Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Acțiunea civilă în cadrul procesului penal. Aspecte definitorii
24.06.2022 | Crina Isabelle TRIFU

Secţiuni: Articole, Drept penal, Procedură penală, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Crina Isabelle Trifu

Crina Isabelle Trifu

În procesul penal există situații în care prin aceeași faptă se încalcă atât o normă penală, cât și o normă civilă, fiind necesar ca acea normă civilă să vizeze cazurile care atrag răspunderea civilă delictuală atât pentru fapta proprie, cât și pentru fapta altei persoane (răspunderea pentru fapta minorului sau a celui pus sub interdicție și răspunderea comitenților pentru prepuși).

Noțiunea de „acțiune civilă în cadrul procesului penal”:

Săvârșirea unei infracțiuni poate să producă, pe lângă urmările socialmente periculoase, și un prejudiciu în dauna unei persoane fizice sau juridice, prejudiciu care poate fi material sau moral, așa încât pe lângă conflictul de drept penal ia naștere și un raport extrapenal de natură civilă.

Pentru a putea defini acțiunea civilă în cadrul procesului penal, plecăm de la definiția acestei instituții care s-a dat în cadrul dreptului procesual civil. Acțiunea civilă este mijlocul legal cel mai important de proteguire[1] prin constrângere judiciară a drepturilor civile încălcate sau a intereselor ocrotite de lege. Pe calea acțiunii civile, un subiect de drept (persoană fizică sau persoană juridică) cere organului de jurisdicție fie recunoașterea unui drept subiectiv preexistent ori constituirea unei situații juridice noi, fie încetarea piedicilor puse în exercitarea dreptului său de către o altă persoană sau plata unei despăgubiri atunci când instituirea și exercitarea unor asemenea obligații este necesară în vederea realizării dreptului respectiv.[2]

Acțiunea civilă este instrumentul juridic prin intermediul căruia o persoană, care a suferit un prejudiciu material sau moral prin infracțiune, solicită repararea acestuia în cadrul procesului penal, declanșat ca urmare a constatării infracțiunii. Prin această instituție sunt trași la răspundere civilă inculpatul și partea responsabilă civilmente întrucât prin infracțiunea comisă s-au încălcat și normele dreptului civil, astfel încât fapta va atrage atât răspunderea penală, cât și răspunderea civilă.

Mai mult decât atât, acțiunea civilă este specifică dreptului procesual civil, care totodată poate deveni o instituție a dreptului procesual penal atunci când această acțiune este exercitată în cadrul unui proces penal, îndeplinind anumite particularități, printre care:

a) acțiunea civilă își are izvorul într-o infracțiune;

b) acțiunea civilă se exercită în fața organelor judiciare penale;

c) de regulă, acțiunea civilă se exercită la cererea persoanei prejudiciate prin infracțiune sau a reprezentanților acesteia, acțiunea civilă având la bază principiul disponibilității;

d) acțiunea civilă are caracter accesoriu față de acțiunea penală.

Condițiile exercitării acțiunii civile în procesul penal:

Pentru ca acțiunea civilă să poată fi exercitată în cadrul procesului penal trebuie îndeplinite mai multe condiții, în mod cumulativ:

1. infracțiunea să fi cauzat un prejudiciu material sau moral;

2. între infracțiunea săvârșită și prejudiciul cerut a fi acoperit să existe legătură de cauzalitate;

3. prejudiciul trebuie sa fie cert;

4. prejudiciul să nu fi fost reparat;

5. să existe o manifestare de voință din partea celui vătămat în legătură cu dezdăunarea lui;

6. prin soluționarea acțiunii civile în procesul penal să nu se depășească durata rezonabilă a procesului (art. 19 alin. (4) Cod procedură penală denumit în continuare „CPP”).

Obiectul acțiunii civile:

Conform art. 19 alin. (1) CPP, acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile (inculpatul sau partea responsabilă civilmente) pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale. Dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat (art. 1381 alin. (2) C. civ.).

În sfera Codului de procedură penală, repararea prejudiciului material și moral se face potrivit legii civile (art. 19 alin. (5)).

Potrivit art. 1386 alin. (1) C. civ. coroborat cu dispozițiile art. 25 alin. (2) și alin. (3) CPP, repararea prejudiciului se face:

a) în natură:

– prin restituirea lucrurilor;

– prin restabilirea situației anterioare;

– prin desființarea totală sau parțială a unui înscris.

b) prin plata unei despăgubiri, stabilite prin acordul părților sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească, în una dintre următoarele ipoteze:

– repararea în natură nu este posibilă;

– persoana vătămată nu este interesată de reparația în natură.

