Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Răspunderea Președintelui României – elemente de contencios constituțional și drept comparat (2). Caracteristici și reglementare
01.07.2022 | Alexandru CRISTIAN

Secţiuni: Articole, Drept constitutional, Drept penal, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Alexandru Cristian

Alexandru Cristian

« 1. Introducere și generalități

1. Caracteristicile răspunderii Președintelui României

Șeful statului are o autoritate mare în interiorul unei țări și poate influența cele mai importante decizii raportate la acea țară. În perioada monarhiilor absolutiste sau a regimurilor autoritariste, șeful statului nu răspundea în fața nimănui, el era ca un lider providențial și avea o autoritate nemărginită. Odată cu evoluția politică și socială a statelor a intervenit răspunderea șefului statului, mai exact șeful statului nu mai este unicul care hotărăște asupra destinului sau drumului parcurs de poporul pe care îl păstorește.

Perioada modernă a adus și mecanismul alegerii șefului statului, de aceea el este un reprezentant al poporului, puterea sa emanând de la popor. Unica instanță în fața căreia răspunde este poporul care l-a ales, electoratul care i-a acordat votul. Din acest motiv, răspunderea președintelui unui stat este bine reglementată în perioada istorică în care trăim.

1.1. Caracterizarea răspunderii

O mare dispută între constituționaliști a fost caracterizarea și felul răspunderii Președintelui.

Conform Articolului 84 din Constituția României, Președintele are parte de imunitate în exercitarea mandatului său:

„Incompatibilităţi şi imunităţi

(1) În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată.

(2) Preşedintele României se bucură de imunitate. Prevederile articolului 72 alineatul (1) se aplică în mod corespunzător.”

În al doilea alineat, observăm că Președintele se bucură de imunitatea pe care o au parlamentarii. O imunitate în exprimarea pozițiilor sale și a opțiunilor sale politice.

Întrebarea care s-a ridicat a fost dacă șeful statului are imunitate absolută sau poate răspunde ca orice cetățean. S-a constatat prin practica istorică și de drept că imunitatea absolută nu este specifică unui regim democratic ci unui regim cu tendințe autoritariste, de aceea trebuie să existe instituția răspunderii șefului statului.

Șeful statului în exercițiul funcției săvârșește anumite acte sau acțiuni pentru a-și îndeplini mandatul, iar raportat la aceste acțiuni el dobândește o protecție juridică specială. Actele prin care președintele se exprimă ca simplu cetățean nu au același regim de protecție juridică[1]. Președintele răspunde în fața Parlamentului, acesta are o răspundere politică pentru săvârșirea unor fapte grave de încălcare a Constituției[2]. Astfel, observăm că răspunderea președintelui este un act politic care înglobează acte juridice.

Revizuirea Constituției a prevăzut și răspunderea Președintelui interimar al României.

Articolul 99 din Constituție ne explică răspunderea când funcția este ocupată de un interimar:

Răspunderea preşedintelui interimar

Dacă persoana care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al României săvârşeşte fapte grave, prin care se încalcă prevederile Constituţiei, se aplică articolul 95 şi articolul 98.”

Președintele României răspunde pentru acțiunile săvârșite în timpul mandatului său, dar răspunde și ca un cetățean simplu pentru că nimeni nu este mai presus de lege. Articolul 16, alineatul 2 din Constituția României prevede că nimeni nu este mai presus de lege și constată supremația legii.

Astfel, Președintele are o dublă calitate, cea de cel mai înalt demnitar și cea de cetățean al țării. Calitatea de demnitar este exercitată pe o perioadă delimitată, în interiorul acelei perioade are o anume imunitate, în afara ei el răspunde ca orice cetățean. Chiar și în perioada dobândirii calității de Președinte el poate fi tras la răspundere în fața legii sub un regim de drept comun.

1.2. Clasificarea răspunderii

După 1991 au avut loc o serie de dezbateri și discuții privind persoana și statutul președintelui în România. Potrivit unor specialiști, Constituția din anul 1991 este o Constituție a fricii, slabă, temătoare față de trecut. După alții, s-a încercat găsirea unui arbitru între puterile statului tocmai pentru a se evita derapajele întâlnite în istorie.

În opinia noastră, Președintele trebuie să răspundă politic, juridic și moral pentru acțiunile sale în fața poporului. De aceea, în marea majoritate a statelor lumii președintele răspunde în fața unei adunări de reprezentanți ai poporului, în cazul nostru Parlamentul României.

Președintele răspunde în fața Parlamentului și este adus în fața poporului înainte de un nou scrutin doar dacă a săvârșit fapte neconforme cu statutul său.

Răspunderea Președintelui României este complexă, variată și diferă în funcție de situația întâlnită.

Analizând dispozițiile constituționale și ale jurisprudenței, Iulian Nedelcu a subliniat următoarele forme de răspundere ale Președintelui României:

a) răspunderea politică sau administrativ-disciplinară a Președintelui, realizată prin instituția suspendării din funcție, prevăzută în Articolul 95 din Constituție;

b) răspunderea penală a Președintelui României, care este reglementată de Articolul 96 din Constituție, în care este legiferată punerea sub acuzare a Președintelui;

c) răspunderea administrativ-patrimonială, rezultată din coroborarea Articolului 126, alineatul 6 și Articolului 52 din Constituție, raportate la Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ;

d) răspunderea care îi revine în regim de drept comun, ca simplu cetățean, și care este fundamentată pe principiile constituționale privind egalitatea tuturor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii sau discriminări, coroborat cu aceea că nimeni nu este mai presus de lege, precum și din îndatorirea fundamentală instituită prin Articolul 1, alineatul 5 al legii fundamentale, privind respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor.[3]

În opinia noastră și după o analiză atentă a Constituției, Președintele României poate răspunde politic și juridic în același timp și numai Parlamentul are dreptul de a exercita acest control asupra instituției prezidențiale.

În ceea ce privește rolul Curții Constituționale, foarte mulți au opinat că acesta trebuie să fie mai activ, mai puternic. În dezbaterile privind Constituția de după 1989, foarte mulți au dorit ca avizul Curții Constituționale să fie unul obligatoriu, nu consultativ.

Nu credem că era benefic, deoarece Curtea ar fi eludat rolul Parlamentului în ceea ce privește tragerea la răspundere și ar fi devenit o instanță de contencios constituțional care ar fi avut o mare putere în suspendarea Președintelui sau în punerea sa sub acuzare. Rolul Curții ar fi diminuat mult rolul Parlamentului, care este organul suprem reprezentativ al poporului, iar conform Constituției Președintele este ales de popor ca și Parlamentul. Numai o instituție politică puternic legitimată precum Parlamentul poate exercita acest control și poate opri anumite derapaje ale Președintelui în funcție.

Trebuie să subliniem că timp de 18 ani Curtea Constituțională nu a avut atribuția de a verifica constituționalitatea hotărârilor Parlamentului, aceasta a fost introdusă prin Legea nr. 177/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală ale României.

Președintele României poate fi sancționat politic, juridic și moral în opinia noastră. Primele două sancțiuni au un efect direct asupra instituției prezidențiale și asupra persoanei sale, iar ultima are un efect politic, care poate reprezenta pierderea încrederii poporului și necâștigarea unui nou mandat.

Mecanismele de control instituite prin Constituție sunt dovada separației puterilor în stat. Actuala Constituție a fost scrisă după valorile clasice ale democrației și ale modernității politice.

2. Reglementarea răspunderii Președintelui României

2.1. Instituția suspendării Președintelui României

Constituția consfințește două importante forme de răspundere a Președintelui României: răspunderea politică, reprezentată de instituția suspendării acestuia, și răspunderea penală, semnificată de punerea sub acuzare a Președintelui pentru înaltă trădare.

În doctrină și în dezbateri s-a discutat mult despre imunitatea Președintelui și dacă acesta poate fi tras la răspundere. S-au analizat două variante privind imunitatea președintelui:

Prima variantă a fost cea extensivă, care acorda Președintelui imunitate totală și absolută, cu un caracter permanent, Președintele fiind neresponsabil pentru actele sale.

A doua variantă a fost cea restrictivă, ce sublinia că imunitatea acestuia nu este totală, este una limitată și se referă la o imunitate a opiniilor politice asemănătoare cu imunitatea parlamentarilor.[4]

Conform Articolului 95 din Constituția României, Președintele poate fi suspendat din funcție:

„Suspendarea din funcţie

(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi inițiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoștința Preşedintelui.

(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.”

Suspendarea din funcție este o răspundere politică a Președintelui României.

Procedura de suspendare a Președintelui este un atribut al Parlamentului care îl aduce pe Președintele suspendat din funcție în fața poporului care i-a acordat votul.

O treime din numărul deputaților și senatorilor depun motivarea de suspendare a Președintelui României la birourile celor doi președinți ai camerelor Parlamentului.

Potrivit Articolului 146, lit. h din Constituție, Curtea Constituțională emite un aviz consultativ pe care îl trimite Președintelui României și Parlamentului.

După emiterea avizului, Parlamentul întrunit în Plen votează cererea de suspendare a Președintelui României. În timpul dezbaterilor parlamentare, Președintele este invitat pentru a-și expune punctul de vedere, prezența sa nefiind obligatorie.

Dacă votul majorității senatorilor și deputaților este favorabil suspendării, Președintele este suspendat, iar Curtea Constituțională constată interimatul funcției de Președinte al României, în conformitate cu Articolul 146, lit. g din Constituție.

Textul Constituției privind suspendarea Președintelui este unul tehnic ce descrie procedura de suspendare a Președintelui. Constituția nu definește ce înseamnă fapte grave.

În Avizul Consultativ al Curții Constituționale nr. 1 din 5 aprilie 2007 privind propunerea de suspendare a Președintelui de la acea vreme, faptele grave sunt definite astfel:Curtea reţine că pot fi considerate fapte grave de încălcare a prevederilor Constituţiei actele de decizie sau sustragerea de la îndeplinirea unor acte de decizie obligatorii, prin care Preşedintele României ar împiedica funcţionarea autorităţilor publice, ar suprima sau ar restrânge drepturile şi libertăţile cetăţenilor, ar tulbura ordinea constituţională ori ar urmări schimbarea ordinii constituţionale sau alte fapte de aceeaşi natură care ar avea sau ar putea avea efecte similare.”

În opinia noastră, faptele grave sunt: nerespectarea jurământului depus de către Președintele României[5], ignorarea votului cetățenilor, încălcarea legilor, un comportament neadecvat funcției și poziției, încercarea de favorizare a unor grupuri de interese, suprimarea funcției de mediator între puteri, instigarea împotriva ordinii publice și a ordinii constituționale, fapte ce au ca rezultat încetinirea evoluției țării, neluarea la timp a unor măsuri în limitele constituționale, derapaje instituționale printr-un comportament arbitrar și discriminator. Instituția suspendării Președintelui este o modalitate atipică de control parlamentar.[6]

În istoria noastră postcomunistă au avut loc trei proceduri de suspendare a Președintelui României:

Prima a avut loc în anul 1994 și nu a fost votată de Parlament, Curtea Constituțională emițând un aviz consultativ negativ.

A doua încercare a fost și reușită, în anul 2007, la data de 19 aprilie, Președintele este suspendat din funcție, dar la referendumul susținut acesta nu va fi demis.

Ultima suspendare a unui Președinte a avut loc în 2012, în data de 6 iulie.

În ambele cazuri, Curtea Constituțională a emis un aviz care lăsa la latitudinea Parlamentului, ca reprezentant al poporului, ce să voteze.

Referendumul din anul 2012 nu a trecut datorită cvorumului insuficient la referendumul de demitere, ceea ce a dus la modificarea Legii privind organizarea și desfășurarea referendumului – Legea nr. 3/2000.[7]

În perioada postcomunistă, Președintele României a avut un rol extrem de influent în viața politică, în jurul său s-au putut construi majorități parlamentare care au dat la rândul lor guverne, s-au schimbat mentalitățile din sistemul național de apărare. Președintele a jucat un rol activ în parteneriatele strategice ale României, în aderarea la Alianța Nord-Atlantică și la Uniunea Europeană. Deși parte a executivului dualist sau bicefal, Președintele a fost un real vector de putere și influență în scena politică românească postcomunistă.

2.2. Punerea sub acuzare a Președintelui României

În istorie s-au întâmplat fapte pe care nimeni nu le-a prevăzut, anumite trădări sau anumite negocieri au schimbat destinele unor popoare sau țări. Evenimentele secolului XX au demonstrat că acest secol a fost unul tumultuos, plin de răsturnări de situație, un secol al ideologiilor, al valorilor schimbate extrem de repede, un secol în care răul a devenit o banalitate, după cum spunea Hannah Arendt, un secol al extremelor, după afirmația marelui istoric Eric Hobsbawm.

Pentru a preveni aceste întâmplări care pot periclita situația internă și externă a țării, Constituția a prevăzut punerea sub acuzare a Președintelui Românie pentru înaltă trădare.

Infracțiunea de trădare este prezentă în Codul Penal al României. Astfel, Articolul 394 C. Pen. stipulează:

Trădarea

Fapta cetățeanului român de a intra în legatură cu o putere sau cu o organizație străină ori cu agenți ai acestora, în scopul de a suprima sau știrbi unitatea și indivizibilitatea, suveranitatea sau independența statului, prin:

a) provocare de război contra țării sau de înlesnire a ocupației militare străine;

b) subminare economică, politică sau a capacității de apărare a statului;

c) aservire față de o putere sau organizație străină;

d) ajutarea unei puteri sau organizații străine pentru desfășurarea unei activități ostile împotriva securității naționale,

se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Infracțiunea de trădare observăm că are specificat și un subiect calificat care săvârșește infracțiunea, cetățeanul român. Este considerată cea mai gravă infracțiune față de țara în care un cetățean s-a născut. Este o infracțiune care în alte state se pedepsește cu pedeapsa capitală.

Codul Penal prevede și alte infracțiuni care fac referire la trădare. În trei articole infracțiunea de trădare este urmată de explicarea modului în care a fost efectuată trădarea.

Articolul 395 C. Pen. prevede:

Trădarea prin transmitere de informații secrete de stat

Transmiterea de informații secrete de stat unei puteri sau organizații străine ori agenților acestora, precum și procurarea ori deținerea de documente sau date ce constituie informații secrete de stat de către cei care nu au calitatea de a le cunoaște, în scopul transmiterii lor unei puteri sau organizații străine ori agenților acestora, săvârșite de un cetățean român, se pedepsesc cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.”

Articolul 396 C. Pen. se referă la infracțiunea de trădare săvârșită în anumite condiții:

Trădarea prin ajutarea inamicului

Fapta cetăţeanului român care, în timp de război:

a) predă teritorii, oraşe, poziţii de apărare, depozite ori instalaţii ale forţelor armate române sau care servesc apărării;

b) predă nave, aeronave, maşini, aparate, armament sau orice alte materiale care pot servi purtării războiului;

c) procură inamicului oameni, valori sau materiale de orice fel;

d) trece de partea inamicului sau efectuează alte acţiuni care sunt de natură să favorizeze activitatea inamicului ori să slăbească puterea de luptă a forţelor armate române sau a armatelor aliate;

e) luptă sau face parte din formaţii de luptă împotriva statului român sau a aliaţilor săi

se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.”

Articolul 397 C. Pen. reglementează o infracțiune foarte gravă pentru un lider politic:

Acţiuni împotriva ordinii constituţionale

1) Acţiunea armată întreprinsă în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat se pedepseşte cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

2) Întreprinderea de acţiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârşite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.”

Toate aceste fapte sunt extrem de grave și periculoase pentru securitatea internă și externă a unui stat, pentru stabilitatea sa, pentru dezvoltarea statului.

Șeful unui stat trebuie să prevină și să ia toate măsurile pentru prevenirea acestor infracțiuni.

Însă când respectivele infracțiuni, evocate mai sus, sunt săvârșite de Președintele României sau de un membru al Consiliului Suprem de Apărare a Țării[8], atunci ele devin infracțiuni de înaltă trădare, conform articolului 398 C. Pen.:

„Înalta trădare

Faptele prevăzute în art. 394-397, săvârşite de către Preşedintele României sau de către un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, constituie infracţiunea de înaltă trădare şi se pedepsesc cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.”

Pentru săvârșirea unor astfel de infracțiuni Președintele României poate fi pus sub acuzare pentru înaltă trădare, reglementată în Articolul 96 din Constituția României:

„Punerea sub acuzare

(1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare.

(2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi inițiată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoștința Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

(3) De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept.

(4) Competența de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.”

În ceea ce privește punerea sub acuzare a Președintelui au existat o serie de păreri. După opinia unor constituționaliști, aceasta este o apreciere politică care necesită clarificări sub aspectul legislației penale.[9]

Punerea sub acuzare a Președintelui are loc pentru cele mai grave încălcări ale jurământului depus de acesta în fața Parlamentului, ce reprezintă o trădare a intereselor țării și o gravă încălcare a atribuțiilor ce îi revin. O astfel de situație generează o criză politică profundă a statului, o decredibilizare a instituțiilor sale.

După 1989 nu a existat o astfel de acțiune a Parlamentului României. Au existat doar aluzii și idei, însoțite chiar de documente, dar care nu îndeplineau condițiile infracțiunii de înaltă trădare, erau mai degrabă speculații pur politice.

Punerea sub acuzare a Președintelui are trei etape diferite:

Prima etapă este punerea sub acuzare pentru înaltă trădare, etapa politică.

A doua etapă este cea tehnico-judiciară care are la rândul ei trei subetape:

a) trimiterea în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

b) judecata în fond de către Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție;

c) judecata în recurs de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A treia etapă o reprezintă soluționarea judiciară a problemei. Dacă Președintele este găsit vinovat și condamnat, este destituit din funcție și în maxim 3 luni se organizează noi alegeri prezidențiale. Dacă este achitat, acesta își reia mandatul și atribuțiile.[10]

Punerea sub acuzare a Președintelui României este un atribut al Parlamentului. Minim două treimi din numărul deputaților și senatorilor, într-o ședință comună supun la vot cererea, vot secret, de punere sub acuzare a Președintelui pentru înaltă trădare.

Unii constituționaliști și juriști au ridicat o problemă, cine face rechizitoriul de trimitere în judecată sau dacă este trimis prin actul de acuzare al Parlamentului, fapta penală săvârșită de Președinte incumbând răspunderea politică a Președintelui.[11]

După opinia unor juriști, Președintele este trimis în judecată printr-un rechizitoriu al Procurorului General al României, după alte opinii actul de acuzare al Parlamentului este încarnarea rechizitoriului, Președintele fiind trimis direct de către Parlament în judecată.

Deoarece textul constituțional este lapidar, considerăm că punerea sub acuzare este un act eminamente al Parlamentului, care are în componența sa comisii specializate care să analizeze dacă anumite acțiuni săvârșite de Președintele României pot intra sub incidența unei răspunderi penale.

În etapa tehnico-juridică a punerii sub acuzare, Președintele României este suspendat de drept, iar funcția sa este vacantă.

Astfel, Curtea Constituțională trebuie să constate vacantarea funcției de Președinte, conform Articolului 97 din Constituție:

” Vacanța funcţiei

(1) Vacanța funcţiei de Preşedinte al României intervine în caz de demisie, de demitere din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces.

(2) În termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanța funcţiei de Preşedinte al României, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Preşedinte.”

Vacanța funcției de președinte se constată de către Curtea Constituțională a României. Președinte interimar devine unul dintre cei doi președinți ai celor două camere ale Parlamentului, Președintele Senatului sau Președintele Camerei Deputaților.

2.3. Înalta trădare – considerații juridice și morale

Înalta trădare este o infracțiune gravă, complexă, săvârșită de Președintele României. Am putea afirma că este cea mai gravă infracțiune din Codul Penal datorită consecințelor uriașe care urmează după săvârșirea acestea, alături de infracțiunile contra vieții.

Totuși, înalta trădare are un impact major în realitatea politică și socială a unei țări, o astfel de infracțiune poate să zădărnicească evoluția unui stat, poate să încetinească dezvoltarea sa și în cele din urmă poate să ducă chiar la dispariția sa.

Șeful statului răspunde ca orice cetățean român, afirmă constituționaliștii.

În opinia noastră, șeful statului nu are atributul oricărui cetățean român când comite o astfel de infracțiune.

Profesorul Ioan Vida spunea că înalta trădare are în componența sa un caracter ilicit dar și un caracter politic.[12]

Opinăm că înalta trădare este o faptă unică, singulară ca și consecințe în Codul Penal. Aceasta are un caracter complex, reprezintă o gravă încălcare a jurământului dar și a interesului unui popor.

Profesorul Tudor Drăganu afirma că forul legislativ devine judecător, în fapt poporul judecă fapta prin mijlocirea reprezentanților săi.[13]

Dintr-o perspectivă morală, trădarea este o faptă care nu face cinste omului, fiind înșelarea așteptărilor pe care anumiți oameni le au de la alți oameni. Trădarea este o vătămare gravă a moralității, fiind binecunoscută părerea oamenilor din istorie despre trădare.

O poziție într-o organizație, societate sau popor trebuie să fie dublată de o corectitudine morală, o dublare a calităților necesare de a ajunge lider.

Fapta prin care un lider trădează înseamnă nerespectarea angajamentului dat în fața celor care au avut încredere în acea persoană.

Trădare mai este încercarea de subminare a organizației, a societății, de către o persoană care a fost învestită cu această putere. Acest fapt este un lucru care te discreditează moral în fața celor care te-au sprijinit pentru a obține acest înalt statut.

Trădarea este cuantificabilă în funcție de calitatea oamenilor care o săvârșesc și de consecințele ce decurg din această trădare. Cu cât ele sunt mai ample, cu atât trădarea este mai puternic resimțită. Unele trădări în istorie au distrus anumite popoare sau țări. Exemplul pur al trădătorului este personajul biblic Iuda Iscarioteanul, imaginea trădătorului perfect care și-a vândut Învățătorul pe câțiva arginți.

Șeful statului este înzestrat cu această prerogativă de un număr de oameni care, în același timp, investesc în el încredere, speranță, iluzii. Un om ajuns într-o astfel de demnitate publică s-a pregătit mult pentru a atinge această poziție. După ani de sacrificii și de perfecționare este greu de crezut că el poate să-și trădeze semenii sau țara din care face parte.

O astfel de înșelare cu grave consecințe se numește înalta trădare, înaltă pentru că poziția celui care a săvârșit-o este importantă, dar și pentru că urmările acestei trădări pot fi incomensurabile. De cele mai multe ori, de la astfel de trădări statele au fost în pericol de a nu mai exista. Gravitatea situației este generată de împrejurări și de cei care pot săvârși respectiva trădare.

Legiuitorul român a statuat că înalta trădare este atributul unor infracțuni săvârșite  de  subiecți calificați, membri ai Consiliului Suprem de Apărare a Țării, în frunte cu Președintele României.

Se consideră înaltă trădare din două motive: Primul motiv este calitatea și puterea pe care o dețin acești oameni în statul român. Al doilea motiv este latura morală a faptei săvârșite de demnitari care sunt în slujba țării, din acest punct de vedere înalta trădare este cea mai gravă și imorală infracțiune din Codul Penal.[14]

Infracțiunea de înaltă trădare este sancționată cu pedepse maxime prevăzute în Codurile Penale ale statelor lumii, în unele dintre acestea infracțiunea se pedepsește cu moartea, iar în altele cu detențiunea pe viață.

În Codul Penal al României este prevăzută ca pedeapsă detențiunea pe viață. Pedeapsa pentru înaltă trădare este asemănătoare pedepsei pentru omor calificat. Înalta trădare a fost văzută de mulți ca o crimă, o faptă reprobabilă din punct de vedere social și moral.

În viziunea noastră, înalta trădare este fapta săvârșită de un înalt demnitar, subiect calificat al infracțiunii, cu scopul de a împiedica sau de a opri evoluția statului din care face parte și cu intenția de  a comite  acțiuni contrare statului și poporului care l-a împuternicit pe o perioadă determinată cu atribuțiile funcției pe care acesta le exercită.


[1] Iulian Nedelcu, Paul-Iulian Nedelcu, Roxana-Maria Bugică – „Președintele României și administrația publică centrală” – Editura  C.H. Beck, București, 2018, p. 73.
[2] Bogdan Dima – „Conflictul dintre Palate – Raporturile de putere dintre Parlament, Guvern și Președinte în România postcomunistă” – Editura Hamangiu, 2014, p. 215.
[3] Iulian Nedelcu ș.a., op. cit., p. 75.
[4] Bogdan Dima, op. cit., p. 256.
[5] Articolul 82, alineatul 2 din Constituție,„Jur sa-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului roman, să respect Constituţia şi legile țării, să apar democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independența, unitatea şi integritatea teritorială a României. Asa să-mi ajute Dumnezeu!”
[6] Gabriela Nemțoi – „Existența împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcției  de Președinte” – Acta Universitatis „George Bacovia” Bacău, Juridica-Volum 4, Issue2/2015, p. 3.
[7] Noua modificare se referă la pragul referendumului, pentru pragul electoral trebuie să voteze 30% dintre alegătorii înscriși pe liste, dintre aceștia 25% trebuie să-și exprime opțiunea pentru ca referendumul să fie validat. Anterior acestor modificări, pragul era de 50% plus 1 dintre alegătorii înscriși pe liste.
[8] Conform Legii de organizare a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAȚ), Legea nr. 415/2002, membrii acestuia sunt; Preşedintele României care îndeplineşte funcţia de președinte al CSAȚ, Primul-ministru al Guvernului României care o îndeplineşte pe cea de vicepreședinte al CSAȚ, ministrul Apărării Naţionale, ministrul de Interne, ministrul Afacerilor Externe, ministrul Justiţiei, ministrul Industriei şi Resurselor, ministrul Finanţelor Publice, directorul Serviciului Român de Informaţii, directorul Serviciului de Informaţii Externe, şeful Statului Major al Apărării, consilierul prezidenţial pentru securitate naţională și secretarul CSAȚ.
[9] Iulian Nedelcu ș.a., op. cit.
[10] Iulian Nedelcu ș.a., op. cit., p. 83.
[11] Ibidem, p. 86.
[12] Bogdan Dima, op. cit., p. 260.
[13] Ibidem, p. 262.
[14] Infracțiunile contra vieții sunt extrem de periculoase pentru societate, dar trebuie să luăm în calcul că ele pot fi săvârșite de persoane iresponsabile, persoane cu devianțe psihosociale sau psiho-comportamentale. Desigur, consecințele unor astfel de infracțiuni sunt extrem de imorale și grave, chiar amorale, dar nu influențează / afectează întregul popor, ci doar un anumit grup de oameni.


Dr. Alexandru Cristian

» 3. Reglementări din alte state, concluzii și propuneri

Cuvinte cheie: , , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti