Secţiuni » Arii de practică » Business » Cyberlaw
Cyberlaw
CărţiProfesionişti

Let’s go to ECRIS! Acte de procedură – tradiție versus modernitate. Diluarea noţiunii „sală de judecată” sau un nou concept?


15.07.2022 | Liliana Cătălina ALEXE
Secţiuni: Articole, Cyberlaw, Procedură civilă, RNSJ, Selected, Studii
JURIDICE - In Law We Trust
Liliana Cătălina Alexe

Liliana Cătălina Alexe

ABSTRACT

Am simțit cu toții efectele realității digitale. Am intrat în decursul anilor, mai greu sau mai ușor, în noua realitate a zilelor noastre – digitalizarea și, în urmă cu doi ani, forțați de un context sanitar defavorabil, ne-am implicat într-o mai mică sau mai mare măsură, dezvoltându-ne capacitățile digitale și accesând tehnologiile de acest fel.

Fără îndoială, suntem în era digitală. De altfel, la 9 martie 2021, Comisia Europeană a prezentat viziunea și perspectivele pentru transformarea digitală a Europei până în 2030; iar la 26 ianuarie 2022, Comisia a propus o declarație interinstituțională solemnă privind drepturile și principiile digitale pentru deceniul digital.

Pandemia de COVID-19 a demonstrat că este nevoie de capacități digitale mai dezvoltate și în domeniul justiției și, de ce nu, de drepturi ”digitale” ale justițiabilului.

Articolul de față își propune să pună în discuție noul tip de drept, unul procedural, lipsit (la acest moment) de un suport legislativ consistent și de o reglementare corespunzătoare prin acte normative.

În absența unui cadru normativ, instanțele au acționat de îndată (prin decizii administrative și hotărâri ale colegiilor de conducere), fiind funcționale aplicații informatice cu o bună adresabilitate la serviciile oferite de instanțe (Dosarul electronic, aplicaţii informatice precum E-legalizare şi Şedinţe on-line, serviciul de comunicare electronică a actelor de procedură și cel al cererilor de comunicare a citațiilor și actelor de procedură în format electronic).

Întrebarea pe care ne-o punem este următoarea: dacă demersurile inițiate pot fi continuate, în circumstanțele temporare ale societății, dacă ingerința (de tip digital) în activitatea procesului (desfășurat în regulile de procedură cu care am fost obișnuiți) este necesară și dacă, schimbând regulile de procedură în instanțe, putem concluziona în final că mecanismul digital poate garanta o administrare eficientă și sigură a justiției?

SECȚIUNEA I. ARGUMENTUL ARTICOLULUI

Caracteristica transformării digitale este aceea de a schimba individul (în plan personal), societatea (în ansamblu său) și serviciile oferite (în plan organizat, structurat).

În înfăptuirea justiției, instanțele judecătorești îndeplinesc un serviciu de interes public (potrivit art. 1 alin. 2 CPC), funcție importantă într-un stat modern.

Pandemia de COVID-19 a reprezentat debutul tranziției către justiția digitală în maniera (flexibilă) online.

La data de 26 ianuarie 2022, Comisia a propus declarația interinstituțională privind drepturile și principiile digitale; drepturile și principiile digitale prezentate în declarație vor completa drepturile existente, cum ar fi cele care decurg din Carta drepturilor fundamentale a UE și din legislația referitoare la protecția datelor și a vieții private; vor oferi un cadru de referință cu privire la drepturile digitale ale cetățenilor, precum și orientări pentru statele membre ale UE cu privire la noile tehnologii. Scopul lor este să îi ajute pe toți cetățenii UE să profite la maximum de transformarea digitală.

Transformările digitale pot fi transpuse în domeniul justiției?

Fără dubiu, răspunsul este pozitiv, cel puțin în considerarea activității instanțelor de serviciu public; or, orice serviciu din sfera publică[1] a suferit, suferă ori va suferi transformările digitale, drept urmare, nici justiția nu poate rămâne departe de procesul de digitalizare.

SECȚIUNEA II. CONFORMITATE, CONFORMARE ȘI CONFORMISM – NE CONFORMĂM SAU REFORMĂM? 

Noțiunile[2] de conformitate, conformare și conformism cer, înainte de toate, fiecare în parte, înțelegerea conceptului propriu, pentru ca ulterior să le înțelegem și să le definim, pas ce presupune emiterea unor definiții.

Primele două concepte (conformitate/conformare), în termeni generali, sunt familiare în spațiul dreptului, ușor de apreciat și destul de clare.

Trendul digitalizării a adus în aria dreptului procedural nonconformismul față de tot ce era tradițional, manifestat însă în mod gradual, și nu agresiv.

Până la nivelul anului 2020, avem de a face cu un legiuitor prudent care a abordat cu mare greutate, din punct de vedere normativ, digitalizarea sistemului judiciar si nici nu a fost încurajat de soluții jurisprudențiale ori de cele oferite de instanța supremă și judecătorul constituant[3].

Nici acum legiuitorul nu pare să se grăbească, deși asociațiile profesionale[4] au cerut, prin apeluri publice, decizii urgente și modificări legislative.

Se impune ca norma de procedură să se reformeze într-un conținut demult depășit, îmbrățișând, prin abordare normativă, viziunea unei justiții accesibile.

SECȚIUNEA III. MIJLOACELE DE COMUNICARE A ACTELOR DE PROCEDURĂ – TRADIȚIE

Comunicarea actelor de procedură prin telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia intră în sfera de acțiune procedurală, în mod determinant, abia prin modificările operate prin Legea 310/2018.

Telefaxul, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii sunt, în optica legiuitorului codului, mijloace moderne, deși am putea spune (fără a greși prea mult) că și-au pierdut acest caracter.

De altfel, poșta electronică, cunoscută și sub denumirea de e-mail, este unul din primele servicii Internet (există de peste trei decenii), este adevărat, și cel mai uzitat.

Dar chiar și așa, cu această vechime ”în spate”, metodele alternative, moderne, s-au ”așezat greu”, pe palierul procedurii civile, lângă cele clasice, deși acestea din urmă nu și-au ”pierdut” locul în rânduiala Codului[5], subsumate puternic cerinței garanției că ele ajung la destinatar.

În fapt, această garanție (îndatorire fundamentală a unui proces bine administrat) că actul de procedură (de orice fel) ajunge la cel destinat a fost și cauza pentru care mijlocele moderne de comunicare au fost puse atât de greu sub semnul egalității cu cele clasice, tradiționale.

Cerința garanției (în sensul de obligație a instanței de a se asigura de executarea întocmai, corespunzătoare, a actului de procedură) o găsim și în orientarea jurisprudențială a Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia civilă nr. 520/07.03.2019 a Secției I Civilă) în analiza garanției ce o prezintă semnătura scanată a semnatarului în opoziție cu una digitală[6], pretinzând părții să se conformeze fie prin depunerea cererii (în speță, cea de recurs) care să aibă atașat o semnătură electronică validă, în condițiile legii speciale, fie posibilitatea de a expedia prin poştă un exemplar al cererii purtând semnătura sa olografă.

SECȚIUNEA IV. MIJLOACELE DE COMUNICARE A ACTELOR DE PROCEDURĂ – MODERNITATE

Câmpul de reglementare al comunicării actelor de procedură se poate extinde cu mijloace de comunicare Facebook, WhatsApp, tehnologiile digitale ale informației și comunicării în rețea?

Pot fi relevante în circumstanțele temporare ale societății și în dinamica vieții sociale?

Noile instrumente de comunicare au reformat domenii importante (de la cele care țin de profesii, la jurnalism, mass-media, învățământ), au schimbat uzanțe, fiecare domeniu în parte reevaluându–și metodele tradiționale.

Întrebările de mai sus (nu neapărat, retorice) nu conduc spre un răspuns pozitiv.

Aceasta întrucât actul de comunicare și forma în care se manifestă a necesitat dintotdeauna atenție și aceasta a determinat si intervenția instanței supreme prin dezlegarea unor chestiuni de drept (procedural) anterior redate.

Totodată, instrumente de comunicare (cu adevărat) moderne sunt îndreptate spre un public – țintă ce se exprimă în spațiul public[7], iar modul de tratare al actului de comunicare prin platformele rețelelor sociale poate da naștere la dispute, controverse, cu implicații asupra conținutului actului.

Nu este exclus de a reașeza problema (procedural) și din această perspectivă, iar abordarea din acest articol poate funcționa, cel puțin, ca punct de plecare al unei dezvoltări mai ample.

SUBSECȚIUNE I. ELEMENTUL DE GARANȚIE AL COMUNICĂRILOR MODERNE

Decizia instanței supreme anterior evocată este centrată pe elementul garanției, una suficient de serioasă pentru a face deplină credință în privința conținutului cererii și a identității persoanei de la care aceasta emană[8].

În fapt, garanția în discuție o regăsim cu valoare de principiu fundamental al procesului civil evocată de art. 8 CPC, egalitatea părților din proces în exercitarea drepturilor procesuale de care se face vorbire în normă fiind ”garantată”.

Însă, se pune întrebarea dacă această garanție (una în sens strict de cerință procedurală[9]) se pierde sau nu în cazul mijloacelor alternative, moderne, privind comunicarea actelor de procedură ce asigură (doar) transmiterea textului şi a confirmării primirii acestuia (fax, email) sau în cazul unui trend ascendent al digitalizării?

În prima ipoteză din întrebare, răspunsul este unul negativ consacrat la nivel legislativ de aliniatul 6 al art. 154 în forma modificată de art. I pct. 20 din Legea nr. 310/2018 și aliniatul 61 al aceluiași text de procedură introdus prin art. I pct. 21 din legea de modificare a codului.

Legislația de specialitate[10] este mult rămasă în urmă, depășită de o realitate cu care evident nu poate ține pasul în plan legislativ.

Continuând retorica interogativă nu ar fi necesar să acceptam spațiul virtual în care se pot emite, transmite și, în final, pot funcționa actele justiției fără a pretinde sau fără de a ne asigura de această garanție sub umbrela proteguitoare a Codului de procedură civilă?

Prima caracteristică a spațiului digital este aceea de a fi unul mult mai relaxat, ceea ce nu înseamnă că standardul garanției ar fi coborât ori inferior, putând fi aduse dovezi (chiar de netăgăduit, cum este mesajul sistemului folosit că actul comunicat a ajuns la destinatar potrivit datelor furnizate de acesta din art. 154 alin. 61, constituind dovadă de comunicare listată și atașată la dosar, cum obligă art. 163 alin. 111) ce pot înlătura greșelile (evident, erori tehnice), iar semnalele de alarmă[11] trase de doctrinari la data apariției modificării legislative s-au dovedit în timp a fi nefondate, riscurile de natura celor semnalate fiind din start diminuate.

S-a statuat deja că „mijloacele informatice de comunicare a textului asigură posibilitatea dovedirii împrejurării că salariatul a primit decizia de concediere, precum și a datei exacte a primirii”, respectiv că „Utilizarea tehnologiei informației pentru transmiterea de date asigură dovezi mult mai puternice decât în cazul mijloacelor tradiționale[12].

”Obiceiurile juridice” au fără îndoială însemnătatea lor în istoricul Codului (ce a suferit acut sub aspectul originalității, preluând mult din rânduielile de procedură ale dreptului străin și și-a dezvoltat construcția pe fundamentul acestora) dar pot fi lăsate în urmă dacă avem aspirația de a direcționa dreptul nostru procedural spre un caracter inovator și adaptabil realităților sociale. 

În spiritul temei conferinței (conformitatea, conformarea și conformismul în drept) îl amintesc pe Andrei Rădulescu care spunea (în lucrarea ”Chestionarul pentru adunarea obiceiurilor juridice ale poporului român” ce a constituit prima sa preocupare în timp şi o continuare a unor preocupări mai vechi) că Obiceiurile juridice au o deosebită însemnătate pentru a cunoaște rânduielile de altă dată, pentru a cunoaște izvoarele rânduielilor de astăzi, pentru a înțelege multe probleme istorice (…), precum şi pentru a cunoaşte felurite aspecte din viaţa popoarelor”, Andrei Rădulescu considerându-le absolut necesare pentru cunoaşterea unei părţi importante a vechiului nostru drept.

Pandemia COVID-19 a determinat conștientizarea posibilității de a accesa serviciile justiției și prin conectivitatea și utilizarea tehnologiilor și prin abilități digitale[13].

Motivate de realitatea actuală (una profund marcată de digitalizare), legiuitorul va ”declina” ușor responsabilitatea unor soluții legislative (de ordin procedural) propunerilor și soluțiilor oferită de practică, marcată și ea de un comportament al unui justițiabil ”instruit digitalizat” și ”grăbit” să se regăsească în componenta funcțional – digitală a sectorului justiție.  

Decizia ICCJ nr. 520/2019 este ultima decizie cu impact care operează, în procedura civilă, în plan digital.

SUBSECȚIUNE II. DOSAR ELECTRONIC” – REGULARITATEA CORESPONDENȚEI EFECTUATĂ DE PARTE DIRECT ÎN SUPORTUL INFORMATIC AL INSTANȚEI. DATA CERTĂ A ÎNREGISTRĂRII

Deși concepută ca o modalitate pentru asigurarea unei transparențe sporite a procedurilor judiciare, aplicația Dosar Electronic ce permite accesul online al părților la actele dosarului într-un timp util, operațională în multe instanțe, poate fi înscrisă în aria eforturilor de digitalizare și chiar al unora cu un real și consistent succes.

Nu voi insista asupra caracteristicilor meritorii ale aplicației (la acest moment dosarul electronic apropiindu-se, într-un procent semnificativ ridicat, de cel fizic, material (în care se regăsesc actele de procedură ale părților, înscrisuri, încheieri de ședință și hotărâri), opiniile juridice fiind suficient conturate[14].

În opinia proprie, ce nu a acoperit actuala formă a aplicației este aceea de a permite chiar justițiabilului împrocesuat ori reprezentantului acestuia (legal ori convențional), interesat în accesarea programului informatic, de a completa el însuși în câmpul aplicației online, o decizie ce ar fi afectat relația directă ce s-a urmărit a se lega între parte și personalul instanței chemat să-i înregistreze și dateze cererile[15] în evidențele instanței.

Data certă (primită, conform rigorii normei de procedură din art. 199 alin. 1, după înregistrare și aplicarea ștampilei de intrare) ar fi (cu succes) înlocuită de data certă a sistemului, cu nimic mai prejos de certificarea registratorului.

Transmiterea unei act de procedură care, potrivit legii, trebuie depus la instanță se poate face și prin aplicația Dosar Electronic”, alături de fax, poștă electronică, serviciul poștal, caz în care ora primirii va fi evidențiată de sistem.

Datei evidențiate de calculatorul sau faxul instanței i se poate adaugă și data atestată astfel, punând capăt, în acest fel, unor orientări ale instanței supreme[16] în care raționamentul logico-juridic s-a raportat după ora la care activitatea încetează în mod legal la instanță, anume dacă actul este socotit a fi făcut în termen sau nu.

Or, reperul ”programului instanței” avut în vedere în transmiterea actelor de procedură constituie o limitare justificată pragmatic, dar în totală opoziție cu beneficiul asigurat de recepționarea de faxul sau calculatorul instanței până la ora 24,00 a ultimei zile a termenului procedural a actului de procedură depus la instanță, înăuntrul unui termen care se socotește pe zile, act transmis prin e-mail sau fax, chiar ulterior orei la care încetează programul de lucru al instanței.

Suntem pregătiți să primim, fără rezerve și obiecțiuni, alături de mijloacele moderne, însăși mijlocul de comunicare al sistemului informatic al instanțelor (ce poate fi upgradate din punct de vedere tehnic să-și deschidă porțile către beneficiarul său direct – partea din proces), operațiunile de transmitere stocându-se în memoria aplicației din dotarea instanței, cu garanții reale de reflectare cu acuratețe atât a operațiunilor de transmitere, cât și a datei și orei la care acestea au avut loc și a certitudinii acestora?

Avem suficiente argumente (deopotrivă de ordin procedural sau tehnic) pentru a reține regularitatea acestei corespondențe efectuată direct în suportul informatic al instanței, prezumată a prezenta garanții suficient de serioase, dacă ea este făcută în mod sistematic, iar datele înscrise sunt protejate contra alterărilor și contrafacerilor, integritatea documentului fiind deplin asigurată[17]?

Nu am greși dacă am da un răspuns afirmativ și prin raportare la noile tendinţe de extindere a sistemelor informatice la nivelul întregii societăți și la standardul ridicat de protecție a drepturilor procedurale astfel exercitate pe întreaga durată a procesului.

Nu este de prisos a aminti că toate aceste operațiuni, ce ar cădea în sarcina părții din litigiu interesate în a le întreprinde, ar degreva personalul instanțelor[18].

Compartimente în cauză ale instanțelor și personalul propriu reprezintă o resursă umană valoroasă, ce efectuează zilnic un număr mare de operațiuni, care ar putea să iasă din zona ei de administrare și să ”migreze” către parte, cu responsabilitățile de rigoare, în componenta în care partea poate utiliza (mai mult) serviciile judiciare, fiind acoperite segmente relevante de comunicare a actelor și atins obiectivul recepționării și înregistrării actului într-un interval de timp mult mai scurt[19].

SUBSECȚIUNE III. REDEFINIREA NOȚIUNII DE ”ACCES LA JUSTIȚIE”. ACCESUL LA SISTEMUL ELECTRONIC  

În ceea ce privește accesul la justiție, observăm în plus, că acesta presupune, cu prioritate și în mod necesar, accesul la toate serviciile actului de justiție, în forme juridice noi, extinse.

Noțiunea de acces la justiție prevăzută de Convenția europeană a drepturilor omului trebuie să fie interpretată în lumină actualului standard de viață, autorizând instanțele[20] să înlăture bariere procedurale care pot limita posibilitățile de comunicare ale părții direct cu instanța, înscriindu-și actele și cererile în dosarul cauzei, cu consecința ruperii dependenței procesuale a actului de comunicare de comportamentul aferent din cadrul instanței ce trebuie, în prealabil, să-l înregistreze, conferindu-i data certă.

Accesul la instanță, obținut și în această manieră, are caracter concret și efectiv, potrivit spiritului Convenției (EDO) și Curţii Europene a Drepturilor Omului, în materia interpretării art. 6 paragraful 1 din Convenție ce nu garantează drepturi teoretice și iluzorii, ci drepturi concrete și efective, impunând a regândi securitatea raporturilor electronice.

În condiţiile unei dezvoltări accelerate a tehnologiei, raporturile procedurale se pot desfăşura și la distanţă prin intermediul internetului, putând avea un grad ridicat de transparență, accesibilitate, rapiditate (timp util câștigat cauzei) și eficienţă juridică în condițiile art. 283 din Codul de procedură civilă, venind în spiritul tuturor actorilor participanți la actul de justiție.

Iar meritele actelor de procedură și a modului în care sunt efectuate în concret sunt înainte de toate controlate de căile oferite de procedurile naționale și de accesul justițiabililor la acestea.

Alegerea explicită sau implicită a acestei modalități de transmitere direct în sistemul instanței presupune ca identitatea utilizatorului (parte sau reprezentant îndreptățit al acesteia) care folosește sistemul electronic de comunicare la distanta are caracter public.

Coordonarea legislației în vigoare (cea de procedură), sub aspectele menționate, este de competența autorității legiuitoare (ținând seama de imperativul Codului de procedură civilă înscris în art. 1 privind obiectul și aplicabilitatea generală a Codului (din art. 2), acesta constituind procedură de drept comun.

Instanțele judecătorești înfăptuiesc justiţia în scopul apărării şi realizării drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, precum şi a celorlalte drepturi şi interese legitime deduse judecăţii (potrivit art. 1 alin. 3 din ROIIJ aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr.1375/2015).

Însă, măsurile instanțelor în înfăptuirea actului de justiție (în care se poate înscrie și propunerea de corespondență a părții efectuată direct în suportul informatic al instanței) se circumstanțiază dispoziției anterior redate, ridicată la rangul de îndatorire fundamentală, și poate primi aplicare, în concret, prin deciziile președinților instanțelor ce exercită atribuții manageriale în scopul organizării eficiente a activității acesteia (art. 6 alin. 1 și art. 7 alin. 1 lit. a) din Hotărârea Plenului CSM nr.1375/2015).

Nu în ultimul rând, răspunzând și cerinței de garanție (anterior analizată), mediul electronic (cum este sistemul informatizat ECRIS al instanțelor) este un mediu cu un grad ridicat de siguranță, sigur și securizat, protejat în conținut, cu acces controlat administrativ (prin parolă).

SECTIUNEA V. LOCUL JUDECĂRII PROCESULUI. PARTAJAREA SĂLII DE JUDECATĂ CU LOCAȚIE EXTERIOARĂ ACESTEIA

Locul judecării procesului, în sensul dispozițiilor art. 212 CPC, rămâne sediul instanței învestite cu soluționarea cauzei, dacă prin lege nu se dispune altfel, regulă de generalitate pentru orice sistem de drept.

Ședința de judecată are loc, prin esența sa, în sediul instanței, completul de judecată legal constituit fiind prezent fizic în instanță (judecător/i, grefier, procuror), alături de orice alți participanți la procesul civil.

Locul judecării procesului în procedura noastră – la sediul instanței – are un caracter sedentar și obligatoriu.

Codul de procedură a permis doar pentru anumite activități procesuale să fie desfășurate în afara sediului instanțelor (în cazul imposibilității de prezentare a martorului ascultat la locul unde se află, potrivit art. 314), cercetarea la fața locului (art. 346 alin. 1) ori ascultarea experților si părților la fața locului în cadrul cercetării (potrivit art. 346 alin. 2), excepții de la regula concentrării activității de cercetare a procesului la sediul instanței, în sala de judecată ori în camera de consiliu.

Deciziile administrative ale instanțelor luate la nivelul anului 2020 (motivate de contextul epidemiologic) au adus în prim plan ședințele de judecată desfășurate prin videoconferință în cauzele cu privire la care președintele completului de judecată aprecia că această modalitate este necesară și posibilă, dacă părțile sau unele dintre acestea – persoane fizice sau instituții publice – și-au exprimat acordul și au acces la mijloacele tehnice preconfigurate pentru realizarea conexiunii electronice.

SUBSECȚIUNEA I. SOLUȚIA ȘEDINȚEI PRIN VIDEOCONFERINȚĂ

Soluția de videoconferință implică acceptarea unui loc al judecății partajat între sala de judecată și locația în care se află partea/ reprezentatul părții ce solicită conexiunea electronică, fără îndoială, acesta din urmă supus instrucțiunilor de respectat pentru conectarea la videoconferință.

Videoconferința s-a realizat doar în acele situații în care președintele completului de judecată a apreciat că această modalitate este necesară pentru protejarea sănătății participanților la proces, dacă în acest mod se poate asigura buna desfășurare a activității de judecată, față de circumstanțele cauzei, legea (de procedură din art. 22 alin. 7) rezervându-i judecătorului puterea de apreciere[21].

Pe de altă parte, Convenția (EDO) nu garantează drepturi teoretice și iluzorii, ci drepturi concrete și efective, accesul la instanță fiind asigurat.

Pentru organizarea videoconferinței, din oficiu sau la cererea uneia dintre părți, instanța comunica odată cu citația pentru primul termen de judecată sau printr-o adresă separată un exemplar al procedurii videoconferinței însoțit de un formular al „Acordului de participare”, care cuprinde o sinteză a condițiilor, drepturilor și obligațiilor procesuale (pentru cetățenii străini, în limba română și engleză) și care era restituit instanței completat (cu semnătura olografă sau electronică).

Evident, toate acestea au schimbat regulile de procedură în instanțe.

Cercetarea procesului se desfășoară în ședință publică (art. 240 CPC). În etapa de cercetare a procesului, actele de procedură îndeplinite de instanță din oficiu sau la cererea părților pentru pregătirea dezbaterii în fond a procesului, sunt gândite de art. 237 CPC a se desfășura în sala de judecată.

Mi-am exprimat, nu demult, opinia că procesul civil a fost gândit de legiuitor ca un proces conceput pentru sala de judecată[22], în care factorul uman și perceperea directă a procedurii sunt, poate, în opinia proprie, elementele cele mai importante, dar care se pot adapta la tehnicile moderne pentru facilitarea accesului la justiție și la un act de justiție înfăptuit în noi condiții „de procedură”.

Susțin concluzia textele Codului de procedură civilă cu referință directă la sala de judecată (din art. 217 alin. 2, 3, 4, 6, 7 și 8, remarcând caracterul interconectat la textelor articolului)[23]; or, prin modul de exprimare, textul codului din art. 217 a urmărit să asigure dispozițiilor sale o eficiență practică: prezența în sala de judecată.

Soluția ședinței prin videoconferință rezolvă, pe de o parte, necesitatea de comunicare chiar și la distanță (voce, imagine), dar aduce un minus pe componenta de interacțiune directă, datorită elementului video.

Mai este necesară întâlnirea față în față (judecător(i)/parte) sau poate fi înlocuită de sistemul videoconferință?

În dreptul englez se spune că implicarea umană trebuie să fie substanțială, să implice efort, talent și alte calități personale.

Nu este suficientă această observație pentru a defini un răspuns, dacă în actualul ritm de dezvoltare a tehnologiei judecătorului i se pretinde si calitatea de a stăpâni tehnologia digitală, cerințe educaționale și cerințe de îndemnare ale domeniului tehnic, fără a mai aduce în discuție elementele interne cum ar fi profesionalismul judecătorului, procedura și abilitatea de gestionare a cauzelor chiar și în aceste condiții procedurale.

Se poate spune, fără a rosti cuvinte mari, că întreaga evoluție a dreptului s-a bazat pe sala de judecată și solemnitatea acesteia, indiferent de caracteristicile proprii fiecărui sistem judiciar și de practicile puse în aplicare de instanțele diferitelor state.

Sala de judecată a avut ca rol primordial nu numai soluționarea litigiilor ținute în controlul și puterea instanței, ci și asigurarea caracterului solemn al şedinţei de judecată, care trebuie să decurgă în ordine, după anumite reguli şi cu o anumită solemnitate ce rezultă chiar din regulile din organizare care îi imprimă caracterul oficial și solemn.

SUBSECȚIUNEA II. PARTAJAREA SĂLII DE JUDECATĂ CU LOCAȚIE EXTERIOARĂ ACESTEIA

Art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale dispune obligația statelor de a institui instanțe independente și imparțiale și de a promova instaurarea procedurilor eficiente[24].

Sala de judecată, partajată cu o locație aflată în exteriorul sălii din care se realizează transmisiunea video, au fost apreciate ca o modalitate necesară și posibilă pe durata stării de urgență, dacă părțile și-au exprimat acordul în prealabil în acest sens (acord verificat de grefierul de ședință și luat din nou la deschiderea videoconferinței pentru a se regăsi și în cuprinsul înregistrării) și dacă dispuneau de mijloace tehnice și de cunoștințele necesare pentru realizarea conexiunii electronice[25].

Procedura pentru desfășurarea ședinței de judecată prin videoconferință a luat în calcul instrumentele juridice relevante, dar și noțiunile și realitățile nejuridice proprii contextului.

În primul rând, întreaga filozofie a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă este axată pe dezbateri contradictorii și înfățișarea părților, element suport al unei proceduri echitabile.

Dacă facem o evaluare preliminară a impactului ședinței de judecată prin videoconferință, reglementată la nivel primar (hotărâri ale colegiilor de conducere ale instanțelor), ar fi de amintit că, în istoricul legislativ, noțiunile extrem de generoase, cuprinzătoare (exemplificativ, i se permite fiecărei părți să vizualizeze imaginile din online și din sală ori interdicția de a nu efectua înregistrări paralele ale ședinței, în caz contrar urmând a fi contactate organele de conducere ale profesiei) au creat, în planul aplicat al dreptului, dificultăți reale.

În al doilea rând, ne întrebăm dacă sunt menținute, în evaluarea standardului unei proceduri echitabile, principiile Codului de procedură civilă, față de reglementarea la nivel de principii a unor reguli de conduită printr-un act administrativ intern al instanței.

Răspunsul nu se impune cu ușurință.

Raporturile procesuale (aferente strict desfășurării judecății) dintre părțile litigante și instanță se vor desfășura, cel puțin în parte, de la distanță.

Într-un examen sumar, solemnitatea ședinței de judecată poate fi asigurată. La nivel practic, toate măsurile din art. 23 și art. 217 CPC pot fi dispuse sau cel puțin impedimentele nu ar fi evidente (îndepărtarea din sală prevăzută de art. 217 poate fi realizată prin deconectarea celui îndepărtat de la sistemul de videoconferință; avocatul/ consilierul juridic va purta robă, chiar și pentru opțiunea prezenței sale în online[26]).

Dreptul la un proces echitabil (în componenta termenului optim al judecării cauzei și al asigurării desfășurării cu celeritate a judecății la care se referă art. 6 și art. 238 CPC) pare satisfăcut; nici dreptul de dispoziție al părților nu pare limitat; transmisiunea video poate asigura aceeași libertate procesuală în manifestări (constând în cererile și apărările părților) garantată de art. 9.

Principiul contradictorialității guvernează și faza judecății desfășurate astfel. Un prim aspect îl constituie citarea și înfățișarea părților (fizică/ conexiune electronică), iar un al doilea aspect ca principiul în discuție să fie respectat este ca partea să-și poată exprima efectiv opinia, fiind suficient să i se oferit această posibilitate.

Rolul activ al judecătorului (în plenitudinea oferită de art. 22) poate fi exercitat.

Legalitatea procesului pare însă ușor afectată. Procedura de judecată este prevăzută numai prin lege.

Însă, pe de o parte, evocând Convenția (EDO), statele rămân libere să aplice legea procesuală asupra oricărui act (în măsura în care nu încalcă alte drepturi protejate în temeiul Convenției), însă unui reclamant trebuie să i se ofere oportunități extinse de a-și prezenta cazul său, pentru că la aceasta se referă în esență articolul 6 din Convenție.

Iar pe de altă parte, statele contractante sunt obligate în temeiul articolului 1 din Convenție să-și organizeze sistemele lor juridice, astfel încât să se asigure respectarea articolului 6.

Și dreptul la procedura judecății prin videoconferință se poate înscrie în oportunitățile extinse protejate de Convenție.

Rămânând în acest cadru al analizei, nu trebuie trecut cu vederea regimul sancționator.

Părții i se pune în vedere interdicția de a efectua înregistrări paralele (private) ale ședinței de judecată, să nu folosească dispozitive pentru a înregistra ședința, obligație privind desfășurarea procesului permisă instanței și, în cazul încălcării, sancționată în regimul impus de art. 188 alin. 1 CPC.

Identitatea părții ori a reprezentantului, în condițiile art. 219 CPC, poate fi verificată (președintele completului va solicita părților prezente fizic sau, după caz, online să arate dacă invocă neregularități cu privire la identitatea celorlalte părți și calitatea lor, consemnându-se în încheiere poziția fiecăruia exprimată)[27].

Ar fi de discutat faptul că aceste verificări sunt în căderea instanței (și nu doar în cazul contestării identității părții reprezentantului ori a calității afirmate), iar tonul articolului 219 din cod este imperativ; obligația nu pare imposibil de realizat (actul de identitate, legitimația poate fi arătat la camera web).

Nu mi-am propus și analiza modalității în care se desfășoară cercetarea procesului ori sunt purtate dezbaterile.

Aceasta pretinde un spațiu de tratare distinctă, și chiar unul destul de amplu.

Pentru a aprecia cât de substanțială trebuie să fie implicarea judecătorului s-au exprimat opinii diferite (afectarea principiului nemijlocirii reglementat de articolul 16 din Cod ce cere ca toate probele să fie administrate direct în fața judecătorului, care trebuie să poată constata în mod direct, prin propriile mijloace, conținutul faptic relevant sau încălcarea principiului fundamentul al publicității ședinței de judecată). 

Însă, independent de maniera în care au fost formulate, dar și în sensul dreptului procesual civil evocat mai sus, litigiile privesc drepturile și interesele părților, de care acestea sunt libere să dispună cum cred de cuviință, stabilind strategia procesuală de apărare a dreptului pretins.

O valență a acestei strategii este și procedura pentru desfășurarea ședinței de judecată prin videoconferință care, pentru implementare, cere curaj, capacități digitale ale instanțelor, infrastructură aferentă, asumare și naște provocări.

Propunerea pentru ședință de judecată prin videoconferință a fost determinată de o situație asimilată forței majore[28] (epidemia de coronavirus, eveniment ce nu putea fi prevăzut), dar beneficiile procedurii nu pot fi negate, toate decurgând din avantajul practic de a putea exercita drepturile procedurale și de la distanță.

Or, acest aspect ar trebui luat, prioritar, în considerare și întreaga construcție viitoare a normelor (de procedură civilă) să-l aibă în centru.

Procedurile ”eficiente”[29] trebuie regândite, readaptate în noua realitate, iar partea să nu fie imperios adusă în sala de judecata.

MODIFICĂRI LEGISLATIVE ULTIME

La data de 29 iunie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 643/2022 Legea nr. 192/2022 pentru completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă privind comunicarea hotărârilor judecătoreşti ce se vor face, din oficiu, şi prin poştă electronică[30].

Deşi percepută ca o modificare de impact în materie, posibilitatea unei astfel de comunicări exista şi până la data apariții Legii nr. 1192/2022, având un suport (consistent) în dispozițiile art. 427, art. 154 alin. 6 şi alin. 61 CPC (interpretate interconectat), texte aplicabile oricărui act de procedură supus comunicării, cât timp se asigură cerințele de garanție (transmiterii textului şi confirmării primirii acestuia).

Iar nu în ultimul rând, obliga la o astfel de comunicare voinţa părții (exprimată în condițiile art. 9 alin. 3 partea finală şi art. 158 alin. 1 CPC), poşta electronică fiind, în extenso, un domiciliu digital (adresa digitală este adresa electronică aleasă la un serviciu de e-mail sau la un serviciu de livrare electronică cum este definit în Regulamentul eIDAS, valabilă în scopul comunicațiilor electronice cu valoare juridică în conformitate cu articolul 1 alineatul (1) litera nb din CAD)

Tot în data de 29 iunie 2022, Camera Deputaților a adoptat Proiectul de Lege privind valorificarea adaptată a unor măsuri dovedite benefice pentru instituţiile din domeniul justiţiei instituite pe perioada stării de alertă declarate în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19. (PL-x nr. 353/2022).

Potrivit art. 2 alin. 1, „(1) În cauzele civile, când este posibil, cu acordul părților, instanţele judecătoreşti pot hotărî ca şedinţele de judecată să se desfăşoare prin mijloace de telecomunicație audiovizuală care permit verificarea identității părților şi garantează securitatea, integritatea, confidențialitatea şi calitatea transmisiunii, dispunând măsurile necesare în acest scop.

CONCLUZII

Codul de procedură civilă oferă, într-o proporție redusă, instrumentele legislative necesare reformării sale.

Privim într-un viitor în care justiția și ritmul alert în care evoluează tehnologia implică avantaje /dezavantajele pentru toți actorii sistemului de justiție.

Decizia părții de a nu se înfățișa pentru a-și conduce procesul (din sala de judecată), optând pentru conexiunea electronică într-un mediu online o face vulnerabilă?

Mă grăbesc cu un răspuns negativ și la această întrebare.

Examenul procedural din articolul de față înclină balanța de apreciere (și) în favoarea ședinței prin videoconferință ce ar impune o intervenție normativă amplă.

Adaptarea cadrului legal (prin prisma procedurii de judecată) ar realiza o mișcare spectaculoasă în plan legislativ și al actorilor implicați în actul de justiție.

Cu atât mai mult atunci când decizia de a asigura sau nu o procedură prin videoconferință și în materiile nonpenale este lăsată la latitudinea instanțelor de judecată, fără stabilirea unor condiții de îndeplinit de pricina ce se ”califică” și pentru această procedură, care poate da naștere la arbitrariu.

Dar, ședința de judecată prin videoconferință nu poate fi înlăturat ”cu ușurință” din ”economia” procesului, chiar și în lipsa situației asimilate forței majore ce a adus-o și în aria procesului civil.

Concluzia proprie, una optimistă, este, fără îndoială, aceea că profesionalismul judecătorilor, avocaților și a tuturor celor implicați în actul de justiție va fi prima garanție a unui proces ”bine judecat” chiar și condiții noi de procedură ce ar putea surveni[31].


[1] Există un plan de acțiune pentru educația digitală (2021-2027), inițiativă politică reînnoită a Uniunii Europene (UE) de sprijinire a adaptării sustenabile și eficace a sistemelor de educație și formare ale statelor membre ale UE la era digitală; există un ghid esențial pentru digitalizarea primăriei privind dezvoltarea şi implementarea de măsuri de simplificare privind serviciile furnizate către cetăţeni în scopul reducerii birocraţiei, pentru a implementa măsuri de simplificare pentru cetăţeni în corespondenţă cu Planul integrat pentru simplificarea procedurilor administrative aplicabile cetăţenilor.
[2] conformitáte – raportul dintre două lucruri conforme; potrivire, concordanță. ◊ Expr. În conformitate cu… = potrivit cu…, de acord cu… Pentru conformitate = formulă prin care se confirmă exactitatea copiei scoase după un act sau după un document. – Din fr. conformité; conformáre acțiunea de a se conforma și rezultatul ei. – V. conforma; conformism – atitudinea conformistului; acceptare mecanică, necritică și supunere formală, docilă, față de orice obiceiuri, idei, hotărâri etc. (sursă DEX 98);
[3] În discuție ar intra Decizia nr. 34/2017 privind dezlegarea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 din Codul de procedură civilă, în sensul de a se stabili dacă acţiunea introdusă prin e-mail/fax, în ultima zi a termenului ce se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, este socotită a fi făcută în termen. Chestiunea de drept a fost cea a expirării programului instanței – ora 16.00 – ca oră la care ”activitatea încetează” în instanțe confundată cu activitatea personalului care deservește instanța.
Admițând sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, ICCJ stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 din Codul de procedură civilă, actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică, în ultima zi a termenului care se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, nu este socotit a fi depus în termen.
S-a avut în vedere şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 605 din 22 septembrie 2016 potrivit căreia trimiterea actelor de procedură prin fax sau poştă electronică a fost asimilată depunerii personale la instanţă, iar, pentru a exista certitudinea recepţionării în termenul legal al acestora de către instanţa de judecată, în condiţiile Codului de procedură civilă, trebuie să se adreseze instanţei, în termen şi până la închiderea programului de lucru.
[4] Asociațiile magistraților (Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție) au solicitat, nu o dată, Parlamentului României, Guvernului României, Ministerului Justiției și Consiliului Superior al Magistraturii, în limita competențelor legale, luarea urgentă a unor măsuri legislative și administrative în scopul diminuării răspândirii infecțiilor respiratorii cauzate de virusul SARS-CoV-2, fie prin restrângerea activității de judecată la soluționarea cauzelor urgente, fie prin eliminarea fazei orale în unele dintre cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești. Este adevărat că măsura a fost determinată de contextul epidemiologic începând cu data de 16.03.2020. Dreptul la o procedură orală face parte din principiile fundamentale ale procesului civil, fiind element suport al unei proceduri echitabile (drd. Liliana Cătălina Alexe, Restrângerea fazei oralității în unele dintre cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești  – soluție de tranziție necesară sau nu în contextul epidemiologic actual?, Revista Analele Universității ”Titu Maiorescu” – DREPT, Serie nouă – anul XIX – Editura Hamangiu, 2020);
[5] Potrivit art. 154 alin. 1 CPC, comunicarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură se va face, din oficiu, prin agenţii procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia, precum şi prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe în ale căror circumscripţii se află cel căruia i se comunică actul.
[6] Înalta Curte conchide în considerentele acestei decizii În asemenea cazuri precum cel din speţa dedusă judecăţii, în care cererile sunt adresate instanțelor în format electronic, semnătura digitală conectează identitatea electronică a semnatarului cu documentul digital, neputând fi copiată de pe un document digital pe altul, fapt ce conferă documentului autenticitate (atestă faptul că documentul aparţine persoanei semnatare, iar autorul documentului nu îşi poate declina răspunderea pentru conținutul documentului cu semnătură electronică valida). Practic, semnătura electronică (digitală) validă oferă instanţei o garanţie a faptului că mesajul sau documentul digital este creat de către persoana care l-a semnat, iar conţinutul mesajului sau documentului digital nu a fost modificat de la data emiterii acestuia.
Aşadar, pentru a se conforma dispoziţiilor instanţei de judecată, recurentul-reclamant avea posibilitatea, fie de a transmite prin e-mail cererea de recurs, e-mail care să aibă ataşat o semnătură electronică validă, în condiţiile legii speciale anterior menţionate, fie avea posibilitatea de a expedia prin poştă un exemplar al cererii formulate, care să poarte semnătura sa olografă”.
[7] Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, a statuat în cadrul Deciziei nr. 4546 din 27 noiembrie 2016, că Facebook este spațiu public. Utilizatorii nu dețin proprietatea spațiului efectiv de publicare, spațiu care capătă caracter public și accesibilitate potențială
[8] Noțiunea de ”garanție” o regăsim și în cuprinsul dispoziției înscrisă în art. 282 alin. 1 Cod procedură civilă în referință la înscrisurile pe suport informatic.
[9] În privința comunicării actelor de procedură prin poștă electronică trebuie amintit că a fost introdusă obligativitatea ca transmiterea să fie însoțită de semnătura electronică extinsă a instanței, înlocuind ștampila instanței și semnătura grefierului de ședință din mențiunile obligatorii ale citației, pornind de la premisa că asigură o garanție puternică a expeditorului; în planul efectului practic urmărit, cerința (una legală, extrinsecă actului de procedură în sensul art. 176 pct. 6 CPC) de garantare a emitentului (instanța de la care provine actul) trebuie raportată tot la garanția pe care o asigură art. 8 CPC în toate etapele procesului.
[10] Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, art. 4: În înţelesul prezentei legi:1. date în formă electronică sunt reprezentări ale informaţiei într-o formă convenţională adecvată creării, prelucrării, trimiterii, primirii sau stocării acesteia prin mijloace electronice;2. înscris în formă electronică reprezintă o colecţie de date în formă electronică între care există relaţii logice şi funcţionale şi care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificaţie inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar;3. semnătură electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt ataşate sau logic asociate cu alte date în formă electronică şi care servesc ca metodă de identificare;
Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, cu modificările şi completările ulterioare: Art. 1. – Prezenta lege stabileşte condiţiile specifice de garantare a dreptului la protecţia vieţii private în privinţa prelucrării datelor cu caracter personal în sectorul comunicaţiilor electronice. Art. 2 alin (1) lit. g): Poştă electronică – serviciul care constă în transmiterea printr-o reţea publică de comunicaţii electronice a unor mesaje în format text, voce, sunet sau imagine, care pot fi stocate în reţea sau în echipamentul terminal al destinatarului până la recepţionarea de către destinatar.
[11] Traian Cornel Briciu (coord), Mirela Stancu, Claudiu Constantin Dinu, Liviu-Gheorghe Zidaru, Paul Pop – Facultatea de Drept – Universitatea din București în studiul ”Comentarii asupra modificării noului Cod de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018. Între dorința de funcționalitate și tendința de restaurație”  ”Considerăm că această dovadă ar putea face obiectul contestării, în cazul ȋn care se invocă lipsa primirii actului de procedură transmis prin telefax, poștă electronică sau alte mijloace care asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia, în acest caz nefiind necesară înscrierea în fals (grefierul nu certifică ajungerea la destinatar, ci numai transmiterea și faptul că a imprimat dovada expedierii), însă dovada eventualelor erori tehnice care au generat neregularitatea respectivă se va putea face numai cu probe adecvate, respectiv expertiză tehnică de specialitate. Rezultă că, deși noua reglementare a făcut mai funcțională procedura de comunicare, a creat condițiile unei contestabilități nespecifice și inoportune ȋntr-un domeniu ȋn care domina stabilitatea (determinată de certitudinea confirmării prin semnătură a primirii).
[12] Prin Decizia nr. 34 din 24 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 77 din Codul muncii cu referire la art. 278 alin. (1) din Codul muncii şi art. 1.326 din Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 9 ianuarie 2017.
[13] Conform celui mai recent Index al economiei și societății digitale, 42% dintre europeni nu au abilități digitale de bază, iar piața muncii europene se confruntă cu un deficit semnificativ de experți în domeniul digital.
[14] Mihai Stănescu–Sas, judecător Curtea de Apel Constanța, Dosarul electronic. Puncte pe o hartă virtuală; sursă https://www.juridice.ro/707692/dosarul-electronic-puncte-pe-o-harta-virtuala.html, 2020;
[15] se vedea în acest sens art. 199 CPC.
[16] Decizia nr. 34 din 15 mai 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dezlegări pe conținutul noilor reglementări ale art. 183 din Codul de procedură civilă și Decizia nr. 45 din 22 iunie 2020 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Gorj – Secția I civilă, în dosarul nr. 14.725/318/2019, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile
[17] Mi-am permis a adapta prezumția de validitate a înscrierii din definiția Codului de procedură civilă (art. 283) în referință la înscrisurile pe suport informatic, generoasă în conținut și aptă de a fi extinsă și la modalitatea de comunicare a actelor de procedură în discuție, ținând seama de circumstanțele în care actele sunt înscrise în sistem și documentul prin care sunt înscrise; dispozițiile din art. 282, art. 283, art. 284 denotă interesul legiuitorului de a lua în considerare înscrisurile pe suport informatic în cadrul dovezilor cu înscrisuri, admise ca probă ca și înscrisul pe suport hârtie (rangul de egalitate fiind conferit de art. 266) proprii societății actuale și tehnologiei informațiilor.
[18] Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/17.12.2015, modificată și completată, ce aprobă Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, instituie în Secțiunea a II-a (art. 94 și următoarele), obligațiile grefierului registrator privind înregistrarea și repartizarea cererilor adresate instanțelor, relevant pentru discuție fiind aliniatul 12 ce invocă și orice alt mijloc de comunicare în enumerarea din corpul textului (alături de poștă, curier, fax, e-mail) atunci când se referă la alte cereri și corespondență cu caracter administrativ sosită la instanță.
[19] Imperativul desfășurării cu celeritate a procesului înscris în art. 6 CPC, ca obligație a instanței, combinată cu obligația părților (din art. 11, același cod) de a contribui la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.
[20] La acest moment, instanțele judecătorești pot să ia măsuri pentru completarea tuturor câmpurilor aplicației ECRIS cu date complete și corecte, conform instrucțiunilor de utilizare (aliniatul 18 al art. 94 din ROOIJ)
[21] Ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi cere să ţină seama de toate circumstanţele cauzei, judecătorul va ţine seama, între altele, de principiile generale ale dreptului, de cerinţele echităţii şi de buna-credinţă (art. 22 alin. 7 CPC
[22] În lucrarea proprie de disertație „Probleme teoretice și practice referitoare la nulitatea actelor de procedură (clasificare, invocare, distincția față de alte sancțiuni de drept procesual civil)” sub coordonarea d-nei profesor – lector univ. dr. Mădălina Dinu, Facultatea de Drept din cadrul Universității Titu Maiorescu București.
[23] Art. 217 (sub denumirea marginală ”Poliția ședinței de judecată”) pe care le voi reda în conținut doar pentru a identifica evocarea sălii de judecată ca loc consacrat de actul normativ pentru desfășurarea procesului: ”(2) Dacă nu mai este loc în sala de şedinţă, preşedintele le poate cere celor care ar veni mai târziu sau care depăşesc numărul locurilor existente să părăsească sala.
(3) Nimeni nu poate fi lăsat să intre cu arme în sala de şedinţă, cu excepţia cazului în care le poartă în exercitarea serviciului pe care îl îndeplineşte în faţa instanţei.
(4) Persoanele care iau parte la şedinţă sunt obligate să aibă o purtare şi o ţinută cuviincioase.
(6) Preşedintele atrage atenţia părţii sau oricărei alte persoane care tulbură şedinţa ori nesocoteşte măsurile luate să respecte ordinea şi buna-cuviinţă, iar în caz de nevoie dispune îndepărtarea ei.
(7) Pot fi, de asemenea, îndepărtaţi din sală minorii, precum şi persoanele care s-ar înfăţişa într-o ţinută necuviincioasă.
(8) Dacă înainte de închiderea dezbaterilor una dintre părţi a fost îndepărtată din sală, aceasta va fi chemată în sală pentru a i se pune în vedere actele esenţiale efectuate în lipsa ei. Aceste dispoziţii nu se aplică în cazul în care partea îndepărtată este asistată de un apărător care a rămas în sală.
[24] Curtea Europeană a Drepturilor Omului constatând într-o hotărâre faptul că „participarea reclamantului la judecata în apel prin videoconferință nu a plasat apărarea într-o poziție substanțial dezavantajoasă în raport cu alte părți din proces și că interesatul a avut posibilitatea să își exercite drepturile şi facultățile”
[25] Am evocat, în rezumat, procedura pentru desfășurarea ședinței de judecată prin videoconferință în materie nonpenală aprobată prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Tribunalului București nr. 10/07.04.2020
[26] Din procedura pentru desfășurarea ședinței de judecată prin videoconferință aprobată de Tribunalul București prin organul colegial.
[27] Citat din procedura pentru desfășurarea ședinței de judecată prin videoconferință în materie nonpenală aprobată prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Tribunalului București nr. 10/07.04.2020
[28] Forța majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil (art. 1351 alin. 2 Cod civil)
[29] Alte domenii de aplicare pentru utilizarea videoconferințelor în contextul UE sunt menționate în Directiva 2004/80/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind despăgubirea victimelor infracționalității. În conformitate cu articolul 9 alineatul (1) litera (a) din directivă, solicitantul poate fi audiat prin intermediul videoconferinței. În plus, articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 861/2007 din 11 iulie 2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă prevede posibilitatea obținerii de probe prin intermediul videoconferinței în cazul în care mijloacele tehnice sunt disponibile. Directiva 2008/52/CE din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială evidențiază faptul că nu ar trebui să împiedice în niciun fel folosirea tehnologiilor moderne de comunicare în cadrul procedurii de mediere. Pentru majoritatea statelor membre ale UE, cele mai multe dintre aceste instrumente sunt deja aplicabile (cu o serie de rezerve formulate de o parte dintre statele membre, în special în privința audierii prin videoconferință a persoanelor inculpate). În cadrul măsurilor privind utilizarea videoconferințelor, există diferențe între procedurile civile și comerciale, pe de o parte, și procedurile penale, pe de altă parte (extras din Ghidul privind utilizarea videoconferințelor în cadrul procedurilor judiciare transfrontaliere) 
[30] După articolul 154 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 1541, cu următorul cuprins: (1) Comunicarea hotărârilor judecătoreşti se va face, din oficiu, prin poştă electronică dacă partea a indicat instanţei datele corespunzătoare în acest scop direct sau la solicitarea expresă a instanţei în timpul procesului. Comunicarea va fi însoţită de semnătura electronică extinsă a instanţei, care va înlocui ştampila instanţei şi semnătura grefierului de şedinţă. (2) Hotărârile judecătoreşti se consideră comunicate la momentul la care au primit mesaj din partea sistemului folosit că au ajuns la destinatar potrivit datelor furnizate de acesta. (3) Dacă comunicarea prin poştă electronică nu este posibilă din pricina lipsei datelor în acest sens sau sistemul folosit indică eroare în transmiterea prin poştă electronică, comunicarea hotărârilor judecătoreşti se va face potrivit art. 154.”
[31] În plan administrativ, reglementările și-au făcut apariția încă de la nivelul anului 2020 (exemplificativ, Ordinul nr. 114/2020 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei de apel, aprobat prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale Anti-Doping nr. 96/2018)


Judecător drd. Liliana Cătălina Alexe
Curtea de Apel București – Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal

* Articolul a fost susţinut în cadrul Conferinţei internationale din data de 24 iunie 2022, Ediţia XIV – „Conformitate, conformare și conformism în drept / Conformity, compliance and conformism in law”, organizată de Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara (comunicarea ştiinţifică în secţiunea drept procesual civil), fiind publicat în volumul conferinţei de Editura Universul Juridic.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti