Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept constituţional
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti

Excepție de neconstituţionalitate respinsă ref. eventuala imixtiune a puterii administrative în activitatea puterii judecătoreşti prin conferirea calităţii de mijloc de probă raportului specialistului antifraudă
24.06.2022 | JURIDICE.ro

Secţiuni: CCR, Drept constitutional, Jurisprudență, Monitorul Oficial al României, Procedură penală
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 614 din 23 iunie 2022 a fost publicată Decizia nr. 870/2021 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, precum şi ale art. 3 alin. (3) şi (4) şi ale art. 4 alin. (9) [în redactarea anterioară modificărilor dispuse prin Legea nr. 199/2019] şi (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Petre Badea şi Aedificia Carpaţi – S.A., prin reprezentant Cristian-Marius Grăjdan, în Dosarul nr. 38.321/3/2018/a1 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală, de Ştefan Marin Crăciun în Dosarul nr. 2.962/83/2015 al Curţii de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de Athenaeum Group – S.R.L. în Dosarul nr. 32.120/3/2017/a1 (725/2019) al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală. Excepţia formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 975D/2019, nr. 1.226D/2019 şi nr. 1.604D/2019.

În opinia autorilor excepției, dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi ale art. 4 alin. (9) şi (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 se realizează o imixtiune a puterii administrative în activitatea puterii judecătoreşti. Susţin că inspectorii antifraudă sunt într-o legătură strânsă cu administraţia de stat, legătură care depăşeşte limitele unei colaborări instituţionale. Atât timp cât inspectorii antifraudă au această dependenţă de autoritatea administrativă, ei nu beneficiază de independenţa de care trebuie să beneficieze organele judiciare. Prin conferirea calităţii de mijloc de probă raportului specialistului antifraudă, legiuitorul a pus semnul egalităţii între mijloacele de probă administrate de organele judiciare şi mijloacele de probă ce provin de la un membru al autorităţii administrative. Inspectorii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care rămân în continuare salariaţi ai acestei instituţii, deşi sunt detaşaţi în cadrul parchetului, lucrează sub coordonarea procurorului, întocmesc procese-verbale şi rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică, ce au valoare probatorie, situaţie care este de natură a încălca dreptul la apărare al celorlalţi participanţi la proces. Apreciază că dispoziţiile de lege criticate recunosc angajaţilor părţii civile dreptul de a înfăptui procedee probatorii şi de a întocmi mijloace de probă, ceea ce reprezintă o violare a garanţiilor dreptului la un proces echitabil, dar şi a principiului egalităţii în faţa legii şi a egalităţii armelor în faţa legii. Precizează că această excepţie are în vedere şi suspiciunea rezonabilă că asupra acestor mijloace de probă planează posibilitatea ca în fond conţinutul acestora să aibă un caracter părtinitor prin raportare la faptul că, deşi se află sub controlul şi conducerea Ministerului Public, inspectorii antifraudă nu pierd statutul de salariaţi ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ci furnizează acestei părţi mijloace de probă care vor fi folosite cu prilejul exercitării şi susţinerii acţiunii civile.

Apreciază că noţiunea de „suport tehnic de specialitate” nu corespunde cerinţelor de claritate a legii şi permite interpretarea sa în sensul imixtiunii executivului în activitatea judiciară prin întocmirea de rapoarte care constituie probe în procesul penal. De asemenea, susţin că sintagma „clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală” este lipsită de claritate şi previzibilitate.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, susţin că sintagma „specialişti cu înaltă calificare” din acest articol este neclară, fiind dificil de stabilit care a fost voinţa legiuitorului la redactarea normei. În lipsa unei reglementări clare şi precise, se poate ajunge la situaţia în care, în dosare economice complexe, constatarea tehnico-ştiinţifică să fie efectuată de „specialişti cu înaltă calificare” fie fără nicio pregătire profesională (debutanţi), fie cu o experienţă minimă (un an în cazul asistenţilor). În concluzie, apreciază că dispoziţia de lege criticată este incompatibilă cu standardele privind calitatea legii consacrate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Totodată, se susţine că rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică întocmite de inspectorii antifraudă detaşaţi la unităţile de parchet sunt mijloace de probă în procesul penal. Se aduce atingere dreptului la un proces echitabil, întrucât permite persoanei vătămate/părţii civile/subiectului pasiv al infracţiunii economico-financiare să îşi calculeze propriul prejudiciu, acesta având valoarea juridică de „mijloc de probă”. Astfel, pretenţia persoanei vătămate devine mijloc de probă, ceea ce contravine normelor constituţionale şi convenţionale referitoare la egalitatea în faţa legii, la principiul legalităţii şi la dreptul la un proces echitabil. Susţine că statul este privilegiat în raport cu ceilalţi subiecţi de drept, generând o inechitate procesuală evidentă. Textul de lege criticat conferă posibilitatea inspectorilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de a fi detaşaţi la unităţile de parchet pentru efectuarea unor veritabile acte procedurale ce dobândesc valenţa unor mijloace de probă, aspect aflat în contradicţie cu cele mai importante valori democratice.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, precum şi ale art. 3 alin. (3) şi (4) şi ale art. 4 alin. (9) şi (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 29 iunie 2013. Alin. (3) şi (4) ale art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 au fost abrogate prin art. I pct. 1 din Legea nr. 199/2019 privind unele măsuri referitoare la inspectorii antifraudă din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – Direcţia de combatere a fraudelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 8 noiembrie 2019. Totodată, prin art. I pct. 2 şi 3 din aceeaşi lege a fost modificat art. 4 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, respectiv a fost abrogat alin. (11) al art. 4 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă. Cu toate acestea, din consultarea actelor aflate la dosar rezultă că în cauză au fost întocmite constatări tehnicoştiinţifice, astfel că, potrivit Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dispoziţiile criticate îşi produc efecte în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. De asemenea, din analiza notelor scrise ce însoţesc excepţia de neconstituţionalitate rezultă că se are în vedere art. 4 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 în redactarea anterioară modificărilor dispuse prin Legea nr. 199/2019. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:

– Art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002:

„(1) În cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt numiţi, prin ordin al procurorului şef al acestei direcţii, cu avizul ministerelor de resort, specialişti cu înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală.

(2) Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) au calitatea de funcţionar public şi îşi desfăşoară activitatea sub directa conducere, supraveghere şi control nemijlocit al procurorilor din Direcţia Naţională Anticorupţie. Specialiştii au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru funcţionarii publici, cu excepţiile menţionate în prezenta ordonanţă de urgenţă. De asemenea, specialiştii beneficiază, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute la art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, cu modificările şi completările ulterioare.”;

– Art. 3 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013:

„(3) În cadrul structurii centrale a Direcţiei generale antifraudă fiscală funcţionează pe lângă structurile de prevenire şi control Direcţia de combatere a fraudelor, care acordă suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracţiuni economico-financiare. În acest scop inspectorii antifraudă din cadrul acestei direcţii sunt detaşaţi în cadrul parchetelor, în condiţiile legii, pe posturi de specialişti.

(4) În exercitarea atribuţiilor de serviciu, inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor efectuează, din dispoziţia procurorului:

a) constatări tehnico-ştiinţifice, care constituie mijloace de probă, în condiţiile legii;

b) investigaţii financiare în vederea indisponibilizării de bunuri;

c) orice alte verificări în materie fiscală dispuse de procuror.”;

– Art. 4 alin. (9) şi (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013:

„(9) În scopul efectuării cu celeritate şi în mod temeinic a activităţilor de descoperire şi de urmărire a infracţiunilor economico-financiare, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală, inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor îşi vor desfăşura activitatea în cadrul parchetelor, prin detaşare.

[…]

(11) Numirea inspectorilor antifraudă în cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor, ca urmare a concursului de recrutare organizat pentru ocuparea funcţiilor publice specifice de inspector antifraudă sau a mutării definitive în cadrul acestei structuri, se face prin ordin al preşedintelui Agenţiei, cu avizul vicepreşedintelui Agenţiei care coordonează Direcţia generală antifraudă fiscală şi al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar detaşarea acestora în funcţii se face prin ordin comun al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al preşedintelui Agenţiei.”

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare, de exemplu, prin Decizia nr. 623 din 22 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 15 ianuarie 2021, Decizia nr. 112 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 30 mai 2019, Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 21 iunie 2018, sau Decizia nr. 860 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 27 februarie 2019.

Cu acele prilejuri, referindu-se la reglementarea materiei constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a celor medico-legale din Codul de procedură penală din 1968, Curtea a constatat că dispoziţiile ce legiferează posibilitatea organului de urmărire penală de a cere concursul unor specialişti – atunci când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt şi este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei – nu sunt de natură a aduce atingere dreptului la apărare al părţilor, care au posibilitatea de a formula cereri în faţa instanţelor judecătoreşti, de a administra orice probe în apărarea lor şi de a exercita căile de atac prevăzute de lege.

Observând, în continuare, dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 172 din Codul de procedură penală prevăd că, în anumite cazuri, organul de urmărire penală poate solicita opinia unor specialişti care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Rapoartele de constatare întocmite de aceşti specialişti constituie, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, un mijloc de probă, în condiţiile în care art. 5 alin. (2) din acelaşi cod prevede că organele de urmărire penală au obligaţia de a strânge şi de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului; în plus, judecata se realizează de către o instanţă independentă şi imparţială, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar judecătorul îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, verificând, evaluând şi coroborând probele care nu au valoare prestabilită (Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 23 februarie 2017, paragraful 22). Totodată, Curtea a reţinut că, deşi norma procesual penală nu defineşte sintagma „specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare”, prin actele normative edictate, conform atribuţiilor sale constituţionale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală şi în marja de apreciere prevăzută de acestea, legiuitorul a stabilit domeniile de competenţă ale specialiştilor ce urmează să îşi desfăşoare activitatea în cadrul organelor judiciare, condiţiile de numire a acestora şi statutul lor. Constatările tehnico-ştiinţifice efectuate de către aceşti specialişti constituie mijloc de probă, în sensul dispoziţiilor art. 172 şi următoarele din Codul de procedură penală, iar acest mijloc de probă poate fi contestat de către părţile interesate atât în cadrul procedurii în camera preliminară, prin invocarea de excepţii referitoare la legalitatea şi temeinicia actelor de urmărire penală, cât şi în etapa judecăţii, conform dispoziţiilor procesual penale referitoare la administrarea probelor (Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, precitată, paragrafele 25 şi 26).

Prin Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, precitată, Curtea a reţinut că, în varianta iniţială a Codului de procedură penală, art. 172 se referea exclusiv la dispunerea efectuării expertizei, efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice fiind introdusă ulterior prin art. 102 pct. 116 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Astfel, Curtea a constatat că, în prezent, art. 172 din Codul de procedură penală reglementează atât condiţiile dispunerii efectuării expertizei, cât şi pe cele ale dispunerii efectuării constatării. Potrivit art. 172 alin. (1) din Codul de procedură penală, efectuarea unei expertize se dispune când, pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză, este necesară şi opinia unui expert. Spre deosebire de expertiză, constatarea se dispune de către organul de urmărire penală, potrivit art. 172 alin. (9) din acelaşi act normativ, când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Expertiza poate fi efectuată de experţi oficiali din laboratoare sau instituţii de specialitate ori de experţi independenţi autorizaţi din ţară sau din străinătate, în condiţiile legii, pe când constatarea este efectuată de un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Spre deosebire de efectuarea constatării, în cazul efectuării expertizei, părţile şi subiecţii procesuali principali au dreptul să solicite ca la efectuarea acesteia să participe un expert recomandat de acestea. De asemenea, dispoziţiile Codului de procedură penală reglementează, de exemplu, incompatibilitatea expertului (art. 174), drepturile şi obligaţiile expertului (art. 175), înlocuirea expertului (art. 176), procedura efectuării expertizei (art. 177), dispoziţii care nu sunt aplicabile în materia constatărilor. În ceea ce priveşte efectuarea constatării, Curtea observă că dispoziţiile procesual penale reglementează, la art. 1811, doar obiectul constatării şi conţinutul raportului de constatare.

Mai mult, Curtea a reţinut că, deşi după introducerea în Codul de procedură penală a instituţiei constatării, legiuitorul reglementase obligaţia dispunerii efectuării unei expertize când concluziile raportului de constatare erau contestate, acest aspect a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Astfel, în prezent, nu mai subzistă obligaţia organului judiciar de a dispune efectuarea unei expertize când concluziile raportului de constatare sunt contestate, ci dispunerea efectuării expertizei, în acest caz, rămâne la aprecierea organului judiciar.

Având în vedere aceste aspecte, Curtea a reţinut că efectuarea unei constatări se poate dispune numai în cursul urmăririi penale, prin ordonanţă, de organul de urmărire penală, constatarea având caracter facultativ. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, constatările tehnico-ştiinţifice se dispun când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Aşadar, ceea ce este specific în cazul constatării, ca mijloc de probă, este urgenţa, consemnarea anumitor elemente – care constituie probe în procesul penal – înainte ca acestea să dispară sau să fie distruse sub acţiunea timpului sau prin acţiunea persoanelor implicate. Prin constatare se stabileşte dacă elementele de la locul faptei constituie indicii sau pot conduce la suspiciunea rezonabilă că a fost săvârşită o faptă penală.

Astfel, din interpretarea teleologică a reglementărilor procesual penale, Curtea a constatat că regula este aceea că, atunci când organele judiciare, în cursul urmăririi penale, au nevoie de opinia unui expert pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză, se dispune efectuarea unei expertize, iar nu a unei constatări. Astfel, dispunerea efectuării constatării va fi întotdeauna excepţia, aceasta putând fi realizată doar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală. Aşa fiind, prin Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, mai sus citată, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi alin. (4) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 trebuie interpretate şi aplicate prin coroborare cu dispoziţiile Codului de procedură penală aplicabile în această materie, astfel încât constatările tehnicoştiinţifice efectuate de către inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor pot fi dispuse doar în cazuri de excepţie, când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei.

Tot astfel, şi dispoziţiile art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală au fost, la rândul lor, supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 21 şi 24 din Constituţie, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare.

Astfel, prin Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, precitată, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală. Curtea a reţinut în această decizie (paragrafele 19-22), mutatis mutandis, considerentele Deciziei nr. 190 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 23 mai 2014, prin care a realizat un control de constituţionalitate cu privire la prevederile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, respingând, ca neîntemeiată, respectiva excepţie.

Cu acel prilej, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 întrunesc exigenţele impuse de un proces echitabil, inclusiv pe cea referitoare la necesitatea respectării principiului egalităţii armelor de care părţile pot dispune în cadrul unei proceduri judiciare. Astfel, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituţională a reţinut că partea interesată are posibilitatea ca, odată cu prezentarea materialului de urmărire penală, să ia cunoştinţă de existenţa constatării tehnicoştiinţifice ca mijloc de probă efectuat de specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Subsecvent, poate formula obiecţiuni la raportul de constatare sau poate contesta în faţa instanţei de judecată, în condiţii de contradictorialitate, mijlocul de probă respectiv. De asemenea, Curtea a observat că în procesul deliberării judecătorul verifică şi evaluează materialul probator şi îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea şi aprecierea probelor, iar nu prin raportarea exclusivă la constatările tehnico-ştiinţifice întocmite de specialiştii prevăzuţi de textele de lege criticate, astfel că informaţiile conţinute în constatările tehnico-ştiinţifice nu pot crea, în mod concret, riscul unui abuz de procedură. Totodată, cu privire la statutul specialiştilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Curtea a constatat – prin Decizia nr. 190 din 3 aprilie 2014, citată anterior – că desfăşurarea activităţii acestora sub directa conducere, supraveghere şi sub controlul nemijlocit al procurorilor nu echivalează cu lipsa de obiectivitate sau de imparţialitate a acestora. Pe de altă parte, soluţia legislativă este firească, de vreme ce procurorul supraveghează întreaga urmărire penală. De asemenea, Curtea a constatat că simpla abrogare a alin. (3) şi (4) ale art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, prin legea de punere în aplicare a noului Cod de procedură penală, nu poate fi considerată, în sine, un argument de neconstituţionalitate şi un element de noutate în măsură să conducă la un reviriment jurisprudenţial, mai ales că dispoziţiile art. 172 alin. (7), (9) şi (10) din noul Cod de procedură penală preiau soluţia legislativă cuprinsă în art. 11 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, abrogarea acestora din urmă având ca scop eliminarea normelor redundante. Astfel, art. 172 din noul Cod de procedură penală prevede că, în anumite cazuri, organul de urmărire penală poate solicita opinia unor specialişti care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Rapoartele de constatare întocmite de aceşti specialişti constituie, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e) din noul Cod de procedură penală, un mijloc de probă, în condiţiile în care art. 5 alin. (2) din acelaşi cod prevede că organele de urmărire penală au obligaţia de a strânge şi de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului. În plus, judecata se realizează de către o instanţă independentă şi imparţială, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar judecătorul îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, verificând, evaluând şi coroborând probele care nu au valoare prestabilită.

În fine, aşa cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016 (paragraful 26), constatările tehnicoştiinţifice efectuate de către specialiştii care funcţionează în cadrul organelor judiciare constituie mijloc de probă, în sensul dispoziţiilor art. 172 şi următoarele din Codul de procedură penală, iar acest mijloc de probă poate fi contestat de către părţile interesate atât în cadrul procedurii în camera preliminară, prin invocarea de excepţii referitoare la legalitatea şi temeinicia actelor de urmărire penală, cât şi în etapa judecăţii, conform dispoziţiilor procesual penale referitoare la administrarea probelor. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 787 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 17 martie 2017.

În sensul celor mai sus reţinute sunt şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 437 din 28 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 953 din 12 noiembrie 2018, şi nr. 860 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 27 februarie 2019.

Astfel, cu unanimitate de voturi, Curtea decide:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti