Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Răspunderea Președintelui României – elemente de contencios constituțional și drept comparat (3). Reglementări din alte state, concluzii și propuneri


06.07.2022 | Alexandru CRISTIAN
Secţiuni: Articole, Drept constitutional, Drept penal, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Alexandru Cristian

Alexandru Cristian

« 2. Caracteristici și reglementare

1. Răspunderea Președintelui în alte state – drept comparat

În istoria lumii, șeful statului este un simbol, este o întrupare a esenței poporului și statului pe care îl conduce. State puternice din lumea aceasta cumulează în șeful statului un real simbol al puterii lor, dar și al poporului, pentru că el este reprezentantul poporului din care face parte.

Șeful statului încarnează toată năzuința și speranța unui popor și toate gândurile privind evoluția statului și a dezvoltării acestuia.

La începutul istoriei politice a lumii era considerat un coborâtor din zei, un reprezentant al acestora pe pământ, era o ființă de neatins, o personificare a puterii supreme. Spre exemplu, în China și Japonia oamenii nu au avut multă vreme voie să se uite spre Împărat, el era un zeu în viață, un zeu care își conducea poporul.

Odată cu evoluția statalității, șeful statului nu mai reprezintă încarnarea mistică a poporului ci un ales din popor care pentru faptele sale răspunde în fața poporului.

În cazul șefilor celor două mari state, Statele Unite ale Americii și Federația Rusă, vom observa asemănări și deosebiri în procedura de răspundere a președinților.

O asemănare este că în ambele state procedura este începută de camerele inferioare ale legislativului, iar camerele superioare pot hotărî suspendarea sau demiterea șefului statului.

O deosebire majoră este, din punct de vedere al tehnicii, procedura. Procedura privind răspunderea Președintelui american este simplă, clară, suplă, pe când procedura privind răspunderea Președintelui rus este greoaie și complexă.

1.1. Statele Unite ale Americii

Democrația americană a izvorât din năzuința Părinților Fondatori, părinții istoriei americane, de a crea un stat în care toată lumea să fie liberă, egală și să nu simtă opresiune din partea liderilor săi.

Primul Președinte al Statelor Unite ale Americii, George Washington, Președinte în perioada 1789 – 1797, a făcut un gest remarcabil pentru acele vremuri, a renunțat să candideze pentru al treilea mandat în funcția de Președinte al Statelor Unite, tocmai pentru a evidenția importanța limitării puterii în timp și spațiu a șefului statului.

Un alt exemplu demn în istoria americană este Președintele Franklin Delano Roosevelt, care, deși a avut patru mandate (1933 – 1945), nu a exagerat cu puterea și prestigiul său, conducând țara în limite constituționale.

După război, ultimul amendament din Constituția SUA, Amendamentul XXII, propus în 1947 și adoptat în 1951, prevede că nici o persoană nu poate fi aleasă de mai mult de două ori în funcția de Președinte al SUA.

Președintele Statelor Unite este șeful executivului, republica americană fiind una prin excelență prezidențială. Președintele SUA are puteri pe care Constituția Americană i le atribuie expres, însă șeful statului american are și puteri necesare îndeplinirii funcției sale constituționale, denumite implied powers.[1] Acest lucru înseamnă că Președintele apreciază când este necesară aplicarea acestor puteri, având în vedere interesul național al poporului american, dar și interesul geopolitic și geostrategic al țării.

În Constituția SUA singura infracțiune prevăzută este trădarea. Istoria americană a fost extrem de sensibilă la această faptă reprobabilă încât a simțit nevoia să o introducă în Constituție. Trădarea în viziunea Părinților Fondatori a fost una dintre principalele cauze ale căderii imperiilor și marilor civilizații.

Articolul 3 – Puterea Judecătorească – al Constituției Statelor Unite ale Americii stipulează în Secţiunea 3 – Trădarea:

„1. Definirea trădării, probe necesare.

Crima de trădare împotriva Statelor Unite va consta numai în acţiunea de a duce război contra lor sau din înţelegerea cu duşmanii lor prin acordarea de ajutor şi sprijin. Nimeni nu va fi acuzat de trădare decât pe baza a doi martori care să declare că au asistat la acea acţiune sau pe propria recunoaştere în faţa Curţii.

2. Pedeapsa.

Congresul va avea puterea de a fixa pedeapsa în materie de trădare, dar nici o condamnare având acest cap de acuzare nu va antrena pierderea drepturilor cetăţeneşti şi confiscarea bunurilor decât pe durata vieţii condamnatului.[2]

Președintele Statelor Unite ale Americii este un garant al Constituției, respectă supremația legii și este un mediator între puterile statului pentru asigurarea eficientă a administrației americane.[3] În cazul nerespectării acestor atribuții, Președintele SUA poate fi tras la răspundere.

Autoritatea și respectul de care se bucură Președintele american i-a îndemnat pe deținătorii acestei funcții să fie extrem de riguroși cu respectarea Constituției Americane, însă bineînțeles că au existat și mici excepții, dar niciodată una care să fi deviat sensul istoriei americane.

Conform Articolului 2, alineatul 4 al Constituției SUA, Președintele, Vicepreședintele și alți înalți demnitari pot fi supuși unei proceduri de demitere denumită de impeachment.

Actele pentru care înalții demnitari pot fi supuși acestei proceduri sunt luarea de mită, delictele grave privind conduita lor sau înalta trădare[4]:

Punerea sub acuzare

1. Revocarea funcţionarilor cu funcţii înalte.

Preşedintele, vicepreşedintele şi toţi funcţionarii civili ai Statelor Unite vor fi destituiţi din funcţie în caz de punere sub acuzare şi condamnare pentru trădare, corupţie şi alte crime şi delicte majore.”

Acțiunea de punere sub acuzare a Președintelui american este inițiată de membri ai Camerei Reprezentanților, camera inferioară a Congresului American, care analizează la nivelul unei comisii specializate speța, de obicei Comisia Juridică.

După analiza juridică, dacă procedura continuă, Plenul Camerei Reprezentaților votează cu majoritate simplă punerea sub acuzare pentru diverse delicte a Președintelui. Camera desemnează acuzatori, house managers, care vor pleda pentru acuzarea Președintelui.

Cererea se înainteză Senatului american, care devine instanță de judecată.  Senatul va fi prezidat de Președintele Curții Supreme de Justiție, acuzatorii vor fi house managers, Președintele va avea dreptul să se apere iar senatorii vor fi jurații.[5]

Dacă cererea va fi votată, Președintele va fi demis din funcție și va fi deferit instanțelor de drept comun pentru aflarea adevărului.

Observăm ce rol major are Președintele Curții Supreme de Justiție în această procedură, cum puterea judecătorească, ce aplică legea, are dreptul să îl tragă la răspundere inclusiv pe Președinte. Acest echilibru de puteri a făcut posibil ca democrația americană să supraviețuiască așa mult.

Pe lângă răspunderea Președintelui american în fața legii, Constituția Americii mai prevede, prin Amendamentul XIV, secțiunile 3 și 4, posibilitatea suspendării temporare din funcție a Președintelui american la cererea sa sau la cererea Vicepreședintelui împreună cu majoritatea șefilor de departamente din Guvern, invocându-se în ambele cazuri o incapacitate trecătoare.[6]

Democrația americană prevede o procedură suplă și simplă pentru răspunderea Președintelui american, el este judecat de Congres, care este reprezentantul suprem al poporului, și de către șeful Curții Supreme, care veghează la păstrarea Constituției și a legilor.

1.2. Federația Rusă

Federația Rusă este un stat autocratic, cu o istorie plină de confruntări și care, după o perioadă lungă de autocrație imperială și de autoritarism comunist, a continuat să lupte tot timpul pentru a-și întări puterea precum și pozițiile pe plan internațional, în acest scop aceasta creându-și inclusiv mecanisme de control statal.

Rusia este o republică semi-prezidențială accentuată, cu un președinte puternic și influent pe scena politică rusă. Un președinte cu largi puteri executive și cu drept de inițiativă legislativă.

În ultimii ani, rolul Președintelui rus s-a mărit considerabil, în acest scop având loc mai multe revizuiri ale Constituției Federației Ruse.

Președintele rus poate fi pus sub acuzare la inițiativa Președintelui Comitetului de Anchetă al Federației Ruse, care sesizează Procurorul General al Federației Ruse.[7]

Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, va vota ridicarea imunității Președintelui, fiind necesară o treime din votul deputaților. Comisia de Anchetă a Sovietului Suprem al Federației Ruse, camera superioară a Parlamentului, va hotărî în trei zile dacă procedura continuă, apoi cu votul Sovietului Suprem Președintele va fi demis din funcție.

În cazul infracțiunii de trădare, Președintele Rusiei va fi demis din funcție de Sovietul Federației, acuzația pornind tot de la Duma de Stat, procedura având nevoie de avizul obligatoriu al Curții Constituționale și de avizul obligatoriu al Înaltei Curți de Justiție.[8]

Hotărârea de demitere a Președintelui Federației Ruse se ia cu votul a două treimi dintre senatorii membri ai Sovietului. Hotărârea își produce efectul după publicarea în Monitorul Oficial.

Trebuie să precizăm că dacă procedura se întrerupe 3 luni, fără un vot final, aceasta încetează de drept.[9]

Constituția postcomunistă rusă prevede o procedură extrem de complexă pentru demiterea Președintelui, o procedură care angrenează mai mulți vectori de putere și mai multe voințe.

Procedura de demitere sau punere sub acuzare complexă este specifică statelor fost comuniste, constituțiile acestor state protejează funcția prezidențială în ansamblul acesteia precum și prerogativele dobândite, explicația plauzibilă fiind moștenirea unei funcții puternice executive în interiorul statelor comuniste.

Această procedură complexă poate fi explicată istoric și prin imaginea puternică pe care șeful statului rus, indiferent de perioada istorică, a avut-o, poporul rus regăsindu-se în imaginea unui om puternic, hotărât și autoritar, care consideră că știe el ce este cel mai bine pentru poporul său.

Imaginea unui lider puternic a fost imprimată și statelor satelitare regimului comunist, această caracteristică observându-se în procedurile greoaie de tragere la răspundere a șefilor respectivelor state.

1.3. Republica Franceză

Republica Franceză are un regim semi-prezidențial accentuat, Președintele având puteri mari, el fiind parte activă a executivului și numind Primul Ministru, un atribut pe care alți șefi de state din regimuri semi-prezidențiale nu-l pot realiza.

Constituția Franței reglementează răspunderea Președintelui celei de a Cincea Republici Franceze, Articolul 67 al Constituției descriind imunitatea pe care o are acesta:

„Președintele Republicii nu răspunde pentru actele îndeplinite în această calitate, sub rezerva dispozițiilor articolelor 53-2 și 68. Pe parcursul mandatului său, Președintele nu poate fi chemat în fața vreunei instanțe sau autorități administrative franceze să depună mărturie și nici nu poate face obiectul vreunei acțiuni civile, nici a vreunei anchete, cercetări penale sau urmăriri penale. Pe parcursul mandatului Președintelui Republicii se suspendă curgerea oricărui termen de prescripție sau de decădere din dreptul de a formula contestație. Cauzele și procedurile care sunt astfel suspendate pot fi reluate sau angajate împotriva lui la expirarea unui termen de o lună de la data încheierii mandatului.”

Acest articol ne evidențiează rolul puternic al Președintelui Republicii și atribuțiile care îl fac un adevărat șef al executivului, astfel țara are un regim semi-prezidențial prezidențializat, cu un accent pe atribuțiile largi ale Președintelui.

În Republica Franceză, înalta trădare nu este definită în sensul  concret al denumirii, ea se subînțelege din contextul Constituției Franței referitoare la răspunderea șefului statului francez.

În Codul Penal francez, trădarea este descrisă sub alte denumiri de fapte săvârșite, având grave efecte asupra securității naționale a Franței.

Cartea a IV-a a Codului Penal se numește generic „Despre crime şi delicte împotriva naţiunii, statului şi liniştii publice”. În cuprinsul acestui capitol sunt descrise infracțiuni cum ar fi: trădarea și spionajul, atentatul și complotul, insurecția, uzurparea comandamentului și ridicarea forțelor armate, atingeri aduse siguranței naționale și secretului apărării naționale. Toate aceste infracțiuni au un regim sancționator în cazul unor stări excepționale: stare de urgență, stare de urgență declarată sau mobilizare a forțelor armate.[10]

În Articolul 68, Constituția ne arată că Președintele răspunde pentru faptele sale în fața poporului și poate fi demis de către  Adunarea Națională, care devine Instanță Supremă de judecată a cauzei, ședința de judecată fiind prezidată de Președintele Adunării Naționale:

„Președintele Republicii nu poate fi destituit decât în caz de încălcare a îndatoririlor sale, vădit incompatibilă cu exercitarea mandatului. Destituirea este proclamată de Parlament care decide în calitate de Instanță Supremă. Propunerea de convocare a Instanței Supreme, adoptată de una dintre Camerele Parlamentului, este transmisă de îndată celeilalte Camere, care se pronunță în termen de 15 zile de la primirea acesteia. Instanța Supremă este prezidată de Președintele Adunării Naționale. Ea se pronunță asupra destituirii, în termen de o lună, prin vot secret. Decizia este de aplicabilitate imediată. Adoptarea hotărârilor prevăzute de prezentul articol se face cu o majoritate de două treimi dintre membrii care alcătuiesc Camera respectivă sau Instanța Supremă. Delegarea votului este interzisă. Sunt numărate numai voturile în favoarea propunerii de întrunire a Instanței Supreme sau în favoarea destituirii. Condițiile de aplicare a prezentului articol sunt stabilite prin lege organică.”

Observăm că procedura din Constituția Republicii Franceze privind răspunderea șefului statului este destul de lapidară și uneori imprecisă. Vădita încălcare a atribuțiile sale poate fi definită și în anumite cazuri de înaltă trădare.

În concepția noastră, Președintele Republicii Franceze poate fi demis doar pentru fapte care pot aduce grave atingeri statului francez sau în situația comiterii unor infracțiuni care pot știrbi autoritatea morală și politică a Președintelui.

Deși nu este specificată orice infracțiune gravă din Cartea a IV-a a Codului Penal săvârșită de Președinte, aceasta poate fi interpretată ca înaltă trădare, pentru că subiectul calificat al infracțiunii este șeful statului.

Înalta trădare se înțelege ca fiind orice faptă gravă săvârșită de o persoană cu o poziție înaltă în arhitectura de putere a oricărui stat, orice persoană care prin atribuții poate influența evoluția acelui stat.

1.4. Republica Federativă Brazilia

Republica Federativă Brazilia este o republică prezidențială, rolul Președintelui este unul activ, Președintele este șeful Guvernului, acesta fiind compus din miniștri de stat de resort.

În exercitarea atribuțiilor sale, Președintele acestei țări este ajutat de un Vicepreședinte.

Președintele, conform Constituției Braziliei, Articolul 78,  trebuie să păstreze unitatea țării, să respecte legile și să asigure bunăstarea poporului brazilian.[11]

Tragerea la răspundere a Președintelui Braziliei se face conform Articolului 85 din Constituție și este definită de existența unor infracțiuni / crime de responsabilitate: infracțiuni care pun în pericol unitatea statului brazilian și siguranța sa, periclitarea securității interne a statului, exercitarea puterii fără un discernământ constituțional, mai exact, încercarea de instaurare a unui regim autoritar, aplicarea iresponsabilă a legilor bugetului.

Suspendarea din funcție se face de către o treime din Camera Deputaților a Parlamentului Federal, iar judecarea faptelor săvârșite este de competența Senatului Federal sau a Curții Supreme Federale de Justiție, în cazul demonstrării vinovăției Președintele fiind destituit din funcție.

În Constituția Braziliei, șeful statului este considerat cel mai important om din sistemul politic brazilian, atribuțiile sale fiind în mare măsură comparabile cu cele ale Președintelui Statelor Unite ale Americii, diferența fiind că în Constituția Braziliei crima de responsabilitate, infracțiune ce i se poate imputa Președintelui, este definită ambiguu. Aceasta este în fapt nerespectarea atribuțiilor date de Constituție și înșelarea încrederii poporului care l-a ales pe Președinte.[12]

În istoria statului brazilian, prima procedură de demitere a unui Președinte a fost cea din 1992, privindu-l pe Fernando Collor de Mello (șef al statului în perioada 1990 – 1992), acesta fiind demis în urma unor scandaluri de corupție.

Președintele brazilian Dilma Rousseff (2011 – 2016) a fost demis de către Senat datorită unor acuze privind fapte de corupție și spălare de bani. Unii experți au opinat că demiterea Președintei țării a fost legală dar nu legitimă.[13]

Răspunderea Președintelui Braziliei prezintă multe asemănări cu cea a Președintelui SUA. Nu trebuie să uităm că ambele state au regimuri politice prezidențiale, în care Președintele este extrem de important în arhitectura de putere a statului.

2. Concluzii și propuneri finale

După anul 1989, forma de guvernământ a României a fost creată pentru a asigura un echilibru între puterile statului. Președintelui României i s-a atribuit un rol de mediator la nivel politic dar și la nivel social.

Răspunderea Președintelui României a reprezentat o dilemă a creatorilor Constituției Române. Șeful statului român, după perioada comunistă, nu putea să dețină o imunitate extensivă, absolută. Trecutul istoric a creionat ideea unui Președinte care să răspundă pentru grave încălcări ale Constituției.

Problema care s-a ridicat a fost ce înseamnă cu adevărat fapte grave. După interpretările Curții Constituționale, fapte grave ar însemna toate faptele care discreditează imaginea Președintelui și îl delegitimează în fața poporului care i-a acordat încrederea.

Răspunderea Președintelui țării noastre este de mai multe forme, cele mai importante sunt răspunderea politică și cea penală.

Răspunderea politică este practic răspunderea unui mediator în fața puterilor statului și a întregii clase politice.

Răspunderea penală este pentru fapte sau infracțiuni care nu sunt demne pentru un șef de stat, fiind considerată ca o răspundere în fața legii.

Suspendarea Președintelui României reprezintă tragerea la răspundere politică a acestuia.

Punerea sub acuzare pentru înaltă trădare este tragerea la răspundere penală, ne referim generic pentru că Președintele poate răspunde penal ca orice cetățean, conform Articolului 16, alineatul 2 al Constituției României, care statuează că nimeni nu este mai presus de lege.

Înalta trădare am definit-o ca pe o gravă infracțiune ce reprezintă delegitimarea completă a personalității Președintelui în fața societății și a clasei politice.

Articolul 54 al Constituției stipulează că fidelitatea față de țară este sacră. Definită în partea specială a Codului Penal, în articolul 398, înalta trădare este o infracțiune specificată de articolele 394, 395, 396 și 397 C. Pen., diferența constând în faptul că cei care pot fi acuzați de această infracțiune sunt demnitari membri ai Consiliului Suprem de Apărare a Țării, aceștia putând fi subiecți calificați ai infracțiunii în discuție.

Propunem ca subiecții calificați să fie extinși și la alte categorii de persoane și, pentru a ne justifica propunerea, vom exemplifica un posibil act grav de trădare.

Astfel, într-o situație de stare excepțională, dacă unul dintre locțiitori șefului Statului Major al Apărării al Armatei Române sau unul dintre șefii categoriilor de forțe militare nu îndeplinesc ordinele primite și provoacă mari pierderi, în opinia noastră aceștia pot fi subiecți calificați ai infracțiunii de înaltă trădare. Spre exemplu, dacă șeful aviației militare nu ia toate măsurile necesare să prevină un bombardament, îl putem încadra la infracțiunea de înaltă trădare.

Reiterăm că înalta trădare subsumează infracțiunile de trădare, trădare prin transmitere de informații secrete de stat, trădare prin ajutarea inamicului și acțiuni împotriva ordinii constituționale.

Neluarea unor astfel de măsuri poate fi considerată sabotarea capacităților armatei de a-și îndeplini principala misiune, apărarea suveranității și integrității teritoriale a țării. Numai că, după anul 1989, infracțiunea denumită sabotaj, care era prezentă în Codul Penal al României comuniste (articolul 164 al Codului Penal din 1968), a fost abrogată.

Codul Penal prevede infracțiuni grave săvârșite de militari aflați în subordinea șefului armatei române.

Astfel, în Partea Specială, Titlul XI – „Infracțiuni contra capacității de luptă a forțelor armate” -, în Capitolul I, dedicat infracțiunilor  săvârșite de militari, articolul 417 se referă la insubordonare, articolul 421 face referire la infracțiunea de capitulare, iar articolul 422 C. Pen. reglementează părăsirea câmpului de luptă, toate aceste infracțiuni, săvârșite de orice militar, fiind grave.

Dar dacă aceste infracțiuni sunt săvârșite de oameni cu funcții cheie în Armata Română și care pot influența cursul evenimentelor întâlnite în situațiile de criză sau chiar de război?

Șefii categoriilor de forțe armate sunt o prelungire a autorității șefului armatei, putem spune că sunt locțiitorii acestuia pentru armele pe care le conduc și, prin cunoștință de cauză, pot avea acces la informații extrem de importante sau la ordine stabilite la nivelul Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Susținem o redefinire a infracțiunii de înaltă trădare prin includerea între subiecții calificați ai infracțiunii și a locțiitorilor șefului Statului Major al Apărării, șefilor categoriilor de forțe ale Armatei, adjuncților operativi ai serviciilor secrete, dar și a șefilor serviciilor militare de informații.

Orice persoană care deține aceste funcții are un acces mărit la informații secrete de stat și, prin urmare, orice acțiune a acesteia poate influența un eveniment ce poate pune în pericol securitatea și apărarea națională.

Trebuie mărită și pedeapsa pentru înaltă trădare, în opinia noastră ar trebui ca aceasta să fie închisoarea de la 20 la 30 de ani sau detențiunea pe viață, iar în unele cazuri să fie aplicate unele pedepse complementare și accesorii, cum ar fi degradarea militară, pedepse care sunt prevăzute în Partea Generală a Codului Penal al României, Titlul III – Pedepsele -, Capitolul III.

Am propus ca infracțiunea de înaltă trădare să fie privită ca cea mai gravă infracțiune din Codul Penal, o infracțiune ce poate avea un impact uriaș asupra țării și poporului român în ansamblul său. Subliniem că și infracțiunile contra vieții sau contra persoanei sunt grave și periculoase, dar trebuie să ne raportăm la consecințele directe în timp și spațiu, la numărul și calitatea persoanelor implicate dar și la posibilitatea săvârșirii acestor infracțiuni de către persoane incapabile sau cu devianțe psiho-comportamentale.

De aceea, în opinia noastră, înalta trădare este o infracțiune cu un impact major, în unele state fiind pedepsită cu moartea.

În România, pedeapsa cu moartea s-a abolit în luna ianuarie 1990 prin Decretul-Lege nr. 6/1990, țara noastră fiind semnatară a Cartei privind Drepturile Fundamentale ale Uniunii Europene.

Protocolul nr. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului prevede abolirea necondiționată a pedepsei cu moartea pe timp de pace, Protocolul fiind ratificat de toate statele membre ale Uniunii Europene.

Analizând ultimele evoluții, observăm că în unele state europene ideea reapariției pedepsei capitale este intens adusă în discursul public, singura țară din Europa care mai prevede această pedeapsă fiind Belarus.

Răspunderea politică a Președintelui este reprezentată prin suspendarea sa urmată de un referendum național privind  demiterea acestuia.

În experiențele trecute, am observat că Președintele ales poate fi greu destituit prin această procedură de către poporul care la un anumit moment l-a ales ca reprezentant. În conștiința electoratului, suspendarea Președintelui poate fi motivată prin interese politice și nu prin interesul național al majorității parlamentare care îl suspendă.

De aceea, subliniem că cea mai puternică formă de răspundere este cea în fața electoratului, indiferent dacă ne referim la un referendum de demitere, la un referendum consultativ sau chiar la noi alegeri prezidențiale.

A doua cea mai puternică formă de răspundere este cea penală, când Președintele se supune Legii și Constituției, ca orice simplu cetățean.

În statele democratice, supremația legii și respectul Constituției reprezintă cheia de boltă a guvernării acelor țări, fără aceasta, regimurile bazate pe valorile democrației și statului de drept ar aluneca spre autoritarismele cunoscute în istoria lumii.


[1] Mircea Rebreanu – „Statele Unite ale Americii. Democrație și Constituție” – Editura Albastros, București, 1991.
[2] Sursa online a Constituției Statelor Unite ale Americii a fost accesată la data de 15.03.2019.
[3] Claudiu Pupăzan – „Considerații cu privire la răspunderea penală a șefilor de state din Federația Rusă și Statele Unite ale Americii”, în Analele Științifice ale Universității „Al.I. Cuza” din Iași, Științe juridice, Tom LVIII, nr. II/2012.
[4] Cf. Cătălin Avramescu – „Constituția Statelor Unite ale Americii” – Editura Humanitas, București, 2010.
[5] Claudiu Pupăzan, op. cit.
[6] Mircea Rebreanu, op. cit, p. 144.
[7] Claudiu Pupăzan, op. cit, p. 4.
[8] Ibidem, p. 5.
[9] Ibidem. Sursa online a Constituției Federației Ruse a fost accesată la data de 15.03.2019.
[10] Sursele online ale Constituției și Codului Penal ale Republicii Franceze au fost accesate la data de 25.03.2019.
[11] Sursa online a Constituției Republicii Federative Braziliene a fost accesată la data de 25.03.2019.
[12] Ariel Goldstein – „La Tormenta Perfecta. Crisis e Impeachment en el segundo mandato de Dilma Rousseff” – sursa online.
[13] Ibidem, p. 12.


Dr. Alexandru Cristian

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑
Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
© 2003-2023 J JURIDICE.ro