Secţiuni » Arii de practică » Business » Transporturi
Transporturi
CărţiProfesionişti

Judecătoria Arad. Caracterul abuziv al clauzei atributive de competență prestabilită într-un contract de transport aerian. Notă la sentința nr. 3290/14.07.2021
18.07.2022 | Andrei PAP

Secţiuni: Dreptul Uniunii Europene, Jurisprudență Judecătorii, Protecția consumatorilor, Selected, Transporturi
JURIDICE - In Law We Trust
Andrei Pap

Andrei Pap

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ARAD

Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. 3550/55/2020*

Sentința civilă nr. 3290

Ședința publică din data de 14.07.2021

Președinte: R. F. B.

Grefier: R. F. F.

S-a luat în examinare, în rejudecare, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul … în contradictoriu cu pârâta … având ca obiect constatare nulitate act juridic.

Se constată că judecarea cauzei pe fond a avut loc în ședința publică din data de 29.06.2021, când susținerile părților au fost consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânându-se pronunțarea pentru data de 14.07.2021, când

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Arad la data de 21.05.2021 sub nr. de dosar 3550/55/2020*, reclamantul … în contradictoriu cu pârâta …, a solicitat a solicitat a se constata caracterul abuziv al tuturor clauzelor regăsite la art. 2.4 „Legislația aplicabilă și jurisdicție” din scriptul intitulat „Termeni și condiții generale” și în consecință a se dispune nulitatea absolută a acestor clauze, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că a încheiat cu actuala pârâtă un contract de transport (aerian) perfectarea contractului realizându-se online/internet. Urmare a încheierii acestui contract, în dimineața zilei de 25.01.2019, reclamantul a zburat pe ruta Timișoara – București, transportul aerian fiind asigurat de una din aeronavele pârâtei. Zborul retur (București – Timișoara), trebuia să aibă loc în aceeași zi la ora 21:25, zbor care în final a fost anulat.

Urmare a neexecutării obligațiilor contractuale de către transportatorul aerian, reclamantul a formulat împotriva pârâtei, o acțiune înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad prin care a solicitat repararea prejudiciului patrimonial și nepatrimonial suferit însă prin întâmpinarea formulată pârâta a invocat excepția necompetenței generale a instanțelor din România, iar Judecătoria Arad, prin sentința civilă nr. 4645 din 24 octombrie 2019, a împărtășit deplin argumentele pârâtei, apreciind că nu are competență generală de a soluționa cauza dedusă judecății.

Reclamanta a arătat că pârâta consideră/interpretează că aceste clauze de la art. 2.4 exclud totalmente competența jurisdicției a instanțelor române, prevalând astfel deplin instanțele irlandeze.

Reclamantul a formulat recurs împotriva sentinței susmenționată arătând în esență că această clauză nu îi este opozabilă, nu produce efecte/consecințe legale, nu îl leagă/obligă cu nimic din punct de vedere juridic deoarece nu a fost niciodată acceptată de către el în mod expres și (cumulativ) în scris.

Acceptarea în mod expres a unei clauze neuzuale (cum este cea discutată în speță) presupune existența/emiterea un consimțământ separat și distinct, inclusiv când această clauză ar fi încorporată scriptic/materialmente în contractul principal ( cazul de față nu există o atare încorporare, clauza regăsindu-se doar în niște termeni și condiții generale obscure, absconse și lipsite de orice transparență și bună-credință contractuală în raport cu consumatorul).

Indubitabil, aceste clauze regăsite la art. 2.4 sunt abuzive, nu doar pentru motivele clasice în materie, reclamantul arătând că în speță este vorba despre termeni și condiții preformulate de către profesionist, standardizate, în care consumatorul nu are voie (nu i permite) să intervină; consumatorul a fost privat de o informare corectă și completă asupra acestor termeni și condiții; existența unei totale lipse de transparență privind menționarea motivelor care justifică clauzele în discuție; clauzele în discuție nu respectă nici măcar exigențele minime ale bunei credințe, deoarece inserarea acestora conduc la vătămarea interesele legitime procesuale și patrimoniale a consumatorului; aceste clauze creează un avantaj disproporționat în favoarea profesionistului și în detrimentul consumatorului, astfel încât echilibrul contractual a fost înfrânt/rupt.

Clauzele în discuție sunt nule absolut și deoarece încalcă norme/reguli procedurale imperative. Astfel, când consumatorul are calitatea de reclamant, Codul de procedură civilă stabilește o competență teritorială alternativă, acesta având dreptul de a opta între instanța de la sediul pârâtului sau instanța de la domiciliul său. Prin aceste reglementări legiuitorul român a urmărit protecția consumatorului considerat a fi mai slab față de profesioniști din punct de vedere economic, cât și din punctul de vedere al obținerii informațiilor, determinat și de faptul că în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene alegerea competenței în contractele dintre profesionist și consumator este considerată abuzivă, costurile legate de promovarea unei acțiuni în justiție putând fi descurajante pentru consumator, determinându-l pe acesta să renunțe la orice remediu legal sau la apărare, având efect excluderea sau obstrucționarea acestuia de a lua măsurile legale necesare apărării drepturilor sale.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 29, art. 30, art. 113 alin. (1) pct. 8, art. 148, art. 194 NCPC; Legea 193/2000; art. 1166, art. 1167, art. 1170, art. 1179, artj art. 1255 NCC.

În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri.

Pârâta … a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției necompetenței generale a instanțelor române cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, câtă vreme în contractul de transport s-a stabilit că eventualele litigii născute din sau în legătură cu contractul de transport să fie soluționate de instanțele competente din Irlanda, acestea având competență exclusivă, în temeiul dispozițiilor art. 25 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012. În subsidiar, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, câtă vreme, pe de o parte, convenția atributivă de competență este valabilă, iar pe de altă parte, potrivit dispozițiilor Regulamentului (UE) nr. 1215/2012, legislația din domeniul clauzelor abuzive este înlăturată în ipoteza contractelor de transport, precum cel din prezenta cauză, pentru următoarele motive:

O primă observație care se impune a fi făcută este aceea că procesul de față este unul internațional. Acest aspect rezultă din prezența unor elemente de extraneitate, având relevanță pentru analiza de față faptul că pârâtul este o persoană juridică străină, cu sediul în străinătate, respectiv este o persoană juridică irlandeză, având sediul în Irlanda.

Astfel, problema instanței competente să soluționeze prezentul litigiu cu element de extraneitate trebuie analizată și rezolvată, în primul rând, prin raportare la dreptul Uniunii Europene, care cuprinde dispoziții specifice privind competența.

Principalul instrument în această materie este Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială („Regulamentul UE”), care cuprinde dispoziții aplicabile cu prioritate față de reglementările naționale ale statelor membre.

Astfel, în absența unor dispoziții specifice în acest Regulament, este aplicabil dreptul comun în materie, și anume Regulamentul (UE) nr. 1215/2012.

În baza Regulamentul UE, regula generală precizată la art. 4 paragraful (1) este aceea că persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție în fața instanțelor respectivului stat membru.

Altfel spus, ca regulă, competența aparține instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, după caz. Desigur că Regulamentul UE admite mai multe derogări de la regula generală, una din derogările de la regula generală este prevăzută la art. 25 din Regulamentul UE, care consacră dreptul părților de a alege, prin convenție, instanța competentă să soluționeze litigiul care a survenit sau care poate surveni în legătură cu un raport juridic dintre ele.

Art. 25 din Regulament instituie, pe lângă dreptul părților de a-și alege instanța, și condițiile care trebuie îndeplinite pentru încheierea valabilă a convenției atributive de competență. Condițiile pentru încheierea valabilă a convenției, prevăzute de Regulament, sunt de sine stătătoare, în sensul că îndeplinirea sau neîndeplinirea condițiilor nu se verifică, în principiu, prin raportare la alte prevederi, fie din Regulament, fie din dreptul intern al statelor membre. Dacă aceste condiții sunt îndeplinite, convenția atributivă de competență este încheiată în mod valabil, iar în caz contrar, convenția este nevalabilă.

În ceea ce privește condițiile stabilite de art. 25 din Regulamentul UE, un aspect important îl constituie acela că o convenție atributivă de competență se poate încheia și prin „orice comunicare sub formă electronică care permite consemnarea durabilă a convenției” această modalitate de încheiere fiind echivalentă convenției încheiate „în scris”.

Cu alte cuvinte, o convenție atributivă de competență se poate încheia valabil și dacă aceasta este încheiată sub formă electronică sau cuprinsă într-un contract încheiat sub formă electronică, care permite stocarea convenției pe un anumit suport (fizic sau electronic) și reproducerea ei la un moment dat în viitor.

Prin urmare, în cazul în care părțile au ales instanța sau instanțele dintr-un stat membru printr-o asemenea convenție atributivă de competență, în temeiul art. 25 din Regulamentul UE, acea instanță sau acele instanțe vor fi competente exclusiv.

Prin urmare, potrivit clauzelor mai sus indicate, se poate observa că, contractul încheiat între părți este guvernat de legislația din Irlanda, iar orice litigiu apărut în legătură cu acesta va fi soluționat de instanțele din Irlanda.

În consecință, se impune în principal, admiterea excepției necompetenței generale a instanțelor române cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, câtă vreme în contractul de transport s-a stabilit că eventualele litigii născute din sau în legătură cu contractul de transport să fie soluționate de instanțele competente din Irlanda, acestea având competență exclusivă, în temeiul dispozițiilor art. 25 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012.

Pârâta a arătat că dispozițiile Cărții a VII-a din C.proc.civ., deci inclusiv art. 1081 C.proc.civ. și nici dispozițiile art. 107 C.proc.civ., invocate de reclamant în cererea de chemare în judecată, nu se aplică în speța de față, din moment ce competența se stabilește în baza unor acte dispoziții speciale cuprinse în regulamente europene, care au prioritate în fața dreptului național.

Cât privește petitul subsidiar, respectiv respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, pârâta a arătat că, pe de o parte, convenția atributivă de competență este valabilă, iar pe de altă parte, potrivit dispozițiilor Regulamentului (UE) nr. 1215/2012, legislația din domeniul clauzelor abuzive este înlăturată în ipoteza contractelor de transport, precum cel din prezenta cauză.

Contractul de transport dintre pârâtă și reclamant s-a încheiat odată cu rezervarea și achiziționarea de către acesta, de pe website-ul www.ry[…]air.[…] avion. Confirmarea rezervării/achiziției reprezintă dovada contractului.

Contractului de transport dintre pârâtă și pasageri îi sunt aplicabile Termenii și Condițiile Generale de Transport.

În acest sens, pentru efectuarea rezervării/achiziției biletelor de avion, pasagerii trebuie să confirme, prin efectuarea unui „click” și bifarea unei căsuțe, că au citit și că acceptă în mod expres Termenii și Condițiile Generale de Transport.

Totodată, este furnizat un link către Termenii și Condițiile Generale de Transport, pe care pasagerii au obligația să le parcurgă, dar și posibilitatea să le descarce și să le stocheze pe dispozitivele proprii și să le imprime.

În ceea ce privește legea aplicabilă și competența, art. 2.4 din Termenii și Condițiile Generale de Transport cuprinde următoarele prevederi: „ Cu excepția cazului în care este specificat altfel în Convenție sau în legislația aplicabilă, contractul tău de transport încheiat cu noi, Termenii și condițiile privind transportul și Regulamentele noastre vor fi reglementate de și interpretate în conformitate cu legislația din Irlanda, iar orice litigiu apărut ca urmare sau în legătură cu prezentul contract va fi soluționat de instanțele de judecată din Irlanda.”

Rezultă că aceste prevederi constituie, în parte, o convenție atributivă de competență, în sensul art. 25 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012, prin care s-a stabilit ca orice litigiu apărut ca urmare sau în legătură cu contractul de transport să fie soluționat de instanțele de judecată din Irlanda. În conformitate cu art. 25 paragraful (1) din Regulament, competența instanțelor din Irlanda este exclusivă.

Convenția atributivă de competență este permisă și perfect valabilă, în temeiul prevederilor art. 25 din Regulament. Așa cum s-a arătat anterior, convenția s-a încheiat sub formă electronică, conform art. 25 paragraful (2) din Regulament, iar această modalitate de încheiere a convenției permite consemnarea ei durabilă.

Pârâta a mai arătat că legislația privind protecția consumatorilor nu este aplicabilă contractului de transport de pasageri în prezenta cauză.

Regulamentul nr. (UE) 1215/2012, care reglementează competența în această materie, înlătură de la aplicare legislația din domeniul clauzelor abuzive în ipoteza contractelor de transport precum cel din prezenta cauză.

Astfel, Regulamentul UE nr. 1215/2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială statuează foarte clar la art. 17 alin. (3) că prevederile privind competența în materia contractelor încheiate de consumatori nu se aplică în cazul contractelor de transport, cu excepția celor care oferă o combinație între călătorie și cazare.

De asemenea, potrivit art. 6 alin. (4) din Regulamentul (CE) nr. 593/2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (R___ I), prevederile privind protecția consumatorilor nu sunt aplicabile contractelor de transport, cu excepția pachetelor de servicii turistice.

Mai mult, chiar legislația în domeniul clauzelor abuzive prevede că nu se aplică în cazul contractelor de transport.

Astfel, potrivit art. 3 alin. (2) din Directiva nr. 97/7/CE privind protecția consumatorilor cu privire la contractele la distanță, articolele 4, 5, 6 și articolul 7 alineatul (1) nu se aplică contractelor de transport.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (3) lit. (k) din Directiva nr. 2011/83/UE privind drepturile consumatorilor și de modificare a Directivei nr. 93/13/CEE, cea mai mare parte a prevederilor conținută de această directivă în domeniul protecției consumatorilor nu se aplică contractelor de transport de pasageri.

Așadar, ceea ce este relevant este faptul că art. 17 alin. (3) din Regulamentul nr. 1215/2012 exclude în mod expres contractele de transport (altele decât cele care, pentru un preț forfetar, oferă o combinație între călătorie și cazare), din câmpul de aplicare al reglementării în materia consumatorilor.

Consecința acestei excluderi este că o convenție atributivă de competență încheiată între un profesionist și un consumator este perfect valabilă dacă respectă condițiile impuse de art. 25 din Regulamentul nr. 1215/2012, fără a fi necesar să respecte și condițiile din materia contractelor încheiate cu consumatori (care nu sunt aplicabile în cazul acestui tip de contract, prin excluderea operată de art. 17 alin. (3).

În consecință, în subsidiar, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, câtă vreme, pe de o parte, convenția atributivă de competență este valabilă, iar pe de altă parte, potrivit dispozițiilor Regulamentului (UE) nur. 1215/2012, legislația din domeniul clauzelor abuzive este înlăturată în ipoteza contractelor de transport, precum cel din prezenta cauză.

Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți.

Prin sentința civilă nr. 3185 din 15.09.2020 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr. ____________ a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulat de către reclamantul … în contradictoriu cu pârâta … având ca obiect constatare nulitate act juridic ca nefiind de competenta instanțelor române, hotărâre care a fost modificată prin decizia civilă nr. 8 din 01.04.2021 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. ____________ prin care s-a admis recursul declarat de către recurentul … împotriva sentinței civile nr. 3185 din 15.09.2020 pronunțată de Judecătoria Arad, a fost casată sentința recurată și s-a trimis cauza în vederea rejudecării la Judecătoria Arad.

Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, între reclamantul … și pârâtă …, companie aeriană cu sediul în Irlanda, a fost încheiat la data de 25.01.2019 un contract de transport pe ruta Timișoara – București și București – Timișoara și, în timp ce zborul pe ruta Timișoara – București din dimineața zilei de 25.01.2019 s-a desfășurat fără probleme, zborul retur (București – Timișoara) a fost anulat, reclamantul formulând împotriva pârâtei o cerere de chemare în judecată având ca obiect pretenții prin care a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 98.439 lei cu titlu de despăgubiri materiale și morale pentru prejudiciul cauzat prin anularea zborului pe ruta București – Timișoara, înregistrată sub număr de dosar ____________, respinsă în primă instanță ca nefiind de competența instanțelor române având în vedere clauza atributivă de competență din contractul de transport încheiat între părți.

În prezenta cauză, reclamantul a solicitat constatarea caracterului abuziv al tuturor clauzelor regăsite la art. 2.4. din înscrisul denumit „Termene și Condiții Generale” potrivit căruia „Cu excepția cazului în care este specificat altfel în Convenție sau în legislația aplicabilă, contractul tău de transport, încheiat cu noi, Termenii și Condițiile privind transportul și Regulamentele noastre vor fi reglementate de și interpretate în conformitate cu legislația din Irlanda, iar orice litigiu apărut ca urmare sau în legătură cu prezentul contract va fi soluționat de instanțele de judecată din Irlanda. 2.4.1. Cu excepția cazului în care este specificat altfel în Convenție sau în legislația aplicabilă, contractul tău de transport încheiat cu noi, Termenii și condițiile generale privind transportul și Regulamentele noastre vor fi guvernate de și interpretate în conformitate cu legislația din Irlanda. 2.4.2. Ai dreptul să inițiezi o acțiune în justiției împotriva noastră la instanța competentă din țara ta, însă instanțele irlandeze vor fi competente exclusiv în legătură cu acțiuni în justiție în baza Regulamentului (CE) Nr. 261/2004 în situația în care nu ai respectat Articolele de la 15.2.1 până la 15.2.7 din Termeni și condițiile privind transportul și în legătură cu acțiuni în justiție promovate de un profesionist (și anume, nu un consumator)” [s.n. – A.P.]

În drept, instanța reține că, față de considerentele deciziei civile nr. 8 din 01.04.2021 pronunțate de Tribunalul Arad în dosarul nr. ____________, prezenta cerere având ca obiect constatare nulitate act juridic (clauze abuzive) va fi analizată din perspectiv Legii nr. 193/2000 și a directivelor transpuse prin aceasta.

Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”. Textul normativ asigură transpunerea în legislația internă a Directivei nr. 93/13/CEE (art. 3 alin. 1).

Prin urmare, pentru a fi considerată abuzivă, o clauză contractuală trebuie să îndeplinească următoarele condiții: 1. să nu fi fost negociată în prealabil cu consumatorul; 2. să fie contrară cerințelor bunei-credințe; 3. să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.

Alin. (2) al art. 4 din Legea nr. 193/2000 (art. 3 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE) definește, pe de o parte, noțiunea de clauză care nu a fost negociată direct cu consumatorul ca fiind clauza contractuală stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, iar, pe de altă parte, instituie o prezumție de calificare a clauzei ca nefiind negociată direct cu consumatorul, pentru ipoteza contractelor standard preformulate și a condițiilor generale de vânzare practicate de comerciant pe piața serviciului respectiv. Prezumția menționată nu este absolută, ci dimpotrivă, susceptibilă de probă contrară, sarcina probei revenind potrivit art. 4 al. (3) din Legea nr. 193/2000 (art. 3 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE), profesionistului care pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul.

În ceea ce privește celelalte condiții necesare a fi întâlnite pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă, instanța reține că, potrivit hotărârii Curții din 14 martie 2014, Azis, C-415/11, R__., pct.24-49, noțiunea „dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului” trebuie apreciată prin intermediul unei analize a normelor naționale aplicabile în lipsa unui acord între părți, pentru a evalua dacă și, eventual, în ce măsură contractul îl plasează pe consumator într‑o situație juridică mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național în vigoare. De asemenea, este relevant în acest scop să se procedeze la o examinare a situației juridice în care se găsește consumatorul menționat având în vedere mijloacele de care dispune, potrivit reglementării naționale, pentru a face să înceteze utilizarea clauzelor abuzive; pentru a ști dacă dezechilibrul este creat „în contradicție cu cerința de bună‑credință” este important să se verifice dacă vânzătorul sau furnizorul, acționând în mod corect și echitabil față de consumator, se putea aștepta în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte clauza în discuție în urma unei negocieri individuale.

În ceea ce privește clauza cu privire la care s-a solicitat să se constate caracterul abuziv instanța reține, în primul rând, faptul că prezentul contract de transport în litigiu a fost încheiat între părți în formă electronică, iar acordul reclamantului privind clauzele stipulate în cuprinsul Termenilor și Condițiilor Generale a fost exprimat prin tehnica de acceptare prin „click”, anterior achiziționării efective a biletului de avion. [s.n. – A.P.]

Cu toate aceasta, instanța consideră că prezumția de nenegociere nu a fost răsturnată, iar actul juridic încheiat între părți are caracterul unui contract de adeziune, prin raportare la modalitatea de exprimare a voinței părților, întrucât clauzele sale nu au fost negociate direct cu reclamantul, ci au fost preformulate de către pârâtă. Instanța nu poate considera că actul juridic încheiat între părți reprezintă un contract negociat, din moment ce în cazul acestuia părțile discută și negociază toate clauzele, fără ca din exteriorul voinței lor să li se impună cu caracter obligatoriu vreo dispoziție contractuală. Aflat pe poziție opusă, contractul de adeziune este un act juridic redactat în întregime sau parțial numai de către una dintre părțile contractante, cocontractantul neavând posibilitatea de modificare a acestor clauze, ci numai pe aceea de a adera sau nu la un contract preredactat. [s.n. – A.P.]

Pe cale de consecință, cu privire la prima condiție necesară pentru constatarea caracterului abuziv constând în aceea că respectiva clauză nu a fost negociată în prealabil cu consumatorul, instanța consideră că aceasta este îndeplinită cu privire la toate clauzele în litigiu, cuprinse în contractul de transport, dat fiind faptul că simpla cunoaștere a clauzelor contractuale, fără posibilitatea modificării acestora de către reclamant nu echivalează cu negocierea lor, acesta având numai dreptul de a le accepta prin semnarea contractului în format electronic. [s.n. – A.P.]

Cât privește celelalte condiții (contrarietatea cu cerințele bunei-credințe și crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului) cu privire la clauza al cărei caracter abuziv a fost invocat de reclamant, instanța reține că sunt aplicabile în speță cele reținute prin hotărârea Curții din 18.11.2020, … împotriva DelayFix, fostă Passenger Rights sp. z o.o. C-519/19, hotărâre care vizează tocmai articolul 2.4. din contractul de transport încheiat între părțile din prezenta cauză, cu privire la care s-a solicitat a se consta caracterul abuziv de către reclamant. [s.n. – A.P.]

În acest sens, instanța reține, în primul rând, că în cuprinsul paragrafului 52 din această hotărâre a Curții de Justiției a Uniunii Europene s-a reținut că, „trebuie subliniat că, în ceea ce privește relațiile dintre Directiva 93/13 și drepturile pasagerilor aerieni precum cele rezultate din Regulamentul nr. 261/2004, Curtea a statuat că Directiva 93/13 constituie o reglementare generală de protecție a consumatorilor care are vocația de a se aplica în toate sectoarele de activitate economică, inclusiv în cel al transportului aerian (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 iulie 2017, Air Berlin, C290/16, EU:C:2017:523, punctul 44 și jurisprudența citată)”, motiv pentru care, susținerile contrare ale pârâtei din cuprinsul întâmpinării potrivit cărora legislația privind protecția consumatorilor nu este aplicabilă contractului de transport de pasageri sunt neîntemeiate. [s.n. – A.P.]

De asemenea, conform paragrafelor 58-59 din aceasta „58. În această privință, Curtea a statuat în mod repetat că o clauză atributivă de competență care este inserată într‑un contract încheiat între un consumator și un profesionist fără să fi făcut obiectul unei negocieri individuale și care conferă o competență exclusivă instanței în a cărei rază teritorială se află sediul acestui profesionist trebuie considerată abuzivă, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 93/13, în măsura în care, în contradicție cu cerința de bună‑credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din acest contract, în detrimentul consumatorului vizat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 iunie 2000, Océano Grupo Editorial și Salvat Editores, C‑240/98-C‑244/98, EU:C:2000:346, punctul 24, Hotărârea din 4 iunie 2009, Pannon GSM, C‑243/08, EU:C:2009:350, punctul 40, precum și Hotărârea din 9 noiembrie 2010, VB Pénzügyi Lízing, C‑137/08, EU:C:2010:659, punctul 53). 59. Astfel, o asemenea clauză […]care au ca obiect sau ca efect excluderea sau obstrucționarea dreptului de a introduce acțiuni în justiție, categorie menționată la punctul 1 litera (q) din anexa la această directivă (Hotărârea din 27 iunie 2000, Océano Grupo Editorial și Salvat Editores, C‑240/98-C‑244/98, EU:C:2000:346, punctul 22, Hotărârea din 4 iunie 2009, Pannon GSM, C‑243/08, EU:C:2009:350, punctul 41, precum și Hotărârea din 9 noiembrie 2010, VB Pénzügyi Lízing, C‑137/08, EU:C:2010:659, punctul 54).

Prin urmare, prin hotărârea Curții din 18.11.2020, … împotriva DelayFix, fostă Passenger Rights sp. z o.o. C-519/19 s-a concluzionat că „articolul 25 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că, pentru a contesta competența unei instanțe de a judeca o acțiune în despăgubire formulată în temeiul Regulamentului nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 și îndreptată împotriva unei companii aeriene, o clauză atributivă de competență inserată într‑un contract de transport încheiat între un pasager și această companie aeriană nu poate fi opusă de aceasta din urmă unei societăți de recuperare căreia pasagerul i‑a cedat creanța sa, cu excepția cazului în care, potrivit legislației statului ale cărui instanțe sunt desemnate în această clauză, această societate de recuperare a succedat contractantului inițial în toate drepturile și obligațiile sale, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere. Dacă este cazul, o astfel de clauză, care este inserată fără a fi făcut obiectul unei negocieri individuale într‑un contract încheiat între un consumator, respectiv pasagerul aerian, și un profesionist, respectiv compania aeriană menționată, și care conferă o competență exclusivă instanței în a cărei rază teritorială este situat sediul acesteia, trebuie considerată abuzivă în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 93/13 a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”.

Pe cale de consecință, având în vedere jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în acest sens, rezultă că sunt îndeplinite toate condițiile anterior enumerate pentru a se reține că toate clauzele prevăzute la art. 2.4. din contractul încheiat între părți au caracter abuziv, fiind contrare bunei credințe și creând un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, care ar fi ținut să se deplaseze o distanță considerabilă pentru a formula o acțiune în despăgubiri împotriva pârâtei, motiv pentru care instanța va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul … în contradictoriu cu pârâta … având ca obiect constatare nulitate act juridic și va constata caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 2.4. „Legislație aplicabilă și jurisdicție” din contractul încheiat între părți denumit „Termeni și condiții generale” și va dispune eliminarea acestor clauze din contract. [s.n. – A.P.]

În temeiul art. 453 alin. (1) Cod procedură civilă, având în vedere că pârâta a căzut în pretenții față de reclamant, care a avut câștig de cauză prin admiterea acțiunii formulate, reținând și că acesta a solicitat cheltuieli de judecată, instanța va obliga pârâtă să plătească reclamantului suma de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, potrivit chitanței nr. 112 din 28.06.2021 (f. 18).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul …, CNP […], cu domiciliul în […]și domiciliul procesual ales în […], la Cab. Av. […], în contradictoriu cu pârâta …, având număr de înregistrare […], cond TVA 4749148U, cu sediul în Airside Business Park, Swords Co. Dublin, Irlanda și sediul procesual ales în București,[…]la SCA […] și Asociații email: […], având ca obiect constatare nulitate act juridic.
Constată caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 2.4. „Legislație aplicabilă și jurisdicție” din contractul încheiat între părți denumit „Termeni și condiții generale” și dispune eliminarea acestor clauze din contract.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se depune, în caz de exercitare, la Judecătoria Arad.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin grefa instanței, azi, 14.07.2021.

NOTĂ:

Pentru că suntem deja în sezonul concediilor și vacanțelor, iar problema sutelor de zboruri anulate/întârziate a devenit de notorietate în ultimele săptămâni, considerăm util să punem la dispoziția celor interesați unele informații extrem de prețioase[1], pornind chiar de la sentința definitivă prezentată mai sus, pe care o considerăm justă și profesionist motivată, întocmai cum impun exigențele art. 6 din CEDO, judecătorul analizând temeinic argumentele părților litigante și făcând dese trimiteri la legislația aplicabilă și vasta jurisprudență obligatorie a CJUE incidentă în cauză, astfel că Judecătoria Arad ajunge printre primele instanțe ce constată caracterul abuziv al unei clauze prestabilite într-un contract de transport aerian, prin care companiile aeriene stabilesc unilateral ca un eventual litigiu să se judece în țara în care acestea își au sediul principal, urmărind în acest fel să descurajeze pasagerul-consumator să deschidă un proces care să se judece în străinătate și care ar implica poate costuri exorbitante, pentru a-și valorifica dreptul la o compensație bănească cuprinsă între 250 EURO – 600 EURO reglementat la nivelul U.E. prin Regulamentul (CE) nr. 261/2004 de stabilire a normelor comune privind compensarea și asistența pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și a anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor.

Vom prezenta punctual câteva recomandări celor puși în situația ca odată ajunși la aeroport să fie anunțați că zborul lor este anulat/întârziat și facem cu bună-credință aceste recomandări, vorbind chiar din proprie experiență:

1. De îndată să se prezinte la biroul din aeroport pentru ca un reprezentant al companiei aeriene care a anunțat anularea/întârzierea zborului să întocmească și să semneze cererea de despăgubire, respectiv să facă eventualele formalități pentru reprogramarea zborului, fie în aceeași zi, dacă se poate de pe același aeroport ori de pe un alt aeroport apropiat, fie într-o altă zi.

Considerăm că este foarte important ca un reprezentant al companiei aeriene să vă întocmească chiar pe aeroportul unde ați aflat despre anularea/întârzierea zborului și să semneze acel formular în care este menționată suma ce se cuvine pasagerului cu titlu de compensație, fiind astfel o primă recunoaștere din partea companiei aeriene că datorează pasagerului despăgubirea legală, iar acest formular oricum trebuie atașat/anexat ulterior ca dovadă la reclamația pe care pasagerul trebuie să o completeze, de regulă, pe site-ul companiei aeriene și/sau la sesizarea adresată autorităților competente să ia măsuri împotriva companiei aeriene (de exemplu: ANPC, în cazul unei companii aeriene din țara noastră sau ECC România, în cazul unei companii străine).

2. Oricât de greoaie pare la prima vedere procedura administrativă ce trebuie parcursă pe site-ul companiilor aeriene, pentru valorificarea efectivă a dreptului la despăgubirea cuvenită, vă încurajăm să o faceți, dacă așa vă îndrumă chiar compania aeriană să procedați, respectiv să înregistrați pe site reclamația la care să atașați formularul din aeroport în care este stabilită deja compensația cuvenită și eventuale facturi/OP-uri/bonuri fiscale pentru cazare, masă, transport la alt aeroport etc., să răspundeți la e-mail-uri, să puneți la dispoziția companiei aeriene datele dvs. personale și cele bancare, astfel că oricât de mult ar trage de timp ca să descurajeze pasagerul să continue demersurile pentru valorificarea dreptului la despăgubire, în momentul în care litigiul ajunge în instanță, compania aeriană nu își poate invoca în apărare reaua credință, respectiv faptul că, deși pasagerul a furnizat toate informațiile necesare, compania nu l-a despăgubit în termenul legal de 30 zile de la data înregistrării reclamației pe site-ul acesteia și furnizării datelor personale/bancare pentru efectuarea plății despăgubirii în contul bancar indicat.

3. Dacă totuși compania aeriană nu face efectiv plata despăgubirii menționată în formular și este necesară sesizarea instanței de judecată, reclamanții-pasageri și/sau reprezentanții lor trebuie să fie atenți la următoarele aspecte, pentru a nu le fi anulate sau respinse pe cale de excepție acțiunile de către unii ”judecători”, care procedează așa probabil cu scopul de a evita soluționarea pe fond a unor astfel de acțiuni și nu neapărat pentru că ar avea vreo ”legătură sentimentală” cu o anumită companie aeriană.

În acest sens, putem mărturisi că în practică am putut observa următoarele situații:

– în dosarul nr. 30771/325/2019 soluționat definitiv de Judecătoria Timișoara, în faza procedurii regularizării i s-a pus în vedere reclamantei, sub sancțiunea anulării cererii, să precizeze dacă înțelege să se judece și cu W.air LTD – sucursala Otopeni, compania aeriana pârâtă având așadar o adresă la care să fie citată și în România, chiar dacă pe factura de achiziționare a biletelor de avion apar numai datele de identificare a sediului principal din Ungaria, însă corespondența pe e-mail privind plata despăgubirii s-a purtat în limba română.

Prin sentința civilă nr. 12143/2020, rămasă definitivă prin neapelare, Judecătoria Timișoara a obligat pârâta compania aeriană să plătească reclamantei echivalentul în lei la data plăţii a sumei de 400 euro, dobânda legală penalizatoare calculată conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 începând cu data de 6.07.2019 şi până la plata efectivă a debitului, respectiv suma de 1500,00 lei reprezentând cheltuieli de judecată, sentință pusă benevol în executare.

– în dosarul nr. 30772/325/2019 soluționat definitiv de Judecătoria Timișoara, în faza procedurii regularizării i s-a pus în vedere reclamantului, sub sancțiunea anulării cererii, să traducă cererea de chemare în judecată și anexele din limba română (SIC!) în limba maghiară (compania de transport aerian având ”sediul mamă” în Ungaria), aspect față de care nu am rămas și niciodată să nu rămâneți în pasivitate pentru a da instanței ”satisfacția profesională” să anuleze acțiunea, astfel că am formulat un răspuns la Adresa trimisă de instanță în care i-am amintit că NU SUBZISTĂ OBLIGAȚIA în sarcina părții reclamante de a depune la dosar traduceri autorizate și legalizate (în limba – maghiară – de origine a pârâtei) ale unor acte redactate în limba română, acest aspect neputând constitui motiv de anulare a cererii de chemare în judecată rap. la art. 196 CPC, deoarece conform dispozițiilor imperative ale art. 18 alin. (1) și (4) CPC, procesul civil se desfășoară în limba română, iar cererile și actele procedurale se întocmesc numai în limba română, astfel că în cauză cererea de chemare în judecată și înscrisurile probatorii sunt redactate în limba română, cu respectarea art. 18 CPC și NU am obligația procedurală de a depune traducere autorizată și legalizată în limba maghiară a cererii de chemare în judecată redactată în limba română, așa cum nici grefa instanței nu are obligația de a comunica pârâtei citații/încheieri/alte acte procedurale traduse în limba maghiară. Mai mult, conform dispozițiilor imperative ale art. 292 alin. (4) CPC, doar înscrisurile probatorii întocmite în altă limbă decât (limba română) cea folosită în fața instanței trebuie însoțite de traduceri legalizate; or, atât cererea de chemarea în judecată, cât și înscrisurile probatorii anexate, reprezentând chiar corespondențele cu reprezentanții pârâtei sunt (purtate, redactate și depuse) în limba română, cu respectarea art. 18 și 292 CPC, astfel că obligația de a își traduce CITAȚIA și CEREREA DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ respectiv ANEXELE, revine exclusiv pârâtei.

Prin sentința civilă nr. 11699/2020, rămasă definitivă prin neapelare, Judecătoria Timișoara a obligat pârâta compania aeriană să plătească reclamantului echivalentul în lei la data plăţii a sumei de 400 euro, să plătească reclamantului dobânda legală penalizatoare ce va fi calculată începând cu data de 6.07.2019 până la plata efectivă a debitului, respectiv să plătească reclamantului suma de 1050 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, sentință pusă benevol în executare.

– în dosarul nr. 3550/55/2020, repartizat inițial completului C10-2020 al Judecătoriei Arad, observăm cum judecătorul primei instanțe ”se scapă elegant” de judecarea pe fond a cauzei, respingând cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta companie aeriană, ca nefiind de competenţa instanţelor române, fără ca judecătorul în cauză să își pună o clipă problema că, potrivit jurisprudenței obligatorii a CJUE conturată în interpretarea prevederilor Directivei nr. 93/13/CEE, el are obligația chiar ex officio de a verifica caracterul abuziv al acelei clauze atributive de competență de care se prevala insistent pârâta compania aeriană ca să nu fie judecată în România, astfel că ce trebuia să facă judecătorul primei instanțe au făcut judecătorii de la Tribunalul Arad, admițând recursul declarat în cauză, casând sentința recurată, cu consecința trimiterii cauzei pentru [re]judecare, pe fond, la Judecătoria Arad.

Prin sentința civilă nr. 3290/2021, în rejudecarea dosarului nr. 3550/55/2020*, pentru motivele expuse pe larg mai sus, Judecătoria Arad admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta compania aeriană, constată caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 2.4. „Legislaţie aplicabilă şi jurisdicţie” din contractul încheiat între părţi denumit „Termeni şi condiţii generale” şi dispune eliminarea acestor clauze din contract, obligând pârâta să plătească reclamantului și suma de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, iar această soluție a rămas definitivă, fiind menținută de Tribunalul Arad care prin decizia civilă nr. 505/2021 a respins apelul formulat de apelanta companie aeriană, obligând-o totodată să plătească intimatului-reclamant suma de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată și în apel.

După ce s-a stabilit definitiv că Judecătoria Arad este competentă, ca instanță română, să judece compania aeriană [pârâtă și în dosarul nr. 5848/55/2019], neputându-se da eficiență unei clauze contractuale abuzive privind atribuirea de competență, prin sentința civilă nr. 3266/2022, cu privire la acordarea compensației bănești cuvenită pasagerului-reclamant, s-a dispus obligarea pârâtei compania aeriană să plătească reclamantului sumele de 343 euro și 448 lei, reprezentând despăgubiri, respectiv să plătească reclamantului suma de 1834 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În sfârșit, mai precizăm că după obținerea unei soluții favorabile, definitivă, trebuie să notificați în scris compania aeriană pentru a pune în executare hotărârea judecătorească, într-un termen rezonabil de, să zicem, 15-20 de zile, în care să vă facă plata în contul bancar indicat a tuturor sumelor stabilite de instanța judecată, iar dacă nu se conformează, atunci adresați-vă unui executor judecătoresc competent și procedați la executarea silită a companiei aeriene cu pricina; ”distracția” continuă încă puțin, dar vă asigurăm că merită!


[1] Pentru detalii privind legislația aplicabilă, jurisprudența Curții de Justiție a U.E. și practica judecătorească a instanțelor naționale privind despăgubirile cuvenite pasagerilor pentru anularea, întârzierea unor zboruri, pierderea sau deteriorarea bagajelor, a se vedea, Andrei Pap, Transportul aerian și drepturile pasagerilor în legislația Uniunii Europene – Sinteze de jurisprudență, Editura Universul Juridic, București, 2016.


Avocat Andrei Pap
PAP | law office

Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti