Covid-19 Legal React
AbonamentePlatinum members

Alexandru Rafila: Vaccinul anti-Covid-19 nu mai este eficient. Sper să existe o putere de negociere suficientă încât să convingem producătorii să nu livreze decât cantităţile care sunt solicitate de state
10.07.2022 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Covid 19 Legal React, Health & Pharma (Dreptul sănătății), Selected
JURIDICE - In Law We Trust

Alexandru Rafila, ministrul sănătății, a declarant duminică, 10 iulie 2022, la Prima TV, potrivit Money.ro: „Este clar că vaccinul care a fost într-adevăr în primul an de utilizare a fost eficient, a oprit transmiterea, viaţa a reintrat în normal. Deci există nişte câştiguri mari, evidente ale vaccinării. Asta nu înseamnă că în momentul de faţă, când el nu mai este eficient, trebuie să spunem că este eficient. Eu nu pot să mint şi n-am niciun fel de motiv. Lucrul ăsta nu favorizează vaccinarea. (…) Promisiunea din partea producătorilor şi a Comisiei Europene, care până la urmă a negociat acest contract în numele şi pentru statele membre, este că în acest an, începând cu luna septembrie, vom primi formula nouă a vaccinului, iar contractul de anul viitor o să vedem… sper să existe o putere de negociere suficientă încât să convingem producătorii să nu livreze decât cantităţile care sunt solicitate de state, nu orice cantitate care în mod evident riscă să se deprecieze şi să fie distrusă. Lucrul ăsta cred că afectează nu numai finanţele publice, ci afectează foarte serios dacă cantităţi mari de vaccin vor fi neutralizate, aruncate, lucrul ăsta va influenţa în mod negativ încrederea în vaccinare în general. Şi cred că lucrul ăsta ar trebui să preocupe pe toată lumea, inclusiv pe producători, pentru că vaccinurile sunt produse biologice sensibile, nu numai din punct de vedere al producerii şi al stocării, ci şi din punct de vedere al reacţiei opiniei publice în ceea ce priveşte vaccinul şi vaccinarea şi trebuie să fim foarte atenţi încât să consolidăm încrederea în vaccinuri şi în vaccinare, nu să o afectăm prin tehnici comerciale.

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti