Secţiuni » Arii de practică » Business » Health & Pharma
Health & Pharma
CărţiProfesionişti
 

Excepție de neconstituţionalitate respinsă ref. instituirea stării de alertă şi măsurile ce pot fi dispuse pe perioada în care este instituită starea de alertă
22.06.2022 | JURIDICE.ro

Secţiuni: C. administrativ, CCR, Covid 19 Legal React, Drept constitutional, Dreptul sanatatii, Drepturile omului, Jurisprudență, Monitorul Oficial al României
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 608 din 21 iunie 2022 a fost publicată Decizia nr. 80/2022 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în ansamblul său, și a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (2), ale art. 6 lit. c) și ale art. 9 alin. (4) din Legea nr. 55/2020, precum și ale art. I pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Erno Kovacs în Dosarul nr. 1.425/337/2021 al Judecătoriei Zalău – Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.771D/2021 și Eduard Cristian Irimia în Dosarul nr. 2.619/301/2021 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

În opinia autorilor excepției, instituţia „stare de alertă” printr-un cadru legal, determinând restrângerea unor drepturi prin hotărâri ale Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor interne, reprezintă o încălcare a statului de drept.
Ca motiv de neconstituţionalitate extrinsecă privind Legea nr. 55/2020, este invocată lipsa avizului Consiliului Economic şi Social şi se susţine inexistenţa pandemiei şi a Guvernului României ca persoană juridică legal înfiinţată. De asemenea, se mai invocă încălcarea prevederilor art. 15 şi 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a art. 20 din Constituţie, iar în susţinerea criticilor este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 392 din 8 iunie 2021.

Se mai susţine că Legea nr. 55/2020 este neconstituţională, în ansamblul său, întrucât la momentul adoptării sale era în vigoare un alt act normativ, cu acelaşi obiect de reglementare, şi anume Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu incidenţă în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi al protecţiei civile. Practic, există două acte normative care reglementează acelaşi lucru, şi anume, instituirea stării de alertă şi măsurile ce pot fi dispuse pe perioada în care este instituită starea de alertă. Această dublă reglementare conduce la apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate legislativă, contrare principiului securităţii raporturilor juridice, în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii conform art. 1 alin. (5) din Constituţie, şi încalcă în mod vădit prevederile art. 13, 14, 15, 16 şi 17 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, fapt ce conduce la neconstituţionalitatea legii în ansamblul său, întrucât aceasta este lipsită de claritate şi predictibilitate.

Se mai arată că Legea nr. 55/2020, în ansamblul său, încalcă principiul proporţionalităţii, întrucât măsurile adoptate în temeiul acesteia nu sunt necesare în contextul actual.

De asemenea, se susţine că exerciţiul drepturilor şi libertăţilor constituţionale poate fi supus numai unor limitări temporare şi numai prin lege, ca act juridic al Parlamentului; nu sunt permise astfel de restrângeri prin ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, hotărâri ale Guvernului sau ordine ale miniştrilor, aşa cum rezultă din art. 115 alin. (6) din Constituţie. Tot astfel, drepturile şi libertăţile constituţionale pot fi limitate în exerciţiul lor numai pentru cazurile justificate de necesitatea înlăturării unei calamităţi naturale ori a consecinţelor unui dezastru sau ale unui sinistru deosebit de grav, iar măsurile sunt disproporţionate.

Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, se susţine că în cazul acesteia nu numai că nu a existat nicio evaluare asupra impactului măsurilor reglementate, însă aceasta modifică o lege ce restrânge drepturi şi libertăţi pe care nu le enumeră limitativ în conţinutul său. Într-o atare ipoteză, ar exista o lege modificată prin ordonanţe de urgenţă succesive, ce restrâng drepturi şi libertăţi, în afara exigenţelor art. 53 din Constituţie. De asemenea, din interpretarea coroborată a art. 61 şi 115 din Constituţie, Guvernul nu poate emite ordonanţe de urgenţă în afara sferei de abilitare a Parlamentului. Guvernul motivează adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 raportându-se la situaţia generată de alte acte normative şi nu la situaţia extraordinară ce ar putea motiva emiterea unei ordonanţe de urgenţă. Legea nr. 55/2020 are caracter esenţialmente temporar şi a fost adoptată într-un context excepţional ce a avut în vedere toţi factorii pe care Guvernul îi enumeră în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020. Voinţa legiuitorului primar a fost de a defini obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţii publice închise, ceea ce conferă predictibilitatea normei de drept, iar Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 modifică art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 prin eliminarea termenului „închise”. Motivarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 nu cuprinde niciun aspect ce determină modificarea art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, situaţia extraordinară nu există şi, astfel, sunt încălcate dispoziţiile art. l alin. (5) şi ale art. 115 alin. (4) din Constituţie. Nu se poate pune problema de pasivitate a autorităţii legislative, de vreme ce aceasta a adoptat o lege cu 7 luni înaintea adoptării ordonanţei de urgenţă de modificare, iar Guvernul nu a acţionat în mod obiectiv, ci arbitrar. De asemenea, ordonanţa de urgenţă menţionată, ce nu a fost trimisă spre dezbatere şi aprobare Camerei Deputaţilor şi Senatului, încalcă prevederile art. 115 alin. (5) şi (6) din Constituţie, deoarece restrânge drepturi fundamentale. Se susţine încălcarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, iar în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate aspecte din jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. De asemenea, se arată că introducerea obligativităţii portului măştii în spaţii deschise înseamnă restricţionarea circulaţiei în exterior în funcţie de portul măştii, restricţionarea dreptului de a respira liber, dreptului la sănătate, precum şi restricţionarea dreptului la propria imagine, demnitate, onoare. Totodată, nedefinirea în lege a caracteristicilor obiectului generic denumit „mască de protecţie”, astfel încât acesta să poată fi corect identificat atât de subiectul obligaţiei (cetăţeanul), cât şi de autoritatea publică, intră în contradicţie cu tehnica de legiferare din Legea nr. 24/2000 şi cu cele statuate de Curtea Constituţională la paragraful 68 al Deciziei nr. 392 din 8 iunie 2021. În acest context se susţine şi încălcarea art. 22 alin. (1) din Constituţie.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie Legea nr. 55/2020, în ansamblul său, şi dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (2), ale art. 6 lit. c) şi ale art. 9 alin. (4) din Legea nr. 55/2020, precum şi ale art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020.

Dispoziţiile criticate din Legea nr. 55/2020 au următorul cuprins:

– Art. 4 alin. (1) şi (2):

„(1) Starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, şi nu poate depăşi 30 de zile. Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor interne.

(2) Starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul ţării sau doar pe teritoriul unor unităţi administrativ-teritoriale, după caz.”;

– Art. 6 lit. c):

„Hotărârile prin care se declară ori se prelungeşte starea de alertă, precum şi cele prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă cuprind:

(…);

c) măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns, asigurarea rezilienţei comunităţilor şi diminuarea impactului tipului de risc necesar a fi aplicate, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestor măsuri;”;

– Art. 9 alin. (4):
Personalul care desfăşoară activităţile prevăzute la alin. (2) şi (3) are obligaţia de a purta în permanenţă mască ce va fi schimbată la un interval de cel mult 4 ore, iar operatorul economic va asigura măşti pentru aceştia, precum şi soluţii de dezinfecţie a mâinilor în zona de acces în incintă. Purtarea măştilor de protecţie de către client şi respectarea normelor de distanţare la case de marcat sunt obligatorii.”;

Prevederile art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 au următorul cuprins:

„Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 13, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

«a) obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă;»”.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, au mai fost analizate critici similare celor formulate în prezenta cauză cu privire la Legea nr. 55/2020, în ansamblul său, şi la prevederile art. 4 alin. (1) şi (2) şi ale art. 6 lit. c) din Legea nr. 55/2020 (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 391 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 22 iulie 2021, Decizia nr. 12 din 18 ianuarie 2022, Deciziile Curţii Constituţionale nr. 36 din 27 ianuarie 2022 şi nr. 37 din 27 ianuarie 2022 publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 13 aprilie 2022 şi, respectiv, nr. 417 din 29 aprilie 2022)

Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la lipsa solicitării avizului Consiliului Economic şi Social în cazul Legii nr. 55/2020, Curtea, în jurisprudenţa sa, a analizat critici similare, fără a reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale invocate (a se vedea Decizia nr. 391 din 8 iunie 2021, precitată). În esenţă, Curtea a reţinut că, în cadrul procedurii legislative de adoptare a Legii nr. 55/2020, Camera Deputaţilor şi Senatul nu au solicitat şi nu au primit avizul Consiliului Economic şi Social. Referitor la acelaşi aviz, în expunerea de motive a Legii nr. 55/2020, la secţiunea a 3-a, intitulată „Impactul socioeconomic al proiectului de act normativ”, la toate punctele acestei secţiuni, se menţionează că „proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect”, iniţiatorul, respectiv Guvernul, asumându-şi astfel că Legea nr. 55/2020 nu are impact socioeconomic. Aceeaşi concluzie rezultă şi din pct. 5, referitor la informaţii privind avizarea, al secţiunii a 6-a a expunerii de motive, cu denumirea „Consultările efectuate în vederea elaborării proiectului de act normativ”, în care se specifică, în mod expres, avizarea proiectului doar de către Consiliul Legislativ.

Critica prin care se susţine un pretins paralelism legislativ între Legea nr. 55/2020 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 aprilie 2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu incidenţă în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi al protecţiei civile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 14 mai 2020 a fost examinată în Decizia nr. 416 din 10 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 25 august 2021. Cu acel prilej, Curtea a reţinut, în esenţă, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 şi Legea nr. 55/2020 au un obiect de reglementare distinct şi se află într-un raport de lege generală – lege specială, ceea ce înseamnă că excepţiile sunt cele prevăzute în legea specială şi sunt aplicate strict în ceea priveşte situaţiile expres determinate în aceasta, urmând ca legea generală – sau dreptul comun, lato sensu – să se aplice tuturor celorlalte cazuri. În virtutea principiului specialia generalibus derogant, norma specială este cea care derogă de la norma generală, iar o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o normă specială, care este de strictă interpretare (a se vedea, în acest sens, şi prevederile art. 15 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010).

Astfel, Curtea a observat că instituirea şi prelungirea stării de alertă în contextul pandemiei de COVID-19 sunt reglementate în mod expres de dispoziţiile art. 2, 3 şi 4 din Legea nr. 55/2020. Potrivit art. 72 din acest act normativ, dispoziţiile Legii nr. 55/2020 se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie, în măsura în care acestea din urmă nu contravin prevederilor acestei legi. Aşa fiind, dispoziţiile Legii nr. 55/2020 referitoare la declararea/prelungirea/încetarea stării de alertă în cazul pandemiei de COVID-19 reprezintă norme speciale, derogatorii de la dreptul comun în materie, reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004. În aceste condiţii, menţiunea de la art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, potrivit căreia se exclude de la aplicare procedura declarării stării de alertă reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, trebuie interpretată în sensul că inclusiv art. 41 -art. 45 din aceeaşi ordonanţă sunt excluse de la aplicare în cazul declarării sau prelungirii stării de alertă pe teritoriul României în contextul pandemiei de COVID-19. În consecinţă, Curtea a reţinut caracterul neîntemeiat al criticii de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie.

Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată cu privire la dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (2) şi ale art. 6 lit. c) din Legea nr. 55/2020, dispoziţii care reglementează cu privire la instituirea şi prelungirea stării de alertă şi stabilesc conţinutul hotărârilor prin care se declară ori se prelungeşte starea de alertă, precum şi al celor prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, Curtea a observat că Legea nr. 55/2020, a fost adoptată în considerarea necesităţii instituirii, inclusiv la nivel legislativ, a unor mecanisme care să protejeze, în mod adecvat şi cu prioritate, drepturile convenţionale, unionale şi constituţionale la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii şi având în vedere obligaţia instituită de Legea fundamentală în sarcina statului de a lua măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice a cetăţenilor.

Curtea a reţinut că Legea nr. 55/2020 constituie un act normativ-cadru care stabileşte principiile de bază ale instituirii stării de alertă, prevăzând, cu titlu general, măsurile ce pot fi dispuse în cadrul acesteia, în vederea atingerii obiectivelor mai sus arătate. Aceste măsuri, astfel cum se arată, în mod expres, la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, sunt adoptate în aplicarea legii analizate, de către Guvern, prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, pentru o perioadă de cel mult 30 de zile, starea de alertă putând fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile. Această manieră de reglementare denotă intenţia legiuitorului de a crea un cadru legal pentru implementarea măsurilor cu caracter administrativ necesare şi adecvate particularităţilor crizei epidemiologice existente şi evoluţiei acesteia în fiecare perioadă de timp. Aceste necesităţi de reglementare nu puteau fi, în mod evident, anticipate la data elaborării Legii nr. 55/2020 şi nici prevăzute, în mod expres, în cuprinsul acestei legi, având în vedere caracterul lor variabil, imprevizibil. Cu toate acestea, legea analizată prevede, în mod expres, procedura de instituire şi de prelungire a stării de alertă, măsurile care pot fi dispuse pe parcursul acesteia, perioadele de timp pentru care pot fi luate şi prelungite astfel de măsuri, condiţiile implementării lor, precum şi autorităţile şi instituţiile statale implicate.

Aşa fiind şi având în vedere natura legii, pe de o parte, şi a hotărârii Guvernului, pe de altă parte, legiuitorul a prevăzut ca instituirea stării de alertă – în sensul aplicării dispoziţiilor Legii nr. 55/2020 pe întreg teritoriul ţării sau doar pe teritoriul unor unităţi administrativ-teritoriale, după caz – să fie făcută prin hotărâre a Guvernului. Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 457 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 1 iulie 2020, paragraful 42, Curtea a reţinut că hotărârile Guvernului sunt acte administrative normative sau individuale, expresie a competenţei originare a Guvernului, prevăzută în Constituţie, tipică pentru rolul acestuia de autoritate publică a puterii executive. S-a arătat, totodată, că organizarea executării legilor pe calea hotărârilor este un atribut exclusiv al Guvernului şi că, potrivit regimului său constituţional, hotărârea Guvernului intervine atunci când executarea unor prevederi ale legii reclamă stabilirea de măsuri sau reguli subsecvente. Prin urmare, Curtea a reţinut că hotărârile Guvernului se adoptă întotdeauna pe baza şi în vederea executării legilor, urmărind punerea în aplicare sau ducerea la îndeplinire a acestora.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate conform căreia dispoziţiile Legii nr. 55/2020 permit Guvernului să limiteze exercitarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, prin adoptarea de hotărâri de instituire şi de prelungire a stării de alertă, Curtea a reţinut că, prin natura lor, măsurile instituite în perioada stării de alertă presupun limitarea exercitării unor drepturi şi libertăţi fundamentale, în scopul asigurării unei protecţii adecvate a dreptului la viaţă, la integritate fizică şi psihică şi la ocrotirea sănătăţii, aspect menţionat în preambulul Legii nr. 55/2020. Aceste restrângeri au ca temei legal dispoziţiile legii anterior menţionate, care, de altfel, prevăd în mod expres care sunt măsurile restrictive ce pot fi dispuse în perioada stării de alertă, precum şi regimul juridic al dispunerii lor, corespunzând scopului arătat în cuprinsul legii. În aceste condiţii, hotărârile Guvernului, la care fac referire prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, asigură organizarea executării dispoziţiilor legii analizate, prin reglementarea formelor concrete ale măsurilor specifice stării de alertă, care pot să difere de la o perioadă la alta sau de la o unitate administrativ-teritorială la alta, fiind corespunzătoare dinamicii crizei epidemiologice.

Potrivit dispoziţiilor art. 6 lit. c) din Legea nr. 55/2020, hotărârile Guvernului prin care se instituie sau se prelungeşte starea de alertă trebuie să precizeze, în mod clar, care sunt măsurile pentru creşterea capacităţii de răspuns, asigurarea rezilienţei comunităţilor şi diminuarea impactului tipului de risc necesar a fi aplicate, astfel că îi revine executivului rolul să selecteze, în funcţie de datele concrete ale evoluţiei pandemiei la un anumit moment, acele măsuri prevăzute la nivelul legii care sunt cele mai adecvate atingerii obiectivului stabilit de legiuitor, cu o restrângere proporţională a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi ale persoanei.

În aceste condiţii, prerogativa Guvernului de a emite hotărâri ce vizează implementarea măsurilor reglementate la nivelul legii, pentru a răspunde în mod adecvat evoluţiei pandemiei de COVID-19, se circumscrie prevederilor art. 108 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor”. De asemenea, de vreme ce aceste măsuri sunt consacrate la nivelul legii adoptate de Parlament, nu se poate reţine încălcarea prerogativelor constituţionale ale acestei autorităţi şi nici încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat.

Curtea a mai precizat că garanţia respectării tuturor exigenţelor legale referitoare la instituirea şi prelungirea stării de alertă nu poate fi realizată decât în măsura în care, în aplicarea prevederilor constituţionale ale art. 21, 52 şi ale art. 126 alin. (6), hotărârile Guvernului care dispun aceste măsuri sunt supuse controlului instanţelor de contencios administrativ. În cadrul controlului judecătoresc, instanţele pot analiza dacă există condiţiile obiective care justifică instituirea stării de alertă sau prelungirea acesteia, dacă măsurile sunt dispuse pentru termenul limitat prevăzut de lege, precum şi dacă respectă exigenţele constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi (Decizia nr. 392 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 12 iulie 2021). De asemenea, Curtea a subliniat că, în vederea asigurării unei reglementări clare, ca să garanteze în mod efectiv şi eficient accesul la justiţie al persoanelor ale căror drepturi sau interese au fost încălcate prin emiterea unor hotărâri ale Guvernului, ordine sau instrucţiuni ale miniştrilor pentru punerea în aplicare a unor măsuri pe durata stării de alertă, în temeiul Legii nr. 55/2020, legiuitorul este chemat să reglementeze o procedură al cărei conţinut să fie uşor identificabil, clar şi previzibil sub aspectul consecinţelor şi care să asigure posibilitatea soluţionării cauzelor în regim de urgenţă, într-un termen foarte scurt, astfel încât hotărârile pronunţate să fie apte să înlăture în mod concret şi eficient consecinţele actelor administrative atacate, în perioada în care acestea produc efecte. Aşa fiind, Curtea a constatat că viciul de neconstituţionalitate circumscris inexistenţei unei căi de atac efective în ceea ce priveşte contestarea hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungeşte sau încetează starea de alertă şi a actelor subsecvente a fost sancţionat prin pronunţarea Deciziei nr. 392 din 8 iunie 2021 (a se vedea Decizia nr. 416 din 10 iunie 2021, precitată).

Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 55/2020, care stabilesc obligaţia personalului care desfăşoară activităţi de comercializare cu amănuntul a produselor şi a serviciilor de a purta în permanenţă mască de protecţie, precum şi obligaţia clientului de a purta masca de protecţie şi de a respecta normele de distanţare la case de marcat, Curtea observă că aceste prevederi de lege nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost invocată excepţia. Astfel cum rezultă din Încheierea de sesizare din 15 decembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 2.619/301/2021, cauza în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect soluţionarea apelului împotriva unei hotărâri judecătoreşti prin care a fost respinsă plângerea formulată cu privire procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, prin care, în temeiul art. 65 lit. h) şi al art. 66 lit. a) din Legea nr. 55/2020, autorul excepţiei a fost sancţionat contravenţional cu amendă, reţinându-se în sarcina acestuia că la data de 18 ianuarie 2021, a fost surprins fără mască de protecţie într-un spaţiu public (pe stradă).

Într-o jurisprudenţă constantă, Curtea Constituţională a statuat că „legătura cu soluţionarea cauzei”, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care constituie o condiţie de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale, în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului. Prin urmare, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat.

Curtea a mai subliniat că excepţia de neconstituţionalitate nu constituie un exerciţiu pur teoretic şi a precizat, de exemplu, prin Decizia nr. 230 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 5 iulie 2019, paragraful 20, faptul că, „în cadrul procesului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care se urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională. Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract. […] Neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât ea vizează în primul rând situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată” (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragraful 30). Tot astfel, Curtea a mai reţinut, într-o altă cauză, că „autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu are un interes real în promovarea acesteia. Astfel, posibila admitere a excepţiei nu ar schimba cu nimic situaţia acestuia […]” (Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014, paragraful 20, cu referire la Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014).

Astfel, de vreme ce dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 55/2020 nu au legătură cu soluţionarea cauzei în sensul prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii de lege este inadmisibilă.

Referitor la critica formulată cu privire art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 50 din 15 februarie 2022, nepublicată*) în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunţării prezentei decizii, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă.

Având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale” şi ţinând cont de faptul că Decizia nr. 50 din 15 februarie 2022, mai sus citată, a fost pronunţată ulterior sesizării instanţei de contencios constituţional în prezenta cauză, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 a devenit inadmisibilă.

Astfel, cu unanimitate de voturi, Curtea decide:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Erno Kovacs în Dosarul nr. 1.425/337/2021 al Judecătoriei Zalău – Secţia civilă şi de Eduard Cristian Irimia în Dosarul nr. 2.619/301/2021 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în ansamblul său, şi dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (2) şi ale art. 6 lit. c) din Legea nr. 55/2020 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 55/2020, excepţie ridicată de Eduard Cristian Irimia în Dosarul nr. 2.619/301/2021 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, excepţie ridicată de Erno Kovacs în Dosarul nr. 1.425/337/2021 al Judecătoriei Zalău – Secţia civilă şi de Eduard Cristian Irimia în Dosarul nr. 2.619/301/2021 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti