CEDO. Aviz consultativ ref. diferența de tratament aplicat asociațiilor de proprietari de terenuri înainte și după crearea unei asociații municipale de vânători autorizate
14.07.2022 | JURIDICE.ro

Miercuri, 13 iulie 2022, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a emis, în unanimitate, un aviz consultativ ca răspuns la o cerere (nr. P16-2021-002) formulată de Consiliul de Stat al Republicii Franceze.
În cererea sa, Consiliul de Stat a întrebat Curtea cu privire la criteriile relevante pentru a aprecia compatibilitatea cu articolul 14 (interzicerea discriminării) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului coroborat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1 (protecția proprietății) a unei dispoziții legislative care exclude posibilitatea ca asociațiile de proprietari de terenuri constituite după crearea unei asociații municipale de vânătoare agreate (association communale de chasse agréée – ACCA) să își retragă terenurile de pe fondurile de vânătoare ale ACCA, odată ce au atins suprafața minimă pentru a putea face acest lucru.
În avizul consultativ, Curtea a răspuns că Consiliul de Stat va trebui mai întâi să evalueze dacă diferența de tratament – care rezultă din articolul L. 422-18 din Codul mediului, în redactarea ulterioară Legii din 24 iulie 2019 – între asociațiile „care au o existență recunoscută înainte de data creării АССА” și asociațiile înființate după această dată ar putea intra în domeniul de aplicare al articolului 14 din Convenție coroborat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1 și, în caz afirmativ, dacă această diferență se referă la persoane aflate în situații analoge sau relativ similare.
În cazul în care răspunsul la fiecare dintre aceste două întrebări preliminare era afirmativ, Curtea a precizat că, pentru a stabili dacă diferența de tratament în cauză era „legitimă și rezonabilă” și, prin urmare, compatibilă cu articolul 14 din Convenție coroborat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1, instanța solicitantă va trebui să se asigure: în primul rând, că, făcând o distincție între categoriile de proprietari de terenuri sau de drepturi de vânătoare pe baza datei la care a fost înființată asociația lor, legiuitorul a urmărit unul sau mai multe „scopuri legitime”; în al doilea rând, că legea a oferit un temei juridic care să îndeplinească cerința de legalitate consacrată de articolul 1 din Protocolul nr. 1; și, în al treilea rând, că a existat un „raport rezonabil de proporționalitate” între mijloacele utilizate și scopul (scopurile) legitim (legitime) urmărit (urmărite).
În această privință, aprecierea instanței solicitante ar trebui să fie efectuată în lumina criteriului „în mod vădit lipsit de un temei rezonabil” în ceea ce privește controlul utilizării bunurilor, în sensul articolului 1 al doilea paragraf din Protocolul nr. 1.
La evaluarea proporționalității măsurii care stabilește diferența de tratament în cauză, instanța solicitantă ar trebui să ia în considerare, printre altele, natura criteriului de diferențiere introdus de lege și impactul acestuia asupra marjei de apreciere a autorităților naționale; alegerea mijloacelor utilizate pentru atingerea scopului (scopurilor) urmărit(e); caracterul adecvat al mijloacelor utilizate în raport cu scopul (scopurile) urmărit(e); și impactul mijloacelor utilizate.
:: Avizul