Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Contravenţii
Contravenţii
CărţiProfesionişti

ANPC a amendat Blue Air cu 2 mil. EURO
14.07.2022 | JURIDICE.ro

Secţiuni: C. contravențional, Protecția consumatorilor, Selected
JURIDICE - In Law We Trust

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a realizat, în cursul lunii iunie 2022, o acțiune de control la operatorul economic Blue Air Aviation SA, potrivit unui comunicat.

În perioada 30 aprilie 2021 – 30 aprilie 2022, operatorul economic a anulat 11.289 de zboruri, acestora corespunzându-le 178.405 rezervări, pentru care s-au efectuat plăți în valoare totală de 66.585.967,68 lei.

Ținând cont de aspectele constatate în urma verificărilor și de inexistența cifrei de afaceri declarate a operatorului economic, care a făcut imposibilă stabilirea unei amenzi în procent, Comisia a decis aplicarea unei sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare de 2 milioane euro.

Totodată, ANPC a dispus ca sancțiune complementară „încetarea contractului și restituirea contravalorii serviciilor anulate și a compensațiilor aferente în termen de maximum 10 de zile” cu respectarea opțiunii consumatorilor și cu raportare la toate rezervările anulate și pentru care operatorul economic nu a procedat la restituirea corespunzătoare a sumelor datorate, inclusiv compensații, în urma anulării zborurilor survenite ulterior datei de 30.04.2022.

A fost dispusă și măsura de a nu mai pune la dispoziția consumatorilor, pe piață, oferte de zbor pentru care operatorul economic nu dispune de dotările/mijloacele/resursele necesare efectuării acestora, cu respectarea întocmai a condițiilor și caracteristicilor declarate.

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti