Varia
JURIDICE

ISACCL marchează cei 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic România-SUA. Documentar evenimente aniversare
12.07.2022 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Selected, VARIA (alte surse)
JURIDICE - In Law We Trust

În cadrul programului „Istoria recentă și anticiparea viitorului”, Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului (ISACCL), în parteneriat cu Fundația Română pentru Democrație, Biblioteca Academiei Române, Muzeul Municipiului București și Editura RAO, marchează împlinirea a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii.

ISACCL a avut în vedere faptul că războiul de la granițele României, declanșat la 24 februarie 2022, prin invadarea Ucrainei de către Federația Rusă, readuce în atenție, mai pregnant ca niciodată, semnificațiile unui eveniment istoric ce a asigurat securitatea României pentru mileniul 3, și anume, Parteneriatul Strategic România-SUA, lansat la 11 iulie 1997, în Piața Universității din București, de către președinții Emil Constantinescu și Bill Clinton (VIDEO), și care a reprezentat o piatră de hotar în consolidarea securității naționale și a favorizat admiterea în NATO și integrarea în Uniunea Europeană a țării noastre, consecințele sale manifestându-se nu numai în plan geopolitic, ci ele generând o profundă transformare a societății românești, în plan politic, militar, de securitate, economic, social, juridic, civic și cultural, care s-a materializat în integrarea deplină a României în structurile euro-atlantice.

Astfel, pentru această perioadă au fost organizate următoarele evenimente, unele dintre ele aflate în derulare și care prezintă contextul, preliminariile și consecințele acestui moment astral în istoria noastră:

1. Expoziția-document / outdoor „Părinții fondatori, Parteneriatul Strategic România-SUA: 25 de ani de la lansare” – Muzeul Municipiului București, Palatul Șuțu – B-dul Ion C. Brătianu nr. 2 – în perioada 1-31 iulie 2022:

Expoziția de panouri stradale prezintă momente (VIDEO) semnificative ale colaborării bilaterale româno-americane și evoluția Parteneriatului Strategic după lansarea acestuia.

2. Conferința „Parteneriatul Strategic România-SUA: 25. Garanție de securitate pentru România în mileniul 3” – Biblioteca Academiei Române – București, Calea Victoriei nr. 125 – a avut loc miercuri, 6 iulie 2022, ora 10:00:

Evenimentul s-a desfășurat cu participarea protagoniștilor acestui moment istoric, a cercetătorilor din domeniul istoriei recente, a analiștilor politicii externe românești, dar și a publicului larg interesat.

Vorbind despre vizita Preşedintelui SUA Bill Clinton, la Bucureşti după Summitul de la Madrid, unde România nu primise invitaţia de aderare la NATO, Mircea Geoană, Secretarul General Adjunct al NATO, citat de „Agerpres”, a susţinut – într-un mesaj transmis participanţilor la conferinţă – că momentul din Piaţa Universităţii, alături de Preşedintele Emil Constantinescu şi de sute de români entuziaşti, „a fost poate cel mai frumos” al mandatului acestuia: „Sunt convins că pentru Preşedintele Constantinescu a fost momentul de vârf al Preşedinţiei sale. Dar, pentru noi, ca români, a fost un moment de imensă transformare. Ceea ce a plecat la început ca un vehicul mai degrabă practic s-a transformat în timp, cu perseverenţă, cu consecvenţă, cu continuitate.”
Oficialul NATO a apreciat că semnarea, în urmă cu 25 de ani, a Parteneriatului Strategic România-SUA a fost „un moment deosebit de reflecţie, de introspecţie, dar mai ales de prospecţie” şi şi-a exprimat convingerea că se va da acestui parteneriat „atenţie, grijă, investiţie şi mai ales sprijin popular şi leadership politic”.

La rândul său, Preşedintele Emil Constantinescu a evocat amplu cadrul internaţional premergător semnării Parteneriatului Strategic România-SUA, marcat de destrămarea URSS şi a Pactului de la Varşovia, ca şi de evenimentele tragice din fosta Iugoslavie, subliniind că „Statele Unite ale Americii erau atunci singura superputere mondială din punct de vedere politic, militar, economic, social şi cultural şi ideologic. Deci, a fost o victorie a ideologiei wilsoniene, ca extindere a spaţiului libertăţii. Acest lucru trebuie afirmat cu putere pentru a înţelege evenimentele de atunci. (…) Din această calitate, Statele Unite şi preşedintele Clinton au oferit Parteneriatul strategic României. (…) Nu am auzit până acum să se vorbească în mod clar despre acest context: cine erau Statele Unite care ofereau parteneriat, de ce aveau nevoie Statele Unite de noi”, a concluzionat Președintele Constantinescu.

3. Expoziția „Însemnele prieteniei româno-americane în arhiva prezidențială. Corespondență diplomatică 1996-2000” – Muzeul George Severeanu (parte a Muzeului Municipiului București) – Str. Henri Coandă nr. 26, sector 1 – în perioada 8 iulie – 4 decembrie 2022 (vernisajul expoziției a avut loc vineri, 8 iulie 2022, ora 19.00; fotografia aflată imediat mai sus surprinde momentul alocuțiunii Președintelui Emil Constantinescu, susținută cu prilejul triplei manifestări desfășurate vineri la Muzeul George Severeanu din Capitală):

Expoziția conține o selecție (VIDEO) reprezentativă și inedită de scrisori de la Președintele și Vicepreședintele SUA, de la congressmani și ambasadori. Copii ale acestora vor fi donate Bibliotecii Academiei Române. Sunt expuse și cărțile primite de Președintele Constantinescu de la personalități politice și academice prestigioase din Statele Unite.

4. Expoziția „Pe firul confesiunilor. Mărturii despre Parteneriatul strategic România-SUA. Colecția Emil Constantinescu” – Muzeul George Severeanu – în perioada 8 iulie – 4 decembrie 2022 (vernisajul expoziției a avut loc pe 8 iulie 2022, ora 19.00):

Obiectele prezentate în expoziție sunt reprezentative pentru istoria Parteneriatului Strategic România-SUA și completează o istorie care nu a fost încă scrisă (în a treia fotografie din acest material, una dintre vitrinele acestei expoziții).

5. Cartea-documentar „Parteneriatul Strategic România-SUA: 25. Garanție de securitate pentru România în mileniul 3. 1997 – 2000” – Autor: Laura Ganea – Editura RAO, Colecția RAO Clasic, București, 2022 (lansarea volumului a avut loc pe 8 iulie 2022, ora 19.00, la Muzeul George Severeanu):

Volumul este prefațat de Președintele Emil Constantinescu, acesta intitulându-și impresionantul cuvânt introductiv „In memoriam Madeleine Albright„.
Lucrarea Laurei Ganea prezintă situația geopolitică a României în decursul ultimilor treizeci de ani, trecând în revistă evenimentele ce au condus la căderea dictaturilor comuniste în Europa Centrală și de Est și destrămarea URSS, documentând întreaga reorientare a politicii externe românești până la momentul aderării României la organismele euro-atlantice.
Așa cum a consemnat autoarea în cuprinsul cărții (p. 15), aceasta își propune să ne ajute „să ne reamintim, sau să aflăm acum (…), cum a început această transformare istorică a României în anii 1997 – 2000.” Volumul „prezintă, utilizând studii și cărți, declarații, documente din arhive și dezvăluiri în premieră, contextul politic național și internațional care a condus la împlinirea unui vis secular: garantarea securității pentru România.”

La finalul manifestării de lansare a volumului, participanții au fost onorați cu o sesiune de autografe acordate cu generozitate de Președintele Emil Constantinescu și de autoarea Laura Ganea (fotografia anterioară).

* Credit imagini: foto 1-2, 5-7: ISACCL; foto 3-4: Răzvan Constandache; foto 8: Ioan Scutelnicu.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti