Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept civil
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Evenimentele legislative în materia urbanismului
28.07.2022 | Alexandru PÂNIȘOARĂ

Secţiuni: Construcții, Drept civil, RNSJ, Selected, Studii
JURIDICE - In Law We Trust
Alexandru Pânișoară

Alexandru Pânișoară

Având în vedere întrebările ce se ridică, cu privire la modalitatea de aplicare a dispozițiilor legale în vigoare și a reglementărilor urbanistice, se ridică două probleme, respectiv, care sunt și ce efecte au evenimentele legislative în materia actelor din domeniul urbanismului și cum se aplică reglementările atunci când ne confruntăm cu suspendări/anulări ale documentațiilor de urbanism.

1. În ceea ce privește evenimentele legislative în materia urbanismului.

În conformitate cu RIL-ul admis de ÎCCJ prin Decizia nr. 12 din Dosarul nr. 1133/1/2021, s-a statuat că documentația de urbanism tip Plan Urbanistic Zonal, mai precis actul prin care se aprobă, respectiv hotărârea, constituie act administrativ normativ.

Astfel, în materia urbanismului operăm cu două instrumente operaționale de reglementate la nivel de localitate care au caracter de reglementare, respectiv Planul urbanistic general, denumit în continuare PUG și Planul urbanistic zonal, denumit în continuare PUZ.

În acest sens, cele două documentații, în procesul de elaborare și aprobare, se subscriu cu precădere, din perspectiva formei juridice, dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care, prevede la art. 3 alin. (2) că normele de tehnică legislativă se aplică în mod corespunzător și actelor administrative normative emise de autoritățile publice locale.

Așadar, în materia urbanismului, atunci când discutăm de aprobarea unui PUG sau PUZ de către autoritatea publică locală competentă, vom avea în vedere dispozițiile Legii nr. 24/2000.

Documentațiile de urbanism se inițiază, elaborează, avizează și se aprobă conform prevederilor Legii nr. 350/2001, ale normelor metodologice și ale metodologiilor aprobate prin Ordin de ministru și care se completează în mod corespunzător cu actele normative incidente în materia administrației publice locale, contenciosului și normelor de legiferare, consultare și dezbatere publică.

În ceea ce privește, actul administrativ, respectiv hotărârea, acesta, ca act final de manifestare a voinței autorității publice locale, se comportă ca o veritabilă lege în sensul larg, la nivel local. Iar aceasta nu există de sine stătător, ci împreună cu documentația de urbanism (planul de reglementare și regulamentul local aferent), avizele, acordurile și rapoartele de consultare publică, care constituie în ansamblul lor actul normativ de reglementare.

În conformitate cu dispozițiile art. 46 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare, se statuează că PUG-ul reprezintă regula generală aplicabilă pentru întregul teritoriu intravilan al UAT-ului și este obligatoriu pentru acestea.

Astfel, documentația PUG alături de hotărârea de aprobare constituie act administrativ normativ și implicit intră și sub incidența dispozițiilor Legii nr. 24/2000.

Atât prin dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. b) cât și prin cele ale art. 46 alin. (5) din Legea nr. 350/2001, se stabilește faptul că printr-o documentație PUZ se pot face derogări de la reglementările din PUG.

În acest sens, din perspectiva evenimentelor legislative reglementate de art. 63 din Legea nr. 24/2000, respectiv Norma derogatorie, constituie derogare.

Cu titlu prealabil, este important să menționăm faptul că în dreptul public, cum este cel prin care se reglementează activitatea de urbanism, construcții, mediu și patrimoniu, funcționează principiul conform căruia autorității îi este interzis tot ce nu este permis de lege, astfel că este un principiu opus de cel întâlnit în privat unde este permis tot ce nu este interzis. În consecință, dacă legea nu prevede expres o acțiune, inacțiune, respectiv o anumită conduită, autoritatea nu poate face altfel decât este reglementat.

Întrucât art. 25 din Legea nr. 24/2000 prevede că atunci când se utilizează anumite concepte sau noțiuni cu înțeles diferit de cel comun, acestea trebuie definite în actul normativ în care se utilizează, în caz contrar, acestea sunt definite în dreptul comun. Or, în Legea nr. 350/2001 nu se definește noțiunea de derogare ca având alt înțeles decât cel reglementat prin Legea nr. 24/2000, aplicându-se în mod corespunzător prevederile art. 63 din Legea nr. 24/2000.

Art. 63: Norma derogatorie

Pentru instituirea unei norme derogatorii se va folosi formula „prin derogare de la… „, urmată de menționarea reglementării de la care se derogă. Derogarea se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază.

Așadar, norma derogatorie trebuie să fie de cel puțin același nivel cu norma de bază. După cum s-a motivat și prin Decizia nr. 12/2021 a ÎCCJ, PUZ-ul are aceeași forță juridică cu PUG-ul și se aprobă de aceleași organe competente.

În materia evenimentelor legislative din domeniul urbanismului, pe lângă derogarea pe care am rubricat-o mai sus, mai apare unul atunci când avem de-a face cu un PUZ aprobat peste un alt PUZ.

Astfel, deși am fi tentați să considerăm că prin aprobarea unui PUZ peste o parte dintr-un PUG ar interveni abrogarea, acest lucru nu se poate întâmpla întrucât dispozițiile Legii nr. 350/2001 prevăd în mod expres că PUZ-ul derogă de la PUG și nu abrogă.

Însă, atunci când avem un PUZ aprobat și peste acesta se aprobă un alt PUZ, fie total, fie parțial, intervine abrogarea pentru următoarele considerente.

Legea nr. 350/2001 nu reglementează că aprobarea unui PUZ peste un alt PUZ constituie o derogare, nu reglementează nici că ar constitui o abrogare, așa că suntem în situația în care trebuie să decidem dacă prin aprobarea unui PUZ peste un alt PUZ avem de-a face cu o derogare sau cu o abrogare.

La această întrebare găsim răspunsul în art. 64 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, care ne spune că „Prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, trebuie abrogate. Abrogarea poate fi totală sau parțială”.

Hotărârile de aprobare a PUZ-urilor au același nivel din punct de vedere al puterii juridice, fiind ambele acte de reglementare, aprobate de aceeași autoritate publică competentă și fiind egale din perspectivă a forței juridice.

Citind acest alineat, vom fi tentați să contrazicem toate cele expuse mai sus referitoare la relația dintre PUG și PUZ, însă în cazul acestora Legea nr. 350/2001 stabilește norma specială care prevede că PUZ-ul derogă de la PUG, fiind aplicabil principiul de drept specialia generalibus derogant și pe cale de consecință, PUZ-ul derogă de la PUG însă abrogă un alt PUZ.

De ce este importantă clasificarea acestor evenimente legislative în materia urbanismului? Din considerentul că cele două au efecte diferite atunci când actele suferă modificări și aflăm astfel la ce norme ne raportăm în aceste situații.

Tot art. 64, la alin. (3) ne spune că abrogarea are caracter definitiv, adică nu mai este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial.

Acest lucru ne clarifică faptul că atunci când un PUZ aprobat peste un PUG, în tot sau în parte, suferă o modificare, precum se abrogă, anulează sau termenul său de valabilitate expiră, dacă este cazul, se revine la reglementările PUG, fiind cele de la care s-a derogat.

Însă, în cazul în care se aprobă un PUZ peste un alt PUZ, total sau parțial, noua reglementare abrogă reglementarea anterioară, iar în acest caz, dacă ultimul PUZ suferă o modificare, precum se abrogă, anulează sau termenul său de valabilitate expiră, dacă este cazul, se va reveni la reglementarea PUG întrucât PUZ-ul anterior a fost abrogat implicit prin aprobarea noului PUZ și, așa cum spune art. 64 alin. (3) nu se mai poate reveni la norma inițială.

În consecință, la aprobarea unui PUZ peste PUG, total sau parțial, intervine derogarea, care ca efect are posibilitatea repunerii în vigoare a reglementărilor din PUG de la care s-a derogat, iar la aprobarea unui PUZ peste un alt PUZ, total sau parțial, intervine abrogarea, care are ca efect imposibilitatea repunerii în vigoare la reglementărilor din PUZ-ul inițial.

2. În ceea ce privește aplicarea reglementărilor urbanistice în situația suspendărilor și anulărilor documentațiilor de urbanism.

Suntem puși în fața unor situații fără precedent, suspendarea unor acte administrative, cu aplicabilitate mai largă decât suntem obișnuiți, dar care prin trăsăturile lor nu diferă de PUZ-urile de parcelă, și efectele sale în aplicarea normelor în materia autorizării executării lucrărilor de construcții.

Așadar, la nivelul administrațiilor de sector, în București, s-a ridicat problema raportării la reglementările urbanistice în elaborarea și emiterea certificatelor de urbanism în contextul suspendării documentațiilor de urbanism.

Astfel, după cum corect a reținut și Prefectul capitalei, dispozițiile art. 56 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 350/2001 coroborate cu dispozițiile art. 2 alin. (21) din Legea nr. 50/1991, stabilesc faptul că certificatul de urbanism se emite în baza reglementărilor urbanistice în vigoare la data depunerii cererii de emitere a certificatului de urbanism.

În ceea ce privește întărirea acestora, este imperios a ne apleca asupra rolului și funcțiilor Certificatului de Urbanism.

În prezent, certificatul de urbanism, din România, din punct de vedere material, are o reglementare foarte asemănătoare cu cele două certificate de aliniere și regim din 1928 și 1939, întrucât în toate îndeplinește aceeași funcție de informare a petiționarului.

În ciuda faptului că este un act eminamente informativ, acesta este creator de drepturi, în sensul că deși nu conferă dreptul de construire, sau alte drepturi de a demara operațiuni asupra unor imobile, acesta angajează răspunderea autorităților publice emitente, în plus constituie o condiție pentru emiterea anumitor beneficii. De exemplu, unele alocări financiare sunt condiționate și supuse eliberării unui certificat de urbanism, iar derogările de la taxele de intabulare și fiscale de înregistrare a tranzacțiilor imobiliare supuse TVA-ului sunt condiționate de emiterea unui astfel de certificat de urbanism.

Acesta aspect a fost tranșat și de ÎCCJ prin Decizia nr. 25/20171[1] prin care s-a stabilit că Certificatul de Urbanism poate fi atacat în instanță pe cale principală, față de situația anterioară când o asemenea acțiune era respinsă ca fine de neprimire.

Cu toate acestea, certificatul de urbanism rămâne un act de informare prin care i se fac cunoscute solicitantului regimul juridic, economic și tehnic aplicabile parcelei pentru care se emite.

În elaborarea și emiterea certificatului de urbanism se vor lua în considerare reglementările urbanistice în vigoare la data depunerii cererii.

De ce acestea și nu cele aflate în vigoare la data emiterii sau la momentul elaborării acestuia?

Certificatul de urbanism consacră și este garantul aplicării reglementărilor urbanistice, după cum și art. 28 din Legea nr. 350/2001 statuează acest aspect.

Astfel, prin certificatul de urbanism se surprind reglementările urbanistice aprobate și aflate în vigoare.

Care reglementări în vigoare? Cele de la data aprobării, de la data elaborării sau cele de la data emiterii?

În primul rând, procedura de elaborare și emitere a certificatului de urbanism este reglementată de normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, aprobate prin Ordinul nr. 839/2009. Iar în acest sens, termenul de emitere este de 15 zile lucrătoare (conform Legii nr. 50/1991).

În acest sens, funcționarul public responsabil cu întocmirea certificatului de urbanism, preia cererea petentului, verifică conținutul acesteia din perspectiva cerințelor legale, formulează, după caz, solicitări de completare a cererii de emitere a certificatului de urbanism, în termen de 5 zile[2] de la data depunerii cererii și ulterior, după ce cererea este completă, se procedează la întocmirea certificatului de urbanism.

Este important de reținut că solicitările de completare nu pot exceda prevederilor legale, în sensul în care, așa cum prevede și art. 26 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 50/1991.

Astfel, autoritatea are o perioadă de 10 zile lucrătoare de la data depunerii completărilor solicitărilor, perioadă în care trebuie întocmit, verificat, semnat de Arhitect-Șef, contrasemnat pentru legalitate de Secretarul UAT și semnat în final de Primar ca reprezentant al UAT-ului.

Or, în atare condiții, orice modificare a reglementărilor urbanistice pe parcursul îndeplinirii procedurilor administrative de întocmire și semnare a certificatului de urbanism ar face ca la emitere să necesite reluarea lor, ceea ce ar conduce la nerespectarea termenelor de emitere, respectiv încălcarea legii.

Mai mult, chiar și în lumina dispozițiilor art. 31 lit. b) și c) din Legea nr. 350/2001, în care se folosește sintagma în vigoare la data emiterii, aceasta se referă la reglementarea în vigoare la momentul emiterii, care, prin coroborarea art. 56 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 350/2001 cu cele ale art. 2 alin. (21) din Legea nr. 50/1991 este cea de la momentul depunerii cererii de emitere a certificatului de urbanism, pentru rațiunea enunțată anterior, întrucât legea este făcută în scopul respectării ei, iar legiuitorul tocmai din acest considerent a statuat că reglementările urbanistice în vigoare la care ne raportăm în întocmirea și emiterea certificatelor de urbanism sunt cele de la data depunerii cererii de emitere a acestuia.

Din toate aceste considerente, legiuitorul a dorit surprinderea unui moment fix, folosit ca reper pentru întocmirea și emiterea actelor de către autoritate în scopul asigurării predictibilității și a principiului securității juridice.

Pe cale de consecință, în materia întocmirii, semnării și emiterii certificatelor de urbanism, reglementarea urbanistică în vigoare la data depunerii cererii este cea care se ia în considerare în conținutul certificatului de urbanism.

De reținut este că dacă prin efectul art. 56 alin. (5) lit. a) se prelungește de drept o reglementare urbanistică, aceasta este exclusiv pentru parcela pentru care se solicită certificatul de urbanism. Astfel că, în situația în care o documentație de urbanism suferă o modificare, prelungirea valabilității de drept pentru o anumită parcelă, ca urmare a solicitării unui certificat de urbanism în scopul construirii în perioada de valabilitate a documentației de urbanism, nu menține reglementările și pentru alte parcele reglementate de acea documentație dacă pentru acestea nu a fost solicitat un certificat de urbanism în condițiile celui menționat anterior.

În concret, dacă la un moment dat o documentație de urbanism este în vigoare și se solicită emiterea unui certificat de urbanism în scopul construirii și ulterior acestui moment, chiar și până la emiterea certificatului, documentația de urbanism suferă modificări, o cerere pentru o parcelă reglementată de aceeași documentație, este depusă după operarea modificărilor, pentru cea din urmă se va emite un certificat de urbanism în baza reglementărilor modificatoare și nicidecum în baza documentației modificată.

Totodată, atunci când ne aflăm în situația în care avem o investiție care se dezvoltă etapizat, pentru acea investiție, chiar dacă se realizează pe mai multe parcele cadastrale,

reglementările urbanistice se prelungesc de drept. Acest lucru are loc datorită faptului că norma prevăzută la art. 56 alin. (5) din Legea nr. 350/2001 stabilește că reglementările se prelungesc până la finalizarea investiției. Or, așa cum am menționat mai sus și având în vedere că Legea nr. 350/2001 nu reglementează noțiunile nici de investiție și nici de finalizare, ne vom raporta la normele de drept comun, adică cele din Legea nr. 50/1991.

Astfel, art. 61 alin. (2) statuează că o investiție poate însemna și o dezvoltare etapizată care se poate întinde nu doar pe mai multe parcele ci și pe mai multe UAT-uri; Investiția se consideră finalizată dacă sau realizat toate elementele din autorizația de construire și dacă s-a efectuat recepția la terminarea lucrărilor, conform art. 37 alin. (2) și pct. 23 din anexa nr. 2 din Legea nr. 50/1991.

Având în vedere cele de mai sus, se va reține faptul că reglementarea urbanistică surprinsă în certificatul de urbanism și în baza căreia se va emite autorizația de construire este cea în vigoare la data la care se depune cererea de emitere a certificatului de urbanism în scopul construirii și își va păstra valabilitatea până la finalizarea investiției, adică efectuarea recepție finale, indiferent dacă este o investiție singulară sau se realizează etapizat pe mai multe parcele sau chiar UAT-uri.

Aspecte specifice de aplicabilitate a reglementărilor urbanistice pe perioada când acestea sunt suspendate administrativ sau judiciar.

Noțiunea de valabilitate se referă la perioada de timp, stabilită de autoritatea publică abilitată să aprobe documentația, în care aceasta produce efecte juridice, conform art. 56 alin. (4) din Legea nr. 350/2001.

Termenul de valabilitate este relativ la perioada în care documentația produce efecte juridice, respectiv baza emiterii certificatelor de urbanism și implicit a emiterii autorizațiilor de construire în sensul celor menționate anterior.

Însă, valabilitatea unei documentații de urbanism nu este ținută doar de cea stabilită de autoritatea publică, ci este afectată inclusiv de evenimentele legislative sau efecte ale controlului de legalitate făcut de instanțele de contencios competente.

Astfel, valabilitate poate fi afectată, în sensul menținerii prin efectul dispozițiilor art. 56 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 350/2001, prin prelungirea pe cale administrativă, respectiv aprobarea unei astfel de hotărâri de autoritatea competentă, iar în sensul încetării putem avea de a face cu expirarea termenului stabilit de autoritate, aprobarea unei noi documentații de urbanism modificatoare, abrogarea de către autoritatea competentă sau anularea pe cale judiciară.

Față de aceste două situații, mai există cea în care intervine o încetare temporară a efectelor prin suspendare pe cale administrativă sau judiciară.

În situația suspendării, ne aflăm din punct de vedere al evenimentului legislativ în cea prevăzută de art. 66 din Legea nr. 24/2000, care prevede că încetarea motivelor de suspendare repune de drept în vigoare actul.

În cazul suspendărilor stabilite de instanța de contencios competentă, art. 56 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 350/2001 se aplică în mod corespunzător întrucât efecte sunt suprimate limitat în timp și nu au efect definitiv, fiind doar o măsură temporară.

De asemenea, în situația anulării definitive a unei documentații de urbanism printr-o hotărârea judecătorească se pune întrebarea dacă art. 56 alin. (2) lit. a) este aplicabil sau nu.

În această materie, ÎCCJ a pronunțat Decizia nr. 10/2015 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Craiova – în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, în interpretarea art. 23 din Legea nr. 554/2004, hotărârile judecătorești au efect doar pentru viitor (ex nunc).

În lumina celor reținute de ÎCCJ și în raport cu procedura autorizare prevăzută în Legea nr. 50/1991, precum și a dispozițiilor art. 56 alin. (5) lit. a), opinăm că și în situația anulării unei documentații de urbanism, dacă procedura de autorizare a fost începută, respectiv s-a depus cererea de emitere a certificatului de urbanism, documentația tehnică este în curs de elaborare și avizare, documentația tehnică a fost înregistrată la sediul Primarului în scopul emiterii autorizației de construire, după caz, aceasta este completă și începe să curgă termenul de emitere a autorizației de construire, reglementările urbanistice de la data depunerii cererii de emitere a certificatului de urbanism rămân în vigoare pentru respectiva investiție, până la finalizarea acesteia așa cum am detaliat mai sus, pentru următoarele:

MOTIVE

În primul rând discutăm de interpretarea normei juridice care se realizează pe patru paliere, respectiv: interpretarea gramaticală (în litera legii – sintactică și morfologică), interpretarea teleologică (în spiritul legii), interpretarea logico-juridică (folosind argumentele ad absurdum, per a contrario, ad majori ad minus, a fortiori), interpretarea sistematică (prin raportate cadrul legislativ în care norma există), iar în al doilea rând cu privire la aplicarea normei juridice în timp.

Astfel, ÎCCJ în dezlegarea chestiunii de drept, Curtea a fost sesizată cu privire la interpretarea aplicării art. 23 din Legea nr. 554/2004 contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

În acest sens, Curtea a analizat aspectul cu privire la actele administrative individuale contestate anterior pronunțării unei hotărâri definitive de anulare a unui act administrativ normativ care a stat la baza emiterii celui individual.

Din dispozitivul Decizie, ÎCCJ a reținut că doar pentru acel caz specific, efectele anulării actului administrativ normativ se produc asupra acelor acte administrative individuale, subsecvente, care au fost contestate anterior comunicării/publicării hotărârii definitive de anulare a actului administrativ normativ.

Însă, aplicând regula per a contrario, pentru celelalte situații, respectiv pentru acele acte emise anterior anulării actului normativ, acestea nu mai pot fi anulate pe motivul că actul normativ pe care s-a întemeiat actul individual a fost anulat. Acest lucru reiese și din motivarea Curții, prin care, a statuat că principiile securității juridice și a neretroactivității legii se aplică în mod corespunzător.

Curtea a reținut că:

Înalta Curte reține că este corectă interpretarea instanțelor care au stabilit că trebuie recunoscute efectele hotărârii judecătorești de anulare a unui act administrativ normativ, similar cu efectele admiterii excepției de neconstituționalitatea în privința cauzelor pendinte.

Cu privire la extinderea efectelor hotărârii judecătorești de anulare a unui act administrativ normativ similar cu efectele excepției de neconstituționalitate în privința cauzelor pendinte (astfel cum s-a apreciat prin deciziile pronunțate de Curtea de Apel Craiova atașate sesizării), instanța de trimitere a apreciat că nulitatea actului administrativ individual emis în temeiul unui act administrativ normativ, în speță decizia de impunere, trebuie analizată la momentul emiterii acestuia (cauzele de nulitate fiind anterioare sau concomitente), dată la care dispozițiile art. 35 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul președintelui CNAS nr. 617/2007 erau în vigoare și, implicit, casele de sănătate aveau competența de a emite decizii de impunere.

Nu are relevanță faptul că, ulterior emiterii actului administrativ individual, a fost contestat și anulat în justiție actul administrativ normativ (în temeiul căruia a fost emis actul administrativ unilateral individual), aceasta fiind o chestiune ulterioară, și nu o chestiune prejudicială, respectiv o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluționarea litigiului cu care este conexă, cum este situația excepției de neconstituționalitate.

Soluția contrară ar determina nulitatea tuturor actelor administrative individuale (în speță deciziile de impunere) emise anterior hotărârii de anulare a actului administrativ normativ, situație ce ar încălca principiul securității raporturilor juridice.

În consecință, în opinia instanței de trimitere, în considerarea dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 554/2004, anularea unui act administrativ unilateral cu caracter normativ produce efecte erga omnes și numai pentru viitor, similar abrogării ori ajungerii la termen, iar raporturile juridice și efectele juridice produse de actul administrativ normativ în perioada executării acestuia până la data anulării definitive a acestuia rămân în ființă și produc efecte juridice.

În ceea ce privește aplicabilitatea Deciziei în materia autorizării executării lucrărilor de construcții, vom statua de la bun început că hotărârile judecătorești nu pot fi date contrar prevederilor legale și nu pot suprascrie la lege.

În acest sens, norma din Legea nr. 350/2001, art. 56 alin. (5) lit. a) prevede expres extinderea valabilității reglementărilor urbanistice, dacă în timpul perioadei de valabilitate a acesteia a fost începută procedura de autorizare, prevăzut la art. 2 alin. (21) din Legea nr. 50/1991. Or, această normă statuează aplicarea în timp a legii și faptul că aceasta afectează întreaga procedură de emitere și inclusiv emiterea autorizației de construire.

Astfel, că în situația în care procedura de autorizare s-a început anterior anulării reglementării urbanistice PUG sau PUZ în baza căreia s-a emis certificatul de urbanism, aceasta se va duce la bun sfârșit, iar autorizația se va emite în baza reglementărilor urbanistice în vigoare la data emiterii certificatului de urbanism.

Pe cale de consecință, chiar și în situația în care un PUZ este anulat, dacă anterior acestei decizii s-a emis un certificat de urbanism în baza respectivei reglementări, autorizația de construire se va emite în baza PUZ anulat, indiferent dacă emiterea autorizației este anterior sau ulterior anulării PUZ. Cu singura excepție, dacă autorizația face obiectul unei acțiuni în anulare, introdusă anterior anulării PUZ în baza căreia s-a emis.


[1] „În interpretarea și aplicarea art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, este posibilă exercitarea controlului de legalitate, pe cale separată, asupra certificatului de urbanism prin care s-a dispus interdicția de a construi sau care conține alte limitări.”
[2] Conform art. 51 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, coroborat cu art. 34 alin. (2) din normele metodologice.


Alexandru Pânișoară
Președinte Asociația pentru Dreptul Urbanismului

Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti