Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Procedură civilă
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Excepție de neconstituţionalitate respinsă ref. termenul de introducere a cererii de revizuire a hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene
28.07.2022 | JURIDICE.ro

Secţiuni: C. administrativ, CCR, Drept constitutional, Dreptul Uniunii Europene, Jurisprudență, Monitorul Oficial al României, Procedură civilă
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 758 din 28 iulie 2022 a fost publicată Decizia nr. 194/2022 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi a dispoziţiilor art. 181 din Codul de procedură civilă.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ioana Corina Glăveanu în Dosarul nr. 2.402/3/CAF/2019 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 495D/2020.

În opinia autoarei excepției,interpretarea dată dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este neconstituţională. Se arată că termenul de revizuire stabilit, de o lună (pertinent ar fi un termen de 6 luni), şi modul de calcul al acestuia nu ating obiectivul pentru care a fost reglementată revizuirea, şi anume acela de a înlătura încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, şi că se dă prevalenţă, în mod nejustificat, principiului securităţii juridice, în dauna principiilor efectivităţii şi priorităţii dreptului Uniunii Europene şi a dreptului la o cale de atac.

De asemenea, autoarea excepţiei arată că dispoziţiile art. 181 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, deoarece nu respectă dreptul oricărei persoane ca, pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, să se poată adresa justiţiei, fără nicio restricţie şi fără nicio îngrădire a exercitării acestora, şi nici dreptul la un proces echitabil asigurat printr-o justiţie unică, imparţială şi egală pentru toţi, înfăptuită în numele legii.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 30 iulie 2018, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 23 mai 2017, precum şi dispoziţiile art. 181 din Codul de procedură civilă.

Prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, criticate în prezenta cauză, aveau următorul cuprins: „Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părţii interesate, în termen de 15 zile de la pronunţare. Cererea de revizuire se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare.”

Curtea precizează că prin Decizia nr. 1.609 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 27 ianuarie 2011, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. În consecinţă, aceste prevederi şi-au încetat efectele juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie.

Prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că: „Termenul în care poate fi formulată cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este de o lună şi curge de la data comunicării hotărârii definitive, supusă revizuirii.”

Ulterior, art. 21 a fost modificat prin art. I pct. 20 din Legea nr. 212/2018, iar în prezent art. 21 din Legea nr. 554/2004 are următorul cuprins:

„(1) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunţarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

(2) Sunt supuse revizuirii, pentru motivul prevăzut la alin. (1), şi hotărârile definitive care nu evocă fondul.

(3) Cererea de revizuire se introduce în termen de o lună de la data comunicării hotărârii definitive şi se soluţionează de urgenţă şi cu precădere.”

Având în vedere că prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea Constituţională a statuat că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, urmează a se reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 212/2018, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prevederile art. 181 din Codul de procedură civilă au următorul cuprins:

„(1) Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează:

1. când termenul se socoteşte pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare;

2. când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte;

3. când termenul se socoteşte pe săptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. Dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlineşte în ultima zi a acestei luni.

(2) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează.”

Examinând excepția de neconstituționalitatea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 212/2018, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Curtea reţine că prin Decizia nr. 43 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 27 mai 2020, a constatat caracterul neîntemeiat al criticii formulate prin raportare la art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie. Cu acel prilej, Curtea a invocat Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza C 2/06 Willy Kempter KG împotriva Hauptzollamt Hamburg Jonas, prin care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că, deşi dreptul european nu impune nicio limită de timp pentru introducerea unei cereri având ca obiect reexaminarea unei decizii administrative rămase definitivă, statele membre au libertatea să stabilească termene rezonabile de introducere a acţiunilor, în conformitate cu principiile efectivităţii şi echivalenţei. În acest sens, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a arătat (paragraful 57) că, în lipsa unei reglementări europene în materie, revine ordinii juridice interne din fiecare stat membru atribuţia de a desemna instanţele competente şi de a stabili modalităţile procedurale aplicabile acţiunilor în justiţie destinate să asigure protecţia drepturilor conferite justiţiabililor de dreptul european, cu condiţia ca, pe de o parte, aceste modalităţi să nu fie mai puţin favorabile decât cele aplicabile unor acţiuni similare din dreptul intern (principiul echivalenţei) şi, pe de altă parte, să nu facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică europeană (principiul efectivităţii) (cu referire şi la Hotărârea din 13 martie 2007, pronunţată în Cauza C 432/05, Unibet, paragraful 43, precum şi Hotărârea din 7 iunie 2007, pronunţată în Cauza C 222/05-C 225/05, van der Weerd şi alţii, paragraful 28).

Instanţa europeană a recunoscut astfel (paragraful 58) compatibilitatea cu dreptul european a stabilirii unor termene rezonabile de introducere a acţiunilor sub sancţiunea decăderii în vederea asigurării securităţii juridice, făcând trimitere la jurisprudenţa sa reprezentată de Hotărârea din 16 decembrie 1976, pronunţată în Cauza 33/76, Rewe Zentralfinanz şi Rewe Zentral, paragraful 5, Hotărârea din 16 decembrie 1976, pronunţată în Cauza 45/76, Comet, paragrafele 17 şi 18, Hotărârea din 27 martie 1980, pronunţată în Cauza Denkavit italiana, paragraful 23, Hotărârea din 25 iulie 1991, pronunţată în Cauza C 208/90, Emmott, paragraful 16, Hotărârea din 10 iulie 1997, pronunţată în Cauza Palmisani, paragraful 28, Hotărârea din 17 iulie 1997, pronunţată în Cauza C 90/94, Haahr Petroleum, paragraful 48, şi Hotărârea din 24 septembrie 2002, pronunţată în Cauza C 255/00, Grundig Italiana, paragraful 34). Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a apreciat că asemenea termene nu sunt de natură să împiedice sau să îngreuneze în mod excesiv exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică comunitară (Hotărârea Grundig Italiana, precitată, paragraful 34). Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut (paragraful 59) că, din jurisprudenţa sa constantă, rezultă că, în temeiul principiului securităţii juridice, statele membre pot impune ca o cerere de reexaminare şi de revocare a unei decizii administrative rămase definitivă, dar care este contrară dreptului comunitar (european), astfel cum a fost interpretat ulterior de către Curte, să fie formulată în faţa administraţiei competente într-un termen rezonabil. Aşadar, având în vedere că şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a recunoscut în favoarea statelor membre libertatea de a institui astfel de termene, Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în interpretarea dată prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu nesocotesc principiul priorităţii dreptului european, consacrat de art. 148 alin. (2) din Constituţie.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât și considerentele menţionate îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în cauza de faţă.

Distinct de aceste considerente, Curtea observă că susţinerile autoarei excepţiei referitoare la instituirea unui termen de 6 luni pentru introducerea cererii de revizuire, potrivit art. 21 din Legea nr. 554/2004, vizează, în realitate, modificarea prevederilor de lege criticate. Or, având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”, Curtea constată că aspectele sesizate din această perspectivă excedează controlului de constituţionalitate, fiind de competenţa autorităţii legiuitoare.

Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 181 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa sa, că Legea fundamentală nu interzice stabilirea prin lege a anumitor condiţii sau reguli de procedură în privinţa exercitării dreptului oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime, ci, dimpotrivă, statuează în art. 126 alin. (2) următoarele: „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”. De asemenea, stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la liber acces la justiţie, în acest sens fiind Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, în care s-a stabilit că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte şi este de competenţa exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti.

Referitor la termenele procedurale, în jurisprudenţa sa, (de exemplu, Decizia nr. 123 din 16 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 22 martie 2006), Curtea a statuat că instituirea unor asemenea termene a avut în vedere securitatea şi stabilitatea raporturilor juridice şi nicidecum îngrădirea accesului liber la justiţie.

Totodată, principiul accesului liber la justiţie trebuie interpretat şi prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Cu privire la interpretarea acestui articol, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept (spre exemplu, Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37 şi 38 şi Hotărârea din 10 mai 2001, pronunţată în Cauza Z şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 93). În Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, iar în Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunţată în Cauza Stubbings împotriva Regatului Unit, paragrafele 51 şi 52, s-a reţinut că instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripţie şi cele de decădere sau sancţiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de natură a încălca art. 6 paragraful 1 din Convenţie, acestea fiind restricţii admise atât timp cât nu aduc atingere dreptului la un tribunal în substanţa sa.

Aplicând aceste considerente în prezenta cauză, Curtea constată că instituirea, prin art. 181 din Codul de procedură civilă, a unor reguli generale privind modul de calcul al termenelor procedurale este un aspect al procedurii de judecată, a cărei stabilire reprezintă atributul legiuitorului. Astfel, potrivit textului de lege criticat, termenul pe ore începe să curgă de la ora zero a zilei următoare, termenul pe zile se calculează potrivit sistemului pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua în care a început să curgă, nici ziua când acesta se împlineşte, iar termenele pe săptămâni, luni sau ani se împlinesc în ziua corespunzătoare zilei din ultima săptămână, ultima lună sau ultimul an. De asemenea, regula potrivit căreia, dacă ziua în care se împlineşte termenul cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează, reprezintă o reglementare în beneficiul părţii vizate de termenul respectiv. Aşadar, Curtea reţine că prevederile de lege criticate stabilesc un mod de calcul al termenelor, favorabil justiţiabilului, care are posibilitatea exercitării drepturilor procesuale în plenitudinea intervalului de timp reglementat.

În consecinţă, Curtea constată că, prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate reprezintă o modalitate eficientă de a preveni exercitarea abuzivă a dreptului de acces liber la justiţie şi de a reduce riscul producerii unor perturbări ale stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice, fără a îngrădi accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, în substanţa lor. De asemenea, Curtea constată că, prin conţinutul lor, prevederile de lege criticate nu contravin regulii constituţionale privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei.

Astfel, cu unanimitate de voturi, Curtea decide:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti