Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Efectele deciziilor CCR în cauzele pendinte – nimic complicat sau contestabil
21.06.2022 | Manuela GORNOVICEANU, Constantin MATEI

Secţiuni: Articole, CCR, Drept penal, Procedură penală, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Manuela Gornoviceanu

Manuela Gornoviceanu

Constantin Matei

Constantin Matei

Discuțiile din aceste zile s-au înghesuit pe tărâmul art. 5 Cod penal, ce reglementează aplicarea în timp a legii penale mai favorabile, „soluția” momentului fiind calificarea normei privind întreruperea cursului prescripției ca procedurală, iar nu materială, ca și când lipsa de claritate și previzibilitate a dispoziției neconstituționale ar trebui desăvârșită printr-o controversă teoretică privind natura textelor evaluate pornind de la Codul penal din 1936 și până în prezent.

Dincolo de acest subiect și fără a se înțelege că îl abandonăm, pare, totuși, de neînțeles ignorarea regulilor privind efectele deciziilor Curții Constituționale în cauzele pendinte în orice situație, chiar și atunci când ar fi vorba de norme de procedură penală sau de legea civilă.

Reacția determinată la nivelul organelor judiciare de existența sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în legătură cu aplicabilitatea art. 5 Cod penal denotă, aparent, convingerea că soluțiile ce urmează a fi pronunțate țin de decizia ce urmează a fi pronunțată, dacă sesizarea ar trece testul admisibilității.

Or, nu vedem cum ar putea răspunsul la întrebările adresate ICCJ să înlăture regulile privind efectele deciziilor CCR în cauzele pendinte, reguli care nu au legătură cu calificarea normei după materie sau după natura sa substanțială sau procedurală.

Legea fundamentală prevede la art. 146 lit. d) printre atribuțiile Curții Constituționale prerogativa efectuării unui control a posteriori (după intrarea în vigoare) a normelor juridice în procedura soluționării excepțiilor de neconstituționalitate invocate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, precum și de către Avocatul Poporului.

CCR a reținut în jurisprudența sa[1] în aplicarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție că „decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă”, stabilindu-se caracterul de izvor de drept a acestor hotărâri, iar forța obligatorie ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care acesta se sprijină[2].

Natura juridică și efectele deciziilor instanței de control constituțional sunt aceleași, indiferent de tipologia acestora simple, interpretative, manipulative sau substitutive[3].

Scopul controlului constituțional a posteriori este de a pune în deplină concordanță norma juridică organică sau ordinară cu prevederile legii fundamentale și a jurisprudenței CCR dată în aplicarea acesteia.

Deciziile pronunțate în legătură cu art. 155 alin. (1) din noul Cod penal sunt simple, așa cum s-a arătat explicit în considerentele Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022.

Ambele Decizii ale Curții Constituționale – respectiv Decizia nr. 297/2018 și Decizia nr. 358/2022 – sunt general aplicabile și obligatorii de la data publicării lor în Monitorul Oficial, efectul ex nunc configurând imposibilitatea valorificării art. 155 alin. (1) Cod penal în orice cauză penală în care termenul general de prescripție s-a împlinit până la data soluționării definitive, cu particularitățile pe care le reglementează legea procesual penală în privința căilor extraordinare de atac ce pot fi promovate în situația în care s-au pronunțat hotărâri definitive de condamnare prin ignorarea Deciziei nr. 297/2018. Această ultimă ipoteză nu își are însă izvorul în aplicarea pe viitor a Deciziei CCR nr. 358/2022, ci în eroarea cu privire la calificarea efectelor primei decizii CCR.

Astfel cum s-a reținut în jurisprudența Curții Constituționale, instanțele de drept comun nu au competența de a se pronunța cu privire la efectele și limitele aplicării deciziilor CCR[4]:

De asemenea, Curtea a mai reținut că, având în vedere că decizia de constatare a neconstituționalității face parte, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, din ordinea juridică normativă, realizarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unui control de constituționalitate implicit al efectelor acestei decizii, prin raportare la alte norme constituționale incidente, în speță principiul neretroactivității legii civile, echivalează cu încălcarea competenței specifice exclusive a instanței de contencios constituțional, reglementată în art. 146 din Legea fundamentală. În acest sens, așa cum s-a reținut în jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009), „în exercitarea atribuției prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituția României și nu are competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.”(subl. ns.)

În ceea ce privește efectele în timp ale deciziilor Curții Constituționale lucrurile sunt clare, chiar făcând abstracție de principiul aplicării retroactive a legii penale mai blânde:

– Deciziile CCR sunt aplicabile pentru viitor – facta futura;

– Deciziile CCR sunt aplicabile situațiilor juridice pendinte (situații în care raportul juridic nu a fost soluționat definitiv);

– Deciziile CCR sunt aplicabile în mod excepțional situațiilor devenite facta praeterita (situații în care raporturile juridice au fost stinse definitiv).

În acest sens, Curtea a reținut[5] că:

(…) decizia de constatare a neconstituționalității se va aplica în privința raporturilor juridice ce urmează a se naște după publicarea sa în Monitorul Oficial – facta futura, însă, având în vedere faptul că excepția de neconstituționalitate este, de principiu, o chestiune prejudicială, o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluționarea litigiului cu care este conexă (…) (a se vedea Decizia nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 2 august 2007) și un mijloc de apărare care nu pune în discuție fondul pretenției deduse judecății (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 5 din 9 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 31 ianuarie 2007), Curtea a reținut că aceasta nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, prin aplicarea deciziilor de constatare a neconstituționalității numai raporturilor juridice care urmează a se naște, deci unor situații viitoare ipotetice, întrucât și-ar pierde caracterul esențialmente concret. Așadar, Curtea a stabilit că aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează atât situațiile juridice ce urmează a se naște – facta futura, cât și situațiile juridice pendinte și, în mod excepțional, acele situații care au devenit facta praeterita.”

Deși deciziile instanței de contencios constituțional sunt în egală măsură izvor de drept, acest instrument nu se confundă cu norma juridică a cărei neconstituționalitate o constată și nu sunt aplicabile mutatis mutandis regulile referitoare la activitatea legii în respectiva ramură.

Aceasta este o consecință a faptului că aplicarea în timp a hotărârilor Curții este prevăzută în norme de rang constituțional, pe când regulile de procedură se regăsesc în legi organice sau ordinare, după caz, sens în care CCR a reținut[6] că „art. 147 alin. (1) din Legea fundamentală, instituie o regulă de aplicare în timp a normelor legale constatate neconstituționale, regulă care se aplică în mod prioritar, dată fiind forța juridică superioară a normei constituționale, în raport cu normele generale de drept tranzitoriu, cuprinse în acte normative cu forță juridică inferioară”.

Așadar, Deciziei nr. 297/2018 îi sunt aplicabile regulile de opozabilitate erga omnes și caracterul obligatoriu de la publicarea în Monitorul Oficial în cauzele pendinte, așa cum acestea au fost interpretate prin jurisprudența CCR care a reținut[7]:

58. În aceste condiții, Curtea a statuat că o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării acesteia – cauze pendinte, în care respectivele dispoziții sunt aplicabile – indiferent de invocarea excepției până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanță în privința aplicării deciziei Curții este ca raportul juridic guvernat de dispozițiile legii constatate ca fiind neconstituționale să nu fie definitiv consolidat. În acest mod, efectele deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional se produc erga omnes. În privința cauzelor care nu se află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a Curții, fiind vorba despre un raport juridic epuizat – facta praeterita, Curtea a reținut că partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei de admitere, întrucât decizia de admitere a Curții nu poate constitui temei legal pentru o acțiune în justiție, în caz contrar consecința fiind extinderea efectelor deciziei Curții pentru trecut.

Consolidarea definitivă a raportului juridic guvernat de norma declarată neconstituțională are loc prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive prin care s-ar adopta o altă soluție decât încetarea procesului penal ca efect al împlinirii termenului general de prescripție, etapă în care instanțele vor hotărî în mod definitiv cu privire la existența sau inexistența unei cauze de întrerupere a cursului prescripției potrivit legii declarată neconstituțională.

Până la momentul procedural al soluționării cauzei în care se invocă incidența unei Decizii CCR, aceasta este considerată a fi pendinte și nu constituie un caz de aplicare retroactivă a hotărârii instanței de control constituțional sau a unei norme de drept material sau procedural penal.

Exercitarea rolului activ al organelor judiciare în aplicarea în cauzele pendinte a deciziilor CCR a fost stabilită și prin jurisprudența recentă a Curții[8]:

211. Prin urmare, având în vedere art. 197 alin. (2) din Codul de procedură penală din 1968 și art. 281 din Codul de procedură penală, acest din urmă text coroborat cu Decizia Curții Constituționale nr. 302 din 4 mai 2017, prin care s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituțională, revine Înaltei Curți de Casație și Justiție și celorlalte instanțe judecătorești, precum și Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și unităților subordonate să verifice în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, și să dispună măsurile legale corespunzătoare.

212. Curtea constată că prezenta decizie nu aduce niciun element de noutate față de cadrul normativ primar existent la data pronunțării ei, întrucât, în baza deciziilor Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016 șinr. 302 din 4 mai 2017, decizii care, pe măsura publicării, fac parte din ordinea normativă națională [Decizia nr. 847 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 14 august 2008, și Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, paragraful 451, nepublicată la data pronunțării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I], erau/sunt incidente prevederile art. 102 din Codul de procedură penală – Excluderea probelor obținute în mod nelegal și ale art. 281 – Nulitățile absolute. Prezenta decizie sancționează un comportament instituțional care a încălcat ordinea constituțională și obligă autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională să își respecte și să își exercite competențele în limitele prevăzute de lege și Constituție.”

În realitate, confirmarea neconstituționalității unei dispoziții legale nu înseamnă că anterior pronunțării Curții Constituționale norma a fost în acord cu Constituția. O normă declarată neconstituțională s-a bucurat, doar, anterior, de prezumția de conformitate.

Ceea ce prezintă importanță din perspectiva aplicării efectelor deciziei CCR nu este momentul în care au fost îndeplinite actele pretins întreruptive de prescripție, ci momentul în care se invocă ineficiența acestora ca urmare a neconstituționalității normei în baza căreia ar fi avut vocația de a întrerupe cursul prescripției.

În alte cuvinte, efectul viitor al deciziilor CCR vizează atât situațiile viitoare (născute după decizia CCR), dar și situațiile anterioare care, la momentul publicării deciziei CCR, fac obiectul unor cauze pendinte, aflate în continuare pe rolul instanțelor de judecată și care trebuie tranșate.


[1] Decizia nr. 847 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 14 august 2008
[2] Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010).
[3] I. Deleanu, Instituții și proceduri constituționale, Editura C.H. Beck, pag. 899.
[4] Decizia nr. 797 din 4 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 18 ianuarie 2021
[5] Decizia nr. 404 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 10 ianuarie 2017, par. 27-30
[6] Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018 și Decizia nr. 797 din 4 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 18 ianuarie 2021
[7] Decizia nr. 377 din 31 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017
[8] Decizia nr. 26 din 12 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 12 martie 2019


Av. Manuela Gornoviceanu, Managing Associate Țuca Zbârcea și Asociații
Av. Constantin Matei, Senior Associate Țuca Zbârcea și Asociații

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti