Dreptul securităţii sociale

ÎCCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Vârsta standard de pensionare pentru acordarea pensiei de urmaş este atât vârsta standard de pensionare din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, cât şi vârsta standard de pensionare redusă în condiţiile legii
23.06.2022 | Andrei PAP

Secţiuni: Dezlegarea unor chestiuni de drept, Dreptul securitatii sociale, Jurisprudența ÎCCJ, Monitorul Oficial al României, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Andrei Pap

Andrei Pap

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 16 iunie 2022, a fost publicată Decizia nr. 19/2022 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă în Dosarul nr. 2.192/120/2020 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept

I. Titularul şi obiectul sesizării

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă în Dosarul nr. 2.192/120/2020 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

„În interpretarea art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, vârsta standard de pensionare este vârsta definită de dispoziţiile art. 66 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 sau vârsta definită prin dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, respectiv: vârsta stabilită de lege la care bărbaţii şi femeile pot obţine pensie pentru limită de vârstă, în condiţiile legii, respectiv vârsta prevăzută în anexa nr. 5 din Legea nr. 263/2010, dar şi vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege?”.

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]

83. Prin întrebarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, instanţa de trimitere solicită a se clarifica semnificaţia sintagmei „vârsta standard de pensionare” din cuprinsul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, normă potrivit căreia „Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani”.

84. Sintagma în discuţie fixează una dintre condiţiile pe care soţul supravieţuitor trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, pe lângă cerinţa duratei căsătoriei.

85. În măsura în care aceste condiţii nu sunt întrunite în mod cumulativ, soţul supravieţuitor va beneficia de pensie de urmaş doar pentru o perioadă de 6 luni de la data decesului şi numai dacă îndeplineşte suplimentar o condiţie referitoare la nivelul veniturilor realizate, astfel cum prevede art. 87 din Legea nr. 263/2010.

86. Art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 se raportează generic la „vârsta standard de pensionare”, fără vreo explicitare a noţiunii şi fără a trimite în mod expres la o prevedere din lege.

87. În aceste condiţii, potrivit întrebării adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sesizarea de faţă urmăreşte a se stabili dacă vârsta standard de pensionare la care se referă prevederea legală citată este cea definită de art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010 sau cea indicată de art. 66 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011.

88. Dubiul de interpretare a prevederii din art. 85 alin. (1) al Legii nr. 263/2010 a fost generat de împrejurarea că, spre deosebire de definiţia din art. 3 alin. (1) din lege, art. 66 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 vizează chiar dispoziţia legală privitoare la pensia de urmaş, prevăzând în mod explicit că „Vârsta de pensionare la care se face referire la art. 85 alin. (1) din lege este vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 la lege”.

89. La prima vedere, sesizarea aduce în discuţie opţiunea interpretului legii între o prevedere dintr-o lege şi o dispoziţie din actul normativ de aplicare a respectivei legi.

90. Dacă problema de drept ar fi redusă la concursul între două norme cu forţă juridică diferită, sesizarea ar fi, în mod evident, inadmisibilă, fiind vorba despre o chestiune elementară de drept administrativ, ce nu ar putea genera vreun dubiu de interpretare a legii.

91. Trebuie observat, însă, că întrebarea instanţei de trimitere porneşte de la premisa unor accepţiuni diferite ale noţiunii de vârstă standard de pensionare regăsite în cuprinsul normelor menţionate, ridicându-se problema de a şti la care dintre acestea se referă dispoziţia legală privitoare la pensia de urmaş.

92. După cum rezultă din punctul de vedere asupra chestiunii de drept, expus în sesizare, completul de judecată consideră că anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 nu cuprinde şi reducerile de vârstă, dar că trimiterea făcută de legiuitor în art. 66 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 nu poate conduce la înlăturarea de la beneficiul pensiei de urmaş a celor care îndeplinesc condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă cu reducerile prevăzute de lege.

93. Aşadar, instanţa de trimitere apreciază că vârsta standard de pensionare definită prin art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010 nu este doar cea din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, ci această noţiune include şi vârsta standard de pensionare redusă.

94. Pentru lămurirea cu certitudine a obiectului sesizării este esenţial a se preciza că în litigiul pendinte casa judeţeană de pensii nu i-a recunoscut reclamantei dreptul la pensie de urmaş pentru tot timpul vieţii, întrucât aceasta nu îndeplineşte condiţia de vârstă standard de pensionare din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 (61 de ani, în funcţie de data naşterii), chiar dacă, în concret, beneficia de pensie pentru limită de vârstă la data decesului soţului.

95. Fără îndoială, este atributul exclusiv al instanţei de judecată de a stabili veridicitatea datelor speţei ce îi revine spre soluţionare, însă, pentru analiza de faţă, este relevant că instanţa de trimitere a avut în vedere tocmai aceste elemente atunci când s-a adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fapt confirmat de punctul său de vedere exprimat asupra chestiunii de drept.

96. Prin urmare, problema de drept supusă dezlegării prin sesizarea de faţă rezidă în stabilirea semnificaţiei sintagmei „vârsta standard de pensionare” din cuprinsul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, în sensul dacă acoperă doar vârsta prevăzută în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 sau include şi vârsta standard de pensionare redusă.

97. În acest context, se impune a se stabili că vârsta standard de pensionare la care se referă art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 include vârsta standard de pensionare cu aplicarea reducerilor prevăzute de lege, aşadar vârsta standard de pensionare redusă.

Interpretarea art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010

98. În absenţa unei trimiteri exprese în cuprinsul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 la o anume prevedere legală, care ar fi eo ipso lămuritoare pentru intenţia legiuitorului în privinţa accepţiunii noţiunii de „vârstă standard de pensionare”, definiţia din art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010 este, în mod neechivoc, reperul pentru stabilirea conţinutului conceptual al sintagmei în discuţie.

99. Regăsită în partea de început a actului normativ, în capitolul dedicat dispoziţiilor generale, definiţia, enunţarea conţinutului unei noţiuni, cu indicarea trăsăturilor proprii, este valabilă pentru toate situaţiile reglementate în cuprinsul actului normativ, dacă nu se prevede altfel.

100. În acest sens, potrivit art. 37 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, semnificaţia unei noţiuni sau a unui termen în context „se stabileşte prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv şi devine obligatoriu pentru actele normative din aceeaşi materie”.

101. Această constatare relevă necesara unitate terminologică la nivel normativ, art. 37 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 prevăzând că „În limbajul normativ aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi termeni”.

102. Aşadar, trebuie constatat că art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 conţine o trimitere implicită la dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. v) din aceeaşi lege, potrivit cărora vârsta standard de pensionare este „vârsta stabilită de prezenta lege, pentru bărbaţi şi femei, la care aceştia pot obţine pensie pentru limită de vârstă, în condiţiile legii, precum şi vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege”.

103. Textul art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010 este susceptibil de interpretare extensivă, concluzie la care se ajunge prin aplicarea metodelor de interpretare gramaticală, sistematică, dar nu mai puţin, a celei logico-juridice.

104. Este de observat, în primul rând, existenţa a două teze în cuprinsul său, legate prin conjuncţia „precum şi”, ceea ce indică două accepţiuni diferite ale aceleiaşi noţiuni, fiind de neconceput ca legiuitorul să redea în două teze distincte două noţiuni în mod identic.

105. Cea de-a doua accepţiune, „vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege”, nu ridică dificultăţi de înţelegere, corespunzând acelui număr din care se scade un alt număr ce reprezintă o reducere de vârstă, în cazurile şi cu efectele juridice anume reglementate de lege.

106. Referindu-se doar la reperul de calcul al vârstei standard de pensionare reduse, nu şi la aceasta din urmă, ca rezultat obţinut prin reducere, această accepţiune nu este relevantă pentru interpretarea dispoziţiei legale referitoare la pensia de urmaş, ce face obiectul sesizării de faţă.

107. În schimb, interesează prima teză a normei („vârsta stabilită de prezenta lege, pentru bărbaţi şi femei, la care aceştia pot obţine pensie pentru limită de vârstă, în condiţiile legii”), care se referă la împlinirea unei anumite vârste, ca o condiţie pentru însuşi dreptul la pensie.

108. În acest context, sunt de observat şi dispoziţiile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 263/2010: „Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5”.

109. Întrucât legiuitorul foloseşte chiar noţiunea de „vârstă standard de pensionare”, în mod evident, definiţia din art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010 se referă atât la vârsta unică pentru bărbaţi, respectiv pentru femei, cât şi la vârsta din anexa nr. 5 la Legea, stabilită tranzitoriu de legiuitor ca vârstă standard, în funcţie de data naşterii asiguratului, până la atingerea vârstei unice.

110. Sesizarea de faţă nu pune la îndoială interpretarea legii din perspectiva acestei componente a vârstei standard de pensionare, dimpotrivă, ridică problema de a se stabili dacă vârsta la care se referă art. 85 alin. (1) referitoare la pensia de urmaş poate fi limitată la cea reglementată de dispoziţiile art. 53 alin. (1) din lege şi de anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010.

111. Prevederile următoare din secţiunea 1 „Pensia pentru limită de vârstă” din capitolul IV „Pensii” al Legii nr. 263/2010, respectiv art. 55-61, reglementează situaţia categoriilor de persoane care, deşi nu îndeplinesc cerinţa de vârstă din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 [cu atât mai puţin vârsta unică din art. 53 alin. (1)], au, totuşi, dreptul la pensie pentru limită de vârstă, beneficiind de reducerea vârstelor standard de pensionare din anexa nr. 5.

112. În cazul acestor categorii de persoane asigurate, reducerea este prevăzută chiar prin lege, care stabileşte atât criteriul de aplicare a acestui beneficiu legal, cât şi durata reducerii, printr-un tabel care conţine ambele elemente.

113. Pentru a se da un exemplu, tabelul nr. 1 din art. 55 vizează situaţia persoanelor care au realizat stagii de cotizare în condiţii deosebite de muncă: în coloana din stânga se menţionează criteriul de reducere a vârstei standard de pensionare (durata stagiului de cotizare în condiţii deosebite de muncă, în ani împliniţi), iar în coloana din dreapta se prevede durata reducerii (în ani şi luni, corespunzător duratei stagiului de cotizare).

114. Aşadar, reducerea vârstelor standard de pensionare din anexa nr. 5 se aplică pe baza unor elemente obiective – criteriul de aplicare şi durata, care sunt aceleaşi pentru toate persoanele aflate într-o anumită situaţie – condiţii de muncă şi stagiu de cotizare, ceea ce înseamnă că rezultatul reducerii este unul obiectiv, chiar dacă depinde de situaţia concretă a asiguratului.

115. Cu alte cuvinte, prin aplicarea reducerilor prevăzute de lege, în condiţii obiective, vârsta rezultată devine vârsta standard de pensionare a acelor persoane asigurate, chiar dacă este vorba despre reduceri operate în considerarea circumstanţelor personale ale acestora. O asemenea particularizare nu diferă, în esenţă, de cea care se raportează la data naşterii asiguratului, din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010.

116. Se poate reţine, astfel, că şi vârsta rezultată prin aplicarea reducerilor prevăzute de lege este, în termenii art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, tot o vârstă „stabilită de prezenta lege, pentru bărbaţi şi femei”, la împlinirea căreia asiguraţii pot obţine pensia pentru limită de vârstă.

117. Prin urmare, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale referitoare la pensia pentru limită de vârstă rezultă cu evidenţă faptul că situaţiile în care se află asiguraţii, anume reglementate, sunt echivalente din punctul de vedere al condiţiilor ce trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă.

118. Această constatare se întemeiază şi pe prevederile art. 52 din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora „Pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare prevăzute de prezenta lege”.

119. A contrario, în toate cazurile în care, în cuprinsul Legii nr. 263/2010, se prevede în mod expres dreptul la pensia pentru limită de vârstă, condiţia ce trebuie îndeplinită este cea a vârstei standard de pensionare.

120. Întrucât, după cum s-a arătat anterior, dreptul la această pensie este recunoscut şi în alte situaţii decât cele din art. 53 al Legii nr. 263/2010 şi din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, respectiv şi în celelalte situaţii din secţiunea intitulată „Pensia pentru limită de vârstă”, înseamnă că este subînţeleasă intenţia legiuitorului de a face referire tot la vârsta standard de pensionare şi în aceste ultime situaţii.

121. De altfel, art. 52 din Legea nr. 263/2010 este plasat la începutul secţiunii referitoare la pensia pentru limită de vârstă, drept o dispoziţie generală, aplicându-se, prin urmare, pentru toate prevederile din cuprinsul secţiunii.

122. Or, art. 55-61 din Legea nr. 263/2010 se referă la vârsta rezultată în urma aplicării reducerilor prevăzute de lege, reieşind, aşadar, din corelaţia necesară între aceste texte şi art. 52 că vârsta redusă reprezintă, de fapt, tot vârstă standard de pensionare.

123. Toate argumentele expuse conduc la concluzia că vârsta cerută de lege la care asiguraţii, bărbaţi şi femei, pot obţine pensie pentru limită de vârstă este nu numai cea din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 (şi din art. 53 din lege), dar şi vârsta rezultată în urma aplicării reducerilor prevăzute de lege.

124. Această concluzie corespunde întru totul definiţiei din art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, demonstrându-se că prima teză a dispoziţiei anterior menţionate este susceptibilă de interpretare extensivă.

Corelaţia dintre art. 85 alin. (1) şi art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010

125. Sintagma „vârsta standard de pensionare” din cuprinsul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, ce vizează îndreptăţirea la pensia de urmaş, înglobează accepţiunile noţiunii definite în ambele teze ale art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, anume atât vârsta din anexa nr. 5 la Legea [şi vârsta unică din art. 53 alin. (1)], dar şi vârsta standard de pensionare redusă.

126. Este relevant faptul, deja semnalat, că art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 nu trimite în mod expres la o anume prevedere legală, ceea ce înseamnă, după cum s-a arătat deja în prezentul raport, trimiterea implicită la definiţia din art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010.

127. În aplicarea regulii de interpretare logică a legii ubi lex non distingiuit, nec nos distinguere debemus, raportarea la definiţie presupune preluarea ambelor accepţiuni ale conceptului, aşadar şi a celei privitoare la vârsta standard de pensionare redusă.

128. Pe de altă parte, din moment ce definiţia cuprinde ambele semnificaţii ale noţiunii de „vârstă standard de pensionare”, o eventuală intenţie a legiuitorului de limitare a noţiunii, în cuprinsul normei referitoare la pensia de urmaş, doar la una dintre accepţiuni, anume la cea din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, ar fi trebuit materializată într-o trimitere expresă la această anexă a legii.

129. Legiuitorul a procedat în acest fel, de exemplu, în situaţia pensiei de invaliditate, prevăzând în mod explicit în art. 68 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 că „Pensia de invaliditate se cuvine persoanelor care nu au împlinit vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 şi care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, din cauza: (…)”.

130. Or, nu acelaşi lucru s-a întâmplat în cazul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, absenţa unei trimiteri similare indicând intenţia legiuitorului de a nu condiţiona îndreptăţirea la pensia de urmaş de împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de anexa nr. 5.

131. Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere principiul egalităţii, un principiu de bază de organizare şi funcţionare al sistemului public de pensii, care, potrivit art. 2 lit. d) din Legea nr. 263/2010, „asigură tuturor participanţilor la sistemul public de pensii, contribuabili şi beneficiari, un tratament nediscriminatoriu, între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege”.

132. Or, după cum s-a arătat, situaţiile reglementate în Legea nr. 263/2010 sunt echivalente din punctul de vedere al condiţiilor ce trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă.

133. Din acest motiv, nu există nicio raţiune pentru înlăturarea unei categorii de asiguraţi de la beneficiul pensiei de urmaş, anume a celor care au vocaţie la pensia pentru limită de vârstă, din punctul de vedere al condiţiei vârstei standard de pensionare, dar care întrunesc această condiţie ca urmare a aplicării reducerilor prevăzute de lege.

134. Aşadar, soţul supravieţuitor are dreptul să beneficieze de propriul său standard în privinţa vârstei de pensionare, nefiind de conceput ca o persoană să întrunească, ca urmare a unor reduceri operate în considerarea unor circumstanţe personale proprii, condiţiile vârstei standard de pensionare pentru a obţine o decizie de pensionare, dar să i se ceară să aştepte împlinirea vârstei standard de pensionare din anexa nr. 5 pentru a putea beneficia de pensia de urmaş.

135. Astfel, odată întrunite, ca urmare a unor reduceri operate în considerarea unor circumstanţe personale proprii, condiţiile vârstei standard de pensionare, standardul propriu al vârstei de pensionare a soţului supravieţuitor trebuie să profite acestuia şi în contextul exercitării dreptului său de opţiune cu privire la pensia de urmaş.

136. Întrucât intenţia legiuitorului a fost de a acorda soţului supravieţuitor care întruneşte condiţiile de a obţine pensie un drept de opţiune între pensia sa sau pensia de urmaş, pentru ca acest drept de opţiune să fie unul concret şi efectiv, trebuie să i se recunoască soţului supravieţuitor acest drept din momentul în care acesta întruneşte condiţiile referitoare la vârsta standard de pensionare, inclusiv cu aplicarea reducerilor corespunzătoare circumstanţelor sale personale.

137. Nu s-ar putea reţine că este vorba de un cumul al două regimuri juridice de favoare, unul care dă dreptul la reducerea vârstei standard de pensionare în considerarea unor circumstanţe particulare pentru obţinerea pensiei proprii şi celălalt care conferă un drept de opţiune cu privire la pensia de urmaş, dar numai la împlinirea vârstei standard de pensionare din anexa nr. 5.

138. În realitate, acordarea pensiei de urmaş este condiţionată de împlinirea de către soţul supravieţuitor a condiţiilor de pensionare, iar în stabilirea îndeplinirii acestei condiţii este firesc să se ţină seama de circumstanţele sale personale care îi conferă dreptul la anumite reduceri ale vârstei standard de pensionare.

139. Această soluţie este susţinută şi prin aceea că pensia de urmaş conferă expresie rolului de susţinător al familiei îndeplinit de persoana decedată, a cărei dispariţie afectează nivelul de trai al celor aflaţi în întreţinerea sa, ca şi dimensiunii afective, de respect şi sprijin moral, precum şi obligaţiilor de asistenţă şi solidaritate între soţi, după cum s-a reţinut, în mod constant, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

140. Cât priveşte trimiterea expresă din cuprinsul art. 66 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, la vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 la lege, în ceea ce priveşte art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, trebuie constatat că aceasta nu este de natură a contrazice constatările anterioare.

141. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a avut ocazia de a se pronunţa în privinţa unui act normativ adoptat în aplicarea legii şi care cuprinde dispoziţii contrare acesteia.

142. Astfel, prin Decizia nr. 4/2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, s-au reţinut următoarele:

„Înalta Curte consideră că trebuie să se ţină cont de actul normativ cu forţă juridică superioară, respectiv Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu ordinul emis în aplicarea legii. Prin urmare, Ordinul ministrului muncii şi solidarităţii sociale nr. 340/2001 are natura juridică a unui act normativ adoptat în executarea prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât trebuia aplicat numai în limitele actului normativ cu forţă juridică superioară.

Această soluţie decurge şi din interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora «Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă».”

143. Aceste considerente sunt pe deplin valabile mutatis mutandis şi în privinţa unei hotărâri de Guvern, care se adoptă pentru organizarea executării legilor şi nu poate contraveni principiilor şi dispoziţiilor cuprinse într-o lege.

144. Pe de altă parte, modificarea unei legi printr-o hotărâre de Guvern încalcă dispoziţiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora evenimentele legislative – modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea – pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de acelaşi nivel sau de nivel superior.

145. Conformitatea cu legea a tuturor actelor juridice, fiind o consecinţă a principiului supremaţiei legii, se aplică oricărui act ce emană de la alte organe. Cât priveşte actele administrative, acestea fiind acte de executare a legii, condiţia de conformitate este indiscutabilă.

146. Întrucât hotărârea Guvernului se adoptă în baza legii şi urmăreşte organizarea şi executarea în concret a legii, aceasta nu poate institui norme derogatorii de la lege, posibilitate rezervată doar actelor normative de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de bază. Tocmai de aceea, atunci când o hotărâre a Guvernului încalcă legea sau adaugă la lege, ea poate fi anulată pe calea controlului de legalitate în contencios administrativ.

147. În acest sens sunt şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 498 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 26 iulie 2010, prin care s-a relevat că actele administrative cu caracter normativ, fie ele hotărâri ale Guvernului sau ordine ale miniştrilor, nu pot, prin conţinutul lor normativ, să excedeze domeniului organizării executării actelor de reglementare primară [art. 108 alin. (2) din Constituţia României], respectiv a executării acestora sau a hotărârilor Guvernului, după caz, pentru că, printr-un atare procedeu, s-ar ajunge la modificarea/completarea însăşi a legii.

148. Făcând aplicarea acestor principii în scopul dezlegării chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, nefiind admisibil ca o lege în accepţiunea stricto sensu, de act al Parlamentului, să fie modificată, printr-o normă metodologică de aplicare conţinută într-o hotărâre de Guvern, se impune a se ţine cont de actul normativ cu forţă juridică superioară, respectiv Legea nr. 263/2010 şi nu de normele metodologice care nu pot cuprinde prevederi mai restrictive decât legea sau deroga de la textul acesteia.

149. Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 are natura juridică a unui act normativ adoptat în executarea prevederilor Legii nr. 263/2010, astfel încât trebuie aplicat numai în limitele actului normativ cu forţă juridică superioară.

150. Prin urmare, trimiterea expresă din cuprinsul art. 66 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 la vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, în ceea ce priveşte art. 85 alin. (1) din acest act normativ, nu poate înlătura de la beneficiul pensiei de urmaş pe cei care îndeplinesc cerinţele de pensionare pentru limită de vârstă cu reducerile prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 şi art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, vârsta standard de pensionare pentru acordarea pensiei de urmaş este atât vârsta standard de pensionare din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, cât şi vârsta standard de pensionare redusă în condiţiile legii.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 aprilie 2022.”

Avocat Andrei Pap
PAP | law office

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti