Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Justiția penală și depășirea atribuțiilor puterii judecătorești. Partea I – Biopsia unei controverse juridice: prescripția înainte și după Decizia nr. 297/2018
09.08.2022 | Adrian Toni NEACȘU

Secţiuni: CCR, Drept penal, Procedură penală, RNSJ, Selected, Studii
JURIDICE - In Law We Trust
Adrian Toni Neacșu

Adrian Toni Neacșu

NOTĂ

Acest studiu are două părți, autonome.

În prima parte, publicată astăzi, ne vom preciza conceptele juridice cu care lucrăm și vom face o incursiune în istoria judiciară recentă referitoare la interpretarea și aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018. Concluzia acestei părți este următoarea: după o scurtă perioadă de ezitare, care a durat până la intervenția nivelatoare a ÎCCJ, instanțele de judecată au aplicat Decizia nr. 297/2018 ca fiind o decizie interpretativă, apreciind că instanța de jurisdicție constituțională a indicat expres singurul înțeles al art. 155 alin. 1 Cod penal care îndeplinește cerințele constituționale: întreruperea cursului prescripției are loc prin îndeplinirea oricărui act de procedură care se comunică suspectului sau inculpatului. În acest fel instanțele de judecată s-au substituit legiuitorului creând norme de drept pozitive, respectiv reglementând cu aplicare în fiecare caz particular cauze de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale neprevăzute de lege.

În a doua parte vom studia consecințele juridice a ceea ce, împreună cu Curtea Constituțională, am constatat ca fiind depășire de către puterea judecătorească a limitelor atribuțiilor sale constituționale și vom încerca să identificăm remediile juridice necesare. Deși există pârghii inclusiv constituționale pentru sancționarea incursiunilor nelegitime ale unei puteri în stat în sfera de competență exclusivă a unei alte puteri, vom constata că cel mai probabil acestea nu vor fi folosite, astfel încât ne vom concentra pe cele strict judiciare. Vom aborda Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale, vom inventaria scrupulos modul în care aceasta decizie a fost receptată de instanțele penale și vom analiza certitudinile constituționale și juridice care există anterior pronunțării de către instanța supremă a dezlegărilor de drept pe problema prescripției în 25 octombrie 2022. Vom concluziona în sensul că nu se va putea evita la nesfârșit intervenția finală a Curții Constituționale în apărarea propriilor hotărâri.

Și l-am prins cu rața-n gură”

Pentru că este avantajul exegetului de a face călătorii documentare în timp după dorință, vom începe excursia noastră arheologică în jurisprudența instanțelor cu privire la efectele Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale[1] cu un citat extins din decizia geamănă recentă a aceleiași instanțe, nr. 358/2022[2].

„[70] Curtea constată că, în paragraful 34 al Deciziei nr.297 din 26 aprilie 2018, a evidențiat reperele comportamentului constituțional pe care legiuitorul, iar nu organele judiciare, avea obligația să și-l însușească, acesta, în temeiul art. 147 din Constituție, fiind obligat să intervină legislativ și să stabilească clar și previzibil cazurile de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale.

[71] Curtea observă că, prin tăcerea legiuitorului, identificarea cazurilor de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale a rămas o operațiune realizată de către organul judiciar, ajungându-se la o nouă situație lipsită de claritate și previzibilitate, situație ce a determinat inclusiv aplicarea diferită la situații similare a dispozițiilor criticate (…)

Astfel, lipsa de intervenție a legiuitorului a determinat în sarcina organului judiciar necesitatea de a se substitui acestuia prin conturarea cadrului normativ aplicabil în situația întreruperii cursului prescripției răspunderii penale și, implicit, aplicarea legii penale prin analogie. (…)

Totodată, Curtea a statuat că a permite celui care interpretează și aplică legea penală, în absența unei norme exprese, să stabilească el însuși regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă soluție pronunțată într-un alt cadru reglementat, reprezintă o aplicare prin analogie a legii penale. Or, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale, art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, care consacră principiul legalității incriminării și pedepsei (nullum nulla poena sine crimen, lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conținutului infracțiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracțiuni, prevăd și principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată și aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie.

[72] Curtea constată că ansamblul normativ în vigoare nu oferă toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normei sancționate prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018. Astfel, deși Curtea Constituțională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidențiind reperele unui comportament constituțional pe care legiuitorul avea obligația să și-l însușească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale.”

Ceea ce spune Curtea Constituțională este că – întrucât legiuitorul nu a binevoit să modifice încă din iulie 2018 conținutul art. 155 alin. 1 Cod penal în sensul de a reglementa într-o manieră clară și predictibilă cazurile de întrerupere a cursului prescripției – instanțele judecătorești și-au arogat competențele legislative exclusive ale puterii legislative și, pe cale pretoriană, au stabilit în fiecare dosar în parte, prin analogie cu o reglementare anterioară abrogată, cauze de întrerupere a cursului prescripției neprevăzute de legea în vigoare.

Judecătorii au creat dreptul și, întrucât nu pot similar legiuitorului să creeze norme general obligatorii, au făcut asta punctual, în fiecare dosar în care au analizat instituția prescripției răspunderii penale.

Desigur, Curtea Constituțională arată o oarecare înțelegere pentru instanțele penale atunci când spune că prin comportamentul său constituțional legiuitorul legitim i-a cam obligat pe judecători să procedeze astfel, dar acest lucru nu schimbă gravitatea constatărilor pe care le face: atitudinea judiciară a instanțelor penale ulterioară publicării Deciziei nr. 297/2018 echivalează cu o uzurpare a competențelor legiuitorului, primar sau delegat.

Pentru că acest comportament constituțional neloaial[3] trebuie să aibă și o denumire cu conotații procesuale îi vom spune depășirea atribuțiilor judecătorești.

Prin depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, fiind adevărat că în legislație este prevăzută doar ca motiv de recurs în procedura civilă, se înțelege “incursiunea autorității judecătorești în sferele celorlalte puteri ale Statului, cum este cea legislativă sau executivă, astfel cum acestea sunt delimitate de prevederile constituționale sau de către legile organice, instanța săvârșind acte care intră în atribuțiile unor altor organe aparținând unei alte autorități constituite în stat[4].

Jurisprudența civilă, pentru că în cea penală în lipsa unei reglementări similare nu a făcut obiectul discuțiilor sistematice[5], a evidențiat câteva dintre situațiile ce pot constitui o depășire a atribuțiilor instanțelor judecătorești, cum sunt: realizarea unui act care intră în sfera exclusivă de activitate a organelor executive sau legislative; aplicarea unor texte abrogate; refuzul de a recunoaște valoare juridică unor dispoziții normative în vigoare; aplicarea unei legi înainte de intrarea ei în vigoare.

Modalitățile concrete prin care instanțele, în aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. 1 din Codul penal și a celor conexe referitoare la prescripția specială ulterior publicării Deciziei nr. 297/2018, au depășit limitele competenței lor generale și atribuțiile puterii judecătorești în general de a înfăptui justiția iar nu de a legifera au fost următoarele:

– Reactivarea unui text de lege abrogat în mod expres, respectiv a cazurilor de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale arătate în art. 123 alin. 1 Cod penal anterior (abrogat la 01.02.2014)

– Crearea unor norme juridice ad-hoc, prin analogia efectuată cu norme juridice ieșite din vigoare.

– Refuzul aplicării unui text legal în vigoare, respectiv a dispozițiilor art. 155 alin. 1 Cod penal, care după Decizia nr. 297/2018 a avut următoarea formă „Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin”.

– Refuzul recunoașterii pentru Decizia nr. 297/2018 a efectelor obligatorii prevăzute la art. 147 alin. 1 din Constituție și art. 31 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992.

Odată enunțată chiar de la început concluzia acestui studiu, cu riscul asumat de a pierde interesul pentru demonstrație, vom trece la analiza extinsă a modului în care instanțele judecătorești penale au interacționat cu decizia Curții Constituționale.

Toate-s vechi și nouă toate…

În ziua de 27 aprilie 2018 Curtea Constituțională pronunța o decizie ce peste câțiva ani urma să facă valuri demne de un mic tsunami dar care la acel moment a trecut aproape neobservată. Epopeea prescripției răspunderii penale, ce se va dovedi în viitor o adevărată “chestiune orientala” a justiției, începuse în cvasianonimat.

Dispozitivul deciziei era foarte simplu

“soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză“, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, este neconstituțională.”

Ceea ce părea unica justificare juridică a acestei soluții era de asemenea foarte clar redactat în considerente (par. 34):

“Curtea constată că soluția legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. 1 din Codul penal din 1969, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat.”

De altfel și în comunicatul de presă care a însoțit decizia se preciza că

“Pentru pronunțarea acestei soluții, Curtea a reținut, de principiu, că întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale devine eficientă, producându-și efectele într-o manieră completă, doar în condițiile existenței unor pârghii legale de încunoștințare a persoanei în cauză cu privire la debutul unui nou termen de prescripție”.

Zarurile noii răfuieli intre cele două instanțe supreme din stat, judecătorească și constituțională, fuseseră aruncate, deși deocamdată cam nimeni nu o știa.

De dragul rigorii istorice să ne reamintim ca în aprilie 2018 politica românească încă fumega în urma înfruntărilor legate de celebra ordonanță de urgență 13/2017. Ambii elefanți din încăperile puterii de atunci[6] fuseseră izgoniți de mulțimea furioasă, dar încă nimeni nu îl vedea pe al treilea, care începea să crească.

Receptarea acestei decizii în practica judiciară s-a făcut imediat. Într-o primă astfel de hotărâre identificată de noi, de exemplu, ea încă nici nu fusese publicată și deja Curtea de apel Timișoara o aplica, în sensul arătat doar în comunicatul de presă și anume că nu pot fi luate în considerare drept cauze întreruptive ale cursului prescripției decât actele procedurale care se comunică inculpatului[7].

Pana în octombrie 2018 am identificat peste 40 de hotărâri judecătorești în care s-au discutat efectele Deciziei nr. 297/2018, în toate rezolvarea fiind aceeași: sunt acte de întrerupere a cursului prescripției doar acele actele de procedură care se comunică inculpatului sau suspectului.[8] În aceeași modalitate s-a aplicat și în dosarul Curții de apel Oradea în care excepția de neconstituționalitate și fusese ridicată[9].

Reținem deci ca într-o primă fază, incipientă, instanțele nu și-au pus în nici un fel problema afectării chiar a instituției întreruperii cursului prescripției, aplicând dezinvolt reglementarea anterioară – întreruperea operează prin orice act de procedură care se comunica suspectului sau inculpatului, la care de altfel făcuse referire chiar Curtea Constituțională.

Cea mai expresivă formulare a acestei idei o găsim chiar în motivarea unei instanțe inferioare[10]:

„Se constată cu ușurință ca art. 155 alin 1 Cod penal nu a fost declarat neconstituțional în întregul sau ci s-a avut în vedere doar sintagma prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză” din cuprinsul acestui text, aspect ce permite a se trage concluzia că, după expirarea celor 45 zile prevăzute de art. 31 alin 3 din Legea 47/1992, se revine practic la soluția legislativă anterioară [s.n.], consacrată de art.123 alin. (1) din Codul penal din 1969, care prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat.”

Așa cum mai târziu a sintetizat un autor[11], aceasta aplicare a Deciziei 297/2018 se întemeiază în principal pe două argumente:

1. atât dispozitivul, cât și considerentele pe care se sprijină deciziile CCR se bucură de putere de lucru judecat, fiind general obligatorii și impunându-se cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept, astfel încât <<Față de lipsa de intervenție a legiuitorului pentru modificarea prevederilor neconstituționale, apreciem că în prezent întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale se produce în condițiile reținute la paragraful 34 din Decizia nr. 297/2018 [s.n.], respectiv doar „prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal”, în mod asemănător soluției legislative anterioare, prevăzute la art. 123 alin. (1) din Codul Penal din 1969, care, în opinia judecătorului constituțional, „îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate în prezenta cauză”>>

2. având în vedere prevederile art. 147 alin. (1) din Constituția României, Decizia nr. 297/26 aprilie 2018 produce efecte ex nunc, mai exact începând cu data de 25 iunie 2018, data publicării deciziei în Monitorul Oficial, astfel încât <<în cauzele pendinte la momentul publicării deciziei și până la eventuala intervenție a legiuitorului se aplică art. 155 alin. (1) Cod Penal în interpretarea dată de Decizia nr. 297/26 aprilie 2018 [s.n.] >>.

Pe scurt, în practica judiciară incipientă decizia 297/2018 era una de interpretare a textului art. 155 alin. 1 din Codul penal și stabilea, în special prin considerentele ei, că singura interpretare a acestuia în care rămânea constituțional era aceea a înlocuirii sintagmei “orice act de procedură” cu sintagma “orice act de procedură care se comunică suspectului sau inculpatului”.

Reînvia astfel, aproape miraculos dar oare a câta oară?, vechiul cod penal.

Trebuie precizat că norma de la art. 123 alin 1 Cod penal 1968 era la acel moment, ca întreg codul penal anterior, abrogată și, la o privire mai atentă, se potrivea și nu prea cu fizionomia procesului penal rezultată din noul cod penal. Este ca și cum ai încerca să îți tragi mănușa de mâna dreaptă pe stânga, are tot 5 degete, dar totuși știm toți că nu prea se potrivește.

Așa cum corect observa un autor[12], norma abrogată prevedea întreruperea prescripției prin orice act care se comunica iar nu prin orice act de procedură, la fel cum, indiferent cât de puțin ai lucrat cu vechiul cod, noțiunile de învinuit și suspect nu sunt identice, în special în ce privește drepturile procesuale. Dar cel mai important este faptul că, fără prea multe scrupule, o normă ieșită definitiv din fondul activ al legislației prin abrogare expresă era, prin interpretare pretoriană, repusă în vigoare[13].

„Lung prilej de vorbe și de ipoteze…”

Primii care mârâit împotriva acestei interpretări, întrevăzând posibilitatea de a obține mai mult procesual din judecata curții constituționale, au fost, în mod firesc, avocații.

În spațiile de discuții juridice informale[14], pe care nu le putem cita aici dar pentru care depunem mărturie, deja imediat după pronunțarea deciziei 297/2018, dar mai ales după ce lipsa de inițiativă a legiuitorului primar sau delegat în intervalul de 45 de zile[15] pe care îl avea la dispoziție a devenit evidentă, se vorbea agitat despre cereri de încetare a procesului penal.

Opinia publică lărgită devenea și ea brusc atentă la consecințele deciziei Curții Constituționale, în special cu privire la dosarele vedetă ale acelor vremuri. O revistă generalistă, iar nu de specialitate, are meritul că a publicat o primă anchetă cu privire la efectele practice ale acestei decizii adresând unor specialiști sub o formă aparent tehnică întrebarea care stătea de fapt întregii prese pe limbă: scapă sau nu scapă Liviu Dragnea?

Acest mod subiectiv și ideologizat de raportare la problema prescripției răspunderii penale, așa fusese reconfigurată de curând de Curtea Constituțională, avea să afecteze întreaga evoluție viitoare a reflecției juridice pe marginea deciziei Curții Constituționale, inclusiv, din păcate și regretabil, soluțiile instanțelor.

Răspunzând acestei anchete, un prim autor opina ferm că[16]:

“Ulterior celor 45 de zile de la publicarea Deciziei 297/2018, respectiv de la data de 9 august 2018, dispozițiile normei constatată ca fiind neconstituțională au încetat a mai produce efecte juridice, conform aceluiași art. 147 al. 1 din Constituție.

Astfel, începând cu 9 August anul curent, „îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză” NU mai constituie un temei de drept pentru a întrerupe cursul termenului prescripției răspunderii penale.

Pe cale de consecință, și dispozițiile al. 2 și 3 din art. 155 C. pen. devin inoperante, căci fiecare dintre acestea fac trimitere la dispozițiile al. 1 al art. 155 C. pen. a cărei neconstituționalitate a fost constatată. Doar admiterea în principiu a unei cereri de redeschidere a procesului penal mai întrerupe cursul prescripției răspunderii penale și mai face să curgă un nou termen de prescripție.

Instanțele nu vor avea încotro și vor trebui să constate abrogarea de drept începând cu 09.08.2018 a art. 155 al. 1 C. pen.  atâta vreme cât acesta nu mai prevede o altă ipoteză pentru întreruperea cursului prescripției răspunderii penale a cărei neconstituționalitate să nu fi fost constatată și, mai ales, decizia 297/2018 NU este o decizie „interpretativă” în care se spune că dispozițiile art. 155 C.pen. sunt neconstituționale în condițiile care… sau în situația în care acestea sunt interpretate/aplicate în alt mod decât cel prevăzut și interpretat de Decizia CCR.

Pe cale de consecință, așa cum spuneam mai sus, prescripția „specială” a răspunderii penale, așa cum bine o definea vechiul Cod Penal, reglementată în prezent de alin. 4 a art. 155 C. pen. – devine inoperantă, e abrogată aproape în totalitate (spun aproape căci ea mai poate interveni doar în condițiile explicit și limitativ definite de al. 5 a art. 155 C. pen.)”.

În paginile aceleiași reviste un alt autor a oferit imediat[17] o critică a acestei opinii, anticipând o lungă perioadă de greșeală în interpretarea deciziei dar pe care o vor îmbrățișa canonic instanțele de judecată, arătând că “interpretarea potrivit căreia dispozițiile art. 155 din Codul penal și-au încetat efectele, cu consecința dispariției de plano, din peisajul juridic, a instituției prescripției speciale și conservarea exclusiv a instituției prescripției răspunderii penale (…) ar veni în coliziune cu considerentele Deciziei CCR nr. 297/2018. Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1), în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, Parlamentul sau Guvernul, după caz, au obligația de a pune în acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Legii fundamentale. Însă, după expirarea celor 45 de zile, cea care continuă să-și producă efectele este Decizia CCR nr. 297/2018, considerentele și dispozitivul acesteia fiind obligatorii erga omnes.”

Avocatul care ridicase la Curtea de apel Oradea excepția de neconstituționalitate ce avea să stea la baza Deciziei 297/2018 a oferit și el o sinteză asupra efectelor practice ale acesteia[18].

Potrivit acestuia Decizia 297/2018 nu este o decizie interpretativă, atâta timp cât stabilește în mod expres prin dispozitiv ca soluția legislativă care prevede întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedura în cauză”, din cuprinsul articolului 155 aliniat 1 din Codul penal este neconstituțională. Decizia nu este una interpretativa deoarece Curtea Constituțională nu a admis o excepție de neconstituționalitate prin care să stabilească că textul este constituțional în măsura în care întreruperea cursului general al prescripției penale se poate face prin îndeplinirea unui act de procedură care se comunic cu învinuitul sau inculpatul.

De asemenea, Curtea Constituțională nu interpretează sintagma „îndeplinirea oricărui act de procedură, așa cum a procedat în alte situații (spre exemplu în cazul infracțiunii de abuz în serviciu), ci o declara neconstituțională, aspect ce generează consecința suspendării acestui text de lege pe o perioada de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, iar în continuare ieșirea lui din vigoare întrucât organul legislativ nu a oferit o noua soluție legislativa la expirarea acestei perioade [s.n].

În sfârșit se arăta și ceea ce ne interesează în mod deosebit, respectiv că Curtea Constituțională nu a reactivat vechea reglementare din cuprinsul art. 123 alin. 1 Cod penal anterior, întrucât modificarea conținutului unei norme juridice, cu consecința sancționării unor fapte penale, în sensul adaptării ei la realitățile sociale, este o prerogativă exclusivă a autorității legislative în lumina dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării.

Astfel fiind, concluziona autorul, în prezent nu mai este posibilă întreruperea cursului prescripției răspunderii penale în temeiul art. 155 alineat 1 Cod penal, fiind necesară intervenția legiuitorului în sensul oferirii unei soluții legislative în acord cu valorile constituționale pentru a opera vreo cauză de întrerupere a acestei prescripții. Sunt operabile doar termenele generale de prescripție a răspunderii penale, fără a putea fi întrerupte conform articolului 155 alin. 1 Cod penal, întrucât soluția oferită de legiuitor prin Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, nesocotind valorile constituționale și convenționale, a fost suspendată de drept, iar ulterior abrogată de drept ca urmare a pasivității legiuitorului național în a reglementa o nouă soluție legislativă în acel interval de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Acest material avea să facă o mică istorie în instanțe, exprimările lui fiind regăsite imediat în susținerile multor avocați în instanțe și chiar în unele motivări judecătorești[19]. Pe lângă alte merite îl are și pe acela de a simplifica foarte mult datele problemei și de a o face astfel mult mai lizibilă: norma este abrogată, nu s-a pus nimic în loc, este vid legislativ pe care nu îl poate complini Curtea Constituțională și cu atât mai puțin judecătorii.

Primele încercări în sălile de judecată au fost timide și oarecum temerare, așa cum arată această pledoarie din 3.10.2018 în fața unui complet al Curții de apel Târgu Mureș[20]:

„În legătură cu chestiunea privind prescripția există decizia Curții Constituționale nr. 297/2018, fiind declarat neconstituțional art. 155 alin. 1 Cod penal, întreruperea cursului prescripției. Această decizie a fost a fost publicată în MOF din 25.06.2018, potrivit dispozițiilor în materie, în principal art. 147 din Constituția României și art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea Curții Constituționale legiuitorul trebuie să se pronunțe, în speță au trecut cele 45 de zile. Apărarea a efectuat mai multe demersuri de căutare și a rezultat că nu există nici un fel de modificare și nicio discuție pe acest articol. Ca atare, din punctul de vedere al apărării există două soluții, din moment ce Curtea Constituțională a declarat ineficiente dispozițiile alin. 1 atunci rămân fără fond celelalte 3 alineate, adică, mai există o întrerupere a prescripției, în genere și, mai apoi în acest dosar, pentru că alin. 1 spune că cursul prescripției se întrerupe în ipoteza în care s-a comunicat orice act de procedură, a fost desființat, el nu mai este în vigoare.

Precizează că a văzut un comentariu al domnului profesor #######, până la un punct pentru că a fost o opinie la cald, apoi un articol pe avocat.net dar nu pe această direcție, tot pe internet a mai văzut și o apreciere tot cu privire la efectele sau mai exact o atenționare publică la adresa parlamentului şi a guvernului referitoare la efectele acestei decizii, în măsura în care cele două instituții nu vor interveni cât mai repede pentru a clarifica această chestiune, adică, s-a preconizat o dificultate în interpretarea acestui text. Opinia principală a apărării este că neavând alin. 1 nu mai rămâne nimic de calculat şi atunci rămâne doar prescripția simplă și chiar dacă parlamentul s-ar pronunța mâine nu ar mai avea nicio importanță, cele 45 de zile au expirat undeva la începutul lui august.

În opinia apărării se impune a fi clarificată această chestiune de drept, în sensul dacă alin. 2, 3 și 4 de la art. 155 Cod penal mai pot produce efecte într-o cauză penală, în condițiile inexistenței alin. 1.”

Instanța a respins cererea de sesizare a ÎCCJ pentru pronunțarea unei hotărâri pentru dezlegarea acestei probleme de drept – mai există sau nu mai există cauze de întrerupere a prescripției răspunderii penale – considerând că are toate datele necesare pentru a dezlega ea însăși această problemă, sens în care a și respins de altfel cererea de încetare a procesului penal[21].

Într-o altă încheiere a Curții de apel Târgu Mureș prin care de asemenea s-a respins o cerere de sesizare a Î.C.C.J. în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire efectele deciziei nr. 297/26 aprilie 2018 a Curții Constituționale asupra dispozițiilor art. 155 Cod penal instanța reținea hotărât că[22]

„Această decizie, prin maniera de formulare, face parte în mod evident din categoria deciziilor interpretative ale Curții Constituționale (denumite în doctrina și intermediare sau cu rezerva de interpretare), categorie de decizii prin care aceasta constată neconstituționalitatea unei anumite interpretări a textului legal, arătând care înțeles sau interpretare a normei nu mai poate fi aplicată de instanța de judecată, însă, cu excepția acestuia, orice altă interpretare fiind în acord cu Legea fundamentală. (..)

Altfel spus, în cazul acestui gen de decizii (interpretative sau cu rezervă de interpretare) nu operează prevederile art.147 alin.1 din Constituție și art. 31 alin.1 și 3 din Legea 47/1992 privind suspendarea de drept pe durata termenului de 45 de zile în care legiuitorul poate pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției), acestea producându-și automat efectele doar în cazul deciziilor simple (sau extreme), adică acele decizii prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții legale fără nuanțări sau interpretări din partea Curții Constituționale.

În condițiile în care decizia nr. 297/2018 este în mod clar o decizie interpretativă, în prezent, întreruperea cursului prescripției răspunderii penale se produce în condițiile reținute la paragraful nr. 34 din decizia nr. 297/2018, respectiv doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în procesul penal.”

„Și totuși ceva s-a-ntâmplat…”

O instanță și implicit niște judecători, sunt cei care au schimbat fundamental datele problemei.

În 17.10.2018, într-un dosar aflat în apel un complet al Curții de apel Timișoara invoca din oficiu[23] prescripția răspunderii penale, fără prea multe detalii, iar în 31.10.2018 dispunea prima încetare a procesului penal[24] întrucât, ca efect al Deciziei 297/2018 și a pasivității legiuitorului, Codul penal nu mai prevede cauze de întrerupere a cursului prescripției și în consecință sunt aplicabile doar termenele generale de prescripție a răspunderii penale. În aceeași zi același complet a mai pronunțat o decizie exact în același sens și cu aceeași motivare[25].

Argumentele temerarului complet al Curții de apel Timișoara sunt impresionante, cel puțin prin capacitatea lor de a anticipa ceea ce Curtea Constituțională însăși va tranșa autoritar abia în 2022, prin radicala decizie nr. 358/2022:

1. Decizia CCR nr. 297/2018 nu este una interpretativă, ci este o decizie simplă prin care se declară neconstituționalitatea prevederilor art. 155 alin. 1 Cod penal

2. De la data publicării deciziei 297/2018 dispozițiile art. 155 alin. 1 Cod penal în care regăsea sediul materiei cauzelor de întrerupere a termenului de prescripție au fost suspendate, iar după trecerea celor 45 de zile în care legiuitorul putea interveni acestea au fost abrogate, astfel încât în prezent nu există reglementate cauze de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale.

3. Împrejurarea că motivarea Deciziei nr. 297/2018 cuprinde referiri la soluții din vechea reglementare, respectiv din Cod penal anterior, nu poate în niciun caz să fie primită, în special, pentru simplul fapt că dispozitivul acesteia este foarte clar, dar și pentru faptul că, dacă ar fi dorit să procedeze într-o asemenea manieră, Curtea Constituțională ar fi precizat acest lucru în dispozitiv, iar apoi, în considerente, ar fi explicat care este interpretarea conformă cu Legea fundamentală.

4. Mai mult, Curtea Constituțională nici nu putea face o interpretare prin care să reactiveze vechea reglementare, deoarece într-un atare caz s-ar fi substituit legiuitorului. Or, potrivit art. 61 alin. 1 din Constituție, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

5. Având în vedere aceste premise, întreruperea cursului prescripției răspunderii penale nu mai poate avea loc în nicio situație, singurul care poate schimba această situație este legiuitorul. Practic, în prezent sunt aplicabile doar termenele generale de prescripție a răspunderii penale, a căror întrerupere nu mai este posibilă potrivit art. 155 alin. 1 C. pen, în raport de împrejurarea că legiuitorul a rămas în pasivitate, contrar dispozițiilor art. 147 din Constituție.

Soluțiile revoluționare ale Curții de apel Timișoara au relansat discuțiile despre interpretarea și aplicarea deciziei nr. 297/2018.

Deja în 14.11.2018 se înregistra prima contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. b) Cod procedură penală – condamnarea definitivă s-a dispus deși în cauză se împlinise termenul de prescripție a răspunderii penale – motivată exclusiv pe absența din legislație, ca efect a deciziei CCR, a cauzelor de întrerupere a prescripției răspunderii penale cu consecința curgerii termenului prescripției generale în mod continuu, fără întrerupere. Pe fond însă contestația a fost respinsă, invocându-se iarăși caracterul de hotărâre interpretativă iar nu simplă a deciziei nr. 297/2018[26].

Dar avocații nu mai puteau fi opriți și, după cum se va vedea, judecătorii începeau și ei să raționeze out of the box.

A urmat o scurtă perioadă de schizofrenie judiciară pentru instanțele noastre penale. Deși erau încă minoritare, hotărârile judecătorești care aveau la baza inexistența cauzelor de întrerupere a cursului prescripției, întrucât norma care le prevedea fusese abrogată iar judecătorul nu putea pune nimic în loc, se înmulțeau[27].

Ele erau susținute și de doctrina juridică, care părea către sfârșitul anului[28] că se orientase decisiv către teza că Decizia nr. 297/2018 nu avea cum să fie una interpretativă (sau manipulativă, intermediară, cu rezervă) ci era una simplă de declarare a neconstituționalității unei dispoziții legale, cu consecința eliminării prevederii respective din fondul activ al legislației. “De lege lata, întreruperea cursului prescripției răspunderii penale nu mai poate avea loc în nicio situație, singurul care poate schimba această situație este legiuitorul, care, dacă va dori să purceadă la un atare demers, trebuie să caute soluții legislative în acord cu principiul legalității. [s.n.] Aceste soluții pot fi cele care au existat în reglementarea anterioară sau pot fi altele, în funcție de voința organului legiuitor.”[29]

Alte contribuții doctrinare ale momentului erau nesemnificative sub aspectul care interesează, iar teza contrară se autosusținea doctrinar doar prin hotărârile judecătorești pronunțate[30].

O zi astrală

Ziua de 15 mai 2019, sau proximitatea acestei date, va reprezenta sfârșitul schismei create între judecători cu privire la interpretarea Deciziei nr. 297/2018.

În preajma acestei  date au avut loc următoarele evenimente, fără legătură formală între ele, dar cu semnificație comună:

1. Secția penală a ÎCCJ a pronunțat primul recurs în casație în care a analizat nemijlocit efectele produse de decizia năbădăioasă a Curții Constituționale.

2. Tot ÎCCJ va publica în Monitorul Oficial al României motivarea Hotărârii prealabile pronunțată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care respinsese ca inadmisibilă solicitarea unor curți de apel de a stabili efectele juridice asupra prescripției răspunderii penale produse de această decizie.

3. La 16-17.05.2019 are loc Întâlnirea președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, prima în care se discută în mod direct această chestiune, ca fiind problemă de practică neunitară.

Deși Curtea de apel Timișoara fusese cea care forțase aplicarea riguroasă a Deciziei nr. 297/2018, constatând în premieră că nu există în fondul activ al legislației cauze de întrerupere a prescripției răspunderii penale, o decizie pronunțată de o altă curte de apel fusese vedeta dezbaterilor teoretice și mai ales a susținerilor avocaților în fața instanțelor. Este vorba despre o decizie mai bine mediatizată a Curții de apel Cluj, pronunțată la aproape o lună distanță de prima[31].

Prin această decizie, dispunând încetarea procesului penal, instanța reținuse că “această decizie a Curții Constituționale a României nu este interpretativă, ci una prin care se declară neconstituționalitatea unei părți din cuprinsul art. 155 alin. 1  Cod penal astfel încât sintagma îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză” este suspendată de drept, iar în ipoteza în care legiuitorul nu înțelege să intervină în 45 de zile de la publicarea deciziei, își încetează efectele.”

Din cauza inactivității Parlamentului și/sau Guvernului, care trebuiau să intervină până în august 2018, dispozițiile art. 155 alin. (1) Cod penal au în prezent următorul conținut: „Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe.”

Chiar dacă în finalul Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 se arată că soluția legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. 1 Cod penal 1969, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat, judecătorii au arătat că nu lor le revine sarcina de  a completa dispozițiile art. 155 alin. 1 Cod penal, ci legiuitorului.

Concluzionând, Curtea de apel Cluj a considerat că Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale a României a lipsit de orice efect juridic cauza de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale constând în efectuarea oricărui act de procedură, fiind aplicabilă în cauza pendinte, întrucât reprezintă o lege penală mai favorabilă în sensul prevederilor art. 5 Cod penal.

Așa cum se observă, judecătorii clujeni și-au declinat competențele de legiferare, întrebarea lor fundamentală fiind pe cât de retorică pe atât de legitimă: dacă o normă nu mai există sau este incompletă iar legiuitorul nu intervine, poate judecătorul care în materie penală este ținut și de principiul legalității (nulla iustitia sine lege) să suplinească omisiunea și să completeze norma juridică astfel încât să o aplice unei cauze concrete?

Recursul declarat de parchet pentru cazul de casare prevăzut de art. 428 alin. 1 pct. 8 Cod procedură penală, instanța de apel a dispus în mod greșit încetarea procesului penal, a fost admis pe fond[32] de către secția penală a ÎCCJ, care cu această ocazie a stabilit un nou standard pentru aplicarea deciziei Curții Constituționale[33].

Mecanismul interpretativ al instanței supreme, deloc original dar desigur cu autoritatea ierarhiei judiciare, a fost următorul:

1. Considerentele Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale sunt obligatorii. Or, în paragraful 34 al deciziei Curtea Constituțională a constatat că „soluția legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) C. pen. anterior, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat”. De asemenea prin paragraful 24 din Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituțională a precizat că „întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale devine eficientă, producându-și efectele, într-o manieră completă, doar în condițiile existenței unor pârghii legale de încunoștințare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripție. Or, o astfel de procedură de aducere la cunoștință poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză, ce au ca efect curgerea unui nou termen de prescripție a răspunderii penale.”

2. Prin Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale, nu s-a constatat numai neconstituționalitatea soluției legislative care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., ci instanța de contencios constituțional a oferit o interpretare sintagmei respective prin trimiterea făcută la reglementarea din cuprinsul art. 123 alin. (1) C. pen. anterior care prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat suspectului sau inculpatului, statuând, astfel, că în această interpretare legea să devină previzibilă.

3. În consecință, Curtea Constituțională nu a înțeles să considere că nu ar mai exista instituția prescripției speciale a răspunderii penale și actele de procedură întrerupătoare de prescripție, ci a statuat că norma trebuie aplicată în raport cu prevederile art. 123 alin. (1) C. pen. anterior.

Decizia ICCJ a fost publicată, pentru mai rapidă diseminare desigur, și în rezumat pe site-ul propriu, rezumat care aduce mai degrabă a o nouă redactare normativă a art. 155 alin. 1 Cod penal:

“În conformitate cu Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018, cauza de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale prevăzută în art. 155 alin. (1) C. pen. operează prin îndeplinirea actelor de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal. În cauzele aflate pe rol, în aplicarea art. 5 C. pen., actele de procedură îndeplinite anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 au ca efect întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, numai dacă, potrivit legii, trebuiau comunicate suspectului sau inculpatului.”

A urmat casarea unei decizii similare și pentru aceleași motive a Curții de apel Alba Iulia[34].

Secția penală a ÎCCJ și-a consolidat această practică pe tot parcursul anului și ulterior, chiar ținând să sublinieze că practica sa este perfect unidirecțională:

“Jurisprudența secției penale a Înaltei Curți, ulterioară acestei decizii a Curții Constituționale a României, este constantă în sensul că, prin decizia menționată, nu a fost abrogată instituția „prescripției speciale”, adică depășirea cu încă o dată a termenului general de prescripție a răspunderii penale, aceasta fiind doar o „decizie interpretativă” cu referire la actele de procedură penală care au ca efect întreruperea termenului (cu titlu de exemplu: Deciziile penale nr. 8/RC/2020, 174/RC/2019, 198A/2019, 267/A/2019 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).”[35]

Decizia nr. 174/RC din 15 mai 2019, încă nemotivată la acel moment, pare a fi fost și argumentul hotărâtor în cadrul Întâlnirii președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel din data de 16-17 mai 2019, unde s-au luat în discuție, ca problemă de drept, efectele Deciziei 297/2018 a CCR.

Participanții[36] au agreat, însă doar cu majoritate, opinia exprimată de INM, potrivit căreia ca urmare a deciziei nu a dispărut din dreptul pozitiv instituția întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, întrucât aceasta are caracterul unei decizii interpretative, în sensul că pentru stabilirea efectelor acesteia este necesar un examen al considerentelor și în consecință prin interpretarea dată de Curtea Constituțională s-a revenit, practic, la reglementarea întreruperii cursului prescripției din Codul penal anterior[37].

Așa cum arătam, reprezentanții ÎCCJ au adus la cunoștință președinților secțiilor penale ale curților penale practica lor recentă.

Tot în fatidica zi de 15 mai 2019 se publica în Monitorul Oficial Decizia nr. 5/2019 prin care ICCJ respinsese ca inadmisibile sesizările Curților de apel Constanța și Cluj prin care se solicita pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unor chestiuni de drept legate de efectele asupra prescripției răspunderii penale determinate de Decizia nr. 297/2019.

În dezacord cu unele opinii exprimate[38] și chiar cu opinia generală, ÎCCJ nu a respins aceste sesizări întrucât “nu are competența să se pronunțe în legătură cu efectele deciziei Curții Constituționale sau să dea dezlegări obligatorii care contravin deciziilor Curții Constituționale”, deci din deferență față de Curtea Constituțională, ci “întrucât nici prima și nici cea de-a doua întrebare din dispozitivul încheierilor de sesizare nu ridică veritabile chestiuni de drept”.

În realitate, prin această decizie, deși aparent a refuzat să se pronunțe, ICCJ a orientat definitiv practica judiciară și a descurajat până la eliminare soluțiile apostate ale unor judecători. A oferit instanțelor pretextul și argumentul pentru a se poziționa categoric împotriva interpretărilor diferite ale efectelor Deciziei nr. 297/2018, minoritare și până atunci, dar care după acest moment vor dispărea cu totul.

Respingerea formală ca inadmisibile a sesizărilor pare să fi fost o decizie de “strategie” judiciară, astfel încât să nu se deschidă calea unei excepții de neconstituționalitate față de interpretarea obligatorie dată de instanța supremă și în acest fel Curtea Constituțională să fie chemată să decidă în ultimă instanță.

Că așa este stă dovadă motivarea propriu zisă, în care se precizează clar, venind în sprijinul tezei majoritare la acel moment, că “instanțele judecătorești nu trebuie să interpreteze efectul deciziei, ci să aplice acea decizie într-un mod conform considerentelor sale, la cazul dedus judecății”. Dacă referirea la considerentele deciziei nr. 297/2019 nu era suficient de sugestivă ÎCCJ face și o diferență între deciziile simple și cele interpretative, reținând că în cazul acestora din urmă, evident potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, “aceste organe trebuie să își adapteze practica în conformitate cu interpretarea dată normei de către instanța de contencios constituțional”.

Ca atare, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins sesizările ca inadmisibile în primul rând întrucât chestiunea întreruperii cursului prescripției răspunderii penale își găsește rezolvarea în dispozitivul și mai ales considerentele Deciziei nr. 297/2018, nefiind astfel o veritabilă problemă de drept. În acest fel ÎCCJ a evitat un conflict constituțional cu CCR, a cărei soluție, pusă fiind în situația de a-și apăra, justifica și explica propria decizie, era imprevizibilă, cum s-a și dovedit în cele din urmă.

Primele care au înțeles mesajul instanței supreme au fost chiar cele două curți de apel care trimiseseră sesizările din oficiu și care, chiar înainte de motivare, au pronunțat decizii[39] prin care au validat ceea ce de aici încolo avea să fie singura teză acceptată: Decizia 297/2018 este doar o  decizie interpretativă al cărei efect constă în aceea că instituția întreruperii executării prescripției funcționează strict în termenii arătați de CCR în considerente, respectiv că textul care o reglementează este constituțional doar în măsura în care se interpretează că întreruperea are loc prin acte de procedură ce se comunică suspectului sau inculpatului.

În orice caz, ulterior acestui moment și o lungă perioadă de timp până la apariția Deciziei 358/2022, controversele privind existența întreruperii prescripției și implicit a prescripției speciale s-au mai regăsit doar în câteva materiale doctrinare[40] precum și în frustrările avocaților care din când în când mai formulau cereri de încetare a procesului penal, jurisprudența instanțelor devenind monolitică. Doctrina de specialitate s-a reorientat și ea, inclusiv prin contribuția magistraților autori[41].

Se atinsese perfecțiunea omogenității în ceea ce ulterior se va fi dovedit că a fost o uriașă eroare a sistemului judiciar în ansamblu.

Cercul propriu zis s-a închis prin respingerea și a unui recurs în interesul legii care viza interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal[42], de data aceasta întemeiat clar pe inadmisibilitatea izvorâtă din faptul că cererea nu vizează interpretarea legii, respectiv a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, ci stabilirea efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 asupra acestui text de lege, astfel încât problema de drept asupra căreia instanțele s-au pronunțat în mod diferit excedează competenței instanței supreme, Curtea Constituțională fiind singura care poate statua asupra efectelor deciziilor pronunțate.


[1] Decizia nr. 297 din 27.04.2018 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25.06.2018
[2] Decizia nr. 358 din 26.05.2022 a fost publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 565 din 09.06.2022
[3] Pentru dezvoltări ale conceptului se pot consulta Tudorel Toader, Marieta Safta, Principiul loialității în jurisprudența Curții Constituționale a României, Conferința Rolul justiției constituționale în protecția valorilor statului de drept, 8-9 septembrie 2014, Chișinău, accesibil aici; Marieta Safta, Separația puterilor în stat și loialitatea constituțională, Juridical Tribune nr. 1/2013, p. 170-181, accesibil aici. Autorii definesc loialitatea constituțională ca fiind „atașamentul fața de valorile constituționale, respectarea Constituției în litera și în spiritul acesteia, îndeplinirea cu bună credință a obligațiilor și respectarea drepturilor pe care Constituția le prevede, încadrarea în limitele de competență stabilite de textele constituționale și respectarea competenței reglementate pentru toate autoritățile publice, cooperarea, colaborarea, consultarea în îndeplinirea competențelor concurente.“ A se consulta și Cristian Ionescu, Principiul loialității constituționale şi principiul colaborării instituționale loiale în raporturile Parlamentului cu celelalte autorități publice, Dreptul nr. 12/2021, p. 120-136
[4] ÎCCJ, sec. I civ., decizia civilă nr. 351/17.02.2016, ÎCCJ, sec. cont adm și fisc, decizia civilă nr. 796/02.03.2017, ÎCCJ, sec. cont adm și fisc, decizia civilă nr. 3944/15.11.2018, ÎCCJ, sec. cont adm și fisc, decizia civilă n. 1005/28.02.2019, ÎCCJ, sec. cont adm și fisc, decizia civilă nr. 3520/21.06.2019, ÎCCJ, sec. cont adm și fisc, decizia civilă nr. 2498/12.06.2020, ÎCCJ, sec. cont adm și fisc, decizia civilă nr. 2490/15.04.2021, toate publicate pe www.scj.ro
[5] Totuși, fără să dezvoltăm acum, pot fi asimilate conceptului de depășire a limitelor atribuțiilor judecătorești aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, sau compunerea nelegală a completului de judecată determinată de nespecializarea completului de primă instanță pentru judecarea infracțiunilor de corupție sau a completelor de 5 judecători nedesemnați prin tragere la sorți, ultimele neregularități fiind rezultatul refuzului aplicării unor norme juridice în vigoare.
[6] “Este un elefant in încăpere, dar nu se vede. Sunt 2 elefanți de fapt, ordonanța de grațiere si de modificare a Codurilor penale”, Klaus Iohanis, Președintele României în ședința Guvernului României din 21.01.2017
[7] Hotărâre nr. 515/2018 din 09.05.2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, cod RJ 2d36d495 (https://rejust.ro/juris/2d36d495). Precizăm că toate hotărârile judecătorești pe care le-am consultat și la care vom face referire în prezenta lucrare se găsesc – fiind chiar mai ușor de identificat – și pe www.rolii.ro, dar cu toate acestea am preferat pentru citare portalul alternativ www.rejust.ro. Portalul www.rolii.ro a fost abandonat de Consiliul Superior al Magistraturii, cu acordul implicit al UNBR și UNNR, astfel încât în prezent nu mai este actualizat cu noi hotărâri.
[8] doar ca exemplu: Hotărâre nr. 48/2018 din 07.06.2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, cod RJ dg57859e (https://rejust.ro/juris/dg57859e); Hotărâre nr. 341/2018 din 03.07.2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, cod RJ 8866592g (https://rejust.ro/juris/8866592g); Hotărâre nr. 100/2018 din 11.07.2018 pronunțată de Tribunalul Olt, cod RJ gg98368d (https://rejust.ro/juris/gg98368d); Hotărâre nr. 1923/2018 din 18.07.2018 pronunțată de Judecătoria Medgidia, cod RJ 5229dg52g (https://rejust.ro/juris/5229dg52g); Hotărâre nr. 883/2018 din 13.09.2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, cod RJ 74266569 (https://rejust.ro/juris/74266569); Hotărâre nr. 1078/2018 din 03.10.2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, cod RJ 37475e59 (https://rejust.ro/juris/37475e59); Hotărâre nr. 947/2018 din 29.10.2018 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, cod RJ 95dggd5g  (https://rejust.ro/juris/95dggd5g);
[9] Hotărâre nr. 368/2018 din 10.08.2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, cod RJ 958d9287 (https://rejust.ro/juris/958d9287)
[10] Hotărâre nr. 403/2018 din 11.10.2018 pronunțată de Tribunalul Argeș, cod RJ 9g359e59 (https://rejust.ro/juris/9g359e59)
[11] avocat Ion Gabriel Enache, Instituția prescripției răspunderii penale, în urma Deciziei Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018, 30.10.2018, juridice.ro
[12] Anastasiu Crișu, În ce condiții poate fi întrerupt cursul prescripției răspunderii penale potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, publicat pe juridice.ro
[13] Reamintim că potrivit art. 64 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, “Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial.”
[14] Pe facebook, ca sa ii spunem pe nume
[15] Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituție, “Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.” Termenul s-a împlinit pe 09.08.2018
[16] avocat Dan Chitic citat în Nora Noapte, BOMBĂ în Dosarul lui Dragnea. Faptele s-au prescris. Demonstrația juridică, revista Qmagazine, 20.09.2018, accesibil aici.
[17] Revista Qmagazine, Avocatul Alexandru Iavorschi, opinie contrară în privința prescripției din dosarul Dragnea, 21.09.2018, accesibil aici.
[18] Răzvan Doseanu, Mai este posibilă întreruperea cursului prescripției răspunderii penale după Decizia nr. 297/2018 a CCR?, editorial www.luju.ro, 19.10.2018
[19] Încheiere – Amânare inițială a pronunțării din 26.03.2019 pronunțată de Judecătoria Beiuș, cod RJ 49427773g (https://rejust.ro/juris/49427773g), Hotărâre nr. 23/2019 din 31.01.2019 pronunțată de Judecătoria Turnu Măgurele, cod RJ 49d2497d9 (https://rejust.ro/juris/49d2497d9), Hotărâre nr. 23/2019 din 31.01.2019 pronunțată de Judecătoria Turnu Măgurele, cod RJ 49d2497d9 (https://rejust.ro/juris/49d2497d9), Încheiere finală camera preliminară nr. 55/2019 din 08.08.2019 pronunțată de Tribunalul Caraș Severin, cod RJ d7de34d7 (https://rejust.ro/juris/d7de34d7), Hotărâre nr. 493/2019 din 22.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, cod RJ 27473862 (https://rejust.ro/juris/27473862)
[20] Încheiere de ședință din 03.10.2018 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, cod RJ dgde9e4e (https://rejust.ro/juris/dgde9e4e)
[21] Hotărâre nr. 520/2018 din 15.11.2018 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, cod RJ 27de784e (https://rejust.ro/juris/27de784e)
[22] Încheiere de ședință din 24.10.2018 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, cod RJ 27d5g723 (https://rejust.ro/juris/27d5g723)
[23] Încheiere – Amânare inițială a pronunțării din 17.10.2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, cod RJ 252862859 (https://rejust.ro/juris/252862859)
[24] Hotărâre nr. 1209/2018 din 31.10.2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, cod RJ dde68577 (https://rejust.ro/juris/dde68577)
[25] Hotărâre nr. 1208/2018 din 31.10.2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, cod RJ 6e2d6g6d (https://rejust.ro/juris/6e2d6g6d)
[26] Hotărâre nr. 784/2019 din 22.05.2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, cod RJ 27262647 (https://rejust.ro/juris/27262647)
[27] Hotărâre nr. 267/2018 din 01.11.2018 pronunțată de Judecătoria Reșița, cod RJ 99gd36 (https://rejust.ro/juris/99gd36), Hotărâre nr. 1352/2018 din 12.12.2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, cod RJ 978d49ee (https://rejust.ro/juris/978d49ee), Hotărâre nr. 49/2019 din 22.03.2019 pronunțată de Judecătoria Moldova Nouă, cod RJ 82286468e (https://rejust.ro/juris/82286468e), Hotărâre nr. 35/2019 din 03.05.2019 pronunțată de Judecătoria Târnăveni, cod RJ 25736ed7e (https://rejust.ro/juris/25736ed7e), Hotărâre nr. 348/2019 din 08.05.2019 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, cod RJ 973d8eed (https://rejust.ro/juris/973d8eed), Hotărâre nr. 417/2019 din 03.05.2019 pronunțată de Judecătoria Aiud, cod RJ e654g22e (https://rejust.ro/juris/e654g22e), Hotărâre nr. 198/2019 din 09.05.2019 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, cod RJ d78ed63g,  (https://rejust.ro/juris/d78ed63g), Hotărâre nr. 380/2019 din 22.05.2019 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, cod RJ dd5998g7 (https://rejust.ro/juris/dd5998g7), Hotărâre nr. 594/2019 din 07.06.2019 pronunțată de Judecătoria Aiud, cod RJ g53d324d (https://rejust.ro/juris/g53d324d),
[28] Mihai Adrian Hotca, De lege lata, există cauze de întrerupere a termenului prescripției răspunderii penale?, în Universul Juridic Premium nr. 12/2018, 07.12.2018, consultat în sintact.ro, preluat și pe juridice.ro
[29] Mihai Adrian Hotca, loc. cit.
[30] Totuși, e de menționat ca în procedura de soluționare a sesizărilor privind pronunțarea unei hotărâri privind dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la interpretarea art. 155 alin. 1 din Codul penal (HP nr. 5/21 martie 2019, citată infra) Facultățile de Drept din cadrul Universității București, Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și Universității Babeș-Boliyai din Cluj au opinat ca este vorba despre o decizie interpretativă care face corp comun cu considerentele, astfel încât cauza de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale constând în îndeplinirea unor acte de procedură în cauză este o instituție în vigoare în sfera dreptului pozitiv, care își produce efectele numai în cazul îndeplinirii oricărui act de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal (potrivit interpretării obligatorii a Curții Constituționale). Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara a opinat că în interpretarea art. 155 alin. (1) din Codul penal, în conformitate cu Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale, cauza de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale își produce efectele numai în cazul unui act procesual dintre cele realizate în vederea tragerii la răspundere penală iar singura Facultate de Drept care a susținut că în prezent cursul prescripției răspunderii penale nu mai poate fi întrerupt a fost cea din cadrul Universității Nicolae Titulescu din București.
[31] Hotărâre nr. 1348/2018 din 19.11.2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, cod RJ 37e8g989 (https://rejust.ro/juris/37e8g989)
[32] I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 174/RC din 15 mai 2019, publicată pe scj.ro
[33] Decizia  nr. 1348/19.11.2018 a Curții de apel Cluj a fost casată iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeași instanță, unde un alt complet, având în vedere dispozițiile obligatorii din recursul în casație, a dispus în cele din urmă condamnarea pentru faptele pentru care anterior se constatate intervenirea prescripției.
[34] Hotărâre nr. 388/2019 din 23.05.2019 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, cod RJ 89247423 (https://rejust.ro/juris/89247423), casată prin decizia penală nr. 456/27.11.2019 a ÎCCJ, publicată pe scj.ro
[35] extras din decizia penală nr. 353/18.11.2020, publicată pe scj.ro.
[36] Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentată de domnul judecător Iulian Dragomir, Vicepreședinte și domnul judecător Daniel Grădinaru, Președintele Secției penale. Curțile de apel au fost reprezentate, în principal, de președinții secțiilor penale și de judecători desemnați din cadrul acestor secții. Din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au participat doamna procuror Georgina Bodoroncea și doamna procuror Irina Kuglay. Institutul Național al Magistraturii a fost reprezentat de doamna judecător Cristina Rotaru-Radu – Director și de domnul procuror Viorel Badea – Director adjunct.
[37] pag. 39-40 din Minuta întâlnirii, accesibilă aici
[38] Codruț Preda, Întreruperea cursului prescripției răspunderii penale între CCR și ICCJ (art. 155 alin. (1) din Codul penal), 04.09.2020, accesibil aici
[39] Hotărâre nr. 403/2019 din 18.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, cod RJ 672e7987 (https://rejust.ro/juris/672e7987) și Hotărâre nr. 503/2019 din 24.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, cod RJ 4dgde595 (https://rejust.ro/juris/4dgde595)
[40] Artin Sarchizian, Întreruperea cursului prescripției răspunderii penale. Non liquet, 31.05.2019, publicat pe juridice.ro; Cătălin Oncescu, Întreruperea cursului prescripției răspunderii penale [art. 155 alin. (1) Cod penal]. Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale, lex tertia și interpretarea prin analogie în defavoarea persoanei acuzate, 04.03.2021, publicat pe juridice.ro
[41] De exemplu Ciprian Coadă, Comentariu la decizia penală nr. 443/12.06.2020 a Curții de apel Constanța, publicat în Revista Română de Jurisprudență nr. 5/2020, consultat pe sintact.ro; Ciprian Coadă, Întreruperea cursului prescripției răspunderii penale în lumina Deciziei Curții Constituționale a României nr. 297/26.04.2019, publicat în Revista Română de Jurisprudență nr. 5/2020, consultat pe sintact.ro. În acest studiu autorul concluziona totuși că “în absența intervenției legiuitorului, Decizia Curții Constituționale a României nr. 297 din 26 aprilie 2018 poate genera în continuare interpretări și discuții cu privire la modalitatea de stingere a unor raporturi juridice de drept penal, întrucât, dincolo de clarificările aduse dispoziției legale supuse controlului, aceasta a generat și continuă să suscite o serie de dispute jurisprudențiale, remarcate în doctrină, dar și prin mecanismele de unificare a practicii judiciare din România.”; Petre Cristi Prescripția răspunderii penale în urma deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, publicat în Caiete de Drept Penal nr. 3/2020, consultat pe sintact.ro.
[42] Decizia nr. 25 din 11 noiembrie 2019, publicată în  Monitorul oficial al României nr. 86 din 6 februarie 2020


Avocat Adrian Toni Neacșu

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti