Secţiuni « Articole » RNSJ - Revista de note şi studii juridice
RNSJ - Revista de note şi studii juridiceNote de studiuStudii
Condiţii de publicareDespre revistă
3 comentarii

Propuneri de lege ferenda privind structura și reprezentativitatea Consiliului Superior al Magistraturii


29.06.2022 | Victor PENTELEEV
Secţiuni: Articole, RNSJ, Selected, Sistemul judiciar, Studii
JURIDICE - In Law We Trust
Victor Penteleev

Victor Penteleev

I. Aspecte introductive

După anul 1990, fie că a fost vorba de programa școlară, protecția mediului sau sistemul sanitar, statul român s-a reformat și se reformează. După zeci de ani și numeroase transformări mai mult sau mai puțin fericite, ne-am fi dorit încheierea acestei perioade de tranziție. Astfel, speram ca legiuitorul să fi eliminat „inflația legislativă” și să fi asigurat deja cadrul normativ pentru ca toți cetăţenii să beneficieze efectiv de drepturile[1] şi libertăţile consacrate prin Constituţie[2].

Apreciem că e necesară o schimbare majoră (în bine) a statului român, cu privire la sistemul justiției, întrucât există probleme sistemice, precum insuficiența judecătorilor, procurorilor și grefierilor, salarizarea neunitară[3], lipsa unui veritabil dosar electronic și modul de adoptare a actelor normative. Întrucât primele aspecte sunt de notorietate, vom face câteva precizări doar cu privire la ultimul exemplu menționat.

Acte normative cu un impact deosebit asupra domeniului justiției, precum Ordonanța de urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare[4] de timbru[5] sau Ordonanța de urgență nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii[6], au fost adoptate de Guvern fără ca, până în prezent, să fie aprobate de Parlament[7]. Având în vedere încălcarea procedurii de legiferare prevăzute de Legea fundamentală[8], inevitabil ne întrebăm dacă respectivele ordonanțe de urgență sunt constituționale[9].

Totodată, există ordonanțe simple adoptate de Guvern ce reglementează, printre altele, organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti, precum Ordonanța nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor[10] sau Ordonanța nr. 26/2000[11] cu privire la asociații și fundații[12], deși aceste aspecte ar trebui să facă obiectul unor legi organice[13]. Viciul de neconstituționalitate al unei ordonanțe simple sau ordonanțe de urgență emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de către Parlament a ordonanței respective[14]. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a indicat expres principiul conform căruia organizarea judecătorească într-o societate democratică nu trebuie să depindă de discreţia executivului[15].

Remarcăm și că există legi ce reglementează, printre altele, activitatea autorităţii judecătoreşti, precum Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite[16] sau Legea nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor[17], în privința cărora nu a fost solicitat avizul Consiliului Superior al Magistraturii[18]. Instanța de contencios constituțional a reținut că nesolicitarea avizului de natură legală al Consiliului Superior al Magistraturii constituie o încălcare a art. 1 alin. (5) raportat la art. 133 alin. (1) din Constituție, ceea ce reprezintă, în mod implicit, și o încălcare a art. 1 alin. (3) privind statul de drept[19].

Nu putem anticipa care va fi forma finală a proiectelor de lege publicate în 22.06.2022 de Ministerul Justiției în ceea ce privește statutul magistraților, organizarea judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii[20]. La acest moment, apreciem că modificările propuse în privința Consiliului Superior al Magistraturii ocolesc nejustificat anumite domenii fundamentale: votul universal și egal al judecătorilor și reprezentativitatea celui mai înalt organ colegial al sistemului judiciar.

Credem că reforma sistemului justiției trebuie să înceapă cu structura Consiliului Superior al Magistraturii și modul cum judecătorii și procurorii sunt reprezentați de aleșii lor. Avem în vedere importanța Consiliului, din perspectiva funcției de garant al independenţei justiţiei[21] și a atribuţiilor stabilite de art. 134 din Constituție și Legea nr. 317/2004[22].

Deși argumentele pe care le vom prezenta vor viza judecătorii aleși membri ai Consiliului, acestea se aplică mutatis mutandis și în cazul procurorilor.

2. Norme infraconstituționale relevante și statistici

Activitatea Consiliului Superior al Magistraturii este reglementată de Legea nr. 317/2004. În esență, dispozițiile legale stabilesc următoarele:

– magistrații votează 14 membri ai Consiliului, la nivel național (doar la nivelul unui singur grad de instanță/parchet), în adunările generale ale instanțelor și parchetelor, după cum urmează:

• 2 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

• 3 judecători de la curţile de apel;

• 2 judecători de la tribunale şi tribunalele specializate;

• 2 judecători de la judecătorii;

• 1 procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Direcţia Naţională Anticorupţie sau de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;

• 1 procuror de la parchetele de pe lângă curţile de apel;

• 2 procurori de la parchetele de pe lângă tribunale şi tribunalele specializate;

• 1 procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii.

– fiecare membru ales al Consiliului reprezintă doar categoria de instanţe sau parchete la nivelul cărora judecătorul sau, după caz, procurorul respectiv îşi desfăşoară activitatea.

Astfel, niciun membru ales al Consiliului nu reprezintă toate categoriile de instanţe și/sau parchete.

Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, membrii Consiliului Superior al Magistraturii se aleg din rândul judecătorilor şi procurorilor numiţi de Preşedintele României, cu o vechime de cel puţin 7 ani în funcţia de judecător sau procuror definitiv şi care nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani.

Observăm că legiuitorul nu a dorit a valorifica o experiență profesională efectivă la nivelul tribunalelor, curților de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru ca un judecător membru ales al Consiliului să reprezinte acea categorie de instanţe. De exemplu, un judecător cu o zi de experiență la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție își poate depune candidatura pentru a fi ales membru al Consiliului.

Proiectul de Lege privind Consiliul Superior al Magistraturii publicat la 22.06.2022 preia, în esență, reglementările menționate anterior.

La 1 iunie 2022, la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, din 122 posturi aprobate de judecători, doar 108 erau ocupate[23]. La 1 ianuarie 2022, la nivelul celorlalte instanţe judecătoreşti, situația posturilor de judecători era următoarea[24]:

– curți de apel – dintr-o schemă de 930 posturi, doar 856 erau ocupate;

– tribunale și tribunale specializate – dintr-o schemă de 1701 posturi, doar 1345 erau ocupate;

– judecătorii – dintr-o schemă de 2319 posturi, doar 2101 erau ocupate.

Prin urmare, raportându-ne la numărul judecătorilor existenți din fiecare categorie de instanțe și numărul membrilor aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii, reies următoarele date:

– în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, există un membru la 54 judecători;

– în cadrul curților de apel, există un membru la aproximativ 285 judecători;

– în cadrul tribunalelor și tribunalelor specializate, există un membru la aproximativ 672 judecători;

– în cadrul judecătoriilor, există un membru la aproximativ 1050 judecători.

La o primă vedere, întrucât dispozițiile art. 133-134 din Constituție nu prevăd expres modul cum adunările generale ale magistraţilor ar trebui să aleagă 14 membri ai Consiliului și nici modul cum judecătorii și procurorii sunt reprezentați de aleșii lor, s-ar putea spune că Parlamentul are libertatea deplină de a reglementa aceste aspecte, prin lege organică, în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării. Apreciem, însă, că o astfel de concluzie nu ține cont de prevederile Legii fundamentale și jurisprudența Curții Constituționale.

Puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta[25]. Atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept[26].

III. Calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii presupune o identitate de statut în raport cu puterea legislativă

Conform art. 1 alin. (4) din Constituție, statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.

Separaţia puterilor în stat nu înseamnă lipsa unui mecanism de control între puterile statului, dimpotrivă presupune existenţa unui control reciproc, precum şi realizarea unui echilibru de forţe între acestea[27].

Principiile care guvernează înfăptuirea justiţiei trebuie interpretate în corelaţie cu dispoziţiile constituţionale care consacră rolul şi competenţele celorlalte puteri, cu respectarea principiilor statului de drept, enunţate de art. 1 din Legea fundamentală[28]. Practic, anumite prevederi incidente în cazul puterii legislative sau executive se pot aplica, mutatis mutandis, puterii judecătorești.

Prin urmare, față de necesitatea echilibrului între puterile statului, acolo unde Constituția nu prevede aspecte esențiale în privința puterii judecătorești, trebuie să ne raportăm la cele reglementate de Legea fundamentală în privința puterii legislative și, dacă e cazul, executive.

Consiliul Superior al Magistraturii nu face parte din puterea judecătorească, deoarece nu înfăptuieşte justiţia[29], însă este o autoritate autonomă, cu rol de a se interpune între puterea judecătorească și celelalte două puteri. Acest caracter special face ca anumite caracteristici ale democrației incidente în cazul Parlamentului să i se aplice.

Conform Curții Constituționale, calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, ca autoritate reprezentativă în cadrul sistemului judiciar, presupune o identitate de statut în raport cu celelalte puteri. Aşadar, statutul membrilor Consiliului implică calitatea de demnitar, calitate recunoscută şi deputaţilor şi senatorilor. Ca şi aceştia, membrii Consiliului sunt aleşi pe durata mandatului, prin vot direct, secret şi liber exprimat. În realizarea mandatului lor, membrii aleşi ai Consiliului au o serie de drepturi şi îndatoriri stabilite atât prin Constituţie, cât şi prin legea organică, stabilindu-se condiţiile pentru desfăşurarea activităţii specifice. În cazul încălcării acestor norme ei pot fi sancţionaţi[30].

Statutul juridic al unei categorii de personal este reprezentat de dispozițiile de lege referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului juridic de muncă în care se află respectiva categorie[31].

Similar celor prevăzute de art. 69 alin. (2) din Constituție în privința deputaților și senatorilor, mandatul membrilor aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii nu e unul imperativ[32].

Camera Deputaţilor şi Senatul lucrează atât în şedinţe separate, cât și în şedinţe comune[33]. Similar, Consiliul Superior al Magistraturii se întruneşte în plen şi în secţii[34].

a) Reprezentativitatea și separația carierelor magistraților

Apreciem că nu putem vorbi de un veritabil principiu infraconstituțional al separației carierelor magistraților, în condițiile în care aceștia pot fi numiți din funcţia de judecător în funcţia de procuror şi din funcţia de procuror în funcţia de judecător.

Similar organizării distincte a fiecărei Camere a Parlamentului[35], legiuitorul organic a reglementat competențe separate ale Secțiilor Consiliului. Astfel, în prezent, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii are atribuţii referitoare la cariera judecătorilor, organizarea şi funcţionarea instanţelor, încuviinţează percheziţia, reţinerea, arestarea preventivă sau arestul la domiciliu cu privire la judecători, îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor[36], în timp ce Secția pentru procurori are competențe similare în privința procurorilor și parchetelor[37].

Curtea Constituțională a reținut: «Parlamentarii, în exercitarea mandatului, sunt, potrivit prevederilor art. 69 alin. (1) din Legea fundamentală, „în serviciul poporului”. Aceasta implică reprezentarea în lupta politică din Parlament a dezbaterilor politice din societate, a opiniilor, a ideilor ce au ca sursă diferitele categorii sociale, politice, economice sau culturale. În această manieră, poporul, titularul suveranităţii naţionale, îşi exercită suveranitatea nu numai cu prilejul procesului electiv, ci pe întreaga durată a mandatului oferit parlamentarului aflat în serviciul său[38]».

Având în vedere că votul în Plen al membrilor Consiliului influențează întreg corpul magistraților[39], nu vedem niciun impediment în a reține, similar art. 69 alin. (1) din Constituție, faptul că judecătorii și procurorii membri aleși ai Consiliului sunt în serviciul tuturor judecătorilor și procurorilor. Apreciem că o astfel de concluzie reiese și din dispozițiile art. 133 alin. (1) din Constituție, un organ colegial neputând servi interesele justiției decât dacă fiecare dintre membrii săi aleși reprezintă toate categoriile de instanţe și parchete.

Credem și că activitatea celor două Secții ale Consiliului influențează (direct/indirect) întreg corpul magistraților, având în vedere legătura indisolubilă dintre judecători și procurori. Actualele reglementări ce vizează separația carierelor magistraților nu ar trebui să stea la baza unei segregații profesionale perfecte, în condițiile în care democrația prevede nu simpla coexistență a profesiilor, ci conlucrarea profesională[40]. În fapt, de cele mai multe ori, nu există o finalitate a muncii procurorilor în absența judecătorilor. Tot astfel, unui judecător îi este imposibil a judeca o gamă variată de cauze în absența unui procuror.

Din perspectiva impactului general al activității Secțiilor Consiliului, relevante sunt următoarele aspecte:

– este imposibil a elabora un Regulament de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat de Secția pentru judecători, fără a face referire la procurori/parchete;

– este imposibil a elabora un Regulament de ordine interioară al parchetelor, aprobat de Secția pentru procurori, fără a face referire la judecători/instanțe;

– în procedura disciplinară în faţa secţiilor Consiliului, în cazul în care sunt analizate anumite manifestări ale unui magistrat care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, apreciem că, pentru a putea fi reținute efectele negative asupra întregului sistem al justiției, acest sistem ar trebui să fie reprezentat integral în cadrul fiecărei Secții. În prezent, în cadrul Secției pentru judecători nimeni nu reprezintă imaginea/interesele Ministerului Public, ce este parte componentă a autorității judecătorești;

– în cazul ipotetic al unui procuror ce insultă un judecător în timpul ședinței de judecată, Secția pentru procurori va îndeplini rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare. Având în vedere circumstanțele abaterii disciplinare, credem că ar fi necesar ca procurorii aleși ai Secției să reprezinte toate categoriile de instanţe și parchete, doar astfel putându-se aplica legea și lua o hotărâre în interesul întregului sistem judiciar;

– în cazul ipotetic al unei cereri privind încuviințarea reținerii unui judecător, Secția pentru judecători va trebui să o soluționeze. Având în vedere că această măsură preventivă poate fi luată numai în cursul urmăririi penale[41], apreciem că judecătorii aleși ai Secției ar trebui să reprezinte atât instanțele, cât și parchetele, pentru a putea stabili dacă va fi încuviințată reținerea.

În doctrină s-a statuat că, „din dispoziția constituțională conform căreia deputații și senatorii sunt în serviciul poporului trebuie înțeles că, din momentul validării, cei aleși reprezintă nu numai pe alegătorii din circumscripția electorală în care au candidat (inclusiv pe cei care au votat pentru altă listă de partide politice concurente), ci întregul popor. Consecința practică este că dispariția unei circumscripții electorale nu afectează mandatul sau mandatele obținute în acea circumscripție, efectele producându-se cu prilejul următoarelor alegeri. Curtea Constituțională a României, în DCC nr. 1177/2007, a decis că reorganizarea administrativ-teritorială poate avea efecte, sub aspectul alegerilor, doar la nivelul autorităților administrației publice locale. Reorganizarea administrativ-teritorială a țării nu întrerupe însă mandatul celor două Camere ale Parlamentului, deputații și senatorii având un mandat de reprezentare la nivel național[42]”.

Aplicând mutatis mutandis acest standard în cazul Consiliului Superior al Magistraturii, constatăm faptul că orice membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii ar trebui să se afle în serviciul tuturor judecătorilor și procurorilor. De altfel, votul fiecărui membru poate afecta întreg sistemul judiciar (nu doar pe magistrații ce l-au votat pe respectivul membru). În plus, ar exista și aspectul practic al menținerii componenței Consiliului, pe durata mandatului acordat, în situația eventuală a dispariției unei circumscripții electorale, în urma reorganizării sistemului instanțelor judecătorești și/sau Ministerului Public.

Relevant e faptul că Consiliul nu e garantul independenței justiției efectuate la nivelul fiecărui tip de instanță ori fiecărui grad de jurisdicție, ci vizează ansamblul justiției.

Similar art. 10 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor[43], în cazul activității în Secții sau în Plen, membrii aleși ai Consiliului ar trebui să aibă îndatorirea de a acţiona în interesul întregului corp al magistraților și categoriei de instanţe sau parchete la nivelul cărora judecătorul sau, după caz, procurorul respectiv îşi desfăşoară activitatea. Apreciem că, întotdeauna, interesul ansamblului justiției ar trebui să prevaleze, denumirea marginală a art. 10, menționat anterior, fiind „Principiul interesului național”, nu „Principiul interesului locuitorilor din propria circumscripţie electorală”.

Similar art. 1 alin. (1), (2), art. 10 din Legea nr. 96/2006, membrii aleși ai Consiliului ar trebui să fie reprezentanţi ai tuturor instanțelor și parchetelor, nu doar a categoriei de instanţe sau parchete la nivelul cărora judecătorul sau, după caz, procurorul respectiv îşi desfăşoară activitatea. Nu înțelegem cauza pentru care legiuitorul nu a specificat o astfel de obligație în Legea nr. 317/2004, în condițiile în care, de cele mai multe ori, voturile membrilor Consiliului, în Plen, afectează ansamblul sistemului judiciar, nu doar categoria de instanţe sau parchete la nivelul cărora judecătorul sau, după caz, procurorul respectiv îşi desfăşoară activitatea.

Atât timp cât Constituția prevede un singur Consiliu Superior al Magistraturii (nu unul pentru judecători și unul pentru procurori), ce să fie garantul independeței justiției, nu credem că ar avea vreo importanță, în reprezentarea intereselor instanțelor/parchetelor, separația carierelor reglementată de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor[44].

b) Votul universal

Legiuitorul beneficiază de o marjă de apreciere în identificarea şi integrarea în sistemul normativ al statului a modalităţilor de vot care să asigure o participare cât mai ridicată la procesul electoral. De asemenea, legiuitorul trebuie să se manifeste activ şi să fie preocupat în mod constant de adaptarea legislaţiei la realităţile de fapt existente la un moment dat. Reglementarea votului trebuie să păstreze un just echilibru între exigenţa asigurării universalităţii votului, pe de o parte, şi a caracterului liber şi corect al alegerilor, precum şi a caracterului direct, secret şi liber exprimat al votului, pe de altă parte[45].

Aplicarea unei interpretări extensive a votului universal prevăzut de art. 62 alin. (1) din Constituție, în cazul membrilor aleși ai Consiliului, ar presupune ca toți magistrații să voteze atât membrii aleși ai Secției pentru judecători, cât și ai Secției pentru procurori. O astfel de interpretare credem că nu ar respecta voința reală a puterii constituante, art. 133 alin. (2) lit. a) din Legea fundamentală prevăzând componența diferită a Secțiilor Consiliului, definindu-le ca fiind una pentru judecători şi una pentru procurori. O astfel de distincție nu ar avea sens în cazul în care judecătorii și procurorii ar alege membrii ambelor Secții.

Aplicarea unei interpretări gramaticale a votului universal prevăzut de art. 62 alin. (1) din Constituție, în cazul membrilor aleși ai Consiliului, ar presupune ca toți judecătorii să voteze membrii aleși ai Secției pentru judecători, iar toți procurorii să voteze membrii aleși ai Secției pentru procurori. O astfel de interpretare poate duce la situații în care niciun judecător ce își desfășoară activitatea la nivelul curților de apel, de exemplu, să nu fie ales membru al Consiliului. Rezultatul nu este de dorit, în condițiile în care, pentru apărarea independenței justiției, e necesară opinia fiecărei categorii de instanțe, exprimată prin cel puțin o persoană reprezentativă[46].

Apreciem că aplicarea unei interpretări gramaticale, sistematice și logice a votului universal prevăzut de art. 62 alin. (1), (2) din Constituție, în cazul membrilor aleși ai Consiliului, asigură îndeplinirea eficientă a rolului acestui organ colegial reprezentativ. Astfel, membrii Secției pentru judecători se vor alege de către toți judecătorii din România, prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, fiind desemnați cei ce obțin cele mai multe voturi la nivel național. Totuși, pentru a evita riscul monopolizării Secției și pentru a fi respectate fundamentele democratice, acea categorie de instanță în cazul căreia niciun judecător nu ar obține suficiente voturi pentru a se clasa pe primele nouă locuri din clasament, va beneficia de un tratament special. Astfel, cel mai bine plasat judecător de la acea categorie, dacă voturile obținute la nivel național depășesc un prag electoral minim (de exemplu, candidatul cu cele mai multe voturi peste pragul de 1% din numărul total al alegătorilor prezenți la urne), va fi ales membru, în detrimentul candidatului de pe poziția a noua din clasament, Acest sistem ar asigura prezența în Secție a unor judecători ce își desfășoară activitatea în cadrul fiecărei categorii de instanțe, fiind cei mai reprezentativi din întreg sistemul judiciar.

Curtea Constituțională a precizat că este firească instituirea unui prag care să asigure reprezentarea proporţională a opțiunilor majoritare și, prin urmare, caracteristice ale corpului electoral[47].

Sistemul de vot propus ar permite inclusiv nealegerea unui candidat dintr-o categorie de instanțe, prin neîntrunirea pragului electoral minim. Astfel, ar putea fi evitată alegerea unor candidați ce nu au reușit să câștige încrederea a suficienți colegi. Apreciem că doar astfel ar putea fi aleși cei mai performanți reprezentanți ai sistemului judiciar. În eventualitatea în care niciun judecător de la o anumită categorie de instanțe nu ar fi ales, credem că, acolo unde se impune, membrii Secției ar putea consulta adunările generale de la acea categorie, pentru a obține lămuriri în vederea luării celei mai bune decizii pentru sistemul judiciar.

Apreciem că un astfel de sistem ar asigura cu adevărat reprezentarea tuturor instanțelor, determinând o concurență reală și loială a tuturor proiectelor candidaților. Acest lucru va duce ca, în cadrul Secției pentru judecători, să fie aleși candidații cu cele mai bune proiecte pentru întreg sistemul judiciar și cu o activitate anterioară dedicată progresului acestui sistem (și nu doar îndeplinirii atribuțiilor de serviciu – soluționarea dosarelor sau exercitarea de atribuții manageriale).

Subliniem și faptul că art. 133 alin. (2) lit. a) din Constituție prevede că cei nouă membri ai Secției pentru judecători sunt aleși în adunările generale, nu fiecare categorie de instanțe alege un anumit număr de reprezentanți. Astfel, votul universal este perfect aplicabil, în fiecare adunare generală putând fi aleși cei nouă membri menționați.

Introducerea votului electronic ar fi o soluție eficientă pentru implementarea rapidă a sufragiului universal.

c) Votul egal

Semnificatia egalităţii votului are o dublă accepțiune: pe de o parte, fiecare alegător are dreptul la un singur vot, iar pe de altă parte, fiecare deputat sau senator trebuie să fie desemnat în cadrul unor circumscripţii electorale egale ca populaţie şi nu ca număr de alegători. Aceasta pentru că, potrivit prevederilor art. 2 din Constituţia României, suveranitatea naţională aparţine întregului popor român şi nu numai celor care, dispunând de dreptul de vot, sunt în măsură să participe la alegeri[48].

Curtea Constituțională a reținut că, „în domeniul dreptului parlamentar, principala consecință a naturii elective a mandatului reprezentativ și a pluralismului politic o constituie principiul pe care doctrina l-a consacrat în mod sugestiv majoritatea decide, opoziția se exprimă. Majoritatea decide, întrucât, în virtutea mandatului reprezentativ primit de la popor, opinia majoritară este prezumat că reflectă sau corespunde opiniei majoritare a societății. Opoziția se exprimă ca o consecință a aceluiași mandat reprezentativ care fundamentează dreptul inalienabil al minorității politice de a-și face cunoscute opțiunile politice și de a se opune, în mod constituțional și regulamentar, majorității aflate la putere[49]”.

Art. 5 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente[50] prevede:

(1) Senatorii şi deputaţii se aleg prin scrutin de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale.

(2) Norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaţilor este de un deputat la 73.000 de locuitori.

(3) Norma de reprezentare pentru alegerea Senatului este de un senator la 168.000 de locuitori.

Prin urmare, în conformitate cu votul egal prevăzut de art. 62 alin. (1) din Constituție, aceeași normă de reprezentare se aplică în cazul oricărui senator sau deputat.

Nu putem înțelege de ce numărul membrilor aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii diferă funcție de categoria de instanțe în care își desfășoară activitatea alegătorii. Având în vedere că diferențele gradului profesional al judecătorilor sunt reprezentate de susținerea și promovarea unor examene, ce dau dreptul la o creștere salarială, constatăm că alegerea membrilor Consiliului nu are la bază un vot egal, ci o formă a votului cenzitar, în care persoanele cu cele mai mici salarii (și cu cel mai mic cuantum achitat al impozitelor și contribuțiile aferente salariilor) aleg cei mai puțini reprezentanți.

Ipotetic, aplicând prin analogie modul actual de desemnare a membrilor aleși ai Consiliului în cazul Parlamentului, ar rezulta că cei cu studii superioare și cu venituri mari ar trebui să aleagă mai mulți deputați și senatori decât cei fără studii și fără venituri mari. O astfel de ipoteză, pe lângă faptul că este neconstituțională[51], este neconformă standardelor secolului 21. A fost nevoie de sute de ani pentru ca omenirea să recunoască egalitatea votului, principiu ce rămâne inaplicabil în cazul alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

Subliniind caracterul desuet al votului inegal, nu putem să nu remarcăm un aspect pozitiv: femeile judecător au drept de vot. Astfel, alegerile membrilor Consiliului Superior al Magistraturii respectă o parte din standardele sociale de la momentul promulgării Constituției din 1923[52].

O stabilire a unui număr egal de reprezentanți în cadrul Secției, pentru fiecare categorie de instanțe nu ar respecta votul egal (evaluabil național, pentru întreg electoratul), având în vedere că cei mai mulți judecători își desfășoară activitatea la nivelul judecătoriilor, în timp ce cei mai puțini la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Nu putem să nu remarcăm faptul că egalitatea votului membrilor aleși este aplicată în cazul hotărârilor Plenului Consiliului şi hotărârilor secţiilor. Prin urmare, nu putem înțelege de ce desemnarea membrilor aleși ai Consiliului nu se face prin același tip de vot egal.

IV. Aplicabilitatea principiilor democrației

Conform art. 1 alin. (3) din Constituție, România este stat de drept, democratic şi social. Alin. (4) al aceluiași articol prevede că statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.

Curtea Constituțională a precizat că art. 1 alin. (3) enunţă elementele definitorii ale statului român, care reprezintă valori supreme în spiritul tradiţiilor poporului român[53].

Statul de drept constituie un mecanism, a cărui funcţionare implică instituirea unui climat de ordine, în care recunoaşterea şi valorificarea drepturilor unui individ nu pot fi concepute în mod absolut şi discreţionar, ci numai în corelaţie cu respectarea drepturilor celorlalţi şi ale colectivităţii în ansamblu[54].

Apreciem că democrația caracterizează statul român, indiferent de structurile sale. Astfel, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să aibă la bază voința tuturor judecătorilor și procurorilor, aceștia constituind categoria socio-profesională ce își alege reprezentanții.

În opinia noastră, membrii aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii sunt în serviciul tuturor judecătorilor și procurorilor, fiind vorba de un organ reprezentativ colegial, constituit pentru a fi garantul independenţei justiţiei.

În cadrul democrației, „conducerea de către popor” implică faptul că majoritatea decide. Statul democratic este incompatibil cu nerecunoașterea votului universal și egal, magistrații trebuind a beneficia de alegeri libere, periodice şi corecte.

Dacă doar o parte dintre judecătorii naționali (de exemplu, cei ce își desfășoară activitatea în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel) desemnează majoritatea membrilor aleși ai Secției pentru judecători (5 membri din 9), atunci acea minoritate a judecătorilor își asigură cea mai bună reprezentare în structura Consiliului și cea mai bună apărare a intereselor. Un astfel de sistem se îndepărtează de valorile democratice, fiind mai degrabă o aplicare a principiilor oligarhiei.

Prin urmare, concluziile evidențiate în secțiunea anterioară își mențin valabilitatea chiar dacă cineva ar contesta identitatea de statut a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii în raport cu puterea legislativă.

În doctrina de specialitate s-a evidențiat că sunt corecte alegerile care permit desemnarea echitabilă a reprezentanților poporului, fără distorsionarea egalității votului nici în sensul direct, cantitativ (exprimat plastic prin „regula un om – un vot”), nici în sens indirect, al ponderii fiecărui vot în cadrul respectivei alegeri[55].

V. Structura Consiliului. Interzicerea discriminării

În cele ce urmează vom prezenta motivele ce indică faptul că subreprezentarea în cadrul Consiliului a judecătorilor de la instanțele inferioare reprezintă discriminare.

Art. 16 din Constituție reglementează egalitatea în drepturi și obligația de nediscriminare. Toți judecătorii din România sunt cetățeni români, ei beneficiind de prevederile menționate, conform art. 15 alin. (1) din Legea fundamentală.

Art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede:

„1. Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau oricare altă situaţie.

2. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menţionate în paragraful 1”.

Potrivit Raportului explicativ privind Protocolul nr. 12[56], domeniul de aplicare al protecției oferite de acest articol include cazul în care o persoană este discriminată în exercitarea oricărui drept prevăzut de dreptul național, acordat în mod specific unui individ.

Noțiunea de „discriminare” reglementată de art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale și art. 1 din Protocolul nr. 12 trebuie să fie interpretată în același mod[57].

a) Standardul Curții Constituționale și Curții Europene a Drepturilor Omului

Textul art. 16 alin. (1) din Constituție ar fi aplicabil, în cazul persoanelor colective faţă de care s-a promovat un tratament juridic diferenţiat, numai dacă astfel regimul juridic diferit s-ar răsfrânge asupra cetăţenilor, implicând inegalitatea lor în faţa legii şi a autorităţilor publice[58].

Curtea Constituțională a statuat următoarele: „principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, asa încât dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decît diferit. (…) violarea principiului egalităţii şi nediscriminarii există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite. În alţi termeni, principiul egalităţii nu interzice reguli specifice, în cazul unei diferenţe de situaţii. Egalitatea formală ar conduce la aceeaşi regulă, în ciuda diferenţei de situaţii. De aceea inegalitatea reală, care rezultă din această diferenţă, poate justifica reguli distincte, în funcţie de scopul legii care le conţine. Tocmai de aceea principiul egalităţii conduce la sublinierea existenţei unui drept fundamental, dreptul la diferenţă, iar în măsura în care egalitatea nu este naturală, faptul de a o impune ar însemna instituirea unei discriminări[59]”.

Instanța de contencios constituțional a subliniat: „Egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituţie, îşi găseşte aplicare doar atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic şi deci instituirea aceluiaşi regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat. (…) Totodată, întrucât criteriul în funcţie de care îşi găseşte aplicarea un regim juridic sau altul are caracter obiectiv şi rezonabil, şi nu subiectiv şi arbitrar, fiind constituit de o anumită situaţie prevăzută de ipoteza normei şi nu de apartenenţa sau de o calitate a persoanei, privitor la care îşi găseşte aplicare, aşadar intuitu personae, nu există temei pentru calificarea reglementării deduse controlului ca fiind discriminatorie, deci contrară normei constituţionale de referinţă[60]”.

Conform Curții Constituționale, discriminarea este rezultatul unui tratament juridic diferit aplicabil aceleiaşi categorii de subiecte de drept sau unor situaţii care nu se deosebesc în mod obiectiv şi rezonabil[61].

Aceeași instanță a reținut că principiul egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, că reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferenţă de tratament săvârşită de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă (de exemplu, prin Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, şi prin Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit al Marii Britanii)[62].

Instanța de contencios constituțional a subliniat: „Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând că nu urmăreşte un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere (în acest sens, a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele „Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene” împotriva Belgiei, 1968, Marckx împotriva Belgiei, 1979, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Larkos împotriva Cipru, 1999, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004). Totodată, în conformitate cu jurisprudenţa aceleiaşi instanţe de contencios al drepturilor omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele între diversele situaţii similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context (în acest sens, a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele „Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene” împotriva Belgiei, 1968, Gaygusuz împotriva Austriei, 1986, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004)[63]”.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat: « în sensul articolului 14, o diferenţă de tratament este discriminatorie dacă ea „nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă”, adică, dacă ea nu urmăreşte un „scop legitim” sau nu există o „relaţie rezonabilă de proporţionalitate dintre mijloacele folosite şi scopul care se urmăreşte a fi realizat”. Mai mult, Statele Contractante se bucură de o anumită marjă de apreciere la evaluarea dacă şi în ce măsură diferenţele în situaţii similare justifică un tratament diferit în drept; scopul acestei marje va varia în conformitate cu circumstanţele, subiectul şi contextul său[64] ».

b) Diferenţa de tratament săvârşită de stat între indivizi aflaţi în situaţii identice sau analoage

Toți judecătorii au dreptul de a-și vota reprezentanții în Consiliul Superior al Magistraturii. Reținem și faptul că statutul judecătorilor este unic, conform Legii nr. 303/2004. Astfel, nu ar trebui să existe diferențe clare și obiective de situație sau, după caz, de regim juridic aplicabil. În fapt, față de judecătorii de la instanțele inferioare nu ar trebui promovat un tratament juridic diferenţiat, în privința numărului mai redus de reprezentanți aleși ca membri ai Consiliului.

Competența materială a instanțelor nu ar trebui să aibă nicio relevanță în privința alegerilor membrilor Consiliului, atât timp cât, conform art. 124 alin. (2) din Constituție, justiţia este unică şi egală pentru toţi. Astfel, justiția se înfăptuiește egal la nivelul tuturor instanțelor, neputându-se reține că o hotărâre judecătorească este mai importantă decât altele. În fapt, ierarhia instanțelor nu implică o ierarhie a judecătorilor.

Statutul membrilor aleși ai Consiliului este unic, indiferent de instanța la care și-au desfășurat activitatea, beneficiind de vot egal în luarea deciziilor organului colegial.

Prin urmare, faptul că judecătorii aleg un număr diferit de reprezentanți în cadrul Consiliului, funcție de tipul de instanță la care își desfășoară activitatea, reprezintă o diferență de tratament între indivizi aflaţi în situaţii analoage, ce nu se deosebesc în mod obiectiv şi rezonabil.

Curtea Constituțională a reținut următoarele: „În această situație particulară, a gradului de jurisdicție reprezentat chiar de ultima instanță în ierarhia instanțelor judecătorești, Curtea reține că structura de organizare a instanțelor judecătorești nu poate fi un motiv care să anihileze un drept stabilit chiar prin Legea nr. 47/1992, pentru că premisa este aceea a configurării organizării instanțelor judecătorești în funcție de drepturile procesuale ce incumbă subiectelor de drept, și nu invers[65]”. În acest caz, în situația instanței supreme, s-a reținut necesitatea aplicării aceluiași tratament juridic pentru situații analoage, prin comparație cu toate celelalte instanțe.

Conform Curții Constituționale, îndeplinirea rolului constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii, acela de garant al independenţei justiţiei, precum şi a principalelor atribuţii care privesc cariera şi răspunderea disciplinară a magistraţilor, presupune ca judecătorii şi procurorii să aibă o pondere corespunzătoare imperativului constituţional, consacrat de art. 133 alin. (1). Aşa fiind, în virtutea atribuţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, componenţa acestui organism trebuie să reflecte specificitatea acestei activităţi, calitatea de magistraţi a membrilor – aşa cum o impune însăşi titulatura acestui organism suprem de reprezentare, care cunosc în mod direct implicaţiile activităţii desfăşurate de această categorie profesională, fiind definitorie pentru hotărârile pe care le adoptă Consiliul[66].

c) Inexistența unei justificări obiective şi rezonabile

Conform art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative[67], proiectele de legi trebuie însoţite de expuneri de motive, ce reprezintă documente de motivare.

Ne-am aștepta ca structura și reprezentativitatea Consiliului Superior al Magistraturii să fie motivate temeinic de legiuitor, pentru a înțelege alocarea numărului de membri ce reprezintă fiecare categorie de instanță și de ce se aplică în prezent o formă a votului cenzitar. În cazul în care motivarea lipsește, ar trebui să reținem că diferența de tratament are la bază un criteriu subiectiv şi arbitrar.

În cazul Legii nr. 317/2004, deși expunerea de motive[68] menționează că modul de desfășurare a alegerilor ține seama de necesitatea asigurării unei reprezentări cât mai largi a membrilor corpului magistraților, astfel încât în procesul de alegere să participe judecătorii și procurorii de la toate instanțele și parchetele, nu explică de ce judecătorii de la instanțele inferioare sunt subreprezentați în cadrul Consiliului. De altfel, reprezentarea cât mai largă a membrilor corpului magistraților nu se poate realiza decât dacă s-ar ține cont de numărul efectiv de judecători necesar a fi reprezentați, nu de tipul de instanțe la care își desfășoară activitatea.

În mod straniu, forma inițiatorului[69] viza ca Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii să fie alcătuită din 2 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, 4 judecători de la curţile de apel, 2 judecători de la tribunale și un judecător de la judecătorii.

Nu putem să nu sesizăm o contradicție între expunerea de motive și forma inițiatorului, având în vedere că cei mai mulți judecători din România (ce își desfășoară activitatea în cadrul judecătoriilor) ar fi avut cei mai puțini reprezentați în Consiliu, neexistând o veritabilă largă reprezentare. Având în vedere că Secția pentru judecători avea 9 membri și că o decizie nu se putea lua cu un vot, credem că rolul respectivului membru al Consiliului era mai degrabă simbolic, decât reprezentativ.

În expunerea de motive[70] a Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente[71], s-a menționat necesitatea asigurării unei mai mari reprezentativități la nivelul instanțelor și parchetelor inferioare. Astfel, s-a propus structura Secției pentru judecători a Consiliului, în formula valabilă până azi. Nici în acest document de motivare nu a fost explicat de ce judecătorii de la instanțele inferioare sunt subreprezentați în cadrul Consiliului.

În fapt, nu există nicio motivare a legiuitorului în privința numărului membrilor aleși ai Consiliului, pentru fiecare tip de instanțe.  Nici măcar expunerea de motive a proiectului de Lege privind Consiliul Superior al Magistraturii publicat în 22.06.2022 nu prevede o justificare privind structura acestui organism colegial.

Astfel, putem doar specula care ar fi rațiunea unei astfel de discriminări, prezentând în continuare câteva posibile ipoteze.

c.1) Cu privire la ipoteza că judecătorii de la judecătorii nu au suficientă experiență, trebuind a fi subreprezentați în cadrul Consiliului

Această premisă este profund greșită.

În primul rând, atât timp cât acceptăm că o persoană ce a împlinit 18 ani (indiferent de gradul de pregătire) are dreptul de a alege membrii Parlamentului, putând aprecia egal cu toți ceilalți cetățeni în privința direcției legislativului României, este absurd a crede că un judecător (profesionist al dreptului prin excelență) nu ar putea avea în vedere interesul personal și cel național pentru a alege, prin vot universal și egal, membrii Consiliului Superior al Magistraturii.

În al doilea rând, ipoteza că judecătorii ce își desfășoară activitatea la nivelul judecătoriilor nu cunosc suficient sistemul judiciar astfel că nu ar trebui să aibă un număr egal de reprezentanți în Consiliu ca ceilalți judecători, reprezintă o generalizare malițioasă și nefondată. Nu negăm faptul că, la începutul carierei, un judecător are o experiență profesională inferioară celor ce își desfășoară activitatea la nivelul tribunalelor, curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție. Însă, la nivelul judecătoriilor își desfășoară activitatea o mulțime de judecători cu experiență profesională vastă, de peste 10-15 ani, mulți dintre ei având grad profesional de tribunal sau curte de apel, persoane ce cunosc extrem de bine sistemul judiciar. De altfel, din cele peste 2000 de posturi ocupate la nivelul judecătoriilor, o foarte mică parte vizează judecători aflați la începutul carierei.

În al treilea rând, un organ colegial reprezentativ precum Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să reflecte așteptările și dorințele electoratului. Or, discriminarea majorității alegătorilor prin nereglementarea votului universal și egal nu poate să ducă la existența unui reprezentări efective.

În al patrulea rând, având în vedere condiția de vechime impusă de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, constatăm că orice membru ales de judecătorii are peste 30 ani. La această vârstă, art. 37 alin. (2) din Constituție consideră un individ potrivit pentru a fi ales cel puțin în Camera Deputaţilor. Deci, a aprecia că o astfel de persoană este competentă a participa la legiferare (stabilind inclusiv norme ce reglementează activitatea și funcționarea Consiliul Superior al Magistraturii), însă nu are experiență suficientă pentru a fi membru ales al Secției pentru judecători, indică un raționament greșit.

c.2) Cu privire la ipoteza că judecătorii de la judecătorii judecă cauze mai puțin importante decât cei de la tribunale, curți de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție

Într-adevăr, competența materială a judecătoriilor include și cauze de o complexitate redusă (cum e cazul cererilor de încuviințare a executării silite). Acest lucru nu înseamnă că instanțele superioare nu soluționează unele cauze de o complexitate redusă. De exemplu, în materia contenciosului administrativ, instanța de executare este instanţa care a soluţionat fondul litigiului[72], nu judecătoria.

Evidențiem că judecătoriile judecă unele cereri evaluabile în bani de o complexitate mai mare decât a multor cauze soluționate de instanțele superioare. Astfel, judecătoriile soluționează numeroase cereri indiferent de valoare (chiar și de ordinul a milioane de euro), conform art. 94 lit. j), j1), j2), j3) din Codul de procedură civilă[73]. Un angajat al unui minister ce dorește a obliga angajatorul să emită un act administrativ prin care să i se acorde un spor lunar de 50 lei se va adresa curții de apel (în primă instanță) și Înaltei Curți de Casație și Justiție (în recurs), conform art. 10 alin. (1), (2) din Legea nr. 554/2004.

Nu ar trebui desconsiderate nici cauzele aparent simple soluționate de judecătorii. De exemplu, în cazul plângerilor contravenționale, uneori, prima instanță trebuie să analizeze legalitatea și temeinicia unor sancțiuni de sute de mii de euro (cum e în cazul art. 93 alin. (2) pct. 2 lit. d), e), f), g), h), alin. (4) din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale[74]).

Totodată, judecătoriile judecă, în primă instanță, cererile date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie[75], soluționând numeroase litigii nepatrimoniale, extrem de importante pentru funcționarea societății.

Toate aceste aspecte arată că nu se poate desconsidera activitatea judecătorilor de la judecătorii, pentru a se justifica discriminarea acestora.

De altfel, competența materială a instanțelor are în vedere soluționarea tuturor litigiilor posibile și asigurarea unui proces echitabil. Având în vedere art. 124 alin. (2) din Constituție, credem că toate instanțele sunt indispensabile bunei funcționări a statului român, neputându-se reține că una este mai importantă decât cealaltă.

Posibilitatea instanțelor de control judiciar de a verifica și, eventual, cenzura activitatea unor instanțe inferioare reprezintă un act de înfăptuire a justiției și de uniformizare a interpretării legii. Trebuie să menționăm că erorile judiciare sau divergenţele în interpretare pot apărea la nivelul tuturor instanțelor, chiar și la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție[76].

Totodată, evidențiem că judecătoriile soluționează cele mai multe dosare din România. Față de acest aspect, având în vedere și varietatea cauzelor soluționate, este greu de negat rolul judecătorilor de la judecătorii în înfăptuirea justiției, ei trebuind a fi reprezentați corespunzător în Consiliul Superior al Magistraturii.

De altfel, Consiliul este garantul independenţei întregii justiţii. Deci, chiar și în situația ipotetică în care judecătorii de la judecătorii ar judeca exclusiv cauze mai puțin importante, ar trebui să existe o reprezentare adecvată a lor în Consiliu, pentru a se reține existența unui veritabil organ colegial reprezentativ.

c.3) Cu privire la ipoteza că judecătorii de la instanțele superioare sunt mai importanți decât cei de la instanțele inferioare

Această ipoteză nu are temei legal. Astfel cum rezultă din art. 124 alin. (2) din Constituție, nu există o ierarhizare a justiției, aceasta fiind unică și egală.

Legiuitorul a prevăzut că organizarea judiciară se instituie având ca finalitate asigurarea respectării drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale persoanei. Organizarea judiciară are, de asemenea, ca obiectiv de bază asigurarea respectării dreptului la un proces echitabil şi judecarea proceselor de către instanţe judecătoreşti în mod imparţial şi independent de orice influenţe extranee[77].

Prin urmare, ierarhia instanțelor asigură eventualul acces al justițiabililor la o instanță de gradul al doilea sau chiar al treilea și respectarea dreptului la un proces echitabil, fără ca aceste aspecte să implice o ierarhie a judecătorilor. Practic, instanța superioară nu implică existența unor judecători superiori.

Controlul judiciar nu implică obligatoriu existența unei instanțe superioare. De exemplu, în cazul art. 1024 din Codul de procedură civilă, controlul judiciar al unei hotărâri pronunțate de judecătorie se realizează prin intermediul judecătorilor de la aceeași instanță.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a evidențiat că art. 6 § 1 din Convenție nu obligă statele contractante să înființeze curți de apel sau de casație[78].

Remunerația muncii, conform gradelor profesionale, nu ar trebui să ducă la discriminarea judecătorilor de la instanțele inferioare, în privința reprezentării în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, neexistând rațiuni logice în acest sens. De altfel, gradele profesionale ale judecătorilor nu indică mereu faptul că aceștia soluționează litigii conform competenței materiale a instanței superioare, existând posibilitatea ca aceștia să funcționeze în cadrul instanțelor inferioare.

În plus, există cazuri când o instanță inferioară desființează o hotărâre a unei instanțe superioare. De exemplu, dacă tribunalul admite cererea de încuviinţare a executării silite[79], soluția poate fi anulată de judecătorie în procedura contestației la executare[80]. Acest aspect asigură dreptul la un proces echitabil, neputându-se aprecia că unii judecători sunt superiori iar alții inferiori.

În absența judecătoriilor (ce soluționează cele mai multe dosare din România), tribunalele, curțile de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție nu ar putea soluționa toate cauzele naționale, partajarea competențelor fiind esențială.

A accepta caracterul superior al unor judecători ar duce la situații în care s-ar putea crede că unii ar deține adevărul absolut, aspect ce este absurd. De exemplu, în anumite circumstanțe, curtea de apel are posibilitatea de a casa o sentință pronunțată de tribunal sau judecătorie. Cu toate acestea, anumite hotărâri ale curții de apel pot fi casate de Înalta Curte de Casație și Justiție. Chiar și instanța supremă poată încălca drepturi și libertăți fundamentale[81].

A da eficiență caracterului obligatoriu al hotărârilor instanțelor superioare nu înseamnă a recunoaște caracterul superior al unor judecători, ci a asigura respectarea dreptului la un process echitabil.

Având în vedere că justiția este egală, apreciem că independența acesteia înfăptuită la un anumit nivel de jurisdicție nu trebuie garantată mai mult, neexistând justificarea unei mai bune reprezentări în Consiliu.

c.4) Cu privire la ipoteza că judecătorii de la instanțele superioare pot îndeplini mai bine atribuțiile de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii

În opinia Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, desemnarea membrilor (judecători sau nejudecători) trebuie să se facă pe baza competenţei lor, experienţei lor, înţelegerii din partea lor a vieţii judiciare şi culturii independenţei[82]. Acest Consiliu nu recomandă a se aplica criteriul gradului profesional sau a funcționării la o anumită instanță.

Având în vedere că niciun examen organizat în cadrul sistemului judiciar nu are ca scop verificarea modului în care un judecător poate îndeplini atribuțiile de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, nu credem că promovarea în grad profesional a judecătorilor poate duce la concluzia că unii sunt mai potriviți decât alții.

Dacă am accepta ideea că membrii aleși de judecătorii instanțelor superioare sunt mai importanți și ei știu cel mai bine să se ocupe de funcționarea Consiliului, atunci s-ar putea ajunge la situații absurde, putându-se reglementa inclusiv eliminarea din ședință a reprezentanților de la judecătorii, pentru a nu iniția discuții ce nu se ridică la nivelul celor de la tribunale, curți de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție.

Contribuția anterioară în sprijinul sistemului judiciar (ce excede simplelor sarcini de serviciu) și realizările profesionale excepționale pot indica că un judecător ar putea îndeplini mai bine atribuțiile de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, acest aspect neavând nicio legătură cu gradul profesional.

Faptul că cele mai multe dintre litigiile în care e implicat Consiliul Superior al Magistraturii sunt de competența instanțelor de contencios administrativ nu ar putea duce la concluzia că respectivii judecători specializați ar fi cei mai potriviți pentru a fi membri ai Consiliului. În realitate, ceea ce contează este capacitatea unor judecători de a duce la îndeplinire rolul Consiliului de garant al independenţei justiţiei, nu specializarea în domeniul contenciosului administrativ.

Apreciem că orice magistrat cu o vechime de cel puţin 7 ani în funcţia de judecător sau procuror definitiv are competența de a interpreta actele normative ce reglementează activitatea Consiliului Superior al Magistraturii, fiind vorba de profesioniști ai dreptului.

De altfel, în istoria Consiliului Superior al Magistraturii, unii membri aleși au fost percepuți ca adevărați luptători pentru independența justiției, în timp ce alții au fost mult mai pasivi, aspecte ce nu aveau nicio legătură cu gradul profesional ori specializarea judecătorilor respectivi.

Evidențiem și faptul că, în cadrul organului colegial, ar trebui să conteze forța argumentelor, nu forța numărului membrilor. În opinia noastră, capacitatea de a prezenta convingător argumentele trebuie să definească orice membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

Având în vedere că mulți dintre judecătorii cu experiență vastă de la curțile de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție nu au soluționat niciodată dosare la nivelul judecătoriei în baza actualelor coduri (Codul civil, Codul de procedură civilă, Codul penal, Codul de procedură penală), credem că nici nu ar putea cunoaște foarte bine problemele cu care se confruntă aceste instanțe în prezent. Prin urmare, în absența informațiilor furnizate de judecătorii din cadrul judecătoriilor, ei ar putea stabili cu greu realitatea administrativă de la nivelul cel mai amplu al sistemului judiciar.

Reiterăm faptul că legiuitorul nu a dorit a valorifica o experiență profesională efectivă la nivelul tribunalelor, curților de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru ca un judecător membru ales al Consiliului să reprezinte acea categorie de instanţe. Deci, nu putem reține că un astfel de membru ales este obligatoriu a avea o vastă experiență la nivelul instanței în care și-a desfășurat activitatea. Evidențiem și faptul că vechimea minimă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 este aplicabilă tuturor candidaților.

Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni a precizat că procesul de selecție a membrilor Secției pentru judecători ar trebui să asigure verificarea calificărilor candidaților, în special a imparțialității și integrității lor. Posturile vacante ar trebui să fie anunțate public și egalitatea de șanse garantată pentru a sprijini un grup divers de candidați independenți[83]. Deci, șansele trebuie să fie egale pentru toți candidații, fără a avea vreo importanță gradul profesional.

c.5) Cu privire la ipoteza că atribuțiile Secției pentru judecători sunt esențiale doar în cazul aspectelor ce vizează instanțele superioare, judecătorii de la judecătorii trebuind a fi subreprezentați în cadrul Consiliului

Secția pentru judecători are câteva atribuții ce vizează funcționarea instanțelor superioare (dispune promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, numeşte şi revocă din funcţie preşedintele, vicepreşedinţii şi preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie etc.). Însă, acestea reprezintă doar o mică parte din atribuțiile Secției pentru judecători.

Numeroase atribuţii ale Secției referitoare la cariera judecătorilor îi vizează exclusiv pe judecătorii de la judecătorii (numeşte judecătorii stagiari, eliberează din funcție judecătorii stagiari, analizează îndeplinirea condiţiilor legale de către judecătorii stagiari care au promovat examenul de capacitate), care sunt și cei mai numeroși în cadrul sistemului judiciar. De altfel, reprezentând cea mai mare parte dintre toți magistrații, judecătorii de la judecătorii formulează cele mai multe cereri de transfer, de suspendare din funcţie, de eliberare din functie prin pensionare. În fapt, activitatea Secției reflectă numărul judecătorilor din fiecare categorie de instanțe, cele mai multe aspecte de soluționat vizându-i pe judecătorii de la judecătorii, în timp ce cele mai puține pe judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În opinia Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, ar trebui să existe o legătură strânsă între structura şi competenţele Consiliului Justiţiei. Structura ar trebui în special să rezulte din sarcinile Consiliului[84].

A accepta că interesele majorității trebuie limitate sau sacrificate pentru a fi valorificate interesele minorității reflectă o eronată percepție a democrației.

Nu este necesar ca judecătorii de la judecătorii să fie subreprezentați în cadrul Consiliului, având în vedere că există garanții ce sunt sau pot fi reglementate în privința aspectelor ce vizează instanțele superioare. Astfel, de exemplu, art. 521 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 prevede că, în cazul promovării în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, comisia de concurs include 2 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi un cadru didactic universitar, nefiind inclus niciun judecător de la curți de apel, tribunale sau judecătorii. Apreciem că, acolo unde e cazul, poate fi reglementat un aviz consultativ motivat al instanței superioare sau a altor specialiși, pentru ca Secția pentru judecători să aibă toate informațiile necesare luării celei mai bune decizii.

Poate cea mai importantă garanție în privința aspectelor ce vizează instanța supremă e faptul că preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este membru de drept al Consiliului, conform art. 3 lit. c) din Legea nr. 317/2004. Deci, întotdeauna interesele acestei instanțe vor fi reprezentate, neexistând riscul ca poziția acesteia să nu fie cunoscută în cadrul Consiliului.

Totodată, apreciem că pot exista membri ai Consiliului foarte buni, indiferent de gradul profesional al acestora, pentru a organiza proba interviului prevăzut de art. 524 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, astfel încât să evalueze aspecte referitoare la integritatea candidaţilor şi modul în care candidaţii se raportează la valori precum independenţa justiţiei şi imparţialitatea judecătorilor, motivaţia candidaţilor şi competenţele umane şi sociale ale acestora. Deci, de exemplu, simplul fapt că un membru e judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție nu credem că ar putea duce la concluzia că e mai potrivit decât un judecător cu grad profesional de tribunal, cu 15 ani vechime și o specializare în psihologie, pentru a conduce interviul menționat anterior. Prin urmare, o suprareprezentare a judecătorilor instanței supreme în cadrul Consiliului nu credem că e necesară, din perspectiva exemplului menționat.

c.6) Cu privire la ipoteza că structura Consiliului funcționează perfect, nefiind necesare modificări

Din nefericire, acest lucru nu se întâmplă în realitate.

Nu vom dezbate articolele din mass-media privind diversele tabere/alianțe din cadrul Consiliului, prezentele propuneri vizând doar aspecte de natură juridică.

Constatăm următoarele:

– începând din 11 octombrie 2018, art. 41 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004 prevede că Secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii adoptă Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti. Cu toate acestea, în prezent nu există un astfel de Regulament adoptat de Secţia pentru judecători, fiind aplicat Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 1375/2015[85]. Nu putem anticipa soluția instanțelor de contencios administrativ în cazul în care ar fi contestată aplicarea acestui act normativ, după data de 11 octombrie 2018;

– începând din 18 octombrie 2018, art. 39 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 prevede că Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor se aprobă prin hotărâre de fiecare din secţiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii. În baza acestui temei legal, Regulamentul menționat a fost aprobat de Secția pentru judecători prin Hotărârea nr. 1113 din 7 octombrie 2021[86]. Nu putem anticipa soluția instanțelor de contencios administrativ în cazul în care ar fi contestată aplicarea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor[87], după data de 18 octombrie 2018;

– deși art. 133 din Constituție și Legea nr. 317/2004 nu reglementează posibilitatea unui președinte interimar al Consiliului, a fost invocată o astfel de funcție;

– deși mandatele conducerii Inspecției Judiciare au expirat în data de 1 septembrie 2018, nu a fost organizat concursul pentru ocuparea acestor funcții în termenul legal[88];

– nu a putut fi întrunit cvorumul necesar pentru desfășurarea ședinței Plenului convocat la 29.08.2018, în vederea avizării proiectului de Ordonanță de urgență pentru completarea articolului nr. 67 din Legea nr. 317/2004[89];

– membri ai Consiliului au invocat că ședința din 24.05.2022 a fost convocată cu încălcarea dispozițiilor legale[90].

Aceste exemple demonstrează că, în actuala structură, Consiliul nu funcționează perfect.

d) Lipsa unui scop legitim

Deși evidențiază numeroase obiective și atribuții legitime ale Consiliului Superior al Magistraturii, expunerea de motive a Legii nr. 317/2004 nu prevede un scop legitim în privința structurii Consiliului Superior al Magistraturii sau modului de reprezentare a instanțelor.

Nici proiectul de Lege privind Consiliul Superior al Magistraturii publicat la 22.06.2022 nu evidențiază un astfel de scop.

Nu există nicio legătură între rolul Consiliului de garant al independeței justiției și diferența de tratament analizată. În fapt, buna funcționare a Secției pentru judecători poate avea loc în condițiile oricărei componențe, atât timp cât membrii aleși sunt cu adevărat reprezentanții întregului sistem judiciar, nu fiecare reprezintă doar o parte a acestuia.

Chiar dacă ar exista un scop legitim, constatăm că legiuitorul nu a instituit nicio garanție în privința judecătorilor de la instanțelor inferioare, subreprezentați în Consiliu. Astfel, de exemplu, nu a fost reglementată nicio obligație în sarcina altor membri aleși ai Secției de a-i reprezenta și pe judecătorii de la judecătorii. O astfel de garanție ar fi fost posibilă în condițiile în care un reprezentant al judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de exemplu, trebuie să îi reprezinte și pe cei ce nu l-au votat, din aceeași instanță.

Menționăm că întreaga carieră a celor peste 2000 de judecători de la judecătorii (cei mai mulți din sistemul judiciar) este stabilită decisiv nu de proprii reprezentanți (ce sunt o minoritate în cadrul Secției pentru judecători), ci de reprezentanții altor instanțe (majoritari în cadrul Secției, ce nu îi reprezintă pe cei de la judecătorii).

Conform Curții Constituționale, art. 16 alin. (1) din Constituţie se corelează cu prevederile constituţionale ale art. 4 alin. (2), care determină criteriile nediscriminării, şi anume rasa, naţionalitatea, originea etnică, limba, religia, sexul, opinia, apartenenţa politică, averea sau originea socială[91].

Tratamentul diferit al judecătorilor de la judecătorii are în vedere exclusiv apartenența acestora la acel grup social. Prin urmare, apreciem că suntem în situația unei discriminări având la bază originea socială.

Dispoziţiile legale ce reglementează structura și reprezentativitatea Consiliului Superior al Magistraturii conţin privilegii în raport cu criteriul egalităţii în drepturi înscris în art. 4 alin. (2) teza finală din Constituţie, reprezentanții exclusivi ai instanțele superioare având posibilitatea de a stabili cariera judecătorilor de la judecătorii.

Nu putem înțelege de ce egalitatea între membrii aleși ai Consiliului nu implică și egalitatea alegătorilor, în privința posibilității de a alege un reprezentant fie proporțional numărului, fie prin vot universal și egal.

În lipsa unui scop legitim, nu poate fi vorba de existența unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere.

VI. Atribuțiile membrilor aleși ai Consiliului implică reprezentarea tuturor magistraților

Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni nu a impus niciun fel de scrutin deosebit, însă a considerat că judecătorii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să fie aleşi tot de judecători, fără amestecul autorităţilor politice sau al ierarhiei judiciare, prin metode care să garanteze cea mai amplă reprezentare a sistemului judiciar[92]. Totodată, judecătorii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să fie aleși într-o manieră ce să susțină funcționarea independentă și eficientă a Consiliului și a sistemului judiciar și să evite orice percepție a influenței politice, a interesului propriu sau a favoritismului[93]. Deci, în esență, acest organism internațional a recomandat utilizarea votului universal și egal în vederea desemnării membrilor Secției pentru judecători, precum și o reprezentativitate generală a acestora.

Conform art. 4 alin. (1) din Constituție, statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor. Prin urmare, unitatea și solidaritatea sunt elemente dezirabile și în cadrul puterii judecătorești.

Consiliul Superior al Magistraturii este menținut, în structura sa constituțională, ca organism unic, reprezentativ pentru ambele ramuri ale magistraturii. Constituția reglementează, la art. 133 alin. (1), Consiliul Superior al Magistraturii ca reprezentant, în egală măsură, al celor două ramuri ale magistraturii — judecătorii și procurorii — și garant, în această calitate, al independenței justiției — în componenta sa referitoare la autoritatea judecătorească, respectiv instanțele judecătorești și Ministerul Public[94].

Sistemul actual infraconstituțional de reprezentare ar fi perfect doar dacă ar exista în cadrul Consiliului o Secție pentru judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, o Secție pentru judecătorii de la curțile de apel, o Secție pentru judecătorii de la tribunale și o Secție pentru judecătorii de la judecătorii, doar astfel putându-se valorifica segregația intereselor judecătorilor din cadrul fiecărei categorii de instanțe. Însă, art. 133 alin. (2) lit. a) din Constituție se opune unei astfel de organizări, Consiliul având o unică Secție pentru judecători.

Deși justiția se realizează prin toate instanţele judecătoreşti stabilite de lege, aceasta este unică, conform art. 124 alin. (2), art. 126 alin. (1) din Constituție. Prin urmare, independența justiției nu poate avea decât un garant unic, în sensul art. 133 alin. (1) din Constituție.

Această unicitate trebuie transpusă și la nivelul reprezentării sistemului judiciar, urmând a se avea în vedere un interes unitar, al întregului sistem, nu un cumul de interese al judecătorilor din cadrul fiecărei categorii de instanțe. Reprezentativitatea națională ar asigura legitimitatea votului în cadrul celui mai înalt organ colegial al sistemului judiciar. De exemplu, este greu de justificat un interes al unui membru ales de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, ce reprezintă doar această instanță, în cazul discutării unei cereri de transfer a unui judecător de la Judecătoria Medgidia la Judecătoria Constanța.

Noțiunea de „sistem judiciar“ presupune un ansamblu de instituții interdependente, ce formează un tot unitar. Soluționarea problemelor justiției, de competența Consiliului Superior al Magistraturii, nu se poate face separat, pentru fiecare categorie de instanțe, trebuind a exista o abordare globală a acestora. Legătura indisolubilă dintre instanțe face ca problemele fiecăreia să afecteze direct/indirect întreg sistemul judiciar. De exemplu, deficitul masiv de personal în cazul unui tribunal se va reflecta atât în calitatea hotărârilor proprii supuse controlului curții de apel (și ulterior Înaltei Curți de Casație și Justiție, dacă e cazul), cât și în calitatea deciziilor prin care casează sentințe pronunțate de judecătorii. În orice caz, încrederea publicului în justiție va scădea, chiar dacă judecătoriile, curțile de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție ar avea, în mod ipotetic și optimist, toate posturile ocupate, putând funcționa în parametri normali.

În actuala structură a Consiliului Superior al Magistraturii, nimeni nu are obligația de a-i reprezenta pe toți judecătorii și procurorii, deși votul/acțiunile oricăruia dintre cei 19 membri poate afecta întreg sistemul judiciar. Astfel, fiecare membru ales al Secțiilor reprezintă doar pe anumiți magistrați. Preşedintele Înaltei Curți de Casație și Justiție reprezintă doar această instanță, în baza art. 28 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, fiind un reprezentant al puterii judecătoreşti, conform art. 3 lit. c) din Legea nr. 317/2004, nu reprezentantul tuturor magistraților. Atribuțiile de reprezentare ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt limitativ prevăzute de art. 71 din Legea nr. 317/2004. Nici ministrul justiției și nici cei doi reprezentanţi ai societăţii civile nu au obligația de a-i reprezenta pe toți magistrații.

Din nefericire, niciun membru al Consiliului nu este obligat a avea în vedere interesul întregului sistem judiciar în luarea deciziilor. În cadrul Consiliului, credem că partajarea artificială a intereselor fiecărei categorii de instanțe nu poate duce la o eficientă apărare a independenței justiției unice. În fapt, ca la orice sistem, problemele trebuie abordate global, pentru ca fiecare membru să reprezinte pe toți magistrații, în caz contrar ajungându-se la o luptă de interese în loc de o luptă pentru a garanta independența justiției.

Atenția acordată unei singure componente a unui sistem nu poate echivala cu atenția acordată întregului. Pentru a face o analogie cu un sistem informatic, un telefon inteligent poate avea o baterie bună, un display performant, o carcasă rezistentă, dar dacă modul cum componentele sunt integrate nu e analizat în ansamblu, sunt șanse mari ca produsul final să nu fie unul de calitate.

Apreciem că segregarea intereselor judecătorilor, funcție de categoria de instanțe, nu are fundament logic. De altfel, cei doi reprezentanţi ai societăţii civile nu partajează societatea civilă, fiecare pentru a avea în vedere interesele doar a unei jumătăți.

În cadrul Secției pentru judecători, credem că e normal să existe diferențe de opinie, dar nu de interese. De altfel, și într-un complet colegial de judecată pot fi diferențe de opinie, însă interesul tuturor judecătorilor (de înfăptuire a justiției) e unic.

Atât timp cât membrii aleși reprezintă doar anumite categorii de instanțe, obiectivele avute în vedere vor viza exclusiv acele părți ale sistemului judiciar, cu neglijarea interesului general.

Atunci când a analizat independenţa justiţiei, din perspectiva componentei instituţionale, Curtea Constituțională a precizat că conceptul „independenţei judecătorilor” nu se referă exclusiv la judecători, ci acoperă sistemul judiciar în întregime[95].

Transpunând modul de reprezentare din cadrul Consiliului la un complet ce soluționează o sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept[96], s-ar ajunge la situația în care cei 13 judecători să nu urmărească același obiectiv, ci să aibă competențe partajate, de genul: 3 să analizeze admisibilitatea sesizării, 4 să analizeze normele procesuale, 3 să analizeze normele civile generale, 3 să analizeze normele civile speciale. În mod evident, justiția nu poate funcționa în acest fel. Credem că acest exemplu e elocvent de ce cel mai înalt organ colegial al sistemului judiciar nu ar putea funcționa eficient dacă nu toți membrii au același interes.

Tipul de reprezentare universală pe care îl propunem reprezintă un corolar al faptului că votul membrilor Consiliului poate afecta întreg sistemul judiciar.

În plus, e normal să existe și un control al electoratului național, în privința acțiunilor/inacțiunilor (nu votului) membrilor Consiliului.

Trebuie să recunoaștem că instanțele pot avea interese contrare. Astfel, în cazul unui aviz privind un proiect de lege ce reglementează un nou tip de litigii, în care hotărârea primei instanțe să poată fi atacată numai cu apel, judecătoriile vor dori ca noile dosare să fie soluționate de o instanță superioară, în timp ce curțile de apel vor dori ca judecătoriile să judece fondul. În acest caz, credem că fiecare membru al Secției ar trebui să reprezinte întreg sistemul judiciar, pentru a găsi cea mai bună soluție pentru asigurarea dreptului la un proces echitabil, funcție de specializarea și încărcătura tuturor instanțelor.

Având în vedere principiul divide et impera, credem că niciodată nu va exista un garant puternic al independenței justiției atât timp cât membrii Secției pentru judecători reprezintă categorii diferite de instanțe. Doar apărând interesul unic al sistemului judiciar, se poate ajunge la coeziune și progres.

VII. Concluzii

Prin prezentul articol sesizăm posibile deficiențe legislative, însă ține exclusiv de voința legiuitorului dacă va reglementa votul universal și egal în cazul alegerilor membrilor Consiliului Superior al Magistraturii și obligația respectivilor de a-i reprezenta pe toți judecătorii și procurorii.

Subliniem că singura instituție ce ar putea constata neconstituționalitatea unei legi, ordonanțe sau ordonanțe de urgență este Curtea Constituțională.

Propunerile de lege ferenda sunt formulate în vederea susținerii dezbaterilor publice privind forma finală a proiectelor de lege publicate în 22.06.2022 de Ministerul Justiției în ceea ce privește statutul magistraților, organizarea judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii, demersul vizând exclusiv dezvoltarea statului de drept şi a independenţei justiţiei.


[1] De exemplu, în privința dreptului de proprietate, în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a evidențiat ineficiența mecanismului de restituire; hotărârea din 12 octombrie 2010 e disponibilă aici, accesat la 26.06.2022.
[2] Elocvent e faptul că, de la înființare până la 31 decembrie 2021, în exercitarea controlului a priori, Curtea Constituțională a pronunțat decizii de admitere (neconstituţionalitate integrală sau parţială, respectiv cu rezervă de interpretare) în peste 50% din sesizări; situația statistică e disponibilă aici, accesat la 26.06.2022.
[3] A se vedea, de exemplu, solicitarea de înlăturare a discriminărilor salariale din sistemul judiciar disponibilă pe site-ul https://www.juridice.ro/762067/aproximativ-600-de-magistrati-solicita-primului-ministru-al-romaniei-inlaturarea-imediata-a-discriminarilor-salariale-din-sistemul-judiciar.html, accesat la 26.06.2022.
[4] Aceste taxe condiționează dreptul de acces liber la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție. E de discutat dacă Ordonanța de urgență nr. 80/2013 respectă art. 115 alin. (6) din Constituție, text ce implică o simplă afectare a drepturilor prevăzute de Constituție, nu o încălcare a lor.
[5] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013.
[6] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 5 septembrie 2018.
[7] În cadrul atribuției Curții Constituționale prevăzute la art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție, se poate efectua controlul criticilor de neconstituționalitate extrinsecă a unei legi pentru aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului. Temeinicia unor motive de neconstituționalitate extrinsecă afectează atât legea pentru aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului, cât și ordonanța de urgență a Guvernului.
[8] E vorba de procedura de urgență impusă de art. 115 alin. (5) din Constituție pentru ca Parlamentul să aprobe sau să respingă o ordonanță de urgență.
[9] Existența ordonanțelor de urgență este condiționată de aprobarea acestora de către Camerele Parlamentului, în termenele prevăzute de art. 115 alin. (5) din Legea fundamentală. În Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006), Curtea Constituțională a precizat că ordonanțele Guvernului aprobate de Parlament prin lege, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (7) din Constituție, încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare și devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege.
[10] A se vedea art. 31-36 din Ordonanța nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 410 din data de 25 iulie 2001, cu modificările și completările ulterioare.
[11] Cu privire la acest act normativ, a se vedea și Victor Penteleev, „Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 încalcă imparţialitatea judecătorilor. Obligaţiile şi răspunderea statului conform Convenţiei (europene) pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”, Revista „Dreptul” nr. 6/2021.
[12] A se vedea art. 5 alin. (1), art. 7-12, art. 17, art. 33-34, art. 54 alin. (1) lit. b), alin. (2) lit. b), art. 56, art. 59-61, art. 68-70, art. 72, art. 74 alin. (1), art. 82, art. 84 din Ordonanța nr. 26/2000  cu privire la asociații și fundații, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 39 din data de 31 ianuarie 2000, cu modificările și completările ulterioare.
[13] A se vedea art. 73 alin. (3) lit. l), art. 126 alin. (2) din Constituție.
[14] Decizia nr. 1008 din 7 iulie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial nr. 507 din 23.07.2009.
[15] Cauza Gurov împotriva Moldovei, Hotărârea din 11 iulie 2006, pct. 37, disponibilă aici, accesat la 09.01.2022.
[16] A se vea art. 7, art. 8, art. 9 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 330 din data de 28 aprilie 2016, cu modificările și completările ulterioare. Urmărirea procesului legislativ poate fi făcută aici, accesat la 26.06.2022.
[17] A se vedea, de exemplu, art. 17 alin. (1), (4), (5), (6), (8), art. 18 din Legea nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 660 din data de 30 iulie 2018, cu modificările și completările ulterioare. Urmărirea procesului legislativ poate fi făcută aici, accesat la 26.06.2022.
[18] Art. 38 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 republicată, prevede că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti.
[19] Decizia nr. 221 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 594 din 7 iulie 2020.
[20] Proiectele și expunerile de motive sunt disponibile aici, accesat la 26.06.2022.
[21] Conform art. 133 alin. (1) din Constituție.
[22] Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare.
[23] Situația statistică e disponibilă aici, accesat la 26.06.2022.
[24] Situația statistică e disponibilă aici, accesat la 26.06.2022.
[25] Decizia Plenului nr. 1/1995, publicată în în Monitorul Oficial nr. 16 din 26 ianuarie 1995.
[26] Decizia nr. 1415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009.
[27] Decizia nr. 637 din 3 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 914 din 9 noiembrie 2006.
[28] Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 131 din 23.02.2012.
[29] Decizia nr. 339 din 18 iulie 1997, publicată în Monitorul Oficiial nr. 170 din 25 iulie 1997.
[30] Decizia nr. 196 din 4 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 231 din 22.04.2013.
[31] Decizia nr. 454 din 24 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 655 din 24 iulie 2020.
[32] Art. 55 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 317/2004.
[33] Art. 65 alin. (1), (2) din Constituție.
[34] Art. 27 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.
[35] Art. 64 alin. (1), (4), art. 65 alin. (1), art. 66 alin. (1), (2), art. 70 din Constituție.
[36] Art. 40 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 42 alin. (1), art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.
[37] Art. 40 alin. (2), art. 41 alin. (2), art. 42 alin. (2), art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.
[38] Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012.
[39] De exemplu, conform art. 30 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, sesizările privind apărarea independenţei autorităţii judecătoreşti în ansamblul său se soluţionează la cerere sau din oficiu de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.
[40] Legea fundamentală prevede la art. 124 alin. (1) că justiţia se înfăptuieşte în numele legii, în timp ce art. 131 alin. (1) stabilește că Ministerul Public apără ordinea de drept. Titlul III Capitolul VI din Constituție evidențiază că, alături de instanțe, Ministerul Public este parte componentă a autorității judecătorești.
[41] A se vedea art. 203 alin. (1) din Codul de procedură penală.
[42] Ioan Muraru, Elena-Simina Tănăsescu (coordonatori), „Constituția României Comentariu pe articole Ediția 2”, Editura C.H. BECK, București 2019, pag. 601-602.
[43] Publicată în Monitorul Oficial nr. 49 din 22.01.2016, cu modificările și completările ulterioare.
[44] Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial cu numărul 826 din 13.09.2005, cu modificările și completările ulterioare.
[45] Decizia nr. 799 din 18 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 862 din 19 noiembrie 2015.
[46] Avem în vedere aplicarea prin analogie a art. 62 alin. (2) din Constituție.
[47] Decizia nr. 2 din 30 iunie 1992, publicată în Monitorul Oficial nr. 165 din 16 iulie 1992.
[48] Decizia nr. 2 din 30 iunie 1992, publicată în Monitorul Oficial nr. 165 din 16 iulie 1992.
[49] Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012.
[50] Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 553 din data de 24 iulie 2015, cu modificările și completările ulterioare.
[51] Votul egal e reglementat de art. 62 alin. (1) din Constituție.
[52] Art. 6 din această Constituție, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 282 din data de 29 martie 1923, prevedea deplina egalitate a sexelor, în cazul drepturilor civile.
[53] Decizia nr. 92 din 13 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 149 din 01.03.2007.
[54] Decizia nr. 659 din 11 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 408 din 18.06.2010.
[55] Ioan Muraru, Elena-Simina Tănăsescu (coordonatori), „Constituția României Comentariu pe articole Ediția 2”, Editura C.H. Beck, București, 2019, pag. 26.
[56] Raportul este disponibil aici, accesat la 26.06.2022.
[57] Cauza  Sejdić și Finci împotriva Bosniei și Herțegovinei, Hotărârea din 22 decembrie 2009, pct. 55-56, disponibilă aici, accesat la 26.06.2022.
[58] Decizia nr. 102 din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial nr. 287 din 11 decembrie 1995.
[59] Decizie nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în  Monitorul Oficial nr. 85 din 26 aprilie 1996.
[60] Decizia nr. 192 din 31 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 527 din 21 iunie 2005.
[61] Decizia nr. 263 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 170 din data de 18 martie 2009.
[62] Decizia nr. 545 din 28 aprile 2011, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 473 din data de 6 iulie 2011.
[63] Decizia nr. 190 din 2 martie 2010 Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 224 din data de 9 aprilie 2010.
[64] Cauza Bocancea şi alţii c. Moldovei, Hotărârea din 6 iulie 2004, pct. 24, disponibilă aici, accesat la 26.06.2022.
[65] Decizia nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017.
[66] Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 440 din 23 iunie 2011.
[67] Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial cu numărul 260 din data de 21 aprilie 2010.
[68] Disponibilă aici, accesat la 26.06.2022.
[69] Disponibilă aici, accesat la 26.06.2022.
[70] Disponibilă aici, accesat la 26.06.2022.
[71] Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 653 din data de 22 iulie 2005.
[72] Conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 1154 din data de 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare.
[73] Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial cu numărul 247 din data de 10 aprilie 2015, cu modificările şi completările ulterioare.
[74] Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 485 din data de 16 iulie 2012, cu modificările şi completările ulterioare.
[75] Conform art. 94 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă.
[76] A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva României (nr. 1), disponibilă aici, accesat la 26.06.2022.
[77] Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial cu numărul 827 din data de 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare.
[78] Cauza Platakou împotriva Greciei, Hotărârea din 11 ianuarie 2001, pct. 38, disponibilă aici, accesat la 26.06.2022; cauza Zubac împotriva Croației (MC), Hotărârea din 5 aprilie 2018, pct. 80, disponibilă aici, accesat la 26.06.2022.
[79] Conform art. 666 alin. (7) din Codul de procedură civilă.
[80] A se vedea art. 712 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
[81] A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva României (nr. 1), disponibilă aici, accesat la 26.06.2022.
[82] Avizul nr. 10(2007) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei referitor la Consiliul Justiţiei în serviciul societăţii, disponibilaici, accesat la 26.06.2022.
[83] A se vedea Avizul nr. 24 (2021) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) referitor la Evoluția Consiliilor Judiciare și rolul lor în sistemele independente și imparțiale, disponibil aici, accesat la 26.06.2022.
[84] Avizul nr. 10(2007) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei referitor la Consiliul Justiţiei în serviciul societăţii, disponibil aici, accesat la 26.06.2022.
[85] Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 970 din data de 28 decembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare.
[86] Hotărârea nr. 1113 din 7 octombrie 2021 pentru aprobarea Regulamentului privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 988 din 15 octombrie 2021.
[87] Republicată în Monitorul Oficial nr. 918 din 15 noiembrie 2016, cu modificările și completările ulterioare.
[88] A se vedea aici, accesat la 26.06.2022.
[89] A se vedea aici, accesat la 26.06.2022.
[90] A se vedea aici, accesat la 26.06.2022.
[91] Decizia nr. 164 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 233 din data de 13 aprilie 2010.
[92] A se vedea Avizul nr. 10(2007) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei referitor la Consiliul Judiciar în serviciul societăţii, disponibil aici, accesat la 26.06.2022.
[93] A se vedea Avizul nr. 24 (2021) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) referitor la Evoluția Consiliilor Judiciare și rolul lor în sistemele independente și imparțiale, disponibil pe site-ul aici, accesat la 26.06.2022.
[94] Decizia nr. 61 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 204 din 06.03.2018.
[95] Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 433 din 28 iunie 2010.
[96] A se vedea art. 520 din Codul de procedură civilă.


Jud. Victor Penteleev, Judecătoria Sectorului 3 București

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

3 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑
Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
© 2003-2023 J JURIDICE.ro