Secţiuni » Arii de practică » Protective » Dreptul Uniunii Europene
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti

Întâlnire vicepreședinte CE cu viceprim-ministrul Chinei
21.07.2022 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content, Dreptul Uniunii Europene
JURIDICE - In Law We Trust

Marți, 19 iulie 2022, Valdis Dombrovskis, Vicepreședintele executiv al CE, și viceprim-ministrul Liu He au prezidat astăzi cel de-al nouălea dialog economic și comercial la nivel înalt UE-China, potrivit unui comuniat.

Comisarul Mairead McGuinness a participat la rândul său la discuții, în special pe tema serviciilor financiare. Principalele subiecte de interes ale celui de-al nouălea dialog economic și comercial la nivel înalt UE-China au fost aspecte economice problematice de la nivel mondial, perturbările lanțurilor de aprovizionare cauzate de COVID-19 și impactul invadării Ucrainei de către Rusia, inclusiv alimentele, energia și piețele financiare. Părțile au abordat în discuții și preocupări bilaterale legate de comerț și investiții, precum și intensificarea cooperării în domeniul serviciilor financiare. UE și China au convenit să organizeze următorul dialog economic și comercial la nivel înalt în 2023.

Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv și comisar pentru comerț: „UE și China sunt parteneri comerciali-cheie. Importanța economiilor noastre atrage după sine responsabilitatea de a formula răspunsuri comune la problemele economice și comerciale de pe plan mondial, precum perturbările lanțurilor de aprovizionare, insecuritatea alimentară mondială, reducerea datoriilor pentru țările cele mai vulnerabile și reforma Organizației Mondiale a Comerțului. Am subliniat că războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei creează probleme considerabile pentru securitatea și economia mondială. Am evidențiat, de asemenea, necesitatea unui angajament neîntrerupt de a construi relații reciproce mai echilibrate între UE și China în domeniul comerțului și al investițiilor.”

Mairead McGuinness, Comisarul pentru stabilitate financiară, servicii financiare și uniunea piețelor de capital: „Cooperarea bilaterală UE-China în sectorul financiar este de interes reciproc. Îmi doresc să continuăm cooperarea în ceea ce privește chestiunile de reglementare financiară, inclusiv în sectorul finanțării verzi, atât de vital ambelor economii pentru a veni în sprijinul eforturilor de realizare a obiectivelor noastre climatice. Sunt mulțumită că am reușit astăzi să discutăm despre soluții concrete de facilitare a operațiunilor instituțiilor financiare europene în China.”

Principalele subiecte și rezultate

UE și China au discutat o serie de subiecte și propuneri, printre care:

Preocupări legate de perspectivele economice mondiale. În special, UE a subliniat că este important ca UE și China să conlucreze pentru a contribui la soluționarea problemelor provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. UE a luat notă de dorința Chinei de a conlucra pentru a asigura stabilitatea piețelor mondiale și a găsi soluții pentru insecuritatea alimentară mondială, inclusiv prin exportul de îngrășăminte.

UE a prezentat de asemenea propuneri de intensificare a activității legate de reducerea datoriilor pentru țările cu venituri reduse, atât bilateral, cât și în cadrul G20.

UE și China au salutat rezultatele pozitive ale celei de-a 12-a conferințe ministeriale a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC). În acest context, UE și China au convenit să colaboreze la reforma OMC. UE a subliniat de asemenea necesitatea de a aborda chestiunea perturbărilor de pe plan mondial, cum ar fi cele din domeniul subvențiilor industriale și al supracapacităților.

UE și China au convenit asupra necesității de a împiedica perturbările lanțurilor de aprovizionare și au discutat despre sporirea transparenței și schimbul de informații cu privire la livrarea anumitor materii prime critice și a altor produse.

Schimburile de informații cu privire la serviciile financiare au fost constructive. Printre rezultate se numără angajamentul asumat de China că va garanta faptul că viitoarele sale reglementări interne nu vor reduce capacitatea societăților europene de leasing de a presta servicii pe întreg teritoriul său. Cele două părți au salutat semnarea Memorandumului de înțelegere dintre Banca Populară a Chinei și Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe, care garantează accesul băncilor europene la Casa de compensare din Shanghai. UE salută disponibilitatea Chinei de a-și evalua instrumentul de sprijin al reducerii emisiilor de dioxid de carbon, în vederea unei posibile participări a băncilor din UE.

UE și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu mediul de afaceri, inclusiv cu privire la absența condițiilor de concurență echitabile și la politizarea tot mai intensă a mediului de afaceri din China. Acest lucru determină societățile europene să își reanalizeze operațiunile existente și investițiile planificate în țară.

UE a reamintit că măsurile de coerciție economică – inclusiv cele împotriva Lituaniei – sunt inacceptabile.

Gestionarea pandemiei de COVID-19 este o prioritate comună, iar atât UE, cât și China au depus eforturi mari să protejeze vieți. UE a propus o intensificare a cooperării și a schimburilor de informații și a încurajat China să își revizuiască politica de „întrerupător de circuit”, care împiedică existența serviciilor aeriene între UE și China.

Ambele părți au salutat cooperarea consolidată în ceea ce privește sănătatea animalelor, iar UE a sugerat continuarea discuțiilor în scopul încheierii unui acord bilateral privind regionalizarea anumitor boli ale animalelor.

Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti