Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Când fiscalul “obligă” penalul. Note în marginea unei soluții de achitare în procesul penal, ca urmare a determinării realității tranzacțiilor în procesul fiscal
27.06.2022 | Cosmin Flavius COSTAȘ, Dominic POP, Lia PRICOPE

Secţiuni: Articole, Drept penal, Fiscalitate, Procedură penală, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Cosmin-Flavius Costaș

Cosmin-Flavius Costaș

Dominic Pop

Dominic Pop

Lia Pricope

Lia Pricope

Pe 17 februarie 2021, Curtea Constituțională a României se pronunța, prin celebra Decizie nr. 102[1], în sensul că sintagma „cu excepția împrejurărilor care privesc existența infracţiunii” din cuprinsul dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală este neconstituțională. Fără ca principiile evocate de către Curtea Constituțională să fie o noutate – din moment ce România fusese condamnată la CEDO încă din anul 2014, în cauza Lungu și alții c. România, pentru exact aceeași problemă, iar doctrina abordase pe larg problema juridică[2] – Decizia nr. 102 din 17 februarie 2021 a pus cu precădere instanțele penale în fața unei noi realități: obligația de a verifica dacă asupra împrejurărilor care privesc existența infracțiunii s-a mai pronunțat anterior o altă instanță “civilă”, în sensul larg al termenului.

Nu vom aborda in extenso Decizia Curții Constituționale nr. 102 din 17 februarie 2021, în condițiile în care subiectul a fost deja tratat[3], dar alegem să scriem aici câteva note în marginea unei decizii recente a Curții de Apel Pitești – Secția Penală, care a confirmat că fiscalul “obligă” penalul și că instanța penală este obligată să ia act cu prioritate de existența unei hotărâri judecătorești definitive prin care se confirmă realitatea unor tranzacții în procesul fiscal, ori lipsa unui prejudiciu (pierderi de venituri la bugetul de stat), procedând la achitarea persoanei sau persoanelor acuzate în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală, chiar fără a mai efectua acte de cercetare judecătorească.

În fapt, la 23 decembrie 2019, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a trimis în judecată trei persoane, acuzate de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 8 și 9 din Legea nr. 241/2005. Acuzația principală a fost aceea că administratorul societății R. a înregistrat în contabilitate facturi cu conținut nereal emise de furnizorii C., B., W., M. și I. (operațiuni fictive de achiziție bunuri și servicii), iar apoi a solicitat rambursarea TVA.

În paralel, ca urmare a emiterii unei decizii de angajare a răspunderii fiscale solidare față de administratorul societății R., acesta a atacat decizia la Curtea de Apel Pitești – Secția Contencios Administrativ și Fiscal. Prin sentința civilă nr. 77/F-CONT din 16 mai 2019, definitive prin nerecurare, Curtea de Apel Pitești a anulat decizia de angajare a răspunderii solidare. În motivare s-a reținut, cu trimitere și la expertiza administrată în cauză, că toate tranzacțiile societății R. cu furnizorii C., B., W., M. și I., dar și cu alte societăți furnizoare, au fost efective, societatea R. deținea documente justificative și și-a exercitat legal dreptul de deducere al TVA.

Prin sentința penală nr. 194 din 3 noiembrie 2021 a Tribunalului Vâlcea – Secția Penală a fost achitat administratorul societății R. și, consecutiv, toți ceilalți acuzați, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I, cu trimitere la art. 52 alin. (3) Cod procedură penală.

Pentru a decide astfel, Tribunalul Vâlcea a reținut incidența în cauză a Deciziei Curții Constituționale nr. 102 din 17 februarie 2021, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 52 alin. (3) Cod procedură penală. Judecătorul a constatat că realitatea (materialitatea) operațiunilor pentru care Parchetul cerea condamnarea a fost deja stabilită printr-o altă hotărâre definitivă, pronunțată în materie fiscală. Prin urmare, Tribunalul a pus în discuție incidența acestei hotărâri definitive în materie fiscală ca o chestiune prealabilă, nu a administrat nicio probă în procesul penal și a dispus achitarea, acordând eficiență sentinței civile nr. 77/F-CONT din 16 mai 2019 a Curții de Apel Pitești – Secția Contencios Administrativ și Fiscal.

Reamintim, ca urmare a pronunțării deciziei Curții Constituționale nr. 102 din 17 februarie 2021, art. 52 alin. (3) Cod procedură penală are în prezent următoarea formă: “Hotărârile definitive ale altor instanțe decât cele penale asupra unei chestiuni prealabile în procesul penal au autoritate de lucru judecat în fața instanței penale”.

Apelul declarat de Parchet și de partea civilă ANAF a fost respins, după vii dezbateri, prin decizia penală nr. 427/A din 4 mai 2022 a Curții de Apel Pitești – Secția Penală.

Pentru a confirma soluția de achitare, Curtea de Apel Pitești – Secția Penală a reținut similaritatea între starea de fapt din speță și cea din hotărârea de condamnare a României la CEDO în afacerea Lungu și alții c. României (2014). Mai mult, făcând o analiză mai vastă a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și Curții de Justiție a Uniunii Europene circumscrise principiilor ne bis in idem și securității juridice, instanța penală a recunoscut practic identitatea de chestiune litigioasă între cele două proceduri, întrucât:

– obiectul celor două proceduri era același: dacă operațiunile au fost reale sau fictive;

– există o identitate de părți: statul și contribuabilul;

– prin probele administrate în procedura fiscală (expertiză judiciară și înscrisuri) s-a certificate realitatea operațiunilor și existența tuturor documentelor justificative care au stat la baza înregistrării lor în contabilitate, precum și lipsa unui prejudiciu adus bugetului de stat.

Curtea de Apel Pitești – Secția Penală a subliniat, în motivarea sa, faptul că probele administrate în cadrul litigiului fiscal pot demonstra sau infirma dincolo de orice dubiu rezonabil caracterul fictiv al unei tranzacții, dacă operațiunile comerciale au fost reale sau fictive, dacă evidențierea acestora în contabilitate a fost legală sau nu, implicit elementele de tipicitate obiectivă ale unei infracțiuni de evaziune fiscală. Această constatare este deosebit de importantă pentru că, în prezent, chiar în urma pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 102 din 17 februarie 2021, unele instanțe penale apreciază că au exclusivitatea stabilirii realității sau fictivității unor operațiuni comerciale, ori a caracterului prejudiciabil pentru bugetul de stat a acestora, pe când aceste chestiuni sunt în realitate împrejurări de fapt sau de drept extrapenale care „pot exista în legătură cu situația premisă a infracțiunii, cu o cerință esențială a acesteia”[4], având astfel caracterul unor chestiuni prealabile în procesual penal care influențează tipicitatea faptei. Din acest motiv, dacă asupra acestora s-a pronunțat cu autoritate de lucru judecat o altă instanță decât cea penală, rezolvarea dată leagă instanța penală în lumina art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală, astfel încât instanța penală va trebui să constate lipsa de tipicitate a faptei și să dispună achitarea inculpatului (inculpaților).

S-a spus astfel, explicit, că în speță constatările instanței fiscale – Curtea de Apel Pitești – Secția Contencios Administrativ și Fiscal – au dobândit autoritate de lucru judecat, în sensul art. 430 Cod procedură civilă.

În completarea celor expuse judicios de către Tribunalul Vâlcea și respectiv Curtea de Apel Pitești, s-ar mai putea reține, pentru viitoarele cauze cu aceeași problematică juridică, câteva idei suplimentare.

Prin Decizia nr. 867 din 14 decembrie 2021, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a sintagmei “pretențiile părții civile”, cuprinse în dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 55/2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. La par. 36 din Decizie, Curtea Constituțională a reamintit faptul că organele de urmărire penală au obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului, având, totodată, obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea inculpatului (art. 5 Cod procedură penală). Mai mult, arată Curtea, în exercitarea funcției de urmărire penală, procurorul și organele de cercetare penală strâng probele necesare pentru a se constata dacă există sau nu temeiuri de trimitere în judecată [art. 3 alin. (4) din Codul de procedură penală]. Pornind de aici, două aspecte prezintă relevanță și pentru prezenta cauză:

– Astfel, la termenul de judecată la care s-au pus concluzii în fața Tribunalului Vâlcea, judecătorul fondului a chestionat direct reprezentantul A.J.F.P. Vâlcea, solicitându-i să explice dacă organul fiscal a înțeles efectele sentinței civile nr. 77/F-CONT/16.05.2019 a Curții de Apel Pitești – Secția Contencios Administrativ și Fiscal, sub aspectul considerentelor și probelor administrate, mai ales în condițiile în care A.J.F.P. Vâlcea nici măcar nu a formulat recurs. Nu s-a primit, din partea fiscului, nicio explicație rezonabilă cu privire la această chestiune. Rămâne însă câștigată cauzei, în opinia noastră, împrejurarea că în litigiul fiscal a avut loc o analiză de substanță, pe fond, a operațiunilor incriminate în dosarul fiscal, cu administrarea unor probe concludente și cristalizarea unei concluzii în sensul că nu există nici operațiuni fictive, nici solicitări de rambursare cu rea-credință a TVA.

– Separat, trebuie reținut faptul că Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea nu și-a îndeplinit niciodată obligația de a afla adevărul și de a administra probe și în favoarea persoanei acuzate. Astfel, ca urmare a nerecurării, sentința civilă nr. 77/F-CONT/16.05.2019 a Curții de Apel Pitești – Secția Contencios Administrativ și Fiscal a devenit definitivă la data de 08.2019. Deși trimiterea în judecată, în dosarul penal de referință, s-a făcut la 23.12.2019, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea nu a analizat nici măcar en passant existența și efectele acestei hotărâri judecătorești definitive.

Suntem deci într-o ipoteză mult mai gravă decât cea din cauza Lungu și alții c. România, Parchetul având posibilitatea să nu trimită în judecată într-o cauză în care fondul operațiunilor era clarificat, fiind evident că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 8 și 9 din Legea nr. 241/2005. Aceasta întrucât, așa cum o arată chiar Curtea Constituțională la par. 37 din Decizia nr. 867/2021, nicio persoană nevinovată nu trebuie trasă la răspundere penală.

În plus, la par. 38 și următoarele din Decizie, Curtea Constituțională insistă asupra necesității administrării unor probe pentru determinarea, de către Parchet, a prejudiciului. Ca efect al pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 867/2021, pretențiile părții civile devin irelevante, iar ceea ce contează este prejudiciul dovedit pe baza probelor administrate.

În afacerea pe care am prezentat-o, Curtea de Apel Pitești – Secția Penală a fost obligată să facă, în apel, o analiză a probelor care i-au fost prezentate. Printre aceste probe se numără, indiscutabil, probele administrate în dosarul fiscal finalizat prin sentința civilă nr. 77/F-CONT/16.05.2019 al Curții de Apel Pitești – Secția Contencios Administrativ și Fiscal, probe care s-au aflat la dosarul cauzei la momentul pronunțării Tribunalului Vâlcea. Or, valorizând probele administrate – și, cu prioritate, raportul de expertiză judiciară în specialitatea fiscalitate din dosarul fiscala rezultat cu forța evidenței concluzia în sensul că operațiunile incriminate nu erau fictive și nu îndeplineau conținutul constitutiv al vreunei infracțiuni. În acest scop, și instanța fiscală s-a raportat la o multitudine de probe: înscrisuri, raport de expertiză, certificate de atestare fiscală eliberate chiar de către A.J.F.P. Vâlcea în perioada relevantă ș.a.m.d.

Din această perspectivă, soluția logică a fost aceea ca litigiului penal să i se pună punct fără administrarea vreunei probe, dosarul penal netrebuind să existe în condițiile în care, la data trimiterii în judecată (23.12.2019) era deja stabilit, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, că toate operațiunile sunt reale și că nu există nicio încercare de a obține rambursarea TVA, cu rea-credință. Ne întrebăm retoric: ce anume s-ar mai putea spune într-o expertiză fiscală administrată în procesul penal, în condițiile în care expertiza anterior administrată în dosarul fiscal a conchis în sensul arătat? Nu ne-am plasa oare exact în ipoteza din cauza Lungu și alții c. România, adică în situația în care s-ar încerca de către Parchet, în procesul penal, să se demonstreze că există alte expertize, “mai bune” sau ”mai puternice” care să o contrazică pe cea din materie fiscală?

Se impun poate, în context, și următoarele concluzii:

– Sistemul juridic din România are probleme endemice cu situațiile de acest tip pentru că instanțele penale nu au receptat, până la intervenția Curții Constituționale prin Decizia nr. 102 din 17 februarie 2021, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauze de tip Lungu și alții c. România[5], unde a fost constatată încălcarea art. 6 par. 1 din Convenție tocmai pentru că o instanță penală a ignorat statuările definitive ale unei instanțe fiscale, care s-a pronunțat anterior printr-o hotărâre definitivă, stabilind cu titlu definitiv și întinderea obligațiilor fiscale care ar fi putut constitui, în sensul reglementărilor pentru sancționarea și combaterea evaziunii fiscale, prejudiciu.

– Concret, în momentul de față, aceeași chestiune determinantă pentru soluționarea litigiului nu poate fi interpretată diferit, în două proceduri paralele cum sunt procedura penală și procedura fiscală (de exemplu, în cazul persoanei acuzate și a societății R., aceleași achiziții nu pot fi în același timp reale – conform Curții de Apel Pitești – Secția Contencios Administrativ și Fiscal și fictive – conform Curții de Apel Pitești – Secția Penală).

– Curtea Europeană a Drepturilor Omului condamnă comportamentul abuziv al statului român, care prin intermediul organelor fiscale, redeschide proceduri penale soluționate în mod definitiv cu soluții de clasare. În acest sens, este relevantă hotărârea pronunțată în afacerea Mihalache c. România[6].

– În materia infracțiunilor de evaziune fiscală, după cum s-a arătat în doctrină că au caracterul de chestiuni prealabile „stabilirea existenței situației premisă a infracțiunii în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală a unor obligații fiscale datorate”[7], iar instanța de contencios constituțional a accentuat că este o problemă de natură extrapenală și care constituie o condiție de care depinde soluționarea cauzei „prejudiciul cauzat în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală”[8]. Din cele de mai sus reiese că în cauzele având ca obiect comiterea infracțiunii de evaziune fiscală vor avea caracterul de chestiuni prealabile atât stabilirea situației premisă a infracțiunii, respectiv existența și exigibilitatea unor obligații fiscale, cât și cerințele esențiale ale laturii obiective, respectiv regularitatea evidențierilor contabile (în cazul infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005), ori conformitatea stabilirii de către contribuabil a impozitelor ori taxelor (art. 8 alin. 1 din Legea nr. 241/2005), împreună cu condițiile producerii urmării imediate, respectiv prejudicierea bugetului de stat. Ca atare, în respectarea prevederilor art. 52 alin. (3) Cod procedură penală, statuările instanței civile lato sensu referitoare la existența și conținutului unui prejudiciu fiscal vor avea autoritate de lucru judecat asupra instanțelor penale. Eadem ratio, aspectele tranșate definitiv de instanța civilă referitoare la respectarea normativului substanțial fiscal în desfășurarea și evidențierea unei operațiuni relevante fiscal vor avea aceeași autoritate în procesul penal, acestea având caracterul de chestiuni prealabile care se constituie în condiții de drept ale tipicității infracțiunii de evaziune fiscală.

– Astfel, ajungem la concluzia că nu avem nevoie de două proceduri finalizate prin hotărâri definitive, ci este suficient ca într-o procedură să nu se fi exercitat calea de atac. Concret, în prezenta cauză, fiscul nu a recurat sentința nr. 77/F-CONT/16.05.2019 pronunțată în dosarul nr. 360/46/2016 de către Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal. Prin urmare, există identitate de chestiune litigioasă care nu permite rediscutarea unui aspect extra-penal deja tranșat.

În opinia avocaților care au asigurat apărarea administratorului societății R. în dosarul penal, această hotărâre a Curții de Apel Pitești – Secția Penală reprezintă o piesă de jurisprudență extrem de importantă și un prim exemplu – cunoscut – de aplicare corectă și coerentă a Deciziei Curții Constituționale nr. 102 din 17 februarie 2021. De asemenea, hotărârea relevă aplicarea corectă a principiilor ne bis in idem și securității juridice, prin valorificarea jurisprudenței relevante a Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Clientul a fost reprezentat în procesul penal, într-un consorțiu procesual care s-a dovedit a fi un real succes, de către doi dintre partenerii societății civile de avocați Costaș, Negru & Asociații, av. dr. Cosmin Flavius Costaș (Baroul Arad) și av. drd. Lia Pricope (Baroul Arad) și de av. Dominic Pop (Baroul București).


[1] Publicată în M.of. nr. 357 din 7 aprilie 2021.
[2] C.F. Costaș, Proceduri penale şi fiscale paralele. Interdicţia continuării procedurii fiscale după achitarea în procedura penală, HeinOnline, home.heinonline.org, Tax Magazine nr. 9/2015, p. 499-506; C.F. Costaș, Identitatea chestiunii litigioase în procesul fiscal român, HeinOnline, home.heinonline.org, Tax Magazine nr. 12/2015, p. 680-687; C.F. Costaș, Prejudiciul sau eterna necunoscută a galaxiilor fiscale, penale și de insolvență, HeinOnline, home.heinonline.org, Cluj Tax Forum Journal nr. 2/2019, p. 95-114.
[3] C.F. Costaș, L. Pricope, Chestiunea fiscală prealabilă. Câteva observații în marginea Deciziei Curții Constituționale nr. 102 din 17 februarie 2021, HeinOnline, home.heinonline.org, Cluj Tax Forum Journal nr. 2/2021, p. 108-123.
[4] M. Udroiu și colaboratorii, Codul de procedură penală, Comentariu pe articole, ed. a III-a, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 324.
[5] Hotărârea CEDO din 21 octombrie 2014.
[6] Hotărârea CEDO din 8 iulie 2019.
[7] Gh. Mateuț, Procedură penală. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2019, p. 359.
[8] Decizia Curții Constituționale nr. 102/2021, par. 21


Av. dr. Cosmin Flavius Costaș, Managing Partner COSTAȘ NEGRU & ASOCIAȚII
Av. Dominic Pop
Av. drd. Lia Pricope, Partner COSTAȘ NEGRU & ASOCIAȚII

Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti