Judecătoria Iași. Revendicare imobiliară. Obligația de a ridica gardul edificat pe terenul proprietatea vecinului sau autorizarea reclamantei de a efectua aceste lucrări pe cheltuiala pârâtelor
28.06.2022 | Paula-Alina LUPU

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Școala Gimnazială X. și Unitatea Administrativ Teritorială Y,
– lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a suprafeței de 73 mp2 teren;
– ridicarea gardului de plasă amplasat nelegal pe terenul reclamantei iar, în subsidiar, autorizarea reclamantei să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtelor;
Arată că este proprietara imobilului sus indicat, iar anterior formulării cererii, a încercat soluționarea amiabilă prin intermediul mai multor notificări.
Instanța de judecată a reținut că pârâta – unitatea administrativ teritorială – este proprietara terenului învecinat cu terenul reclamantei, în timp ce pârâta – Școala Gimnazială – are în folosință terenul. Din raportul de expertiză în specialitatea „topografie, geodezie, cadastru” a reieșit că, în urma măsurătorilor, gardul existent la nord (vecin cu școala) nu corespunde cu limita din Cartea Funciară a imobilului, fapt pentru care a rezultat la măsurători o suprafață mai mică decât în acte. De asemenea, gardul se suprapune cu amplasamentul din Cartea Funciară a reclamantei.
În urma probatoriului administrat, s-a constatat că pârâtele ocupă suprafața de 73 mp2, suprafață care face parte din terenul proprietatea reclamantei, motiv pentru care va admite acest capăt de cerere și va dispune obligarea pârâtelor să lase în deplină proprietate această suprafață.
Cu privire la gardul edificat pe terenul proprietatea reclamantei, constată că este răsturnată prezumția bunei-credințe, având în vedere că, în răspunsul la interogatoriu, pârâta a recunoscut faptul că i s-a adus la cunoștință faptul că școala folosește, fără drept, o suprafață de teren, dar nu a fost de acord cu cererea și a pretins ca relocarea gardului să aibă loc pe cheltuiala reclamantei.
În consecință, instanța a obligat pârâtele la ridicarea gardului și va autoriza reclamanta să efectueze ea însăși aceste lucrări în cazul refuzului pârâtelor de a se conforma în termen de 45 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. De asemenea, s-au acordat cheltuieli de judecată (taxă de timbru și onorariu avocat). (Judecătoria Iași, sent. civ. nr. 13704 din 17 decembrie 2021, disponibilă pe www.rolii.ro)
Av. Paula-Alina Lupu, Baroul Iași