Finlanda și Suedia au semnat protocoalele de aderare la NATO. UPDATE: Ratificare de către Parlamentul României
20.07.2022 | JURIDICE.ro

Miercuri, 20 iulie 2022, Bogdan Aurescu, Ministrul afacerilor externe, a avut discuții telefonice cu miniștrii afacerilor externe din Republica Finlanda și Regatul Suediei, Pekka Haavista și Ann Linde, ocazie cu care i-a informat pe cei doi omologi asupra ratificării, de către Parlamentul României, a Protocoalelor de aderare a celor două state la Alianța Nord-Atlantică, potrivit unui comunicat.
***
Luni, 18 iulie 2022, Klaus Iohannis, Președintele României, a semnat decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Protocolului, semnat la Bruxelles, la 5 iulie 2022, de aderare a Republicii Finlanda la Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Washington la 4 aprilie 1949, și a Protocolului, semnat la Bruxelles, la 5 iulie 2022, de aderare a Regatului Suediei la Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Washington la 4 aprilie 1949.
***
Vineri, 8 iulie 2022, Ministerul Afacerilor Externe a lansat în dezbatere publică proiectul de lege pentru ratificarea Protocolului de aderare a Republicii Finlanda la Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Bruxelles, la 5 iulie 2022, și a Protocolului de aderare a Regatului Suediei la Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Bruxelles, la 5 iulie 2022.
:: Proiectul
:: Expunerea de motive
:: Protocol de aderare a Regatului Suediei la Tratatul Atlanticului de Nord
:: Protocol de aderare a Republicii Finlanda la Tratatul Atlanticului de Nord
***
Marți, 5 iulie 2022, Bogdan Aurescu, Ministrul afacerilor externe, a salutat semnarea de către Reprezentanții Permanenți la NATO ai Republicii Finlanda și Regatului Suediei, precum și de către Reprezentanții Permanenți ai statelor Aliate, a Protocoalelor de Aderare la Tratatul Atlanticului de Nord. Din partea României, documentul a fost semnat de către Reprezentantul Permanent al României la NATO, ambasadorul Dan Neculăescu, potrivit unui comunicat.
Semnarea Protocoalelor de Aderare a reprezentat implementarea uneia din deciziile majore adoptate de către șefii de stat si de guvern Aliați la Summitul NATO de la Madrid, desfășurat în perioada 28-30 iunie 2022. Prin acest demers se reconfirmă validitatea și coerența politicii „Ușilor Deschise” a NATO, una dintre cele mai de succes politici ale Alianței Nord-Atlantice.
România a fost și este unul dintre principalii susținători ai politicii „Ușilor Deschise” în centrul abordării strategice a NATO în relație cu statele partenere. Decizia privind apartenența la această organizație reprezintă o opțiune pe care fiecare stat este liber să o asume, în baza deciziei sale suverane și prin îndeplinirea criteriilor stabilite pentru acest proces, respectiv pe baza consensului statelor aliate. Niciun stat terț nu poate să afecteze politica NATO de extindere.