Subiecții acțiunii civile:

Un raport de conflict civil ia naștere atunci când prin săvârșirea unei infracțiuni se produce un prejudiciu, material sau moral, în dauna unei persoane fizice sau juridice. Subiecții acestui raport de conflict sunt și subiecții acțiunii civile care este exercitată în cadrul unui proces penal.

a) Subiecții activi ai acțiunii civile:

Pentru a putea determina subiecții activi ai acestei instituții trebuie să distingem între situația în care acțiunea civilă are la bază principiul disponibilității și cazurile în care această acțiune este exercitată, din oficiu, de către procuror.

Conform art. 19 alin. (2) coroborat cu alin. (3) CPP, subiecții activi ai acțiunii civile sunt:

– persoana în dauna căreia a fost produs prejudiciul (persoana vătămată);

– succesorii persoanei vătămate prejudiciate, persoana vătămată și succesorii acesteia având caracter de parte civilă;

– Ministerul Public, prin procuror, care are obligația să exercite acțiunea civilă în fața instanței de judecată atunci când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau care are capacitate de exercițiu restrânsă și atunci când reprezentantul legal al persoanei vătămate nu exercită această acțiune în numele victimei.

Subiecți activi ai acțiunii civile pot fi și moștenitorii părții civile, ei luând locul părții decedate. Succesorii părții civile au calitatea de părți în procesul penal, ei nefiind substituiți procesuali sau reprezentanți, deoarece succesorii nu valorifică drepturile antecesorilor, ci își valorifică drepturile lor, întrucât antecesorii prin deces au încetat să mai fie subiecți de drept.[3]

Potrivit art. 24 alin. (1) CPP, acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale în caz de deces, reorganizare, desființare sau dizolvare a părții civil, dacă moștenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii acesteia își exprimă opțiunea de a continua exercitarea acțiunii civile, în termen de cel mult două luni de la data decesului sau a reorganizării, desființării sau dizolvării.

Din acest text de lege reiese faptul că există mai multe modalități în care succesorii părții civile pot dobândi calitatea de parte civilă, în cadrul acțiunii civile:

• iure hereditatis: dacă persoana vătămată s-a constituit parte civilă anterior decesului și succesorii acesteia continuă exercitarea acțiunii civile, exprimându-și această opțiune în termen de cel mult două luni de la data decesului sau a reorganizării, desființării sau dizolvării;

• in nomine et jure proprio: succesorii părții civile pot exercita acțiunea civilă, referitor la plata unor sume de bani care nu au fost solicitate anterior (acțiunea este declanșată în drepturile persoanei vătămate care a decedat înainte să se constituie parte civilă);

• iure hereditatis și in nomine et jure proprio: succesorii părții civile pot continua exercitarea acțiunii civile pornită de defunct dar pot solicita și alte despăgubiri.[4]

b) Subiecții pasivi ai acțiunii civile:

Subiecții pasivi ai acțiunii civile în procesul penal sunt acele persoane care sunt responsabile pentru prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii și anume, inculpatul și, după caz, partea responsabilă civilmente.

Potrivit art. 24 alin. (2) CPP, în caz de deces, reorganizare, desființare sau dizolvare a părții responsabile civilmente, acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale dacă partea civilă indică moștenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părții responsabile civilmente, în termen de cel mult două luni de la data la care a luat cunoștință de împrejurarea respectivă.

În comparație cu legea procesual penală anterioară, în sfera noului cod de procedură penală, în ceea ce privește persoana inculpatului, nu este prevăzută posibilitatea exercitării acțiunii civile față de succesorii acestuia. În caz de deces al inculpatului persoană fizică sau reorganizare, desființare sau dizolvare a inculpatului persoană juridică, acțiunea civilă, în măsura în care a fost declanșată, nu va mai putea fi exercitată în fața organelor judiciare penale, însă aceasta va putea fi exercitată în fața instanței civile.

Conform art. 21 alin. (4) CPP, partea responsabilă civilmente are, în ceea ce privește acțiunea civilă, toate drepturile pe care legea le prevede pentru inculpat.

Pe lângă drepturile inculpatului, partea responsabilă civilmente are și obligația legală sau convențională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar (art. 1382 C. civ.) prejudiciul cauzat prin infracțiune, fiind chemată să răspundă în procesul penal.

În cazul asigurării obligatorii a răspunderii civile, în jurisprudență a existat o practică judiciară neunitară ceea ce a dus la apariția unui R.I.L. dat de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Acesta precizează că în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, societatea de asigurare are calitatea de parte responsabilă civilmente și are obligația de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracțiune, în limitele stabilite în contractul de asigurare și prin dispozițiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă.[5]

Din definiția oferită de dispozițiile art. 86 CPP se poate concluziona că și asigurătorul care participă în procesul penal are calitatea de parte responsabilă civilmente, fiind persoana care are obligația contractuală de a repara prejudiciul cauzat printr-o infracțiune comisă de persoana asigurată.[6]

Anterior intrării în vigoare a actualului cod, societatea de asigurare nu participa în procesul penal în calitate de parte responsabilă civilmente sau ca garant al plății despăgubirilor civile, ci ca asigurător de răspundere civilă.[7]

Aceeași persoană poate cumula, în procesul penal, calitatea de inculpat și calitatea de parte responsabilă civilmente. De exemplu, în cazul comiterii unei infracțiuni de ucidere din culpă ca urmare a unui accident de muncă, societatea care efectua lucrările poate avea atât calitatea de inculpat, cât și calitatea de parte responsabilă civilmente (comitent al angajaților vinovați trimiși în judecată).[8]

Trăsăturile acțiunii civile:

Spre deosebire de acțiunea penală, acțiunea civilă se pornește și se exercită numai în măsura în care persoana vătămată sau succesorii acesteia înțeleg să fie despăgubiți pentru prejudiciul produs (excepție fac acele cazuri când acțiunea civilă se exercită din oficiu de către procuror), de unde reiese cu putere de evidență faptul că acțiunea civilă nu este individuală.

Mai mult decât atât, acțiunea civilă prezintă, în principiu, un caracter disponibil, deși în anumite cazuri menționate mai sus, ea este exercitată din oficiu. Astfel, partea civilă poate renunța, în tot sau în parte, la pretențiile civile formulate până la terminarea dezbaterilor în apel. Asupra acestei renunțări, partea civilă nu mai poate reveni și nici nu mai are dreptul să introducă o acțiune separată la instanța civilă pentru aceleași pretenții.

În plus, acțiunea civilă are caracter accesoriu în sensul în care aceasta poate fi exercitată în cursul procesului penal numai atunci când poate fi pusă în mișcare acțiunea penală.

Acțiunea civilă, totodată, este divizibilă. Aceasta poate fi exercitată împotriva unuia, a mai multor sau tuturor celor care răspund civil. Dacă prejudiciul a fost cauzat prin săvârșirea unei infracțiuni de către mai mulți inculpați, partea civilă poate solicita repararea prejudiciului în integralitate doar de la un singur inculpat, obligația de dezdăunare fiind, astfel, stinsă.

Dreptul de opțiune reprezintă posibilitatea pe care o are persoana vătămată de a-și valorifica pretențiile civile pe două căi: calea penalului sau cea a civilului. Dreptul de opțiune este irevocabil, conform principiului electa una via non datur recursus ad alteram, în sensul în care persoana prejudiciată alegând una dintre cele două căi de exercitare a acțiunii civile, nu o poate părăsi, iar dacă face acest lucru, persoana vătămată pierde definitiv dreptul de a mai obține repararea pe cale judiciară a prejudiciului.

De la acest principiu există, însă, două excepții:

a) – cazul în care a fost pusă în mișcare acțiunea civilă în cadrul procesului penal, iar, ulterior, intervenind o cauză de suspendare a urmăririi penale sau a judecății penale, se redeschide posibilitatea pentru titularii acțiunii de a introduce acțiune în fața instanței civile (art. 27 alin. (3) CPP)

– în cazul în care procesul penal se reia, acțiunea civilă introdusă la instanța civilă se suspendă după punerea în mișcare a acțiunii penale sau după reluarea procesului penal și până la rezolvarea în primă instanță a cauzei penale, dar nu mai mult de un an

b) – situația inversă, a părăsirii instanței civile, în care, după alegerea acesteia, dar înainte de pronunțarea unei hotărâri, chiar nedefinitive, a avut loc punerea în mișcare a acțiunii penale sau reluarea procesului penal, după suspendare (art. 27 alin. (4) CPP).

Prin aplicarea acestor reguli se va evita pronunțarea a două hotărâri (una civilă și cealaltă penală) care pot fi contrare împotriva aceleiași persoane, cu privire la repararea unei singure pagube. Dacă prejudiciul este descoperit după constituirea ca parte civilă, persoana vătămată ori succesorii acesteia pot introduce acțiune civilă separat în fața instanței civile pentru repararea prejudiciului născut ori descoperit după momentul constituirii ca parte civilă.


[1] Proteguire: ocrotire, protejare, susținere
[2] M. Costin, I. Leș, M. Minea, D. Radu, Dicționar de drept procesual civil, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1983, p. 15
[3] Ion Neagu, Mircea Damaschin, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 316
[4] Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Viorel Iugan, Drept Procesual Penal, Partea generală, Ed. Universul juridic, București, 2016, p. 124
[5] Î.C.C.J., R.I.L., decizia nr. 1/2016, publicată pe pagina web a instanței supreme
[6] M. Udroiu, Procedură penală. Partea generală. Noul Cod de procedură penală, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2014, p. 81
[7] Î.C.C.J, Secțiile unite, decizia nr. 1/2015, publicată în M. Of. nr. 503/14.06.2005
[8] Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Viorel Iugan, Drept Procesual Penal, Partea generală, Ed. Universul juridic, București, 2016, p. 125


Expert jurist Crina Isabelle Trifu

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti