Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Oportunitatea existenței instanțelor militare
13.07.2022 | Alexandru CRISTIAN

Secţiuni: Drept constitutional, Drept penal, Opinii, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Alexandru Cristian

Alexandru Cristian

Instanțele militare au fost considerate de-a lungul istoriei ca fiind instanțe apărute în situații excepționale, iar câteodată chiar extraordinare. Literatura abundă de referiri la curțile militare, la curțile marțiale, aprecieri care sunt aspre și care reprezintă sperietoarea oricărui militar pus în slujba țării sale.

Consiliul Superior al Magistraturii, conform Articolului 133, alineatul 1 din Constituția României, este garantul independenței justiției. Hotărârea nr. 693/2016 a Plenului CSM, adoptată în data de 7 iunie 2016, se referea la desființarea instanțelor militare[1], principalul argument al acesteia fiind cel al eficientizării economice și al restructurării instanțelor.

Nu suntem de acord cu aceste argumente întrucât ele nu au o viziune complexă asupra rolului acestor instanțe, care au în misiunea lor un rol de normare a sistemului militar.

Instanțele militare și parchetele militare au revenit la situația existentă în perioada interbelică, și anume la aceea că rolul primordial al acestor instituții este apărarea și întărirea ordinii și disciplinei militare, a onoarei și demnității ostășești, în general, a ordinii de drept în armată.[2]

Armata alături de Biserică este cotată pe primele locuri în ordinea credibilității instituțiilor statului, iar sistemul militar are o viziune proprie cu privire la ordinea, disciplina și moralitatea militarilor săi.[3]

Instanțele militare sunt independente și nesubordonate nici unei alte autorități militare sau civile. Supusă legii, instanța militară de judecată contribuie la garantarea unui sistem militar modern și bine organizat, fără derapaje, în România, la respectarea Constituției și a celorlalte legi ale țării, la consolidarea statului de drept.

Hotărârea CSM evocată a fost una pur tehnică, fără a avea în vedere explicarea unor trăsături ale instituției militare. Militarul este cetățean și soldat. Ca soldat al țării sale, indiferent de grad, militarul este în slujba patriei sale, are o misiune specială, cu îndatoriri și exigențe aparte, ce impun un anume cod de conduită, reglementat prin reguli speciale.

Trebuie subliniat că o faptă aparent neînsemnată pentru viața civilă poate căpăta o altă conotație în mediul militar. Putem exemplifica aici simpla încăierare, care pentru un militar capătă o conotație mult mai gravă decât pentru un civil, datorită pregătirii sale.

Pentru aceste rațiuni, de-a lungul istoriei s-a considerat necesar ca militarii care săvârșesc încălcări ale legilor și regulamentelor militare să fie cercetați și judecați de magistrați care cunosc intimitatea vieții unui militar.[4]

Datorită pregătirii lor, militară și juridică, magistrații militari sunt în drept să ia cele mai adecvate măsuri pentru sancționarea faptelor săvârșite de un militar, indiferent de gravitatea acestora. Un principiu al dreptului și al vieții ne învață că nu poți judeca cu alte legi și rațiuni față de situația dată. De aici, rezultă că justiția militară, în integralitatea sa, apare ca o necesitate rezultată din însăși rațiunea de a fi a instituției militare.[5]

După schimbarea politică din anul 1989, opțiunea democratică a tribunalelor militare și dimensionarea acestora conform unor necesități istorice a fost o alegere istorică favorabilă țării noastre.

Tribunalele militare desfășoară o activitate firească, în scopul întăririi ordinii și disciplinei în cadrul corpului militar. Magistratul militar reprezintă un simbol de autoritate și de responsabilitate a actului de justiție.[6]

Importanța tribunalelor militare este una conturată din punct de vedere istoric și sociologic. Deși li s-a reproșat activitatea redusă, s-a uitat că, după reforma armatei, însuși numărul ofițerilor armatei române s-a redus. De asemenea, se ignoră faptul că educația militară și morala învățată în unitățile de învățământ împiedică un viitor militar să săvârșească acte împotriva ordinii sociale normale, acte care dau naștere unor raporturi juridice penale de conflict.

Conform Articolului 126, alineatul 5 din Constituția României, este interzisă înființarea de instanțe extraordinare. Judecătorul constituțional Prof. dr. Ion Predescu, în explicațiile sale referitoare la instanțele militare, a afirmat că rațiunea textului legii fundamentale referitor la instanțele extraordinare stă în Articolul 101, alineatul 2 al Constituției din anul 1923, text care se referă la interzicerea înființării unor astfel de instanțe: „Comisiuni și tribunale extraordinare nu se pot crea sub nici un fel de numire și sub nici un fel de cuvânt în vederea unor anume procese, fie civile, fie penale, sau în vederea judecării unor anume persoane.”

Instanțele militare nu sunt instanțe extraordinare, ci sunt instanțe speciale. Nefiind extraordinare, aceste instanțe trebuie să fie menținute exact ca și alte instanțe speciale, cum ar fi, spre exemplu, Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov.[7]

Instanțele civile nu pot pătrunde rationae materiae și rationae personae în sfera raporturilor dintre militari, afirma regretatul Profesor Ion Predescu.

Instanțele militare sunt competente în a judeca militari datorită magistraților și a celorlalți experți din cadrul instanței, care își desfășoară existența sub auspiciile regulamentelor militare. Cunoscând mai bine acest mediu, apreciem că existența instanțelor militare oferă un climat de stabilitate instituției militare, o instituție care va căpăta o dimensiune mai puternică în anii ce vor urma, având în vedere tensiunile geopolitice din zona în care ne aflăm.

Concluzionăm afirmând faptul că instanțele militare sunt un garant al respectării demnității carierei militare și o instituție care poate împiedica anumite derapaje istorice ale instituției militare în ansamblul său.


[1] Sursa online a Hotărârii în discuție a fost accesată la data de 07.05.2018.
[2] Petrache Zidaru, „Tribunalele Militare. Un secol și jumătate de jurisprudență”, Editura Universul Juridic,  București, 2006, p. 325.
[3] Ibidem.
[4] Ibidem, p. 327.
[5] Ibidem.
[6] Ibidem, p. 328.
[7] Ibidem, p. 331.


Dr. Alexandru Cristian

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti