea persoanei a organelor de urmărire penală este incompatibilă cu cerințele de calitate a normelor care guvernează procesul penal, în general, respectiv a celor care reglementează competența organelor judiciare penale, în special, care impun existența și aplicarea unor sancțiuni adecvate în cazul în care sunt încălcate.

3. Modificarea cuprinsă în art. I pct. 35 din Proiect

Limitarea temporală a momentului până la care poate fi invocată încălcarea normelor privind competența materială sau personală a organelor de urmărire penală este incompatibilă cu exigențele dreptului la un proces echitabil, dat fiind caracterul determinant pe care normele privind competența îl au asupra desfășurării corecte a procesului penal.

Astfel cum a arătat Curtea Constituțională în Decizia nr. 88/2019 precitată „Nulitățile absolute se caracterizează prin aceea că vătămarea se fundamentează pe prezumții legale absolute, încălcarea legii având consecințe grave și directe asupra realizării scopului procesului penal. (s.n.)”

În mod similar, în Decizia nr. 302/2017, Curtea a arătat că „pentru buna desfășurare a activității organelor judiciare, se impune respectarea fermă a competenței lor materiale și după calitatea persoanei. Nerespectarea normelor legale privind competența materială și după calitatea persoanei produce o vătămare care constă în dereglarea mecanismului prin care este administrată justiția. (s.n.)”

De asemenea, în Decizia nr. 554/2017 precitată, Curtea a reținut că, „spre deosebire de sistemul adversial, în care judecătorul poartă răspunderea, de principiu, numai asupra corectitudinii desfășurării procedurii, sarcina stabilirii faptelor și a vinovăției aparținând juraților, în procesul penal român instanța își asumă răspunderea și în privința acestor elemente esențiale, care constituie finalitatea procesului – stabilirea faptei și a vinovăției. (s.n.)”

Prin urmare, art. I pct. 35 al Proiectului impune instanței de judecată să ignore anumite neregularități, deși acestea ar putea conduce la vicierea rezultatului procesului, dar, pe de altă parte, aceeași instanță poartă răspunderea asupra soluției date.

Având în vedere acestea, nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă a împiedicării instanței să constate, în cursul judecății (ulterior fazei camerei preliminare), încălcările privind necompetența organului de urmărire penală care atrag nulitatea absolută.

În consecință, considerăm preferabilă soluția legislativă actuală, care permite invocarea în orice stare a procesului a nulității absolute care derivă din încălcarea normelor privind competența materială sau personală a organelor de urmărire penală.

În definitiv, neaplicarea sancțiunii nulității absolute în cazul încălcării normelor privind competența materială sau personală a organelor de urmărire penală și limitarea temporală a momentului până la care poate fi invocată o astfel de încălcare – respectiv până la închiderea procedurii camerei preliminare – afectează însuși dreptul la un proces echitabil, ca principiu al procedurilor penale și al procesului penal în ansamblul său, care vizează atât drepturi procesuale ale părților și ale subiecților procesuali principali, cât și garanții procesuale ale acestora, care nu pot fi interpretate și aplicate decât în acord cu prevederile constituționale și convenționale ce consacră acest drept.

III. PRECIZĂRI PRIVIND COMPETENȚA ORGANELOR DE URMĂRIRE PENALĂ

În cadrul procedurilor penale, autoritățile judiciare penale trebuie să își desfășoare activitățile cu respectarea regulilor procedurale prevăzute de Constituție, de Codul de procedură penală și de alte reglementări speciale care prevăd dispoziții procesual penale.

În privința competenței organelor de urmărire penală, Codul de procedură penală și anumite legi speciale (spre exemplu, privind competența Parchetului European, D.N.A., respectiv D.I.I.C.O.T.) au prevăzut în mod explicit obligații în sarcina acestor organe, dispoziții care în prezent în lumina Deciziei C.C.R. nr. 302/2017 sunt aplicate în practică în cauzele penale într-un mod previzibil și cu respectarea drepturilor și garanțiilor părților și subiecților procesuali principali.

Raportându-ne exclusiv la dispozițiile Codului de procedură penală, în materia competenței organelor de urmărire penală sunt relevante dispozițiile art. 58 alin. (1) din C.proc.pen. potrivit cărora „Organul de urmărire penală este dator să își verifice competența imediat după sesizare (s.n.), dar și dispozițiile art. 294 alin. (1) din C.proc.pen. conform cărora „La primirea sesizării, organul de urmărire penală procedează la verificarea competenței sale, iar în cazul prevăzut la art. 58 alin. (3) înaintează procurorului cauza, împreună cu propunerea de trimitere a sesizării organului competent. (s.n.)”.

Analizând dispozițiile art. 58 din C.proc.pen., în literatura de specialitate[5] se arată că „Textul se adresează deopotrivă procurorului, (…) organelor de cercetare ale poliției judiciare (…) și organelor de cercetare penală speciale (…). Organele de urmărire penală au obligația de a nu efectua vreun act de cercetare penală înainte de a-și verifica competența.” (s.n.). În continuare, autorul arată că „Examinarea competenței organului de urmărire penală la primirea sesizării presupune efectuarea de verificări cu privire la competența funcțională, după materie, după calitatea persoanei sau cea teritorială.

Având în vedere și dispozițiile art. 56 alin. (1) teza a II-a din C.proc.pen. potrivit cărora „procurorul supraveghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispozițiilor legale”, iar în temeiul art. 300 alin. (1) din C.proc.pen. „Procurorul, în exercitarea atribuției de a conduce și supraveghea activitatea organelor de cercetare penală, veghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispozițiilor legale (s.n.)” și având în vedere dispozițiile legale mai sus citate, rezultă că obligația legală imperativă de verificare a propriei competențe imediat după sesizare incumbă atât organului de cercetare penală, cât și procurorului de caz.

Potrivit art. 132 alin. (1) din Constituție, procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității. În virtutea acestui principiu, „procurorii au obligația ca în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, să urmeze în mod obligatoriu dispozițiile legii, fără posibilitatea de a acționa întemeindu-se pe criterii de oportunitate fie în adoptarea unor măsuri, fie în alegerea procedurilor. (s.n.)” (Decizia C.C.R. nr. 385/2010[6]).

Legea procesual penală prevede o serie de garanții fără de care principiul legalității procesului penal (reglementat explicit și în art. 2 din C.proc.pen.) nu ar fi efectiv.

Printre aceste garanții, literatura de specialitate[7] le menționează pe următoarele: (i) aplicarea sancțiunii nulității actelor procesuale sau procedurale nelegale, (ii) aplicarea sancțiunii excluderii probelor nelegal sau neloial administrate, (iii) controlul legalității actelor procesuale sau (iv) controlul regularității rechizitoriului pentru a determina dacă acesta își poate îndeplini funcția de a învesti instanța.

Sancțiunea nerespectării normelor care țin de competența după materie sau calitatea persoanei a organului de urmărire penală este nulitatea absolută, potrivit art. 281 alin. (1) lit. b) din C.proc.pen. astfel cum a fost reconfigurat prin Decizia C.C.R. nr. 302/2017.

Sancțiunea nulității absolute pentru încălcarea normelor de competență a organelor de urmărire penală se aplică în mod corespunzător și în cazul încălcării dispozițiilor privitoare la competența exclusivă a procurorului de a efectua acte de urmărire penală, în conformitate cu dispozițiile art. 56 alin. (3) și (4), respectiv art. 324 din C.proc.pen.

În temeiul art. 147 alin. (4) din Constituție, toate deciziile Curții Constituționale de admitere sunt obligatorii – și astfel cum a subliniat Curtea în mod constant în jurisprudența sa (e.g. Decizia Plenului C.C.R. nr. 1/1995[8]), caracterul obligatoriu însoțește nu numai dispozitivul unei decizii, ci și considerentele acesteia.

Constatarea neconstituționalității unui text de lege nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, întrucât şi-ar pierde caracterul concret. Neconstituționalitatea nu are numai o funcție de prevenție, întrucât ea vizează în primul rând situația concretă a cetățeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată și apoi doar dreptul pozitiv, în ansamblul său, întrucât are, în mod evident, și o funcție sancționatorie (Decizia C.C.R. nr. 866/2015[9]).

În Decizia nr. C.C.R. nr. 454/2018[10], Curtea a arătat că „într-un stat de drept, toate autoritățile publice, atât în aplicarea, cât și în interpretarea normelor infraconstituționale, trebuie să respecte deciziile Curții Constituționale din moment ce acestea materializează și explicitează exigențele Constituției.”

Practica judiciară în materie subliniază de asemenea importanța sancționării cu nulitatea absolută a actelor încheiate cu încălcarea competenței materiale sau personale a organelor de urmărire penală.

Astfel, într-o cauză recentă[11] a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a constatat nulitatea absolută a actelor de urmărire penală efectuate de către organele de cercetare penală cu încălcarea normelor de competență după calitatea persoanei, instanța supremă statuând că „(…) organe judiciare care erau obligate, în condiţiile art. 58 C.proc.pen., să verifice dacă în virtutea legii aveau atribuţii de a desfăşura urmărirea penală, reprezintă o atingere deosebit de gravă, concretizată în obstrucționarea mecanismului prin care se înfăptuiește justiţia în cea dintâi etapă a procesului penal, ce are ca obiect strângerea probelor necesare pentru a stabili dacă există sau nu temeiuri de sesizare a instanţei cu rechizitoriu, motiv pentru care nu trebuie dovedită, fiind prezumată iuris et de iure şi nici nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actelor procesuale şi procedurale îndeplinite de organul necompetent.

În consecință, existența în lege și aplicarea unei sancțiuni adecvate față de acte procedurale și procesuale care încalcă dispoziții legale esențiale pentru desfășurarea urmăririi penale – cum sunt cele care reglementează competența organelor de urmărire penală – sunt indisolubil legate de respectarea dreptului la un proces echitabil și, finalmente, de însăși constituționalitatea normelor legale care reglementează competența organelor de urmărire penală.

IV. LEGIFERAREA CONFORM DECIZIILOR CURȚII CONSTITUȚIONALE

Proiectul nu poate aduce modificări Codului de procedură penală contrare deciziilor instanței de contencios constituțional preexistente și care își produc efectele direct în fondul legislativ activ.

În acest sens, Curtea Constituțională a arătat în par. 167-168 al Deciziei nr. 467/2019[12], considerente care se aplică mutatis mutandis activității de legiferare inițiate de către Guvern, următoarele considerații cu valoare de principiu:

167. În principiu, în cadrul procedurii de punere de acord a unei legi/norme declarate neconstituționale cu o decizie a Curții Constituționale, Parlamentul are libertatea de a decide dacă modifică acea lege/normă strict în sensul celor statuate de Curte sau dacă abandonează intervenția asupra textului în cauză prin eliminarea normei sau chiar prin respingerea legii. Această deplină competență de care beneficiază Parlamentul este însă restrânsă atunci când se interpune o decizie a Curții Constituționale pronunțată în cadrul controlului a posteriori prin care norma în vigoare, care face obiectul intervenției legislative, a fost declarată neconstituțională. Într-o atare ipoteză, Parlamentul este obligat ca, odată declanșată procedura de modificare a legii în vederea punerii sale în acord cu Constituția, să adopte normele care transpun actul jurisdicțional al Curții, eliminând viciile de neconstituționalitate constatate. Această obligație izvorăște direct din textul constituțional al art. 147 și impune Parlamentului un rol activ în procesul de constituționalizare a normelor legale, în acord cu deciziile instanței constituționale. Într-o interpretare contrară, ar însemna că, în aplicarea art. 147 alin. (1), (2) și (4) din Constituție, legiuitorul, în cadrul procedurii de punere de acord a legii cu deciziile Curții Constituționale, are un drept de selecție cu privire la acestea, prin actul său decizional putând chiar să mențină în legislație norme afectate de vicii de neconstituționalitate.

168. Din această perspectivă, reexaminarea unei legi în condițiile art. 147 alin. (2) din Constituție se distinge fundamental de reexaminarea în condițiile art. 77 alin. (2) din Constituție, această diferență fiind expresia rolului constituțional al Curții Constituționale. Astfel, dacă în cazul unei reexaminări cerute de Președintele României marja de apreciere a Parlamentului cu privire la conținutul normativ al normei a cărei reanalizare s-a solicitat este deplină, singura limitare fiind cea legată de imposibilitatea de a interveni pe alte texte decât cele care au făcut obiectul cererii de reexaminare, în cazul reexaminării întemeiate pe art. 147 alin. (2) din Constituție, marja de apreciere a Parlamentului este limitată, acesta fiind obligat să reanalizeze conținutul normativ exclusiv prin raportare la decizia Curții Constituționale, iar soluțiile de modificare, completare sau eliminare/abrogare trebuie să fie în acord cu considerentele deciziei. (s.n.).”

Prin urmare, conformarea cu obligația prevăzută de art. 147 alin. (2) din Constituție implică o intervenție a legiuitorului permanent limitată la considerentele și dispozitivul deciziilor Curții Constituționale incidente.

În concluzie, apreciem că dispozițiile art. I pct. 6 și pct. 35 din Proiect sunt neconstituționale, contravin Deciziilor C.C.R. nr. 302/2017 și nr. 88/2019, prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, art. 147 din Constituție, art. 2 din C.proc.pen., art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.


[1] M.Of. Partea I nr. 566 din 17 iulie 2017.
[2] M.Of. Partea I nr. 499 din 20 iunie 2019.
[3] M.Of. al României, Partea I nr. 1013 din 21 decembrie 2017.
[4] Nulitatea absolută a fost calificată de către Curtea Constituțională ca sancțiunea „cea mai gravă în par. 33 din Decizia C.C.R. nr. 462/2018 (M.Of. Partea I nr. 991 din 22 noiembrie 2018), par. 59 din Decizia C.C.R. nr. 87/2019 (M.Of. Partea I nr. 498 din 19 iunie 2019).
[5] G. Bodoroncea în M. Udroiu, Codul de procedură penală. Comentariu pe articole. Ediția 3, Ed. CH Beck, București, 2020, p. 345.
[6] M.Of. nr. 317 din 14 mai 2010.
[7] M. Udroiu, Codul de procedură penală. Comentariu pe articole. Ediția 3, Ed. CH Beck, București, 2020, p. 12.
[8] M.Of. al României, Partea I nr. 16 din 26 ianuarie 1995.
[9] M.Of. al României, Partea I nr. 29 din 01 februarie 2016.
[10] M.Of. al României, Partea I nr. 836 din 01 octombrie 2018.
[11] I.C.C.J., Secţia penală, completul de 2 judecători de cameră preliminară, încheierea nr. 90 din 6 februarie 2020, www.scj.ro.
[12] M.Of. nr.765 din 20.09.2019.


Andrei Croitoru, Counsel act Botezatu Estrade Partners

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti