Secţiuni » Arii de practică » Protective » Dreptul muncii
Dreptul muncii
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

CJUE. Stabilirea sediului EMA și al ELA: competența de a decide în această privință aparține legiuitorului Uniunii, iar nu statelor membre
14.07.2022 | JURIDICE.ro

Secţiuni: CJUE, Dreptul muncii, Dreptul Uniunii Europene, Health & Pharma (Dreptul sănătății)
JURIDICE - In Law We Trust

Deciziile reprezentanților statelor membre prin care a fost desemnat noul sediu al EMA și sediul ELA sunt acte politice lipsite de efecte juridice obligatorii, astfel încât nu pot face obiectul unei acțiuni în anulare

La 20 noiembrie 2017, reprezentanții guvernelor statelor membre au ales orașul Amsterdam pentru a înlocui Londra ca nou loc al sediului Agenției Europene pentru Medicamente (EMA).

În luna iunie a anului 2019, aceștia au decis de asemenea că Autoritatea Europeană a Muncii (ELA), nou creată, va avea sediul la Bratislava.

Italia și Comune di Milano contestă decizia reprezentanților guvernelor statelor membre de a stabili sediul EMA la Amsterdam (C-59/18 și C-182/18), precum și Regulamentul 2018/1718[1], care, ulterior acestei decizii, a stabilit sediul menționat în acest oraș (C-106/19 și C-232/19). La rândul său, Parlamentul European contestă decizia reprezentanților statelor membre de a stabili sediul ELA la Bratislava (C-743/19).

Prin hotărârile sale pronunțate astăzi, Curtea, întrunită în Marea Cameră, respinge toate aceste acțiuni.

Curtea începe prin a aminti că actele adoptate în mod colectiv de reprezentanții guvernelor statelor membre nu pot fi supuse unui control de legalitate exercitat de instanța Uniunii în temeiul articolului 263 TFUE.

Mai trebuie însă și ca un astfel de act să nu constituie, în realitate, o decizie a Consiliului adoptată în calitate de instituție a Uniunii.

În aceste condiții, Curtea examinează, mai întâi, dacă competența referitoare la stabilirea sediului organelor, al oficiilor și al agențiilor Uniunii revine reprezentanților guvernelor statelor membre care se pronunță de comun acord în temeiul normei prevăzute la articolul 341 TFUE sau dacă aceasta aparține legiuitorului Uniunii.

Curtea statuează că articolul 341 TFUE nu se aplică desemnării locului sediului unui organ, al unui oficiu sau al unei agenții a Uniunii precum EMA și ELA.

Competența de a decide cu privire la stabilirea locului sediului EMA și al ELA aparține, așadar, legiuitorului Uniunii, care are obligația de a acționa în acest scop în conformitate cu procedurile prevăzute de dispozițiile tratatelor relevante din punct de vedere material.

În continuare, Curtea apreciază că deciziile reprezentanților guvernelor statelor membre luate în luna noiembrie a anului 2017 și, respectiv, în luna iunie a anului 2019 pentru a desemna noul sediu al EMA și sediul ELA nu pot fi calificate drept acte ale Consiliului. Aceste decizii constituie, dimpotrivă, acte adoptate în mod colectiv și de comun acord de acești reprezentanți guvernamentali.

Întrucât au fost adoptate de statele membre într-un domeniu în care tratatele nu prevăd acțiunea acestora, deciziile în cauză sunt lipsite de orice efect juridic obligatoriu în dreptul Uniunii. Este vorba despre decizii politice ale statelor membre, care nu pot face obiectul unei acțiuni în anulare în temeiul articolului 263 TFUE.

În ceea ce privește acțiunile îndreptate împotriva Regulamentului 2018/1718, Curtea înlătură toate argumentele prezentate de Comune di Milano și de guvernul italian întemeiate pe încălcări ale prerogativelor Parlamentului, precum și pe caracterul nelegal al acestui regulament care ar decurge din pretinsa iregularitate a procedurii care a condus la decizia reprezentanților statelor membre din 20 noiembrie 2017 de a reține orașul Amsterdam ca nou sediu al EMA.

În această privință, Curtea statuează că această decizie este un act de cooperare politică și nu are un caracter obligatoriu care să fie susceptibil să limiteze puterea de apreciere a legiuitorului Uniunii. Prin urmare, nu se poate considera că Parlamentul a renunțat, în speță, să își exercite competențele legislative considerându-se ținut de decizia în cauză.

Curtea adaugă că Parlamentul ar fi putut, în caz de dezacord cu decizia politică a statelor membre de a muta sediul EMA la Amsterdam, să se opună reflectării acestei decizi într-un act legislativ al Uniunii.


[1] Regulamentul (UE) 2018/1718 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 noiembrie 2018 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 726/2004 în ceea ce privește stabilirea sediului Agenției Europene pentru Medicamente (JO 2018, L 291, p. 3).


:: Hotărârea

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti