Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Pedeapsa capitală în sistemul de drept penal român şi în cel comparat
01.08.2022 | Florin Călin MATEI

Secţiuni: Drept penal, Procedură penală, RNSJ, Selected, Studii
JURIDICE - In Law We Trust
Florin Călin Matei

Florin Călin Matei

Deşi în România pedeapsa cu moartea a fost abolită, în prezent această pedeapsă este aplicată pentru infracțiuni cu un grad ridicat de periculozitate în alte țări, chiar democratice, cum sunt Statele Unite ale Americii, spre exemplu.

În cele ce urmează mi-am propus să prezint succint câteva considerații privitoare la pedeapsa capitală, de la cele mai vechi teorii privitoare la această pedeapsă, la păreri pro şi contra, precum şi la o prezentare a mijloacelor prin care aceasta se execută în unele state.

În încercarea de a prezenta o definiție a pedepsei capitale, am putea spune că aceasta reprezintă privarea de viață a unei persoane care s-a făcut vinovată de infracțiuni foarte grave, şi a cărei condamnare a rămas definitivă.[1]

Unul dintre principalii şi cei mai vechi critici ai pedepsei capitale a fost Cesare Beccaria care spunea: “dacă voi demonstra că moartea nu este nici utilă, nici necesară cauza umanității va învinge”[2]. El a fost primul care a susținut abolirea pedepsei cu moartea prin argumente de ordin juridic în lucrarea Despre delicte şi pedepse, lucrare publicată în anul 1764. Chiar dacă la acea vreme propunerea lui Beccaria cu privire la abolirea pedepsei cu moartea a fost utopică, el a reușit să demonstreze că această pedeapsă este lipsită de un fundament juridic valabil, fiind totodată inutilă sub aspect preventiv.[3]

Totodată, Beccaria afirma: “Pentru mine este o absurditate ca legea, care exprimă voința comună care detestă şi pedepsește omuciderea , să comită ea însăși, pentru a împiedica cetățenii de a săvârşi o crimă, să condamne comiterea ei în public.[4]. Cu siguranță că Beccaria avea dreptate prin cele spuse, statul ar trebui să fie un exemplu demn de urmat pentru societatea pe care o guvernează, astfel că acesta ar trebui să pedepsească persoanele care se fac vinovate de săvârșirea omorurilor nu să fie chiar el acela care le săvârșește.

În strânsă legătură cu Cesare Beccaria se află Criminologia clasică, aceasta este caracterizată de centrarea studiului criminologic asupra faptei comise, de considerarea liberului arbitru ca fundament al oricărei acțiuni umane şi de proporționalizarea pedepsei în raport cu gravitatea faptei comise. Ulterior, apare criminologia pozitivistă care are ca principale caracteristici: centrarea studiului criminologic asupra făptuitorului, determinismul ca fundament al acțiunii umane şi proporţionalizarea pedepsei în funcție de pericolul pe care îl reprezintă făptuitorul.[5]

Nu toți marii gânditori ai lumii au fost de acord cu Cesare Beccaria, prin intermediul Scolii Clasice de Drept penal, ş-au făcut apariţia mai mulţi susţinători ai pedepsei capitale. Astfel, în Germania, un adept al pedepsei cu moartea a fost penalistul A.V. Feurbach, care ar fi putut deveni un abolitionist al acestui fel de pedeapsă dacă nu ar fi avut convingerea că o trcere bruscă de la un sistem penal sever, care a dominat multă vreme Bavaria, la o blândeţe exagerată, ar fi putut avea consecinţe periculoase.[6]

Un alt partizan al pedepsei cu moartea a fost englezul Jeremy Bentham, care a susţinut aplicarea acesteia mai ales în materie politică, în concret, pentru conducătorii răscoalelor populare. Deşi tot el a fost acela care considera pedeapsa capitală ca fiind o catastrofă, devenind zi de zi tot mai nepopulară.[7]

Ca o reacţie împotriva ideilor promovate de Cesare Beccaria şi de şcoala clasică penală, a apărut şcoala pozitivistă italiană, al cărei curent mai radical a fost cel antropologic, aceştia reproşându-le celor dintâi că au periclitat apărarea socială.[8]

Curentul antropoligic, iniţiat de Cesare Lombroso, vedea în infracţiune un fenomen biologic, în infractor o fiinţă anormală, un criminal înăscut, ceea ce justifică, în interesul apărării sociale, măsurile represive cele mai eficace, inclusiv pedeapsa cu moartea, pentru a-l face inofensiv, sau unele măsuri de izolare, chiar dacă nu s-a săvârşit încă vreo infracţiune.[9]

Cât privesc ţările române, nici acestea nu au fost lipsite de interesul pentru studierea pedepsei capitale. Oameni politici cunoscuţi acelei vremi, precum Mihail Kogălniceanu, au fost influenţaţi de teoria beccariană, declarându-se împotriva pedepsei cu moartea.[10]

Un moment important din istoria penală a Principatelor române îl constituie adoptarea Codului penal din 1864 prin care era abolită pedeapsa cu moartea. În cadrul discuţiilor privitoare la pedeapsa capitală, s-a pronunţat şi marele avocat penalist Vintilă Dongoroz care afirma că: “pentru ştiinţa criminală, pedeapsa cu moartea nu mai este de mult o problemă, pentru penologie ea nu mai este de mult o pedeapsă”[11]. Din aceste spuse reiese, fără echivoc, că acesta se declară împotriva aplicării pedepsei capitale.

De-a lungul timpului au existat mai multe momente în care s-au creat mişcări care aveau ca principal obiectiv aboloirea pedepsei capitale. Un moment decisiv îl constituie Al Doilea Război Mondial, după finalizarea lui, pedeapsa cu moartea a fost abolită în Italia, Republica Federală Germană, Turcia etc.[12]

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au încercat să creeze forme de infracţiuni care să permită o sacţionare mai puţin severă, ceea ce exclude fără dar şi poate, aplicarea pedepsei capitale, spre exemplu juriştii italieni din secolele XVI-XIII au găsit o modalitate prin care inculpatul să beneficieze de o pedeapsă mai uşoară decât pedeapsa cu moartea, acea modalitate fiind instituţia infracţiunii continuate, tocmai pentru că legea prevedea pentru această infracţiune o pedeapsă mai puţin severă decât pentru concursul de infracţiuni( în materia de furt, dreptul medieval prevederea aplicarea pedepsei capitale la a treia faptă).[13]

În ceea ce privesc Statele Unite ale Americii, în data de 29 iulie 1972, Curtea Supremă a decis că pedeapsa cu moartea este neconstituţională în Statele Unite. Abolirea însă a fost relativă, deoarece în unele state federale pedeapsa cu moartea se aplica, cum a fost cazul statului New York, care prevedea că pedeapsa capitală se aplică pentru uciderea unui ofiţer de poliţie şi pentru omorul comis într-o închisoare de către un condamnat care execută o pedeapsă privativă de libertate pe viaţă[14].

După câteva luni de la pronunţarea deciziei de către Curte Supremă, statele Florida, Connecticut, Georgia, New Mexico au procedat la restabilirea pedepsei cu moartea. În aceste condiţii, Senatul american a decis, cu 53 de voturi pentru şi 33 împotrivă, restaurarea pedepsei capitale, pentru infracţiuni precum deturnări de avioane şi răpiri soldate cu pierderi de vieţi omeneşti. În anul 1976 Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii afirma că pedeapsa cu moartea nu violează Constituţia, astfel, mare parte a societăţii americane continua să o considere ca o sancţiune imuabilă, potrivită şi necesară.[15]

În prezent, în Statele Unite se aplică pedeapsa capitală. Ne punem întrebarea cum într-un stat de drept, în care sunt respectate drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţeanului se aplică pedeapsa cu moartea? Răspunsurile cu siguranţă că sunt multe, însă eu împărtăşesc opinia potrivit căreia un stat democratic are obligaţia de a-şi apăra proprii cetăţeni chiar faţă de un cetăţean, care a suprimat viaţa mai multor persoane, desigur că viaţa tuturor este protejată şi că dreptul la viaţă este garantat fiecărui om, însă şi în Statele Unite, pedeapsa capitală se aplică persoanelor care au săvârşit infracţiuni deosebit de grave, nu persoanelor pentru care legea prevede aplicarea amenzii. Deci concluzia este că această pedeapsă se aplică tocmai pentru a salva o societate întreagă, de unul sau mai mulţi indivizi periculoşi care atentează la viaţa şi securitatea acelei societăţi.

Principala modalitate de execuţie a pedepsei cu moartea în Statele Unite ale Americii este injecţia letală, însă sunt şi state federale care permit execuţia prin camera de gazare, plutonul de execuţie, scaunul electric şi prin spânzurare. O precizare privitoare la plutonul de execuţie, în zilele noastre acesta se mai aplică doar în statele Oklahoma, Idaho şi Utah.[16]

Revenind la România, asemeni cum am menţiont anterior, Codul penal din 1864 a interzis aplicarea pedepsei capitale în România. Treptat această interdicţie s-a ridicat la nivel de principiu fundamental, astfel că prin Constituţiile din 1866, respectiv 1921, s-a instituit interzicerea aplicării pedepsei cu moartea, cu excepţia cazurilor prevăzute de Codul penal militar, pe perioadă de război.[17]

Din păcate, tradiţia abolistă a fost întreruptă de Constituţia din 1938, cunoscută ca fiind constituţia autoritară a lui Carol al II-lea, care a instituit prin articolul 15, pedeapsa capitală, modificând totodată şi Codul penal (Codul Carol al II-lea )pentru a fi pus în acord cu Constituţia, pedeapsa capitală devenind astfel, pedeapsă de drept comun. Precizez că la fel şi Codul penal socialist din 1968, prin articolul 54, a menţinut pedeapsa cu moartea.[18]

Odată cu trecerea celui de-Al Doilea Război Mondial, consacrarea dreptului la viaţă a fost din ce în ce mai dorită în convenţiile internaţionale, iar pedeapsa cu moartea interzisă. Chiar dacă convenţiile garantau dreptul la viaţă, acest lucru nu era unul absolut, anume că în situaţii excepţionale dreptul la viaţă putea fi suprimat prin aplicarea pedepsei capitale. Al doilea protocol facultativ la Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice viza abolirea pedepsei cu moartea, menţionez că şi România a ratificat acest Protocol în 1991. Mai trebuiesc amintite şi Protocolul 6 la Convenţia europeană a drepturilor omului, care a abolit în principiu pedeapsa cu moartea, fiind permisă doar pentru fapte săvârşite pe timp de război sau de pericol iminent de război; Protocolul 13 la Convenţia europeană a drepturilor omului, prin care pedeapsa capitală a fost abolită fără excepţii. Menţionez că ambele protocoale au fost ratificate şi de România.[19]

La momentul adoptării Constituţiei din 1991, în vigoare şi astăzi, revizuită doar în 2003, pedeapsa cu moartea a fost deja abolită prin Decretul – lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990[20]. Decretul menţionat prevede: “ART. 1 – Pedeapsa cu moartea prevazuta pentru unele infractiuni din Codul penal si legile speciale este abolita si se înlocuiește cu pedeapsa detențiunii pe viata.

ART. 2 – De la data adoptarii prezentului decret-lege toate dispozitiile privind pedeapsa cu moartea din Codul penal, Codul de procedura penala si alte acte normative, in afara celor prevazute in art. 4, sint considerate ca se refera la pedeapsa detentiunii pe viata.

ART. 3 – Pedepsele cu moartea, aplicate prin hotariri ramase definitive dar neexecutate, se inlocuiesc cu pedeapsa detentiunii pe viata, potrivit procedurii privind inlocuirea acestei pedepse.

ART. 4 – Se abroga art. 54, 55, 120 alin. 4 si 130 din Codul penal, precum si prevederile referitoare la executarea pedepsei cu moartea din Legea nr. 23/1969 si din Regulamentul aprobat prin Hotarirea Consiliului de Miniștri nr. 2282/1969.”[21]

După cum putem observa, decretul-lege, prezentat mai sus nu lasă loc de interpretare, pedeapsa capitală fiind abolită definitiv, abolirea fiind absolută, nefiind acceptate excepţii. Totodată, putem observa că hotărârile de condamnare la pedeapsa cu moartea, rămase definitive, sunt înlocuite cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă.

Însuşi Constituţia României, prevede expresis verbis în articolul 22 alin. 2 că pedeapsa cu moartea este interzisă, textul de lege garantând dreptul la viaţă tuturor cetăţenilor, interzicând totodată şi supunerea unui persoane, torturii, respectiv, tratamentelor inumane şi degradante.[22]

Actualul Cod penal prevede ca pedepse principale aplicabile persoanei fizice care a săvârşit infracţiuni doar detenţiunea pe viaţă, închisoarea şi amenda.[23]

La nivel european toate statele au abolit pedeapsa cu moartea, mai puţin Belarus, unde se mai aplică şi azi această pedeapsă.[24]

Printre documentele cu impact direct asupra ţărilor membre a Consiliului Europei se numără Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care prevede în articolul 2 următoarele: “1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal când infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege. 2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă: a) pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale; b) pentru a efectua o arestare legală sau a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute; c) pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecţie.”[25]

După cum putem observa Convenţia lasă posibilitatea aplicării pedepsei capitale doar în executarea unei sentinţe pronunţate de un tribunal, când această pedeapsă este aplicată pentru infracţiunea săvârşită. Cât privesc Protocoalele 6 şi 13 la Conveţie, nu este cazul să mai detaliem, deja am prezentat succint prevederile acestora anterior, însă este important de precizat că în cazul Protocolului 6 pedeapsa capitală a fost abolită relativ, putându-se aplică în unele situaţii, pe când în cazul Protocolului 13, pedeapsa capital fiind abolită absolut, fără excepţii.

Totodată, Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, prevede în articolul 2: “(1) Orice persoană are dreptul la viață. (2) Nimeni nu poate fi condamnat la pedeapsa cu moartea sau executat.”[26]

Această cartă se adresează statelor membre ale Uniunii Europene, fiind o emanaţie a instituţiilor unionale, nu a Consiliului Europei. Carta interzicând în mod expres aplicarea pedepsei capitale, legislaţiile statelor membre interzicând şi ele, la rândul lor, aplicarea acestei pedepse.

De-alungul timpului societatea a fost împărţită în două părţi în raport de pedeapsa cu moartea, o parte sunt pro, alţii sunt contra aplicării pedepsei capitale. Printre motivele pro, unii susţineau aplicarea acesteia din raţiuni de protecţie, o protecţie pe care statul are obligaţia să o facă în raport de oamenii inofensivi, care sunt pradă criminalilor, astfel că prin aplicarea pedepsei capitale, statul îşi îndeplineşte obligaţia de stat-protector. Un alt motiv pro, este de ordin economic, astfel că statul nu ar mai cheltui bani cu hrănirea condamnaţilor, cu construcţiile sau întreţinerile penitenciarelor. Un ultim motiv al celor care consideră necesară aplicarea pedepsei capitale este accea a conduitei criminalului, care de cele mai multe ori, în loc să îşi schimbe conduita care l-a făcut criminal, el decide să îşi continuie parcursul, astfel că acesta după eliberare, continuă să săvârşească asemenea acţiuni, în aceste condiţii, justiţia ar trebui să fie mult mai severă, chiar prin aplicarea acestui tip de pedeapsă.[27]

De cealaltă parte a baricadei, cei care sunt contra pedepsei cu moarte consideră că aceasta nu ar trebui aplicată din cauza caracterului ireversibil al acesteia. Desigur că şi instanţele sunt predispuse să facă greseli, care de regulă sunt remediabile, însă dacă este condamnat la moarte un om nevinovat, cu siguranţă această eroare judiciară nu mai poate fi îndreptată. Un alt motiv contra aplicării pedepsei cu moartea îl reprezintă motivul religios, astfel cum spunea şi Iulian Poenaru, şi citez: “viaţa este bunul cel mai de preţ al omului, însuşi omul; nimeni nu poate lua altuia cee ace nu i-a restituit.” Categoria de oameni religioşi afirmă că viaţa este un Dar de la Dumnezeu, în aceste condiţii, doar El o poate lua.[28]

Concluzii:

Cu siguranţă, la ora actuală cât şi în viitor, se vor purta discuţii referitoare la aplicarea sau neaplicarea pedepsei capitale, acest capitol fiind unul de actualitate. Singurul care poate decide aplicarea sau neaplicarea pedepsei cu moartea va fi statul, însă unii se întreabă dacă acesta merită un asemenea atribut, dacă acesta este în măsură să decidă dacă viaţă unui om poate să fie luată de stat, chiar dacă nu el a fost cea care a dat-o omului. Opiniile vor fi, desigur, împărţite, aşa cum am văzut şi pe parcursul acetei lucrări. Ne punem întrebarea dacă Legea Talionului, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, ar trebui aplicată şi astăzi şi dacă aplicarea principiului proporţionalităţii este necesară în dreptul penal? Din punctul meu de vedere, dacă ne raportăm la infracţiuni contra patrimoniului, proporţionalitatea ar trebui, desigur, să existe, însă în cea ce privesc infracţiunile contra vieţii, spre exemplu omorul, aplicarea principiului prorporţionalităţii, presupune aplicarea pedepsei capitale, aplicarea unei alte pedepse nu este tocmai proporţională şi nici nu respectă Legea Talionului. Eu personal mă declar împotriva aplicării pedepsei capitale dintr-un motiv foarte simplu, acela al caracterului ireversibil al acesteia. Stim foarte bine că în cadrul instanţelor de judecată îşi desfăşoară activitatea judecători, care sunt chemaţi să aplice legea, dar ce trebuie noi să nu uităm este că şi aceştia sunt oameni care pot să greşească, iar dacă aceştia produc erori judiciare, acestea pot fi remediate, în schimb în cazul pedepsei capitale, asemenea erori rămân imposibil de îndreptat. Şi nu de puţine ori apar asemenea erori, dar din fericire, acestea pot fi remediate dacă pedeapsa aplicată nu este pedeapsa capitală.

O altă întrebare privitoare la pedeapsa cu moartea este aceea dacă ea rezultă din afirmaţia latină: Fiat iustitia et pereat mundus, Să se facă dreptate, chiar de-ar fi sa moară lumea? Răspunsul ar putea fi afirmativ, dacă ne rezumăm la dreptatea făcută în favoarea celui care a fost ucis prin infracţiunea de omor, deoarece statul ar fi în drept să facă dreptate prin intermediul justiţiei.


[1] Valeria Caraman, Condamnarea la moarte – Soluţie sau Crimă, accesat la data de 07.05. 2021, ora 13:58
[2] Olivian Mastacan, Pedeapsa capitală în dreptul românesc, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2010, p. 50
[3] I. Muraru, E.S. Tănăsescu, Constituţia României Comentariu pe articole, Ediţia a 2-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti 2019, p. 176
[4] Disponibil aici, accesat în data de 07.05.2021, ora 14:20
[5] Ibidem
[6] Olivian Mastacan, Pedeapsa capital în dreptul românesc, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2010, p. 55
[7] Ibidem, pp. 55-56
[8] Ibidem, p. 57
[9] Ibidem
[10] Ibidem, pp. 60-61
[11] Ibidem, p. 95
[12] Ibidem, 145
[13] Florin Streteanu, Daniel Niţu, Drept penal. Partea Generală, Vol II, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2018, p. 39
[14], Olivian Mastacan, Pedeapsa capital în dreptul românesc, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2010, p. 145-146
[15] Ibidem
[16] Disponibil aici, accesat în data de 07.05.2021, la ora 17:41
[17] I. Muraru, E.S. Tănăsescu, Constituţia României Comentariu pe articole, Ediţia a 2-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti 2019, p. 176
[18] Ibidem
[19] Ibidem, p. 177
[20] Ibidem
[21] DECRET-LEGE nr. 6 din 7 ianuarie 1990 pentru abolirea pedepsei cu moartea, pentru modificarea şi abrogarea unor prevederi din Codul penal şi alte acte normative
[22] Art. 22 din Constituţia României, Editura Monitorul Oficial, Bucureşti 2010
[23] Art. 53 din Noul Cod penal, ediţia a 8-a, editura Rosetti, 2019
[24] Disponibil aici, accesat în data de 08.05.2021, ora 13:54
[25] Art 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Editura Rosetti, Bucureşti 2018
[26] Art. 2 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, Editura Rosetti, Bucureşti 2018
[27] Disponibil aici, accesat în data de 08.05.2021, ora 14:50
[28] Ibidem


Consilier juridic Florin Călin Matei

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti