Secţiuni » Arii de practică » Business » Fiscalitate
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti

Taxarea inversă, prelungită de la 1 iulie pentru mai multe operațiuni unde ar fi urmat să expire
14.07.2022 | Cristina SĂULESCU

Secţiuni: Articole, Fiscalitate, Lege 9, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Cristina Săulescu

Cristina Săulescu

Printr-o ordonanță de urgență publicată recent, Guvernul a prelungit aplicarea mecanismului de taxare inversă pentru opt tipuri de operațiuni, astfel încât el să poată fi folosit în continuare până la 31 decembrie 2026. În lipsa acestei intervenții legislative, această măsură de simplificare a plății TVA ar fi putut fi aplicată doar până la finalul lunii iunie.

OUG nr. 85/2022 a fost publicată în 17 iunie în Monitorul Oficial nr. 594/2022 și a intrat în vigoare odată cu apariția sa. Actul normativ prelungește și după data de 1 iulie aplicarea taxării inverse pentru opt tipuri de operațiuni unde mecanismului și-ar fi încetat aplicarea.

Măsura vine ca urmare a transpunerii, în legislația națională, a Directivei (UE) 2022/890 a Consiliului din 3 iunie 2022 de modificare a Directivei 2006/112/CE în ceea ce privește prelungirea perioadei de aplicare a mecanismului opțional de taxare inversă în legătură cu livrările de anumite bunuri și prestările de anumite servicii care prezintă risc de fraudă și a mecanismului de reacție rapidă împotriva fraudei în domeniul TVA.

Concret, prin OUG nr. 85/2022, a fost prelungită valabilitatea pentru următoarele opt operațiuni prevăzute în Codul fiscal la articolul 331, alineatul (6):

Este vorba despre:

– livrarea de cereale și plante tehnice, inclusiv semințe oleaginoase și sfeclă de zahăr, care nu sunt, în principiu, destinate ca atare consumatorilor finali;

– transferul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră transferabile / transferul de certificate verzi;

– livrarea de energie electrică către un comerciant persoană impozabilă stabilit în România;

– livrarea de gaze naturale către un comerciant persoană impozabilă stabilit în România;

– furnizările de telefoane mobile (dispozitive fabricate sau adaptate pentru utilizarea în conexiune cu o rețea autorizată și care funcționează pe anumite frecvențe, fie că au sau nu vreo altă utilizare);

– furnizările de dispozitive cu circuite integrate, cum ar fi microprocesoare și unități centrale de procesare, înainte de integrarea lor în produse destinate utilizatorului final;

– furnizările de console de jocuri, tablete PC și laptopuri.

Pentru toate aceste operațiuni, taxarea inversă poate fi folosită până la 31 decembrie 2026.

Atenție! Pentru livrarea bunurilor prevăzute la ultimele trei puncte din enumerarea anterioară se aplică taxarea inversă numai dacă valoarea bunurilor livrate, exclusiv TVA, înscrise într-o factură, este mai mare sau egală cu 22.500 lei.

Conform Codului fiscal, taxarea inversă este procedura aplicată de beneficiarul unei livrări de bunuri/prestări de servicii care, conform legii, devine persoană obligată la plata TVA pentru achiziția de bunuri/servicii efectuată, prin excepţie de la regula generală conform căreia persoana obligată la plata TVA este furnizorul bunurilor/prestatorul serviciilor. Condiția obligatorie pentru aplicarea taxării inverse este ca atât furnizorul, cât și beneficiarul să fie înregistrați normal în scopuri de în România, iar operațiunile supuse taxării inverse trebuie să se desfășoare pe teritoriul țării.

Pe lângă operațiunile precizate deja, taxarea inversă mai poate fi aplicată și pentru:

– livrarea de deșeuri feroase și neferoase, de rebuturi feroase și neferoase, inclusiv produse semifinite rezultate din prelucrarea, fabricarea sau topirea acestora;

– livrarea de reziduuri și alte materiale reciclabile alcătuite din metale feroase și neferoase, aliajele acestora, zgură, cenușă și reziduuri industriale ce conțin metale sau aliajele lor;

– livrarea de deșeuri de materiale reciclabile și materiale reciclabile uzate constând în hârtie, carton, material textil, cabluri, cauciuc, plastic, cioburi de sticlă și sticlă;

– livrarea materialelor de la primele trei puncte după prelucrarea/transformarea acestora prin operațiuni de curățare, polizare, selecție, tăiere, fragmentare, presare sau turnare în lingouri, inclusiv a – lingourilor de metale neferoase pentru obținerea cărora s-au adăugat alte elemente de aliere;

– livrarea de masă lemnoasă și materiale lemnoase;

– construcții, părți de construcție și terenurile de orice fel, pentru a căror livrare se aplică regimul de taxare prin efectul legii sau prin opțiune;

– livrările de aur de investiții efectuate de persoane impozabile care și-au exercitat opțiunea de taxare și livrările de materii prime sau semifabricate din aur cu titlul mai mare sau egal cu 325 la mie, către cumpărători persoane impozabile.

Cristina Săulescu, Partener Cabot Transfer Pricing

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti