ÎCCJ. Instanța competentă în cazul litigiilor având ca obiect obligarea CFR Călători la eliberarea de permise gratuite pe calea ferată
29.07.2022 | Alina MATEI

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că litigiul având ca obiect obligarea SNTFC CFR Călători SA la eliberarea de permise gratuite pe calea ferată, în conformitate cu prevederile OG nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române, intră în sfera raporturilor de muncă, fiind invocat un beneficiu al fostului salariat ce decurge din raporturile de muncă ce au avut loc între părţi, în cauză nefiind vorba despre un raport juridic de drept administrativ. Astfel, competenţa materială va fi determinată prin raportare la art. 208 din Legea nr. 62/2011, neavând aplicabilitate prevederile speciale ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. (Decizia nr. 706 din 8 februarie 2022, pronunțată de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție)
Av. Alina Matei, SĂVESCU & ASOCIAȚII