Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Judecarea cererii de recuzare formulate în materie penală ulterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 233/2021  
04.08.2022 | Raul Alexandru NESTOR

Secţiuni: Articole, Drept penal, Procedură penală, RNSJ, Selected, Studii
JURIDICE - In Law We Trust
Raul Alexandru Nestor

Raul Alexandru Nestor

Abstract

Although through the adoption of Law no. 130/2021, the national legislator established an essential guarantee of the right to a fair trial, the interested person having at his disposal a mandatory legal deadline for exercising an appeal, calculated from the date of communication of the court’s reasoning or knowing with certainty the reasons why a court of appeal adopted a certain solution at the very time of the execution of the respective solution, we note that the interval between the closing of the debates and the moment when the court seised with the trial of the criminal case should draft and pronounce the respective solution is sometimes used by the parties of the file and for a purpose other than formulating written conclusions. From the brief analysis of some cases resolved before the appeals court, we observe several situations in which the parties filed recusal requests during this period of time, invoking aspects that they could certainly have invoked until the closing of the debates.

Even if in the case a term was granted for deliberation, drafting and pronouncement, the stage of administration of the evidence being declared as completed, dissatisfied with the way in which the court ruled on some issues before this moment, the parties formulate written requests to recuse the judges from the composition the court from which it is assumed that he would have legitimately expected the resolution of the conflict brought to trial.

The analysis of the criminal procedural provisions relative to the procedure for resolving the recusal request has justified in the practice of the national courts the application of the same mechanism as the one that occurred in the case of recusal requests formulated before the closing of the debates.

In the absence of the regulation of an exact term (before the start of any debate), the parties formulate recusal requests even in the interval intended for the deliberation and pronouncement of the solution, without the law giving the court participating in the deliberation the opportunity to resolve the recusal request during the admissibility stage, being mandatory for another court to rule on the merits of this request

Since the current law offers the possibility that the recusal panel also pronounces a solution rejecting the request for recusal as inadmissible in the expressly and limitedly regulated cases, through a possible normative change, the obligation of the panel before which the request for recusal is made could be regulated refusal to verify compliance with the application submission deadline. When the recusal request is made after the closing of the debates, prior to the ruling, citing reasons intervened during the judicial investigation, the panel in front of which the recusal request is made is the first panel that could determine whether such a request was made by as soon as the party became aware of the invoked reason for incompatibility or if the recusal request is more of a form by which the interested party expresses its dissatisfaction with matters that the court has definitively established prior to the opening of the debates.

The legislator could abandon the use of the term „immediately” to regulate the moment when a recusal request can be formulated, being able to establish an ad quem term, which would leave no time for uncertainties or procedural abuses, in most cases, being very difficult to prove the moment when the interested person became aware of the existence of the case of incompatibility cited in support of the recusal request. Taking the regulatory model from the civil procedural law, the legislator could regulate the possibility of formulating a recusal request as soon as the parties, the main procedural subjects or the prosecutor became aware of the existence of the invoked case of incompatibility, but no later than the first court term with the procedure legally fulfilled.

Rezumat

Deși prin adoptarea Legii nr. 130/2021, legiuitorul național a consacrat o garanție esențială a dreptului la un proces echitabil, persoana interesată având la dispoziție un termen legal imperativ pentru exercitarea unei căi de atac, calculat de la data comunicării raționamentului instanței sau cunoscând cu certitudine motivele pentru care o instanță de apel a adoptat o anumită soluție chiar la momentul punerii în executare a soluției respective, observăm că intervalul dintre momentul închiderii dezbaterilor și momentul la care instanța sesizată cu judecarea cauzei penale ar trebui să redacteze și să pronunțe soluția respectivă, este uneori folosit de părțile dosarului și în alt scop decât pentru formularea unor concluzii scrise. Din analiza succintă a unor cauze soluționate în fața instanței de apel, observăm mai multe situații în care părțile au formulat cereri de recuzare în acest interval de timp, invocând aspecte pe care cu certitudine le-ar fi putut invoca până la închiderea dezbaterilor.

Chiar dacă în cauză a fost acordat termen în vederea deliberării, redactării și pronunțării, etapa administrării probatorilor fiind declarată ca încheiată, nemulțumite de modul în care anterior acestui moment instanța s-a pronunțat asupra unor aspecte, părțile formulează în scris cereri de recuzare a judecătorilor din alcătuirea instanței de la care se presupune că ar fi așteptat în mod legitim soluționarea conflictului dedus judecății.

Analiza dispozițiilor procesual penale relative la procedura de soluționare a cererii de recuzare a justificat în practica instanțelor naționale aplicarea aceluiași mecanism ca cel incident în cazul unor cereri de recuzare formulate anterior închiderii dezbaterilor.

În absența reglementării unui termen exact (spre exemplu: înainte de începerea oricărei dezbateri), părțile formulează cereri de recuzare chiar în intervalul destinat deliberării și pronunțării soluției, fără ca legea să ofere completului care participă la deliberare și posibilitatea de a soluționa în etapa admisibilității cererea de recuzare, fiind obligatoriu ca un alt complet să se pronunțe asupra temeiniciei acestei cereri.

Din moment ce legea actuală oferă posibilitatea ca și completul recuzat să pronunțe o soluție de respingere ca inadmisibilă a cererii de recuzare în cazurile expres și limitativ reglementate, printr-o modificare normativă posibilă, ar putea fi reglementată obligația completului în fața căruia este formulată cererea de recuzare de a verifica și respectarea termenului de introducere a cererii. În momentul în care cererea de recuzare este formulată după închiderea dezbaterilor, anterior pronunțării, fiind invocate motive intervenite în cursul cercetării judecătorești, completul în fața căruia este formulată cererea de recuzare este primul complet care ar putea stabili dacă o astfel de cerere a fost formulată de îndată ce partea a cunoscut motivul de incompatibilitate invocat sau dacă cererea de recuzare este mai mult o formă prin care partea interesată își manifestă nemulțumirea pentru chestiuni pe care instanța le-a stabilit în mod definitiv, însă anterior deschiderii dezbaterilor.

Legiuitorul ar putea renunța la folosirea termenului ”de îndată” pentru reglementarea momentului în care poate fi formulată o cerere de recuzare, putând stabili un termen ad quem, care nu ar mai lăsa loc incertitudinilor sau unor abuzuri procesuale, în cele mai multe cazuri, fiind foarte dificil de probat momentul la care persoana interesată a luat cunoștință de existența cazului de incompatibilitate invocat în susținerea cererii de recuzare. Preluând modelul de reglementare din legea procesual civilă, legiuitorul ar putea stabili posibilitatea formulării unei cereri de recuzare de îndată ce părțile, subiecții procesuali principali sau procurorul au luat cunoștință despre existența cazului de incompatibilitate invocat, dar nu mai târziu de primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită.

I. Justificarea demersului prin raportare la soluția adoptată de instanța de control constituțional

Prin Decizia 233/2021[1], Curtea Constituțională a reținut că „motivarea hotărârilor judecătoreşti îndeplineşte câteva funcţii importante: reprezintă un mecanism de control al instanţei, care trebuie să demonstreze că hotărârea sa este legală, dreaptă şi corectă, în fapt și în drept; reprezintă o înscriere oficială a argumentelor în favoarea soluției; inspiră un sentiment de încredere socială şi constituie un control democratic al administrării justiţiei; întăreşte principiul autorităţii de lucru judecat și al prezumției de nevinovăție; reprezintă temeiul executării hotărârii judecătorești, precum și al contestării acesteia la o instanţă superioară”.

În aceste condiții, potrivit instanței de contencios constituțional, redactarea hotărârii judecătoreşti ulterior pronunţării soluţiei în dosarele penale nu făcea altceva decât să lipsească condamnatul „de garanţiile înfăptuirii actului de justiţie” aducând atingere dreptului de acces la instanță și dreptului la un proces echitabil.

De asemenea, Curtea Constituțională a constatat că ”punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive anterior motivării în fapt și în drept a acesteia este contrară dispozițiilor constituționale și convenționale referitoare la libertatea individuală și siguranța persoanei și celor care consacră demnitatea umană și dreptatea, ca valori supreme în statul de drept”.

În esență, prin decizia menționată s-a statuat că “este necesar ca hotărârea judecătorească să fie redactată, motivată în fapt și în drept, la data pronunțării”.

Decizia la care ne referim a avut un impact major în practica instanțelor penale, în prezent motivarea fiind adusă la cunoștința părților odată cu soluția pronunțată.

Anterior deciziei la care ne referim, redactarea considerentelor după pronunțarea hotărârii era de natură să conducă la unele situații extrem de neplăcute pentru justițiabil, existând chiar riscul sancționării unor asemenea situații chiar de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, mai ales când asemenea incidente ar fi fost calificate veritabile încălcări ale termenului rezonabil.

Fără a încerca o detaliere a acestor situații care puteau leza în mod grav interesele justițiabililor, vom reitera că dinamica resursei umane de la nivelul celor mai multe instanțe judecătorești permitea ca de la pronunțarea soluției și până la redactarea hotărârii, judecătorul inițial desemnat prin repartizarea aleatorie a cauzei să nu se mai ocupe de caz din diverse motive (transfer, deces, demisie, pensionare), legea procesuală neconținând vreo dispoziție cu privire la desemnarea unui alt magistrat care să preia cauza lăsată astfel în nelucrare.

Anterior publicării Deciziei nr. 233/2021, termenul de apel sau cel de contestație ar fi început să curgă de la pronunțarea soluției, persoana interesată în a exercita o cale de atac urmând a lua cunoștință de considerentele soluției atacate numai după exercitarea căii de atac. Paradoxal, cel nemulțumit de soluția instanței de primă jurisdicție mai întâi o contesta, apoi afla motivele avute în vedere de către instanță la adoptarea soluției contestate.

În cazul soluțiilor definitive, acestea mai întâi erau puse în executare și numai ulterior persoana definitiv condamnată afla motivele pentru care era emis mandatul de executare a pedepsei închisorii.

Nu în ultimul rând, ca urmare a volumului extrem de mare de activitate, față de numărul scăzut de judecători, în unele situații, redactarea motivării putea să aibă loc la câteva luni de la pronunțarea soluției.

Prin Legea nr. 130/2021[2] a intervenit modificarea Codului de procedură penală, în sensul punerii în acord a prevederilor legale cu decizia Curții Constituționale la care ne-am referit anterior.

Potrivit acestei legi, deliberarea, redactarea și pronunțarea hotărârii se vor face în maximum 60 de zile de la încheierea dezbaterilor. Acest termen va putea fi amânat în mod succesiv, fiecare amânare neputând depăși 30 de zile, în cazuri temeinic justificate, potrivit mențiunilor din propunere. În toate cazurile, deliberarea, redactarea și pronunțarea hotărârilor nu pot avea loc mai târziu de 120 de zile de la încheierea dezbaterilor.

Termenul de apel a fost stabilit la 10 zile în situația în care hotărârea este redactată la momentul pronunțării soluțiilor prevăzute la art. 396 din Codul de procedură penală (rezolvarea acțiunii penale) și articolul 397 (rezolvarea acțiunii civile) sau, după caz, de la data comunicării copiei minutei, în celelalte cazuri.

Prin această reglementare intervenită în cursul anului 2021, deși legiuitorul național a consacrat o garanție esențială a dreptului la un proces echitabil, persoana interesată având la dispoziție un termen legal imperativ pentru exercitarea unei căi de atac, calculat de la data comunicării raționamentului instanței sau cunoscând cu certitudine motivele pentru care o instanță de apel a adoptat o anumită soluție chiar la momentul punerii în executare a soluției respective, observăm că intervalul dintre momentul închiderii dezbaterilor și momentul la care instanța sesizată cu judecarea cauzei penale ar trebui să redacteze și să pronunțe soluția respectivă, este uneori folosit de părțile dosarului și în alt scop decât formularea unor concluzii scrise. Din analiza succintă a unor cauze soluționate în fața instanței de apel, observăm mai multe situații în care părțile au formulat cereri de recuzare în acest interval de timp, invocând aspecte pe care cu certitudine le-ar fi putut invoca până la închiderea dezbaterilor.

Deși cauza a fost reținută în vederea deliberării, redactării și pronunțării, etapa administrării probatorilor fiind declarată ca încheiată, nemulțumite de modul în care anterior acestui moment instanța s-a pronunțat asupra unor aspecte, părțile formulează în scris cereri de recuzare a judecătorilor din alcătuirea instanței de la care se presupune că ar fi așteptat în mod legitim soluționarea conflictului dedus judecății.

Analiza dispozițiilor procesual penale relative la procedura de soluționare a cererii de recuzare a justificat în practica instanțelor naționale aplicarea aceluiași mecanism ca cel incident în cazul unor cereri de recuzare formulate anterior închiderii dezbaterilor.

Astfel, în unele situații, simpla depunere a unei cereri scrise de recuzare după închiderea dezbaterilor dar înainte de redactarea și pronunțarea soluției, a fost considerată drept cauză care impune repunerea cauzei pe rol, fiind necesară apoi stabilirea completului care va soluționa cererea de recuzare, complet care, conform art. 68 alin. (5) din Codul de procedură penală, ”poate efectua orice verificări și poate asculta procurorul, subiecții procesuali principali, părțile și persoana care se abține sau a cărei recuzare se solicită”. Desigur că efectuarea unor asemenea acte de procedură poate constitui un argument în sensul repunerii cauzei pe rol, însă nu considerăm că este un argument decisiv, cererea de recuzare putând fi soluționată cu asigurarea tuturor garanțiilor procesuale și în absența unei repuneri pe rol numai în scopul soluționării cererii. De altfel, o interpretare în sensul necesități repunerii cauzei pe rol numai ca și consecință a formulării unei cereri de recuzare, ar constitui o încurajare a acelor categorii de justițiabili care urmăresc tergiversarea judecății, fiind cunoscut că prin repunerea cauzei pe rol este necesară ulterior și refacerea procedurii de citare, părțile nemaicunoscând termenele stabilite inițial.

În opinie diametral opusă, s-a susținut că nu este necesară repunerea cauzei pe rol în vederea soluționării cererii de recuzare, în această etapă nefiind efectuate acte de procedură sub aspectul fondului acuzației. Numai în măsura în care ar fi incident un motiv de incompatibilitate și cererea de recuzare ar fi admisă, pentru reluarea cercetării judecătorești de noul complet, ar fi necesară repunerea cauzei pe rol, tocmai pentru respectarea principiului continuității, respectiv judecătorul în fața căruia au loc dezbaterile să fie și judecătorul care se va pronunța în cauza respectivă.

Față de efectele pe care le putea produce în reglementarea anterioară formularea unei cereri de recuzare, legislatorul național a intervenit în mod consecvent, reglementând și în legea actuală de procedură penală etapa examinării admisibilității în principiu a unei cereri de recuzare, etapă strict reglementată de dispozițiile art. 67 alin. (5) din Codul de procedură penală care fac trimitere la prescripțiile art. 67 alin. (2), (4) din Codul de procedură penală.

Deși în teza finală a art. 67 alin. (1) C. proc. pen. legiuitorul stabilește că cererea de recuzare trebuie formulată de îndată ce părțile, subiecții procesuali principali sau procurorul au aflat despre existența cazului de incompatibilitate, în măsura în care se constată că cererea de recuzare nu a fost formulată de îndată ce s-a aflat de existența cazului de incompatibilitate, la soluționarea acesteia, remediul procesual nu poate consta în respingerea cererii ca inadmisibilă, ci ca tardivă.

Analiza detaliată a condițiilor de admisibilitate a cererii de recuzare și interzicerea unei interpretări extensive în materie penală, nu pot conduce decât la concluzia că eventuala tardivitate a cererii de recuzare, potrivit dispozițiilor legale cuprinse în art. 67 alin. (5) C. proc. pen., nu poate face obiectul cenzurii completului care verifică admisibilitatea în principiu a cererii.

În consecință, chiar dacă instanța de prim grad de jurisdicție sau instanța de control judiciar au finalizat cercetarea judecătorească și au declarat închise dezbaterile, stabilind o dată ulterioară pentru deliberare, redactare și pronunțare, formularea unei cereri de recuzare, deși tardivă, impune trimiterea cererii la completul care se poate pronunța asupra temeiniciei cererii de recuzare.

Potrivit dispozițiilor art. 67 alin. (5) din Codul de procedură penală, completul de judecată din alcătuirea căruia face parte judecătorul recuzat, se va putea pronunța în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de recuzare doar în cazurile expres și limitativ reglementate de lege, respectiv când:

– cererea de recuzare se referă la orice altă persoană (spre exemplu, se referă la un alt judecător decât judecătorul cauzei) care nu desfășoară activități judiciare în cauză;

– este recuzat un judecător chemat să soluționeze o altă cerere de recuzare;

– în cuprinsul cererii nu se face referire la vreunul dintre cazurile de incompatibilitate dintre cele prevăzute de art. 64 C. proc. pen., chiar dacă s-a invocat cel puțin un temei de fapt;

– în cuprinsul cererii nu se indică temeiurile de fapt cunoscute, chiar dacă a fost invocat unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege;

– atunci când față de același judecător a fost respinsă anterior o cerere de recuzare care viza același caz de incompatibilitate motivat pe baza acelorași temeiuri de fapt cunoscute la data formulării cererii anterioare.

Această reglementare a condițiilor de admisibilitate a cererii de recuzare este similară celei reglementate în Codul de procedură penală din 1969 și nu a fost la rândul ei pusă în acord cu dispozițiile Legii nr. 130/2021, existând în continuare posibilitatea ca în materie penală, părțile să formuleze o cerere de recuzare după închiderea dezbaterilor, deși cu certitudine temeiul de incompatibilitate invocat nu putea deveni incident după acest moment.

De cele mai multe ori, în practică se constată depunerea în scris a unor cereri de recuzare prin care se invocă aspecte anterioare închiderii dezbaterilor, cum ar fi respingerea unei cereri de schimbare a încadrării juridice sau respingerea unor mijloace de probă, chestiuni cu privire la care partea interesată să formuleze cererea de recuzare, a avut deplină cunoștință anterior deschiderii dezbaterilor cu privire la fondul cauzei.

Spre deosebire de litigiile penale, remarcăm că în legea procesual civilă, legiuitorul național a optat pentru o procedură de natură a restrânge în mai mare măsură posibilitatea exercitării abuzive a dreptului de a formula cererea de recuzare. În acest sens, în procesul civil, înainte de primul termen de judecată, grefierul de ședință va verifica, pe baza dosarului cauzei, dacă judecătorul acesteia se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 41 și, dacă este cazul, va întocmi un referat corespunzător (alin. 1 art. 43 din Codul de procedură civilă).

Judecătorul care știe că există un motiv de incompatibilitate în privința sa este obligat să se abțină de la judecarea pricinii (alin. 2 art. 43 C.proc. civ).

Declarația de abținere se face în scris de îndată ce judecătorul a cunoscut existența cazului de incompatibilitate sau verbal în ședință, fiind consemnată în încheiere (alin. 3 art. 43 C. proc.civ.)

Judecătorul aflat într-o situație de incompatibilitate poate fi recuzat de oricare dintre părți înainte de începerea oricărei dezbateri (alin. 1 art. 44 C.proc.civ).

Când motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute de parte doar după începerea dezbaterilor, aceasta trebuie să solicite recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute. (alin. 2 art. 44 C.proc.pen). Momentul la care partea interesată a cunoscut existența motivului de recuzare constituie o împrejurare de fapt, care va fi apreciată de instanța care soluționează cererea.

Pentru a evita abuzul, în litigiile civile, legea procesuală impune condiția ca partea să probeze nu doar cazul de incompatibilitate, ci și împrejurările în care a luat cunoștință de acesta, astfel încât să se poată determina când a aflat că judecătorul este incompatibil.

Revenind la situația proceselor penale, în absența reglementării unui termen exact (spre exemplu: înainte de începerea oricărei dezbateri), părțile formulează cereri de recuzare chiar în intervalul destinat deliberării și pronunțării soluției, fără ca legea să ofere completului care participă la deliberare și posibilitatea de a soluționa în etapa admisibilității cererea de recuzare, fiind obligatoriu ca un alt complet să se pronunțe asupra temeiniciei acestei cereri. Semnalăm că în absența unei intervenții a legislativului, această procedură este singura aplicabilă și pentru ipoteza în care partea interesată formulează cererea de recuzare chiar în ziua stabilită ca dată a pronunțării, cererea scrisă fiind uneori adusă la cunoștința membrilor completului de judecată chiar după redactarea soluției și trimiterea acesteia spre a fi adusă la cunoștința părților. Dincolo de calificarea unui asemenea demers ca unul pur șicanatoriu, credem că nu se poate impune judecătorului care verifică întregul probatoriu existent și redactează soluția, să și verifice în același interval de timp destinat motivării, dacă nu cumva a fost depusă o cerere de recuzare.

II. Examen succint al modului de soluționare a cererii de recuzare formulate după închiderea dezbaterilor și stabilirea termenului prevăzut de art. 391 alin. (3) din Codul de procedură penală

Așa cum arătat anterior, față de faptul că legislatorul național nu a adus modificări și cu privire la procedura de soluționare a cererii de recuzare formulate în procesul penal, după închiderea dezbaterilor, în unele situații, părțile au formulat în scris cereri de recuzare, cererile fiind depuse la dosar în timp ce judecătorii din alcătuirea completului de judecată analizau întregul material probator pentru soluționarea acuzațiilor formulate.

Dincolo de legitima întrebare cu privire la momentul ales pentru formularea unor asemenea cereri, ulterior verificării condițiilor de admisibilitate, singura posibilitate oferită de legiuitor completului sau judecătorului recuzat constă în trimiterea cererii la completul competent a se pronunța asupra temeiniciei cererii de recuzare.

În acest sens, prin încheierea de ședință pronunțată de Curtea de Apel Ploiești la termenul din 25 iulie 2022 în dosarul nr. 3023/105/2021[3] a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de recuzare formulată de apelanta inculpată A. B, cu privire la cei doi magistrați din alcătuirea completului în cauza având ca obiect apelul declarat împotriva sentinţei penale nr. 32 din data de 07.03.2022 pronunţate de Tribunalul Prahova[4].

În motivarea acestei soluții, completul competent a se pronunța asupra temeiniciei cererii de recuzare a reținut că dosarul penal nr. 3023/105/2021 are ca obiect apelurile formulate de DIICOT – Serviciul Teritorial Ploieşti şi apelanta inculpată A.B. împotriva sentinţei penale nr. 32 din data de 07.03.2022 pronunţate de Tribunalul Prahova.

Prin serviciul registratură, la data de 22.07.2022, a fost înregistrată cererea formulată de apelanta inculpată A. B, privind recuzarea magistraților judecători ce compun completul de judecată desemnat cu soluţionarea acestei cauze.

În motivarea cererii, persoana acuzată a învederat că instanţa de apel s-a antepronunțat în sensul că, la ultimul termen de judecată, magistrații judecători din alcătuirea completului de apel s-au pronunţat, cererea formulată privind reţinerea de circumstanţe atenuante (cu consecinţa obligatorie a scăderii unei treimi din pedeapsă, deci cu consecinţe directe cu privire la soluţia care urmează să fie dată asupra fondului) fiind în realitatea o cerere de schimbare a încadrării juridice.

În susținerea cererii de recuzare, inculpata a mai arătat că instanța de apel a pus în dezbatere „cererea de reîncadrare”, deliberând în aceeași şedinţă şi pronunţându-se pe „cererea de reîncadrare”, pe loc, în şedinţă publică prin încheiere, în sensul respingerii acesteia. În realitate, în opinia inculpatei A.B, în cauză a fost pusă în discuţie cererea de reţinere a circumstanţelor atenuante cu privire la care trebuia ca instanţa să se pronunţe prin chiar hotărârea dată în apel.

Inculpata a considerat că respingând cererea, instanţa de apel s-a antepronunțat în sensul că nu va fi reţinută reducerea cu 1/3 a pedepsei, pe cale de consecinţă că pedeapsa, necoborând sub pragul de 3 ani, va fi în mod cert una cu executare, iar nu în regim neprivativ de libertate.

S-a mai invocat că instanţa era obligată să se pronunţe cu privire la acestea, strict cu respectarea art. 421 C. pr.pen., adică prin hotărârea de apel. Pronunţând o încheiere anterior acestei hotărâri, ambii judecători în cauză s-au antepronunțat.

În concluzie, inculpata a solicitat ca în urma admiterii cererii de recuzare, să se anuleze actele de procedură îndeplinite în stare de incompatibilitate, respectiv încheierea de respingere a solicitării de reţinere a circumstanţelor.

Deși în această cauză, instanța de apel a respins cererea de reținere a unor circumstanțe atenuante, declarând ulterior deschise dezbaterile asupra căilor de atac exercitate în cauză, inculpata a formulat cererea de recuzare a celor doi judecători ulterior închiderii dezbaterilor, neexistând niciun motiv pentru respingerea acestei cereri ca inadmisibilă de către completul de apel.

În motivarea soluției de respingere a cererii de recuzare, completul competent a se pronunța asupra temeiniciei acestei cereri a reținut că prin încheierea din data de 28 iunie 2022, completul de judecată a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în sensul reţinerii disp. art. 75 alin. 2 lit. b) Cod penal apreciind că aspectele invocate nu reprezintă împrejurări legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea făptuitorului.

Analizând situaţia concretă, s-a reținut că aspectele invocate în susţinerea cererii de recuzare nu sunt de natură să creeze suspiciunea rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor recuzaţi ar fi afectată în vreun fel întrucât chestiunea pusă în discuţie în şedinţa de judecată nu reprezintă o antepronunțare asupra apelurilor formulate.

De asemenea, s-a mai reținut că situația posibilei antepronunţări în cadrul procedurii de schimbare a încadrării juridice a faptelor, a fost definitiv tranșată prin Decizia Curții Constituționale nr. 250/2019[5], reținându-se în considerentele acestei decizii la pct. 44 că ,,schimbarea încadrării juridice a faptei nu constituie o modalitate de exprimare anticipată a părerii cu privire la soluția susceptibilă de a fi adoptată într-o anumită cauză, astfel că judecătorul care participă la pronunțarea ei, prin încheiere, nu devine incompatibil cu a lua parte, în continuare, la soluționarea acelei cauze în fond’’.

Cum în cauză nu s-a invocat sau constatat un alt caz de incompatibilitate şi nu s-a probat existenţa unor alte motive temeinice şi relevante care să susţină lipsa de imparţialitate ori să infirme prezumţia de imparţialitate de care se bucură judecătorii vizaţi de cerere, în raport de dispoziţiile art. 68 raportat la art. 64 alin. 1 lit. f) Cod procedură penală, a fost respinsă cererea de recuzare, ca neîntemeiată.

Completul competent a se pronunța asupra temeiniciei cererii de recuzare a considerat că se impune analiza pe fond a motivului de incompatibilitate invocat, deși cererea de recuzare a fost formulată la un interval substanțial de timp după ce persoana acuzată a luat cunoștință de poziția instanței de apel cu privire la solicitarea de reținere a unor circumstanțe atenuante, punând apoi concluzii cu privire la cele două apeluri exercitate în cauză.

Deși la data deschiderii dezbaterilor asupra căilor de atac, persoana acuzată avea cunoștință de pretinsul motiv de incompatibilitate invocat, nu a formulat în acel moment cererea de recuzare, ci a așteptat închiderea dezbaterilor și stabilirea unui termen pentru deliberare, redactare și pronunțare, considerând abia în acel moment să formuleze o cerere de recuzare a celor doi judecători.

III. Propuneri de lege ferenda

Desigur că oricât ar părea de abuzivă poziția unei părți care formulează o cerere de recuzare după închiderea dezbaterilor dar înainte de pronunțare, în absența incidenței unor cauze de inadmisibilitate, singura modalitate în care este asigurată respectarea legii procesual penale este trimiterea cauzei la completul competent a se pronunța asupra temeiniciei cererii de recuzare. Chiar dacă cererea de recuzare este în mod vădit tardivă, completul recuzat nu poate respinge această cerere, deoarece o asemenea interpretare ar fi lipsită de suport normativ, existând chiar riscul ca judecătorii care ar pronunța în prezent o asemenea soluție să comită un abuz de putere prin judecarea cererii de recuzare a lor.

În acest sens, ca urmare a Legii nr. 130/2021, credem că legislatorul național ar trebui să intervină în mod activ și prin modificarea procedurii de soluționare a cererii de recuzare. Din moment ce de ”lege lata” există posibilitatea ca și completul recuzat să pronunțe o soluție de respingere ca inadmisibilă a cererii de recuzare în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, printr-o modificare normativă posibilă, ar putea fi reglementată obligația completului în fața căruia este formulată cererea de recuzare de a verifica și respectarea termenului de introducere a cererii. În momentul în care cererea de recuzare este formulată după închiderea dezbaterilor, anterior deliberării și pronunțării, fiind invocate motive intervenite în cursul cercetării judecătorești, completul în fața căruia este formulată cererea de recuzare este primul complet care ar putea stabili dacă o astfel de cerere a fost formulată de îndată ce partea a cunoscut motivul de incompatibilitate invocat sau dacă cererea de recuzare este mai mult o formă prin care partea interesată își manifestă nemulțumirea pentru chestiuni pe care instanța le-a stabilit în mod definitiv anterior deschiderii dezbaterilor.

În măsura în care la data deschiderii dezbaterilor, la solicitarea instanței, părțile arată că nu au alte cereri de formulat, nu se poate reține că o cerere de recuzare formulată ulterior acestui moment ar putea fi considerată formulată în termen, decât în situația în care partea ar demonstra că a aflat despre existența motivului numai ulterior închiderii dezbaterilor.

Considerăm că legiuitorul ar putea renunța la folosirea termenului ”de îndată” pentru reglementarea momentului în care poate fi formulată o cerere de recuzare, putând stabili un termen ad quem, care nu ar mai lăsa loc incertitudinilor sau unor abuzuri procesuale, în cele mai multe cazuri fiind foarte dificil de probat momentul la care persoana interesată a luat cunoștință de existența cazului de incompatibilitate invocat în susținerea cererii de recuzare.

Așadar, de lege ferenda, preluând modelul de reglementare din legea procesual civilă legiuitorul ar putea reglementa posibilitatea formulării unei cereri de recuzare de îndată ce părțile, subiecții procesuali principali sau procurorul au luat cunoștință despre existența cazului de incompatibilitate invocat, dar nu mai târziu de primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită.

Așa cum am arătat deja, prin aceeași modificare legislativă, ar putea fi stabilită obligația de verificare a termenului legal imperativ pentru introducerea cererii de recuzare în competența aceluiași complet care examinează admisibilitatea în principiu a solicitării de recuzare.

Până la momentul unei asemenea reglementări în materia procedurii de soluționare a cererii de recuzare, soluțiile de respingere ca tardivă a cererilor de recuzare vor fi extrem de rare în practică, completul competent în analiza temeiniciei cererii de recuzare considerând că se impune o analiză pe fond a motivului de incompatibilitate invocat, tocmai în considerarea dificultăților de ordin probator în stabilirea momentului la care persoana interesată a luat cunoștință de temeiul de recuzare pe care îl susține. Nefiind dovedit cu certitudine de partea interesată și momentul în care a luat cunoștință despre cazul de incompatibilitate invocat, completul care va examina cererea de recuzare nu va putea susține că o cerere de recuzare nu a fost formulată de îndată ce partea a cunoscut motivul de incompatibilitate, optând pentru o examinare a temeiniciei cererii de recuzare în scopul de a nu prejudicia persoana care a formulat cererea de recuzare.


[1] Monitorul Oficial nr. 508 din 17 mai 2021;
[2] Monitorul Oficial, Partea I nr. 493 din 12 mai 2021;
[3] Accesabilă la adresa portaljust.ro;
[4] Idem;
[5] Monitorul Oficial al României nr. 500/2019


Judecător Raul Alexandru Nestor, Curtea de Apel Ploiești

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti